ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4759/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.03.2018, reclamantul A. a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței să dispună:

- revocarea în parte a Ordinului nr. 332 din 27.01.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și modificarea acestuia în sensul ca drepturile bănești aferente să fie acordate începând cu data de 09.04.2015, la care se adaugă dobânda legală și rata inflației, la sumele datorate;

- obligarea pârâtului să dispună eliberarea unei adeverințe în sensul celor solicitate sau să se dispună transmiterea obligației către Parchetul de pe lângă Tribunalul București (Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6), ultimul loc de muncă, în vederea actualizării pensiei de serviciu de către Casa de Pensii Sector 2 București.

Prin sentința nr. 1013 din 15 martie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche a admis excepția tardivității modificării acțiunii; a constatat decăderea reclamantului din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată; a admis în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentat prin Procurorul General; a obligat pârâtul să modifice Ordinul nr. 332/27.01.2017, în ceea ce privește data recalculării drepturilor salariale, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON începând cu 01.12.2015; și a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamant.

În dezvoltarea recursului promovat recurentul-pârât a susținut, în contextul enunțării dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, că începând cu data de 01.01.2010 legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare care a înlocuit reglementările anterioare, din interpretarea prevederilor legale antereferite rezultând că indemnizațiile de încadrare din sistemul justiției nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, la care se adaugă sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege. Totodată, a susținut că principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la data de 01 ianuarie 2010.

Recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, sub un prim aspect referitor la ignorarea dispozițiilor Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 916 din 22.12.2011, prin care s-a statuat în sensul că "Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007..se interpretează în sensul că nu se aplică magistraților".

Sub un al doilea aspect, recurentul-pârât a susținut că în mod greșit instanța de fond a acordat reclamantului valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

În dezvoltarea acestei critici a arătat că reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadrați, potrivit pct. 11-13 din anexa nr. II a Legii nr. 154/1998, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții acestuia, iar acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opțiunea legiuitorului și nu o formă de discriminare.

Din această perspectivă a invocat jurisprudența Curții Constituționale, exemplificând în acest sens Decizia nr. 289 din 07.06.2005, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 586 din 07.07.2005 și Decizia nr. 818 din 03.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 537 din 16.07.2008; precum și jurisprudența CEDO reflectată, printre altele, în considerentele Hotărârii din 08.11.2005 pronunțată în cauza Kechko c. Ucrainei.

A făcut recurentul-pârât o succintă prezentare a evoluției legislative în domeniul salarizării personalului din sistemul justiției și a susținut că prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul parchetului general, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015-31.07.2016, 01.08.2016-30.09.2016 și 01.10.2016-31.12.2017, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

A mai arătat că la emiterea actului administrativ amintit s-a avut în vedere că Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost obligat, prin sentința civilă nr. 1961/10.10.2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, "la recalcularea indemnizației lunare a reclamanților prin includerea în cuantumul indemnizației brute de încadrare stabilite prin Ordinul nr. 350/28.11.2016 și Ordinul nr. 33/31.01.2017 emise de către pârâtă (prin care s-a stabilit valoarea de referință sectorială de 405 RON) a procentului de 4 % prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON + 4%+10% . . . . . . . . . .la plata . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .diferențelor bănești corespunzătoare, cuvenite reclamanților, rezultate din recalcularea indemnizațiilor cuvenite potrivit pct. 1 pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acțiunii (17.07.2017), diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor . . . . . . . . . .".

A evocat considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale.

Prin decizia menționată instanța de contencios constituțional a statuat, printre altele, că prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților și personalului auxiliar de specialitate), au fost eliminate diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații, personalul asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim.

Totodată a reținut că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să introducă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor legale aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familiei ocupaționale prevăzute de Legea nr. 284/2010.

A concluzionat instanța de contencios constituțional în sensul că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016) este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive. Acest maxim urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familiei ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

În acest context recurentul-pârât a subliniat că, ulterior adoptării și publicării deciziei Curții Constituționale menționate supra, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, începând cu data de 09 aprilie 2015.

