ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1943/2021

Ședința publică din data de 26 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a solicitat anularea Deciziei nr. 15/17.10.2016 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor POP 2007/2013, a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare x/5.08.2016 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 50 din 5 martie 2018, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.R.L., a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța de fond lăsând nesoluționate motivele contestației prevăzute sub punctul II.

Instanța de fond a fost investită să verifice legalitatea actelor contestate și prin prisma aplicării metodei de calcul, a formulei de calcul și nivelul primelor acordate, care, așa cum s-a arătat și demonstrat, prin aplicarea formulelor de calcul, plățile compensatorii au fost acordate cu respectarea normelor europene.

Recurenta precizează că a solicitat instanței de fond sa aibă în vedere Raportul special nr. 1/2017 al Curții de Conturi Europene, act ulterior procesului-verbal contestat, care sesizând greșeala de aplicare a dispozițiilor art. 30 lit. c) din Regulamentul CE nr. 1198/2006 de către Statul Roman, respectiv acordarea de compensații numai pentru 2 ani, printr-o compensație unică, fapt care a condus la nerespectarea Directivei nr. 92/43/CEE, a propus Comisiei europene măsuri de reevaluare a situației, în ceea ce privește implementarea Rețelei Natura 2000.

Se mai susține că în motivarea sentinței recurate, nu se regăsește nici un argument al instanței de fond, privind înlăturarea acestei apărări, practic instanța de fond nu a analizat aceasta apărare.

În opinia recurentei deoarece hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a încălcat normele prevăzute de dispozițiile art. 21 alin. (25) și 26 din O.U.G. nr. 66/2011 (norma internă ce stabilește procedura pe baza căruia intimata a stabilit neregula).

Prin sentința recurată, instanța de fond a reținut că în O.U.G. nr. 66/2011 nu se regăsește nicio sancțiune pentru situația în care s-ar emite procesul-verbal după îndeplinirea termenului stabilit de actul normativ, și totodată dispozițiile art. 3 alin. (3) din Regulamentul nr. 2988/1995, acordă statelor membre facultatea de a aplica termene mai lungi decât cele instituite de norma europeană la aliniatul 1.

Prin adresa autorității de audit nr. x/18.10.2012 a fost comunicat către DGP-AMPOP, Raportul de audit nr. x/08.02.2012, iar procesul-verbal de constatare al neregulilor a fost întocmit la data de 05.08.2016, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011.

Recurenta consideră că în ceea ce privește termenul pentru întocmirea procesului-verbal, se aplică dispozițiile art. 25 din același act normativ.

Finalizarea activității de organizare a verificării a avut loc prin Scrisoarea de misiune nr. x/11.02.2016 aprobată de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Raportând termenul de 90 de zile (chiar și prelungit) prevăzut de art. 25 la data de 11.02.2016 rezultă că la data emiterii procesului-verbal de constatare -05.08.2016- termenul legal era depășit.

În ceea ce privește prelungirea termenului, deși intimata susține că a existat o Notă aprobată de directorul general al DGCAI de prelungire a acestuia, în documentele comunicate de aceasta nu s-a identificat existența acestei note, pentru a verifica numărul de zile de prelungire, ceea ce face ca afirmația să nu fie dovedită.

Se mai arată că în motivarea sentinței recurate, instanța reține că, într-adevăr, decizia de soluționare a contestației nr. 15/17.10.2016 nu cuprinde detaliat toate argumentele privind respingerea contestației administrative formulate, însă în opinia instanței, aceste argumente nu erau necesare deoarece se regăsesc în procesul-verbal de stabilire a neregulilor.

Critică astfel această motivare și susține faptul că deși instanța de fond a făcut referire la jurisprudența comunitară, respectiv Cauzele C 367/1995, C509/1993, C-41/1969 și cea națională (fără exemplificarea cauzelor), în realitate nu le-a aplicat.

Astfel, conform jurisprudenței comunitare, obligația de motivare este una generală, aplicată oricărui act administrativ, reprezentând o condiție de legalitate a actului, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească depind de circumstanțele fiecărui caz.

Recurenta arată că nici până în acest moment, nu se cunoaște, dacă metoda de calcul folosită de către pârâtă, pentru cele 34 de cereri de finanțare în aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. c) din Regulamentul CE nr. 1198/2006, este greșită sau nu, deoarece nimeni nu a verificat aceste aspecte, mai ales având în vedere ultimele date prezentate în Raportul special nr. 1/2017 al Curții de Conturi Europene.

