ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4720/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.11.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, au formulat plângere împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov nr. 9/24.10.2018, solicitând anularea deciziei Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov nr. 105/03.09.2018, emiterea unei noi decizii, cu luarea în considerare a art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, modificată și completată prin Legea nr. 207/2018, art. 17 din Secțiunea 4 a Capitolului VIII din Legea nr. 153/2017, coroborat cu art. 22 alin. (1) și (2) din Secțiunea 6 a aceluiași capitol, cu aplicarea nr. crt. 4 lit. B), Capitolul I din Anexa V a Legii - cadru nr. 153/2017, în integralitatea lui (salarii de bază conform indemnizațiilor de încadrare pentru procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu recunoașterea vechimii în funcția de specialist IT în cadrul parchetului), precum și obligarea pârâtului la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit solicitării menționate anterior și venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1133 din 22 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1133 din 22 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A. și B., în calitate de specialiști IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată, respectiv anularea Deciziei Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov nr. 105/03.09.2018, obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să lu se stabilească salariul de bază conform indemnizațiilor de încadrare pentru funcția de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu luarea în considerare a vechimii în funcția de specialist IT în cadrul parchetului, precum și obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale astfel rezultate, actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, începând cu data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

În motivarea recursului arată că sentința este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; potrivit art. 22 alin. (1) din Secțiunea 6, Capitolul VIII Anexa V din Legea nr. 153/2017, salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la capitolului I, lit. B), nr. crt. 4, iar potrivit alin. (2) din același articol, specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.

Arată că, în speță, salariul de bază al reclamanților specialiști IT a fost stabilit prin raportare la grila de salarizare pentru funcția de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcție de 0-3 ani, deși legea făcea trimitere la nr. crt. 4, lit. B), Capitolul I din Anexa V a Legii nr. 153/2017, text de lege ce ia în considerare și vechimea în funcție.

Susțin că, dacă legiuitorul ar fi dorit o asemenea limitare, acesta ar fi fost făcută în mod explicit.

Critică susținerea instanței de fond în sensul că nr. crt. 4, lit. B), Capitolul I din Anexa V a Legii nr. 153/2017 trebuie aplicat împreună cu Nota anexată tabelului de calcul al salariilor, care definește vechimea în funcție, precizând că salarizarea reclamanților nu ține cont de vechimea în funcție și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte și nici de principiile generale reglementate de Legea nr. 153/2017.

În acest sens, invocă art. 17 din Secțiunea 4 a Capitolului VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 153/2017, conform cărora consideră că trebuie să beneficieze de majorarea salarială dată de vechimea în funcție, în caz contrar, fiind singura categorie din sistemul de justiție care nu beneficiază de majorarea pentru vechime în funcție, deși aceasta este recunoscută în Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017.

De asemenea, arată că în momentul eliberării din funcție prin pensionare a specialiștilor IT, li se recunosc și perioadele lucrate în alte unități, în caz contrar, aceștia neputând beneficia nici de pensie de serviciu, reglementată de art. 68

5

alin. (1) din Legea nr. 567/2004.

Consideră că sunt încălcate și dispozițiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, potrivit cărora:

"Pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege".

Recurenții-reclamanți susțin că Nota de fundamentare nr. x din 27.08.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 105/03.09.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, face referire la legislația anterioară ca bază pentru stabilirea salariului de bază al specialiștilor IT, corespunzător funcției de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcție între 0-3 ani, deși trebuia să aibă în vedere legislația în vigoare, motiv pentru care consideră că nota de fundamentare este nemotivată, iar pe de altă parte, consideră că această notă nu are caracter normativ.

Susțin că, în afară de soluțiile adoptate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care le consideră nelegale, restrictive și în defavoarea angajatului, în cadrul altor instituții din sistemul judiciar, veniturile salariale ale specialiștilor IT au fost stabilite cu luarea în considerare a vechimii în funcție și în muncă și încadrarea corespunzătoare în intervalele de vechime stabilite de Anexa 5 la Legea nr. 153/2017.

Mai arată că încadrarea diferențiată a specialiștilor IT care funcționează în cadrul aceleași familii ocupaționale nu respectă principiul nediscriminării, din perspectiva salariului egal pentru muncă egală, nefiind justificată reglementarea unei grile de salarizare distincte pentru specialiștii IT din cadrul parchetelor și cei din cadrul instanțelor.

În acest sens, invocă și Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, care la parag. 35 prevede că:

"(...) atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept", respectiva decizie stabilind acordarea salariului de bază unitar în familia ocupațională justiție la nivelul maxim al salariului de bază raportat la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Intimatul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, întrucât faptul că salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate se diferențiază în raport cu vechimea în funcția de personal auxiliar devine nerelevant din moment ce salariile de bază ale specialiștilor IT se calculează după alte criterii, în baza unei dispoziții legale speciale.

