ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1132/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea executării Deciziei nr. 6/2020, emise de către Curtea de Conturi a României, conform art. 15 Legea 554/2004.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 799 din 14 septembrie 2020, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică, susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normele de drept material.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că prima instanță a interpretat eronat dispozițiile legale de strictă interpretare și aplicare raportat la calitatea Curții de Conturi în efectuarea controlului. Normele legale la care s-a făcut referire în motivarea hotărârii prevăd în mod expres calitatea de "entitate de drept public" cu atât mai mult cu cât H.G. nr. 328/2020 lămurește acest aspect.

Astfel, noțiunile de instituție publică și entitate de drept public nu sunt similare, iar legislația care reglementează activitatea Curții de Conturi nu prevede posibilitatea efectuării unui control la entitățile de drept public și mai ales nu se prevăde posibilitatea controlării veniturilor obținute de către acestea în baza activităților economice desfășurate.

Totodată, a invocat o hotărârea judecătorească pronunțată într-un regulator de competență a acestei instanțe (Decizia nr. 3928/2019) din care rezultă faptul că sumele provenite din activitatea RoTLD nu sunt supuse controlului Curții de Conturi deoarece această atribuție nu a fost acordată de către statul român ci de către A.. Așadar, sumele de bani încasate de către Institut ca registru de domenii.ro nu pot face obiectul verificării Curții de Conturi a și nu pot fi considerate prejudicii.

Astfel, a apreciat că instititul recurent nu este instituție publică, iar entitățile de drept public nu sunt prevăzute în legislația specială a Curții de Conturi, banii încasați din activitatea domenii.ro sunt bani proprii ce nu provin din bugetul general consolidat, așa încât contestă posibilitatea și dreptul intimatei în efectuarea controlului acestor fonduri care nu provin de la bugetul statului și nici nu sunt publice.

Totodată, a considerat nejustificate reținerile primei instanțe în legătură cu cheltuielile generate pentru recuperarea prejudiciului, arătând că paguba iminentă, în acest sens, constă și în cheltuielile ce vor fi efectuate cu comunicarea notificărilor, taxele de timbru, cauțiuni și altele.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a invocat excepția nulității recursului, apreciind că acesta nu este motivat și nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, ci doar se reiau motivele din cuprinsul cererii de chemare în judecată și aspecte care țin de netemeinicia hotărârii atacate.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentuluii pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei nr. 6/2020, emise de către Curtea de Conturi a României, conform art. 15 Legea 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Totodată, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute de art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, argumentele părții vizând analiza proprie a fiecărei constatări și măsuri dispuse de Curtea de Conturi prin decizia atacată, criticându-le atât în fapt, cât și în drept, întrucât constituie apărări de fond.

Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenții-reclamanți cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Or, în cauză, recurenții-reclamanți au invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, în cadrul căreia nu se poate antama fondul dreptului dedus judecății.

Referitor la critica privind necompetența Curții de Conturi de a efectua controlul asupra instituției reclamante, se reține că, într-adevăr, această instituție este o entitate de drept public, însă, contrar celor afirmate de parte, nu există nicio diferență între o entitate de drept public și o instituție publică, întrucât și instituția publică este tot o entitate de drept public.

Instituția recurentă este persoană juridică română în coordonarea organului administrației publice centrale, coordonator în domeniul de activitate al institutului național, respectiv Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, așa cum este prevăzut atât în H.G. nr. 637/2003 cât și în H.G. nr. 1621/2003 pentru organizarea și funcționarea Institutului Național de Cercetare-Dexvoltare în Informatică - ICI-Bueurești, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, în ceea ce privește competența autorității intimate, sunt relevante prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 coroborat cu art. 23 Itt. a) și art. 26 lit. h) din Legea nr. 94/1992.

În fine, referitor la hotărârea judecătorească invocată, în susținerea criticii potrivit căreia veniturile obținute din registrul de domenii.ro nu pot face obiectul verificării Curții de Conturi, se apreciază că nu are relevanță în ceea ce privește competența acestei instituții de a efecuta acte de control la institutul recurent, după cum nu are relevanță nici faptul că veniturile obținute din registrul de domenii. ro sunt banii proprii ai institutului, întrucât această autoritate, conform art. 26 lit f) din Legea 94/1992, efectuează auditul financiar asupra conturilor anuale de execuție a bugetelor imiituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii.

Prin urmare, raportat la prevederile Legii 94/1992 și la reglementările privind înființarea institutului national reclamant, patrimoniul acestuia și modalitatea de administrare a patrimoniului său, se constată că în mod coerct prima insanță a reținut că, cel puțin în aparență, la o sumară verificare a legalității controlului efectuat de Curtea de Conturi, aceasta are competența de a controla modul în care institutul national reclamant își administrează patrimoniul, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menționate, partea invocând iminența producerii unei pagube în sarcina bugetului statului și în sarcina bugetelor angajaților săi.

Prin urmare, toate criticile recurenților sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul, formulat de reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică împotriva sentinței nr. 799 din 14 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.