Însă, aceste aspecte le-a învederat instanței de fond și a arătat că, în ceea ce privește această apărare, nu a primit niciun răspuns motivat prin actele administrative atacate, or în mod greșit instanța de fond a apreciat că motivarea acestor acte administrative este detaliată, efectivă, completă, precisă și circumstanțiată, de vreme ce nu i-a permis să conteste un eventual punct de vedere al pârâtei, deoarece acesta nu există.

În susținerea acestor argumente invocă și dispozițiile art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care consacră "dreptul la bună administrare".

Instanța de fond a reținut în sentința recurată, că atâta vreme cât recurenta a beneficiat de o compensație rezultată prin însumarea primei aferente pierderilor suferite în fiecare an din cei doi prevăzuți de Regulamentul nr. 1198/2006 și nu de o compensație unică pentru o perioadă de doi ani, potrivit art. 10 alin. (3) din Anexa 1 la Ordinul de Finanțare nr. 39/04.10.2010, orice rambursare excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligația de a restitui sumele necuvenite astfel, Curtea a constatat ca în mod corect s-a stabilit în sarcina recurentei cheltuiala în cuantum de 878.757,90 RON ca fiind o creanță bugetară rezultată din nereguli, neregula definită de art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce privește neregula, constând în neîndeplinirea de către beneficiar a condițiilor de eligibilitate, în actele contestate, s-au reținut prevederile art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul nr. 1198/2006, iar în ceea ce privește neregula sistemică, au fost indicate prevederile art. 3 din Regulamentul 1198/2006, art. 96 pct. 4 și art. 97, iar în legătură cu neregula propriu-zisă, s-a arătat că modul de acordare a compensației, metoda de calcul și nivelul primelor acordate în baza Programului Operațional pentru Pescuit privind pierderile de venituri au fost stabilite prin decizia nr. 5/29.05.2008 cu modificările aduse prin Decizia nr. 16/2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007-2013.

Instanța de fond a susținut că, și în situația în care pârâta a comunicat clarificările cu privire la calculul primelor acordate, nerespectarea normei comunitare este imputabilă atât ministerului în sarcina căruia a fost reținută o neregulă sistemică, cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. a)1, cât și recurentei pentru care neregula este cea prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv art. 3 lit. q) din Regulamentul nr. 1198/2016.

O astfel de reținere este criticabilă, deoarece neregula, reținută de instanța de fond pretins săvârșită nu se circumscrie definiției evocate de aceasta, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

În opinia recurentei, motivarea instanței sub aspectul săvârșirii unei nereguli este confuză și neconvingătoare, de vreme ce reține conduita anterioară formulării cererii de finanțare, conduită care demonstrează lipsa oricărei intenții de a solicita compensații necuvenite, o înlătură, iar ulterior instanța fondului argumentează că subscrisei îi este imputabilă nerespectarea Deciziei nr. 16/2010 a Comitetului de Monitorizare POF 2007-2013.

De asemenea, instanța fondului susține că neregula reținută rezultă din considerentele deciziei CCR nr. 683/2016, precum și din verificările suplimentare efectuate de Curtea de Conturi a României la solicitarea Comisiei Europene, prin scrisorile x/11.05.2012 și x/09.08.2012. Analizând aceste documente, rezultă cu claritate faptul că nu s-a stabilit culpa beneficiarilor ca urmare a existenței unei nereguli la data formulării cererii de finanțare ci dimpotrivă raportul de audit nr. Ax/09.08.2012 al DG MARE, Raportul de verificare nr. x/14.12.2012 întocmit de CCAN stabilesc, fără echivoc, că beneficiarul S.C. A. S.R.L. nu a comis nicio neregulă.

Aplicarea greșită de către DGP-AMPOP-MADR a metodei legale de calcul al compensațiilor, neasigurându-se acoperirea pierderilor efective suferite de către solicitanți, duce exact la neîndeplinirea obiectivului esențial pentru care a fost creată de U.E. rețeaua Natura 2000: protecția și conservarea valorilor naturale din ariile componente ale rețelei Natura 2000.

Se mai arată că în procesul-verbal contestat DGCAI introduce în ecuația problemei compensațiilor un document întocmit de CE - Vademecum (C) 3812/22.08.2007, ale cărui principalele prevederi în ceea ce privește Natura 2000 se referă la faptul că punerea în practică a proiectelor trebuie să țină seama de art. 30 din Regulamentul nr. 1198/2006.