Pe de altă parte, arată că este adevărat că salariile de bază ale procurorilor sunt diferențiate și în raport cu vechimea în funcție, dar în acest caz este vorba de vechimea în funcția de magistrat. De altfel, arată că după tabelul cu salariile de bază ale procurorilor, legiuitorul a inserat Nota nr. 1, în care a precizat că:

"Prin «vechime în funcție», în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție".

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții A. și B. au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov nr. 9/24.10.2018 și a Deciziei Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov nr. 105/03.09.2018, emiterea unei noi decizii, cu luarea în considerare a art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, modificată și completată prin Legea nr. 207/2018, art. 17 din Secțiunea 4 a Capitolului VIII din Legea nr. 153/2017, coroborat cu art. 22 alin. (1) și (2) din Secțiunea 6 a aceluiași capitol, cu aplicarea nr. crt. 4 lit. B), Capitolul I din Anexa V a Legii - cadru nr. 153/2017, în integralitatea lui, precum și obligarea pârâtului la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit cererii de chemare în judecată și venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Recurenții-reclamanți sunt specialiști IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Prin actele administrative a căror anulare s-a solicitat în prezenta cauză s-au stabilit drepturile salariale cuvenite recurenților-reclamanți prin raportare la grila de salarizare pentru funcția de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcție de 0-3 ani, fără a se lua în considerare vechimea în specialitate.

Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare, beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Instanța de recurs constată că pretențiile deduse judecății de către recurenții-reclamanți au făcut obiectul analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 31/2021 din data de 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 27/07/2021 și obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 și a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție."

Prin decizia de unificare a practicii judiciare anterior evocată s-a reținut că faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în Capitolul I lit. B) din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție, denotă că ierarhizarea salarizării în funcție de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu și categoriilor de personal a căror salarizare se stabilește prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare (paragraful 94), astfel că mențiunea expresă a legiuitorului privind înțelegerea noțiunii de "vechime în funcție" trebuie interpretată în sensul limitării la funcțiile special și limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată (paragraful 95).

De asemenea, prin aceeași decizie s-a reținut că:

"96. Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța muncii desfășurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradația rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradația rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeași lege.

Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

"(1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4", iar la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V la Legea - cadru nr. 153/2017 se află funcția de "procuror cu grad de judecătorie", existând în cadrul tabelului aferent o ierarhizare pe verticală raportată la vechimea în funcție și o ierarhizare pe orizontală raportată la gradație, primul rând al ierarhiei fiind cel specific unei vechimi în funcție de "0-3 ani".

În Nota nr. 1 și nr. 3 la Capitolul I lit. A) și B) se prevede că "Prin vechime în funcție, în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție", respectiv că "indemnizația de încadrare/coeficientul cuprinde sporul de vechime în muncă corespunzător gradației."

Prin urmare, singura referință relevantă pentru stabilirea salariilor specialiștilor IT din cadrul instanțelor și parchetelor este cea de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 primul rând, vizând ierarhizarea aferentă unei vechimi în funcție de "0-3 ani" cu variațiile date de gradațiile diferite.

Astfel, specialiștii IT, deși asimilați indirect, prin trimiterea la salarizarea specialiștilor din cadrul PÎCCJ, din perspectiva salariului de bază celui reglementat pentru funcția de procuror cu grad de judecătorie, nu se bucură decât de variațiile salariului de bază în funcție de indemnizația stabilită pentru rândul aferent vechimii "0-3 ani" și gradațiilor corespunzătoare acesteia, întrucât nu pot acumula vechime, conform Notei nr. 1 la Capitolul I lit. B), în) funcțiile de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.

Cu privire la critica recurenților referitoare la instituirea unei discriminări între specialiștii IT și alte categorii de specialiști din sistemul judiciar, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa (Decizia nr. 428/4.07.2019, Decizia nr. 75/18.02.2020, Decizia nr. 126/10.03.2020) că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor.

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispozițiile art. 16 din Constitutție privind egalitatea în drepturi. Prin Decizia nr. 408/13 iunie 2017, Curtea Constituțională a statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat (Hotărârea din 8 noiembrie 2005 pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în cauza Wieczorek împotriva Poloniei paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei paragraful 57).

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenții-reclamanți prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de B. și A. împotriva sentinței civile nr. 1133 din 22 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. și A. împotriva sentinței civile nr. 1133 din 22 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2021.