ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 733/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului (numită în continuare MECTS), obligarea pârâtului să le recunoască titlul de licențiat obținut în urma susținerii examenului de licență la diferitele specializări din cadrul Universității G., astfel încât să se poată bucura de toate drepturile conferite de acesta și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2297 din 8 septembrie 2014, a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și a lipsei de interes invocate de pârât și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E. și F., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții susțin faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate critici de nelegalitate ce vor fi prezentate în continuare.

Instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reținând că nu există nici o dispoziție legală care să reglementeze obligația MEN de a recunoaște o diplomă de licență. Totodată instanța a constatat că nu există dispoziții legale care să confere pârâtului MEN atribuții privind recunoașterea diplomelor de licență.

Cu privire la faptul că pârâtul Ministerul Educației Naționale nu are atribuții privind recunoașterea diplomelor de licență emise de universitățile din sistemul național de învățământ, a examenelor de licență, sau a titlului de licențiat, recurenții precizează că în conformitate cu art. 5 din H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea MEN, acesta exercită în domeniul învățământului următoarele atribuții principale:

a) elaborează, aplică, monitorizează, controlează și evaluează politicile educaționale naționale;

b) monitorizează activitatea de evaluare externă;

c) coordonează și controlează sistemul național de învățământ.

Ministerul Educației Naționale avea responsabilitatea, conform art. 34 din Legea nr. 87/2006, pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, de a lua anumite măsuri până la încetarea școlarizării începând cu anul I de studii.

Ministerul Educației Naționale trebuie să i-a măsurile necesare astfel încât toate instituțiile de învățământ superior, de stat sau particulare, să desfășoare procesul de învățământ cu îndeplinirea cerințelor legale, astfel încât admiterea și respectiv parcurgerea studiilor universitare, în forma și coordonatele legale raportate la data înscrierii, dar și pe parcursul anilor de studiu, să asigure legalitatea și recunoașterea publică a studiilor universitare și fără ca acestea, prin acte normative și decizii ulterioare, să le fie invalidate retroactiv.

De asemenea, recurenții prezintă situația de fapt și dispozițiile legale incidente pricinii.

Intimatul Ministerul Educației Naționale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 11 noiembrie 2015, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenților-reclamanți le-au fost eliberate diplomele de licență pentru specializarea psihologie și respectiv sociologie-psihologie, după caz, de către Universitatea G. în urma absolvirii examenului de licență organizat de către această instituție de învățământ.

Recurenții-reclamanți au solicitat ca intimatul-pârât să le recunoască titlul de licențiați, obținut în urma susținerii examenului de licență, la diferitele specializări din cadrul Universității G., astfel încât să se poate bucura de toate drepturile conferite de aceasta.

Recurenții-reclamanți au susținut că nu au raporturi de serviciu sau de muncă directe cu intimatul-pârât, ci exclusiv cu alte instituții care ar fi refuzat recunoașterea drepturilor legate de eliberarea acestor acte de studii, motivat de împrejurarea că însuși intimatul și-ar fi exprimat un astfel de refuz în acest sens.

Înalta Curte constată că deși s-au adresat instanței de contencios administrativ, reclamanții nu au invocat ca temei de drept vreo dispoziție din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

Din interpretarea acestui text rezultă că pentru a se putea adresa instanței de contencios administrativ, persoana trebuie să dovedească:

- vătămarea sa într-un drept al său sau într-un interes legitim;

- această vătămare să fie produsă de o autoritate publică fie printr-un act administrativ;

- fie prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Actul administrativ, în sensul legii contenciosului administrativ poate fi un act administrativ, pur și simplu sau un act administrativ asimilat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, "actul administrativ reprezintă actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ", iar conform art. 2 alin. (2) din același act normativ:

"Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții, în acțiunea adresată instanței de fond, nu au indicat nici ce vătămări le-au fost aduse de autoritatea publică pârâtă și nici care este actul administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sau actul administrativ asimilat prin care li s-ar fi produs vătămarea.

De asemenea, în cauză nu a fost indicat actul prin care această autoritate publică ar fi afirmat nevalabilitatea diplomei, diplomă care, conform OMECT nr. 2284/2007, este eliberată de instituțiile de învățământ, ministerul având obligația de a pune la dispoziție formularele tipizate printr-o unitate de specialitate.

Chiar dacă ar exista o culpă a ministerului în ceea ce privește modul de emitere a diplomelor formular, Înalta Curte constată că reclamanții nu au făcut dovada că ar exista un act administrativ sau un act administrativ asimilat prin care această autoritate nu ar recunoaște valabilitatea diplomei emise pe numele acestora.

Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim", Înalta Curte constată că cererea reclamanților, în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E. și F. împotriva Sentinței civile nr. 2297 din 8 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2016.

Procesat de GGC - CL