În susținerea recursului sunt indicate redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a depus note scrise și întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că din actele și lucrările dosarului rezultă că în cadrul Programului Operațional pentru Pescuit 2007-2013, aprobat prin decizia C.E. 6664/14.12.2007, ministerul pârât prin DGP AM POP a emis Ordinul de finanțare nerambursabilă 39/4.10.2010, prin care a aprobat acordarea primei în valoare de 1757515,80 RON, pentru cererea de finanțare x/29.07.2010, beneficiar fiind societatea reclamantă, în cadrul Măsurii 22 -măsuri de acvamediu - acțiunea 3 - acvacultură durabilă în Sit Natura 2000, pentru proiectul cu titlu "Amenajarea piscicolă Amara - Acvacultură în Sit Natura 2000".

În ordinul de finanțare s-a precizat durata de valabilitate, care începe de la data semnării de către directorul general adjunct al DGP AM POP, respectiv 5 ani de monitorizare de la data plății făcută de agenția de plată, ce se realizează în baza cererii depusă de beneficiar. În Anexa 1 sunt precizate obligațiile beneficiarului - art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2, cele ale emitentului ordinului de finanțare, iar art. III -definește neregula, sumele necuvenite și restituirea finanțării.

Articolul 10 alin. (1) din Anexa la Ordinul de finanțare statuează că neregula în accepțiunea ordinului, are înțelesul prevăzut de O.G. nr. 79/2003, alin. (2) care prevede că constatarea neregulilor și recuperarea sumelor plătite necorespunzător se realizează conform aceleiași ordonanțe și a H.G. nr. 1306/2007, alin. (3) precizează că orice plată excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligația de a restitui sumele necuvenite în termen de 5 zile de la data confirmării de primire a scrisorii de notificare cu privire la descoperirea unei plăți în exces din partea DGP AM POP, alin. (4), (5) și 6 ale acestui articol stabilind posibilitatea declanșării procedurii de executare silită precum și realizarea plății sumei excedentare în situația în care nu s-a efectuat ultima plată sau s-a realizat achitarea ultimei tranșe aferente ordinului de finanțare.

După emiterea ordinului de finanțare nerambursabilă 39/4.10.2010, recurentei i s-a acordat compensația nerambursabilă în valoare de 1.757.515,8 RON, plata realizându-se în două tranșe, respectiv prin ordinul de plată x/10.11.2010 - suma de 1.318.136,85 RON și prin ordinul nr. 32/10.11.2010 - suma de 439.378,95 RON.

Curtea de Conturi a României - Autoritatea de Audit a efectuat verificări suplimentare, solicitate prin scrisorile Comisiei Europene nr. x/11.05.2012 și Ares(2012) x/9.08.2012, cu privire la stabilirea naturii sistemice a constatărilor referitoare la modul de acordare a compensațiilor pentru pierderile de producție înregistrate la unitățile de acvacultură Sit Natura 2000 și a transmis prin adresa x/16.10.2012 înregistrată la MADR sub nr. x/18.10.2012, situația centralizatoare a dosarelor analizate în cadrul misiunii de audit, respectiv cele 34 de cereri de finanțare depuse de un număr de 26 de beneficiari, prezentându-se situația acestora, precum și faptul că se acordă compensațiile pentru maximum 2 ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000, care s-a realizat în anul 2007 prin H.G. nr. 1284/24.10.2007. Situația detaliată a constatărilor și a sumelor neeligibile se regăsesc în anexă, la pct. 3 fiind precizată suma de 878757,90 RON acordată recurentei, apreciindu-se că este necesar la Autoritatea de Management să realizeze propriile verificări și să prezinte autorității de audit măsurile corective întreprinse în vederea remedierii deficiențelor, conform recomandărilor Comisiei Europene din cele două scrisori.

În perioada 19.02.2016 -15.07.2016, în baza scrisorii de misiune x/11.02.2016 și notei privind prelungirea termenului aferent verificărilor x/10.05.2016, s-a procedat la efectuarea unei verificări documentare a cazurilor de suspiciuni de nereguli înregistrate la Autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, ce a avut ca scop verificarea aspectelor menționate în raportul de audit x/8.02.2016 emis de Curtea de Conturi și Nota de control a Direcției Generale Control Antifraudă și Inspecții din cadrul ministerului pârât nr. x/18.09.2014, verificare care a fost finalizată prin întocmirea procesului-verbal de constatare nr. x/5.08.2016, în care sunt redate constatările echipei de control precum și valoarea cheltuielii afectată de nereguli, care totalizează 878757,90 RON, ce reprezintă contribuție publică națională, plătită cu titlu de compensație în mod necuvenit S.C. A. S.R.L., prin însumarea valorilor rezultate pentru fiecare an din perioada 2008-2009 și nu a unei singure compensații pentru o perioadă de maximum 2 ani, în sarcina beneficiarului stabilindu-se un debit cu această valoare.

