ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5328/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.10.2019, reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea executării încheierii nr. 21/02.10.2019, a Deciziei nr. 4/2019 și a Raportului de control înregistrat sub nr. x/08.02.2019 emise de pârâtă, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea acestor acte, ce formează obiectul dosarului nr. x/2019

A mai solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și restituirea cauțiunii achitate pentru soluționarea cererii de suspendare.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 897 din 4 decembrie 2019, Curtea a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

A respins cererea de restituire a cauțiunii, ca prematură.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta a formulat recurs, solicitând desființarea în tot a hotărârii recurate, ca netemeinică și nelegală, și, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

A susținut recurentul-reclamant că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale de strictă interpretare și aplicare raportat la calitatea sa de "instituție publică". Normele legale la care s-a făcut referire în motivarea hotărârii prevăd calitatea sa de "entitate de drept public", cu atât mai mult cu cât H.G. nr. 328/2020 lămurește acest aspect. Cele două noțiuni nu sunt similare, iar legislația care reglementează activitatea Curții de Conturi a României nu prevede posibilitatea efectuării unui control la entitățile de drept public.

A invocat recurentul, referitor la lipsa de competență a Curții de Conturi, opinia exprimată în hotărârea civilă nr. 3928 din 12 septembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal din dosarul nr. x/2018, din care rezultă că sumele provenite din activitatea A. nu sunt supuse controlului Curții de Conturi, deoarece această atribuție nu a fost acordată de Statul Român, ci de B..

Activitatea de administrare a domeniilor nu implică autoritatea de stat, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică nu acționează ca organ al statului în regim de putere publică, respectiv ca autoritatea națională de reglementare. A fost delegat de B., care face parte din ICANN (B.), ca registru de administrare pentru domenii.ro, activitatea pe care o desfășoară în această calitate neimplicând vreun act administrativ în sensul legii sau vreun raport juridic specific de drept administrativ.

În acest condiții, sumele de bani încasate de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, ca registru de domenii.ro, nu pot face obiectul verificării Curții de Conturi a României și nu pot fi considerate prejudicii.

Astfel, Institutul nu este o instituție publică, iar entitățile de drept public nu sunt prevăzute în legislația specială a Curții de Conturi, banii încasați din activitatea domenii.ro fiind bani proprii.

A mai susținut recurentul-reclamant că un alt element ce trebuia analizat de prima instanță este acela privind pipăirea fondului, cu atât mai mult cu cât nelegalitatea actelor atacate este vădită și rezultă dintr-o analiză sumară a acestora.

Paguba iminentă constă în cheltuielile ce vor fi efectuate cu comunicarea notificărilor, taxele de timbru, cauțiuni etc., în condițiile în care există fără putință de tăgadă siguranța admiterii cererii principale, iar aceste cheltuieli vor fi efectuate inutil și nejustificat.

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că acesta nu este motivat și că nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, reiterând susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, aspecte care țin de netemeinicia hotărârii instanței de fond.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

4.1. Obiectul acțiunii privește suspendarea executării încheierii nr. 21/02.10.2019, a Deciziei nr. 4/2019 și a Raportului de control înregistrat sub nr. x/08.02.2019 emise de pârâta Curtea de Conturi a României, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare.

Legea nr. 554/2004 prevede în art. 14 și 15 atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

4.2. Constată Înalta Curte că, în combaterea respingerii cererii de suspendare, recurentul-reclamant s-a limitat la a aprecia că este nelegală și nejustificată susținerea instanței de fond și că paguba iminentă constă în cheltuielile cu comunicarea notificărilor, în taxele de timbru, cauțiuni pentru proces.

Recurentul nu aduce niciun argument pertinent în ceea ce privește nelegalitatea sentinței recurate relativ la constatarea neîndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004.

4.3. Însă, recurentul critică legalitatea hotărârii primei instanțe din perspectiva competenței Curții de Conturi a României de a controla activitatea sa și, implicit, de a emite actele contestate.

Astfel, în esență, apreciază că nu ar fi o instituție publică și că entitățile de drept public nu sunt prevăzute în legislația specială a Curții de Conturi și că banii încasați din activitatea domenii.ro sunt bani proprii, argumente pe care le-a prezentat și prin acțiunea introductivă de instanță.

Or, asupra acestor aspecte prima instanță a reținut corect faptul că reclamantul este o instituție de drept public, adică o entitate publică, susceptibilă de a face obiectul unui control al Curții de Conturi.

Pe lângă argumentele avute în vedere de prima instanță, argumente care nu este necesar a fi reluate prin prezenta decizie, Înalta Curte constată că recurentul interpretează eronat și trunchiat dispozițiile legale, inclusiv cele privind organizarea și funcționarea sa, când încearcă să disocieze noțiunea de "instituție publică" de cea de "entitate de drept public", pentru că (fără a aprofunda aici aceste noțiuni) instituția publică face parte/poate fi cuprinsă în rândul entităților de drept public.

Astfel, reține instanța de control judiciar că Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică este o entitate de drept public din sfera cercetării științifice, care desfășoară activități de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică în domeniul informaticii.

Înființarea, organizarea și funcționarea acestuia se întemeiază pe dispozițiile O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică.

Conform acestui art. 7 din acest act normativ, "În sistemul național de cercetare-dezvoltare sunt cuprinse următoarele categorii de unități și instituții de drept public:

a) institute naționale de cercetare-dezvoltare;

(...)."

De altfel, chiar recurentul indică prin cererea de recurs, în ceea ce privește forma sa de organizare, dispozițiile H.G. nr. 328/2020 privind modificarea și completarea H.G. nr. 1621/2003 pentru organizarea și funcționarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București.

Potrivit acestor acte normative, "Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București se organizează și va funcționa ca persoană juridică română, în baza O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, în coordonarea Secretariatului General al Guvernului.".

Prin urmare, contrar alegațiilor din cuprinsul cererii de recurs, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică este o instituție de drept public, înființată prin lege, aflată în coordonarea unui organ al administrației publice centrale, Secretariatul General al Guvernului, a cărei activitate poate face obiectul controlului Curții de Conturi a României, conform art. 1 alin. (1), art. 23 lit. a) și art. 26 lit. h) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

4.4. Soluția instanței de recurs

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Informatică împotriva sentinței civile nr. 897 din data de 4 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.