ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2712/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, Tribunalul Olt și Tribunalul Dolj, obligarea pârâților la recunoașterea efectelor juridice ale Ordinului de salarizare nr. 2299/C/2015 și, pe cale de consecință, să se conformeze integral dispozițiilor acestuia, să se abțină de la orice acțiune și/sau conduită contrară.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3907 din 3 octombrie 2018, a admis excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, Tribunalul Olt și Tribunalul Dolj, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că în mod greșit, prin interpretarea eronată a dispozițiilor legii nr. 554/2004, art. 1 și art. 8 alin. (1), precum și a Legii-cadru nr. 284/2010, Anexa VI, Cap. VIII, art. 7, forma aplicabilă speței, prima instanță a apreciat acțiunea ca fiind inadmisibilă. De asemenea, tot eronat au fost considerate incidente în cauză și dispozițiile art. 35 noul C. proc. civ. În opinia recurentei, demersul inițiat în justiție în cauza pendinte viza exclusiv recunoașterea de către pârâți a drepturilor sale decurgând din emiterea Ordinului de Salarizare nr. 2299/C/2015. Or, recunoașterea unor efecte juridice ale unui act administrativ, constând în drepturi salariale privind încadrarea și salarizarea la un anumit nivel aflat în plată pentru funcții similare, nu poate fi asimilată nici unei acțiuni în constatarea unei situații de fapt, dar nici unei cereri inadmisibile (fine de neprimire) din perspectiva legii speciale invocate. Se mai susține că instanța a pus în discuție o excepție invocată de pârâtul Tribunalul Olt, dar a admis o cu totul altă excepție, pe care însă a omis să o invoce din oficiu și să o pună în discuția contradictorie a părților pentru ca acestea să se poată apăra corespunzător. Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă cererea raportat la împrejurarea că aceasta contravine dispozițiilor art. 1 și art. 8 din legea nr. 554/2004, or Tribunalul Olt nu a invocat o astfel de inadmisibilitate. De asemenea, cererea dedusă judecății nu privește constatarea unei situații de fapt ci recunoașterea drepturilor izvorâte din emiterea Ordinului de Salarizare nr. 2299/C/2015. Recurenta consideră că, instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu pot fi invocate în mod direct efectele Ordinului de Salarizare nr. 2299/C/2015 împotriva pârâților, singura modalitate, în opinia primei instanțe, fiind apărările în cadrul acțiunii având ca obiect plata nedatorată. Cererea precizată a avut ca obiect recunoașterea și respectarea efectelor juridice ele Ordinului de salarizare nr. 2299/C/2015 (a drepturilor născute din emiterea acestui act). Ordinul de salarizare nr. 2299/C/2015 este un act administrativ valabil, nefiind contestat și nici desființat în termenul legal de către instanța de contencios administrativ competentă, fiind prin urmare în vigoare și în prezent, nefiindu-le permis pârâților să-l ignore ori să-i nege existența.

Apărările formulate în cauză Intimații Ministerul Justiției, Tribunalul Olt și Tribunalul Dolj au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la recunoașterea efectelor juridice ale Ordinului de salarizare nr. 2299/C/2015 și, pe cale de consecință, să se conformeze integral dispozițiilor acestuia, precum și obligarea pârâților să se abțină de la orice acțiune și/sau conduită contrară celor dispuse prin ordin. Ordinul ministrului justiției nr. 2299/2015 a fost emis ca urmare a pronunțării de către Tribunalul Argeș a sentinței nr. 2.529/2014 în dosarul nr. x/2014 prin care s-a dispus obligarea pârâților, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției, Tribunalul Dolj, Tribunalul Olt la plata unei despăgubiri constând în diferența dintre cuantumul drepturilor salariate acordate judecătorilor având același grad și aceeași vechime în funcția de magistrat înainte de 1.10.2012 și cuantumul drepturilor salariate acordate acesteia prin OMJ nr. 3856/2012 până la încetarea stării de discriminare. Prin decizia nr. 733/2016, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate în cauză și a schimbat definitiv sentința civilă nr. 2529/2014 a Tribunalului Argeș în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Ordinul ministrului justiției nr. 2299/2015 a fost emis la data de 13.07.2015, după pronunțarea de către Tribunalul Argeș a sentinței nr. 2529/2014, când pârâții au fost obligați la recalcularea sporurilor reclamantei potrivit celor dispuse prin sentința arătata. După ce sentința nr. 2529/2014 a fost schimbată în apel prin respingerea acțiunii reclamantei, OMJ nr. 2299/2015 nu a mai avut susținere și drept urmare, atât Tribunalul Dolj cât și Tribunalul Olt au intentat acțiuni în justiție reclamantei în vederea recuperării sumelor de bani plătiți în baza hotărârii menționate mai sus, desființată ulterior în apel. Prin urmare, Ordinul în discuție a fost emis în baza unei hotărâri care a fost desființată definitiv în apel de o instanță superioară și care nu mai are suport juridic la acest moment, cu atât mai mult cu cât în prezent, salarizarea recurentei se face în baza altui ordin, necontestat de reclamanta. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că în cauză nu este vorba de vreo vătămare, recurenta dorind să beneficieze în continuare de drepturi care au fost desființate prin decizia nr. 733/2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, astfel că cererea acesteia nu se încadrează în prevederile Legii nr. 554/2004. Astfel fiind, instanța apreciază că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.