La punctul 5 din procesul-verbal contestat sunt redate toate aspectele verificate, precum și constatările echipei de control, de unde rezultă faptul că decizia nr. 16/2.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a POP 2007-2013 și Ghidul Solicitantului pentru Măsura 2.2 aplicabil începând cu 23.04.2010, stabilesc că se acordă compensația pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanță cu Sit Natura 2000, numai pentru unitățile de acvacultură care desfășurau astfel de activități anterior deciziei, modul de acordare, metoda de calcul și nivelul primelor acordate fiind stabilite prin decizia nr. 5/2008 a aceluiași comitet, astfel că prima în cadrul Măsurii 2.2 reprezintă o singură compensație și va fi alocată conform art. 30 din Regulamentul 1198/2006.

S-a reținut în procesul-verbal documentele în baza cărora s-au realizat verificările, puse la dispoziție de DGP AM POP cât și de recurentă, temeiul de drept în baza căruia s-a efectuat controlul, precum și argumentele pentru care punctul de vedere exprimat de beneficiar prin adresa x/28.07.2017 nu a fost primit.

În ceea ce privește nulitatea procesului-verbal contestat, pe motiv că nu ar conține mențiunile obligatorii prevăzute de actul normativ special, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că procesul-verbal conține toate elementele, inclusiv punctul de vedere al recurentei, cât și poziția exprimată de structura de control ca urmare a aplicării dispozițiilor alin. (14) și 15 ale acestei norme legale.

Înainte de emiterea actului administrativ contestat, acesta a fost comunicat societății reclamante, iar aceasta și-a expus punctul de vedere, care a fost înlăturat argumentat de ministerul pârât.

Înalta Curte constată că, potrivit normei de trimitere cuprinsă în art. 21 alin. (17) din O.U.G. nr. 66/2011 - "Modelul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență" - precum și textului legal la care este făcută trimiterea, respectiv art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, "Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4", cuprinde, în cauză, atât Motivele de fapt cât și Temeiul de drept.

Așa fiind, este de observat că aceste condiții de formă ale actului administrativ atacat sunt îndeplinite, prin prisma respectării formei prescrise de legiuitor în cuprinsul Anexei nr. 4 la Normele metodologice; neputându-se susține, cu suficient temei, nici o eventuală încălcare a dreptului la apărare al recurentei din această perspectivă.

Procesul-verbal cuprinde motivele de fapt și de drept, ce au format convingerea organului de control privind stabilirea în sarcina societății reclamante a debitului, care reprezintă compensația acordată acesteia, fiind cheltuială afectată de nereguli, respectiv suma de 878757,90 RON, așa cum sunt detaliate în actul administrativ contestat.

Decizia de soluționare a contestației nr. 15/17.10.2016 este motivată, în considerentele sale regăsindu-se argumentele pentru care instituția pârâtă a concluzionat că a fost corect stabilită obligația de restituire a cheltuielii afectată de nereguli în sarcina aceleiași societăți, care trebuie să respecte prevederile legale existente la data emiterii actului contestat.

Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmărește o dublă finalitate, și anume: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.

De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

Înalta Curte precizează că obligația motivării actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât și la nivelul dreptului unional.

Motivarea actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conțină și elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte într-o manieră clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor și de asemenea, să permită instanțelor efectuarea revizuirii actului, insuficiența motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea.

În acest sens, este cauza C 509/1993 prin care instanța de contencios unional a reținut că o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparență, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat.

Este adevărat că o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Într-o atare situație, actul administrativ este lipsit de previzibilitate și coerență, iar vătămarea există.

