ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 2 martie 2022
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă la data de 10 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. Și Q., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe Lângă Tribunalul Bihor, au solicitat:
(i) obligarea pârâților la emiterea unor ordine de salarizare în vederea stabilirii - drepturilor salariale ale reclamanților la nivelul salarizării corespunzătoare judecătorilor, cu luarea în considerare a vechimii în muncă, în magistratură, precum și a gradelor profesionale obținute, după caz, începând din data de 01.01.2018 precum și pentru viitor;
(ii) repararea prejudiciului creat prin neplata diferenței, în urma stabilirii unei salarizări diferențiate între procurori și judecători, reprezentând diferența dintre venitul pe care ar fi trebuit să îl obțină reclamanții conform salarizării stabilite pentru judecători în temeiul Legii 153/2017 și venitul care le-a fost plătit efectiv stabilit în urma emiterii ordinelor de salarizare conform ordinului procurorului general nr. 247/30.01.2018 privind stabilirea drepturilor salariale ale subsemnaților, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.
1.2. Prin sentința civilă nr. 139 din 04 februarie 2019, Tribunalul Alba, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
1.3. Prin sentința civilă nr. 774 din 25 iunie 2019, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba și, constatând existența unui conflict de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.
1.4. Prin decizia nr. 1759 din 15 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția I civilă.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 1490 din 25 iunie 2021, Tribunalul Alba, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Motivând această hotărâre, tribunalul a reținut că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Capitolul VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017, care conferă Curții de Apel București, prin secția de contencios administrativ și fiscal, competența exclusivă de soluționare în privința litigiilor având ca obiect stabilirea salariilor pentru personalul din justiție.
2.2. Prin sentința civilă nr. 1422 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenție materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.
În motivarea soluției astfel dispuse, curtea de apel a apreciat că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, nici cele ale art. 7 Cap. V din Anexa la Legea nr. 153/2017, cauza neavând ca obiect contestarea deciziilor de stabilire a drepturilor salariale și că, la momentul soluționării conflictului negativ de competență teritorială, Înalta Curte a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă un conflict de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale restante.
Totodată, curtea a reținut că invocarea de către Tribunalul Alba a necompetenței materiale s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., după primul termen de judecată.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Alba, secția I civilă, pentru considerentele ce se succed:
Potrivit art. 131 C. proc. civ. (forma în vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată):
"(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."
În cauza de față, Tribunalul Alba a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a acestei instanțe după primul termen de judecată la care părțile erau legal citate în fața instanței și după ce a pronunțat încheierea interlocutorie prin care a stabilit că îi revine competența de soluționare a cauzei.
Astfel, prin încheierea din 2 iulie 2020, tribunalul a constatat, în temeiul art. 131 C. proc. civ., că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza și a rămas în pronunțare asupra fondului pricinii. Pronunțarea a fost amânată succesiv, la datele de 16 iulie 2020 și 23 iulie 2020, cauza fiind repusă pe rol prin încheierea din 27 iulie 2020. La termenul de judecată din 16 februarie 2021, tribunalul a pus în discuție competența materială de soluționare a cauzei și a amânat cauza pentru ca părțile să formuleze puncte de vedere referitoare la această excepție; la termenul de judecată din 11 mai 2021, tribunalul a rămas în pronunțare, amânând pronunțarea pentru data de 25 mai 2021, când a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei.
Cât privește efectele neinvocării în termen a excepției necompetenței materiale, Înalta Curte are în vedere Decizia nr. 31/2019, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."
Înalta Curte apreciază că sunt relevante următoarele considerente din această decizie:
"64. Așadar, efectul neinvocării excepției de necompetență materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza.
Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.
(...)
Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.
Pe de altă parte, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."
Concluzionând, invocarea de către Tribunalul Alba, secția I civilă a excepției necompetenței materiale după termenul stabilit de art. 131 C. proc. civ. are ca efect consolidarea competenței sale de soluționare a cauzei, motiv pentru care Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
În subsidiar, Înalta Curte constată că sunt întemeiate și argumentele Curții de Apel București deduse din obiectul cererii de chemare în judecată și considerentele regulatorului de competență pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Prin decizia nr. 1759/2019, Înalta Curte a reținut că "Acțiunea introductivă are ca obiect plata unor drepturi salariale restante, fiind dedus judecății un conflict de muncă, prin care reclamanții, în calitate de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au solicitat obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, la plata acestora, competența materială revenind în primă instanță tribunalului, în baza art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social."
Prin urmare, stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei, Înalta Curte a stabilit și obiectul acțiunii și temeiurile de drept incidente, în speță nefiind aplicabile dispozițiile legale invocate de Tribunalul Alba, respectiv art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017. După cum în mod corect a sesizat Curtea de Apel București, în speță nu este dedusă judecății o plângere formulată împotriva unei hotărâri a colegiului de conducere al parchetului la care activează reclamanții, iar cererea nu vizează aspecte de nelegalitate ale unor decizii referitoare de stabilire a drepturilor salariale; ceea ce se solicită prin acțiune este reîncadrarea salarială și stabilirea altui mod de calcul al drepturilor salariale lunare cuvenite reclamanților, cu plata diferențelor aferente, litigiul având natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ.
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Alba, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B., L., P., A., G., K., O., D., J., N., H., E., C., I., M., Q., H. și F. și pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în favoarea Tribunalului Alba, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2022.