Așadar, a opinat în sensul că egalizarea drepturilor salariale, diferențiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcție, nivel de instanță/parchet etc. nu poate viza o dată anterioară celei de 09 aprilie 2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupațională "Justiție", prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

Concluzionând, recurentul a susținut că începând cu data de 01.12.2015 salarizarea s-a făcut prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/22.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale respective constituindu-l art. 1 alin. (5

1

) și art. 5 alin. (1), alin. (1

1

) și alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 71/2015, art. 3

1

alin. (1), alin. (3) și alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. 1

1

alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 și art. 38 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Intimatului-reclamant i-a fost comunicată cererea de recurs promovată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost legal citat pentru termenul de judecată din data de 14 octombrie 2021, însă nu a formulat întâmpinare și nu a fost prezent în instanță.

La termenul de dezbateri din 14 octombrie 2021 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes a recursului, raportat la susținerile recurentului-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din cuprinsul cererii de recurs, și a reținut cauza spre soluționare pe excepția invocată.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes a recursului exercitat în cauză, excepție invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să o admită și să respingă recursul pârâtului ca lipsit de interes, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor legale menționate supra, "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul să modifice Ordinul nr. 332/27.01.2017, în ceea ce privește data recalculării drepturilor salariale, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, respingând în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cauză, la termenul de dezbateri din 14 octombrie 2021 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes a recursului, raportat la susținerile recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din cuprinsul cererii de recurs, și a reținut spre soluționare cauza pe excepția invocată.

Sub acest aspect este de observat, lecturând cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, că prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 897/2018 s-a stabilit modul de calcul al indemnizațiilor reclamantului pentru perioada 09.04.2015 - 31.12.2017 și în continuare.

Potrivit actului administrativ în discuție, și anume Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 897/2018, începând cu data de 09.04.2015, categoriile de personal din care face parte și reclamantul beneficiază de indemnizații de încadrare, stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, stabilindu-se că plata drepturilor salariale rezultate prin aplicarea valorilor de referință sectoriale amintite se va realiza în continuare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

Cât privește excepția lipsei de interes, invocată din oficiu, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă un mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia dintre cerințele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conținutul acțiunii civile (cereri, excepții, exercitarea căilor de atac, executarea silită), fiind o excepție de fond, întrucât se invocă încălcarea cerințelor interesului-condiție de exercitare a acțiunii civile, peremtorie, întrucât admiterea sa împiedică soluționarea fondului cererii, și absolută, deoarece se încalcă norme de ordine publică.

În argumentarea acestei soluții Înalta Curte are în vedere faptul că, în conformitate art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta impunându-se a fi determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

De asemenea, urmează a fi avute în vedere și prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, în materia contenciosului administrativ acest lucru presupunând dovedirea existenței actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii actului.

Întrucât cauza de față are ca obiect revocarea în parte a Ordinului nr. 332 din 27.01.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și modificarea acestuia în sensul ca drepturile bănești aferente să fie acordate reclamantului începând cu data de 09.04.2015, la care se adaugă dobânda legală și rata inflației, iar prin recursul declarat pârâtul critică obligarea sa la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, prin care să fie avută în vedere valoarea de referință sectorială de 405 RON, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului vor fi avute în vedere soluția pronunțată de prima instanță și eventuale modificări survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate.

Or, având în vedere susținerea din cuprinsul căii de atac promovate în cauză referitoare la emiterea de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a Ordinului nr. 897/22.05.2018, prin care s-a stabilit că salarizarea s-a făcut prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015-31.12.2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, stabilindu-se că plata drepturilor salariale rezultate prin aplicarea valorilor de referință sectoriale amintite se va realiza în continuare prin raportare la cea din urmă valoare de referință sectorială, Înalta Curte reține că, în prezent, pârâtul nu mai justifică un interes în susținerea recursului, deoarece a procedat deja la recalcularea indemnizației de încadrare brută prin raportare la valori de referință sectorială mai ridicate decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Pe cale de consecință, cum interesul de a acționa al pârâtului trebuie să subziste pe toată perioada procesului, iar acesta nu mai este actual potrivit art. 33 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același act normativ, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs.

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes, invocată din oficiu, și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1013 din 15 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche, ca lipsit de interes, menținând astfel sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1013 din 15 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2021.