În decizia de soluționare a contestației nu mai sunt detaliate toate argumentele ministerului pârât, referitoare la pretinsa nelegalitate a procesului-verbal contestat, însă nu se impunea a se proceda în acest mod, în condițiile în care în contestație au fost dezvoltate aceleași argumente cu cele din punctul de vedere exprimat de reclamanta beneficiară, prin adresa nr. x/28.07.2017, care au fost analizate în detaliu și respinse motivat prin procesul-verbal nr. x/5.08.2016.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză a fost aplicată procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011, stabilindu-se în sarcina recurentei neregula, cum este definită de art. 3 lit. q) din Regulamentul 1198/2006, al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, respectiv orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic, care are sau ar avea ca efect prejudicierea bugetului general al UE, prin imputarea bugetului general cu o cheltuială nejustificată, definiție preluată și prin art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanță, nefiind încălcat principiul tempus regit actum.

Chiar dacă termenele statuate de O.U.G. nr. 66/2011, pentru constatarea neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, nu ar fi fost respectate, nu s-ar impune anularea actelor administrative contestate, întrucât în actul normativ special nu se regăsește o astfel de sancțiune, pentru situația în care s-ar emite procesul-verbal după împlinirea termenului stabilit de actul normativ, iar art. 3 alin. (3) din Regulamentul nr. 2988/1995, acordă statelor membre facultatea de a aplica termene mai lungi decât cele instituite de norma europeană la alin. (1).

Referitor la neanalizarea de către instanța de fond a motivului de nelegalitate a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru încălcarea termenului imperativ de 90 de zile prevăzut de art. 25 și 21 din O.U.G. nr. 66/2011 - Înalta Curte reține că acest motiv de nulitate a fost analizat în considerentele hotărârii atacate,.

Cu privire la aplicabilitatea în cauză a art. 25 alin. (1) și (2) și art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, referitor la modul de calcul al termenului maxim de efectuare a activităților prevăzute la alin. (1) al art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 - 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a reverificării, Înalta Curte constată că prevederile alin. (1) al art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 -, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21." - se aplică doar cu privire la activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare de către structurile/echipele de control, nu și cu privire la termenul de emitere a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

De asemenea, termenul prevăzut de alin. (2) al art. 25 din ordonanță, prevede, în mod univoc, că termenul maxim de efectuare a activităților prevăzute la alin. (1) este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a reverificării, cu posibilitatea prelungirii cu încă 90 de zile în cazuri justificate (alin. ultim). Or, în aceste condiții, este certă inaplicabilitatea prevederilor din art. 21 alin. (26) din ordonanță, relative la termenul de 60 de zile, în condițiile în care art. 25 se referă în mod expres la ipoteza existenței unor nereguli de sistem.

Neregula reținută în sarcina recurentei a fost corect stabilită în cadrul Măsurii 22 se acordă prima, ce reprezintă o singură compensație în condițiile art. 30 din Regulamentul 1198/2006, respectiv pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanță cu Natura 2000, numai pentru unitățile de acvacultură ce desfășurau activități de acvacultură anterior deciziei.

Modul de calcul al compensației, metoda de calcul și nivelul primelor acordate în baza POP pentru pierderile de venituri, au fost preluate prin decizia nr. 16/2.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a POP 2007-2013, act administrativ cu caracter normativ, care a pus în aplicare art. 30 din Regulamentul 1198/2006, din care rezultă că nu se procedează la însumarea primei/compensației aferentă pierderilor suferite în fiecare an, din cei doi prevăzuți de regulament, ci se calculează o compensație unică aferentă pierderilor suferite de o fermă de acvacultură într-o perioadă de doi ani.

Prin Decizia nr. 683 din 23 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea Constituțională a României și publicată în Monitorul Oficial cu numărul 56 din data de 19 ianuarie 2017, s-o concluzionat, că beneficiarii Sit Natura 2000 nu pot fi scutiți de ta restituirea sumelor/primelor acordate în mod excedentar, deoarece nu este echitabil ca fondurile respective să fie suportate de ta bugetul de stat.

În soluționarea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri referitoare la plățile beneficiarilor Sit Natura 2000, obiecție formulată de Guvernul României, Curtea Constituțională a României a reținut faptul că sumele stabilite prin titlul de creanță reprezintă fonduri cu regim juridic special, plătite necuvenit beneficiarului, din bugetul comunitar și bugetul național, reprezentând prejudiciu cert adus acestor bugete.

În motivarea obiecției de neconstituționalitate formulată de Guvernul României, se arată că legea contestată prevede că: sumele reprezentând primele beneficiarilor Sit Natura 2000 acordate pentru pierderile de producție urmare a aplicării obligațiilor de acvamediu pe care aceștia trebuie să le restituie datorită titlurilor de creanță emise de Direcția Generală -Autoritatea de management pentru Programul operațional pentru Pescuit 2007-2013, inclusiv penalitățile de întârziere, în cuantum de 19.560.747,07 RON, să nu se mai recupereze și să fie suportate din bugetul de stat.

Astfel, Guvernul României a arătat, prin motivarea obiecției de neconstituționalitate că în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului din 27 iunie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit, art. 25 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, precum și constatările misiunii de audit efectuate de Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi pentru anii financiari 2010 și 2011, Organismul intermediar Direcția Generală de Control, Antifraudă și Inspecție a demarat activitatea de constatare a sumelor plătite necuvenit și individualizarea debitelor pentru fiecare operator economic beneficiar al proiectului. Se mai susține că beneficiarii acestor sume nu sunt absolviți de la plata lor, chiar dacă ei au fost de bună-credință.

Tot prin această decizie s-a reținut faptul că sumele stabilite prin titlul de creanță reprezintă fonduri cu regim juridic special, plătite necuvenit beneficiarului, din bugetul comunitar și bugetul național, reprezentând prejudiciu cert adus acestor bugete.

Sumele stabilite prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/05.08.2016, contestat în cauză, nu provin din patrimoniul societății, ci din fonduri europene, fiind încasate necuvenit de către recurentă.

Paguba nu este una potențială, ci una reală și efectivă, Comisia Europeană punând în vedere României să întreprindă măsuri în vederea reîntregirii bugetului FEP. De asemenea, neregulile financiare semnalate de către Comisia Europeană au fost confirmate și de către Curtea de Conturi, fiind vorba de o eroare sistemică. Practic, Comisia Europeană, Curtea de Conturi și structura de control a MADR - DGCAI au concluzionat asupra producerii unei pagube efective în bugetul FEP.

Astfel, sub aspectul dreptului material se aplică Regulamentul CE nr. 1198/2006 (document menționat atât în Ordinele de finanțare cât și în Procesul-verbal și decizia de soluționare a contestației). Potrivit art. 288 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 326/47 din 26.10.2012, versiunea consolidată, "pentru exercitarea competențelor Uniunii, instituțiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări și avize. Regulamentul are aplicabilitate venerata. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru".

Sumele stabilite prin titlul de creanță reprezintă fonduri cu regim juridic special, încasate necuvenit de beneficiar, din bugetul comunitar și bugetul național, reprezentând prejudiciu cert adus acestor bugete.

Așadar, sumele stabilite prin Procesul-verbal contestat nu provin din patrimoniul societății ci din fonduri europene, fiind încasate de recurenta-reclamantă urmare depunerii de către aceasta a unei cereri de finanțare.

Plata compensației pentru anii 2008 și 2009, aferentă Ordinului de finanțare nerambursabilă s-a realizat în baza Cererii de plată și a Raportului vizitei pe teren. De asemenea, compensația pentru anul 2009, aferentă Ordinului de finanțare nerambursabilă s-a realizat în baza Cererii de plată și a Raportului vizitei pe teren.

Echipa de control a stabilit în seama beneficiarului un debit-contribuție publică națională - BN, reprezentând cheltuieli afectate de nereguli ca urmare a achitării compensației pe fiecare an în parte și nu calcularea și achitarea unei singure compensații pentru o perioadă de maxim 2 ani.

Prin urmare, în opinia Înaltei Curți a fost corect determinată neregula, ca abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Revenind la argumentele recurentei, raportat la considerentele Deciziei nr. 683/2016 a Curții Constituționale, referitoare la admiterea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri referitoare la plățile beneficiarilor Sit Natura 2000, precum și la argumentele expuse în precedent, Înalta Curte reține că argumentul relativ la încălcarea normelor de drept material prin neaplicarea cu prioritate a prevederilor comunitare în două modalități: prin nesocotirea unei norme de drept material sau, prin interpretarea ei eronată precum și nesocotirea principiului comunitar al securității juridice și protecției încrederii legitime, precum și cel al previzibilității, este neîntemeiat.

În aceeași măsură, nici argumentul referitor la modul de calcul al primei, din culpa intimatei nu poate fi reținut ca fiind în măsură să conducă la reformarea hotărârii atacate

La pronunțarea acestei hotărâri, Înalta Curte a avut în vedere practica consolidată a instanței supreme asupra acestui aspect.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța apreciază că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 50 din 5 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2021.