Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.01.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 36/2022

HOTĂRÂRE
11.01.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 36/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 5574 din 29 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a constatat nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 4 iunie 2020. 2. Contestația în anulare exercitată în cauză Împotriva acestei decizii, la data de 11.11.2020, recurentul A. a formulat contestație în anulare, arătând că motivele contestației le va depune după ce hotărârea atacată va fi redactată și comunicată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare La termenul de judecată din 11 ianuarie 2022, din oficiu, instanța a invocat excepția nulității contestației în anulare. În temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor ce fac de prisos cercetarea în fond a pricinii. Instanța va analiza contestația în anulare formulată, prin prisma excepției nulității acesteia, ca urmare a nemotivării. Verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată că excepția este fondată. Potrivit dispozițiilor art. 319 din vechiul C. proc. civ.: "Contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. ". Decizia nr. 5574 din 29 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019 a fost redactată la data de 23.03.2021, însă fiind irevocabilă, aceasta nu se comunică părților, astfel încât pentru obținerea unei copii este necesară formularea unei cereri și depunerea unei taxe judiciare de timbru corespunzătoare.

Cu toate acestea, verificând lucrările dosarului nr. x/2019, se constată că la data de 23.03.2021 au fost emise două comunicări ale Deciziei nr. 5574 din 29 octombrie 2020, cu toate că la dosar a fost restituită doar dovada de comunicare către intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale. Prin urmare, deși era obligația contestatorului de a face demersuri de natură să-i permită a indica motivația căii extraordinare de atac, partea nu a depus motivele contestației în anulare până la data judecării căii extraordinare de atac, respectiv 11 ianuarie 2022. Motivarea contestației era necesară pentru a verifica încadrarea temeiurilor ei în prevederile legii, instanța sesizată cu o cerere formală de contestație în anulare neputând dispune ea însăși calificarea ei sau verificarea prin prisma tuturor posibilelor temeiuri de retractare.

Cum în cauză contestatorul nu a respectat aceste dispoziții legale, în sensul că nu a motivat calea extraordinară de atac astfel cum prevăd dispozițiile art. 319 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității contestației în anulare pentru nemotivare, invocată de instanță din oficiu, urmând a constata nulitatea contestației în anulare.

D E C I D E Constată nulitatea contestației în anulare formulate de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 5574 din 29 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2019. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 ianuarie 2022.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4445/2022
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele; 1. Soluția pronunțată de instanța de recurs Prin decizia nr. 5524 din 28 octombrie 2020 pronunțată în dosaru
ÎCCJ 2022-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1063/2022
Ședința publică din data de 23 februarie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin Decizia nr. 5453 din 08.11.2019, Înalta Curte d
ÎCCJ 2024-10-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4306/2024
iție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.11.2023, sub nr. dosar x/2023, contestatorii A. și B. au declarat în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (1) și (2), pct. 3 și 4 C. proc. civ., contestație în anulare împotr
ÎCCJ 2023-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2617/2023
anulare Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.
ÎCCJ 2023-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5431/2023
de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1052 din 23 februarie 2022, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2020. Contestația în anulare a fost înteme
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă