Decizia nr. 2903/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 4956/2018 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la 24.07.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Argeș, solicitând anularea în parte a Ordinului nr. 2899/C/13.07.2018 emis de Ministerul Justiției, și emiterea unui ordin de salarizare, cu luarea în considerare a vechimii efective în funcție, precum și să fie obligat sa vireze către Tribunalul Argeș, în calitate de ordonator principal de credite, diferențele salariale rezultate pentru a putea fi achitate corespunzător.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 4956 din 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Argeș, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta solicitând casarea în tot a acesteia și, pe fond, admiterea contestației astfeș cum a fost formulată. A apreciat recurenta că soluția instanței de fond a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii, curtea de apel omițând a da eficientă principiului nediscriminării prevăzut de art. 6 din Legea nr. 153/2017. Raportat la considerentele deciziei nr. x/21.05.2009 pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2009, a susținut recurenta că Ministerul Justiției era dator să pună în acord legislația privind salarizarea asistenților judiciari cu Legea nr. 71/2015 și Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016. În aceeași decizie s-a reținut că asistenții judiciari sunt discriminați în sensul art. 2 alin. (1)-(3) și art. 6 din O.U.G. nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de fidelitate sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio - profesionale. A invocat recurenta - reclamantă și soluția pronunțată în dosarul nr. x/2017, în raport de care a invocat puterea lucrului judecat, fiind tranșată problema de drept a acordării indemnizației în raport de vechimea în funcție. S-a solicitat și obligarea pârâtului Tribunalul Argeș la plata diferențelor rezultate ca urmare a stabilirii indemnizației lunare în raport de vechimea efectivă în funcție începând cu data de 01.07.2018. Prin notele de ședință din data de 6.03.2019 și răspunsul la întâmpinare din data de 18.04.2019 recurenta - reclamantă a invocat puterea de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 34/17.01.2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2017 prin care s-a respins apelul formulat împotriva sentinței nr. 797/23.05.2018 prin care Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a obligat pârâții să calculeze salariul reclamantei prin includerea sporului de fidelitate - sporului pentru vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției.

Apărările formulate în cauză Intimatul -pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. A susținut pârâtul, în esență, că noțiunea de mandat limitat la 5 ani exclude pentru asistenții judiciari acordarea drepturilor care privesc fidelizarea în sistemul justiției, iar la momentul adoptării Legii nr. 284/2010 s-a apreciat că se poate acorda un drept specific doar pentru perioada vechimii în funcție, respectiv de la 3 la 5 ani. In ceea ce privește soluția pronunțată de curtea de apel în raport de excepția puterii de lucru judecat, s-a arătat că, în mod corect a reținut instanța că cele două cauze, prezenta și cea din dosarul nr. x/2017, au obiecte diferite. Intimatul - pârât Ministerul Justiției a formulat concluzii scrise la răspunsul la întâmpinare prin care a solicitat instanței ca în verificarea prezumției de lucru judecat invocată de recurenta - reclamantă, să rețină că aceasta reprezintă doar un mijloc de probă care trebuie coroborat cu alte probatorii administrate în cauză. Totodată, s-a solicitat a se reține că recurenta - reclamantă nu și-a întemeiat acțiunea pe prezumția puterii de lucru judecat, ci pe nerespectarea principiului nediscriminării.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este întemeiat pentru considerentele și în limitele in continuare arătate: Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta ocupă funcția de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Argeș din data de 31.06.2000, respectiv de 18 ani. Prin Ordinul nr. 2899/C/13.07.2018 emis de Ministerul Justiției a fost reînvestită în funcția de asistent judiciar, pe o perioadă de 5 ani, cu o salarizare raportată la o vechime de 3-5 ani, deși vechimea efectivă în această funcție este de 18 ani. Potrivit art. 16 alin. (1) din capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani." Analizând coroborat cele două texte legale se constată că încadrarea asistentului -judiciar se face în una dintre cele două clase de vechime mai sus arătate, prin raportare la indemnizația judecătorului de judecătorie, astfel cum a reținut și instanța fondului. Cu toate acestea, reține Inalta Curte că la dosar s-a depus decizia civilă nr. 34/17.01.2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins apelul formulat de pârâtul Ministerul Justiei împotriva sentinței nr. 797/23 mai 2018 prin care Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a obligat pârâții să calculeze salariul reclamantei prin includerea sporului de fidelitate - sporului pentru vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției. Potrivit art. 430 din C. proc. civ. "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată." Art. 431 alin. (2) din același act normativ prevede că "(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă." Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză ci, în condițiile existenței unei identități de părți, presupune o identitate între problema de drept dezlegată definitiv într-un alt litigiu și problema de drept care trebuie rezolvată în litigiul în care se invocă autoritatea de lucru judecat. Odată ce unei anumite probleme i s-a dat o dezlegare într-un litigiu anterior purtat între aceleași părți instanța de judecată nu poate, într-un litigiu ulterior, să tranșeze în mod diferit respectivul diferend în condițiile analizării salarizării reclamantei din perspectiva aceluiași cadru legal. Raportându-ne la situația din speță se constată că, în condițiile în care, în cadrul litigiului anterior s-a recunoscut recurentei - reclamante sporul pentru vechimea în funcția de asistent judiciar raportat la dispozițiile Legii nr. 71/2015, în considerarea faptului că pentru alți colegi asistenți judiciari acest spor a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive, nu mai este posibil ca acest drept să fie negat în cadrul prezentului litigiu care are în vedere stabilirea drepturilor salariale în raport de aceleași dispoziții legale. Dacă s-ar accepta ca, după ce anterior s-a stabilit, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, recunoașterea sporului de fidelitate, ulterior instanța de contencios administrativ să constate legalitatea ordinului prin care acest drept nu a fost recunoscut, ordinul fiind emis în baza acelorași dispoziții legale analizate de instanța de litigii de muncă, dreptul la un proces echitabil ar deveni iluzoriu, fiind negată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive. Față de aceste considerente Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței și admiterea acțiunii în sensul obligării Ministerului Justiției la emiterea unui ordin de salarizare, cu luarea în considerare a vechimii efective în funcție. Reține instanța și că, în același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a mai pronunțat prin alte decizii privind recunoașterea drepturilor asistenților judiciari, pentru care prin hotărâri definitive anterioare s-a recunoscut dreptul la acordarea vechimii efective în funcție (ex. decizia nr. 6368/2020).

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va admite în parte acțiunea și va dispune anularea în parte a ordinului atacat în ceea ce o privește pe reclamanta A. și obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui ordin de salarizare, cu luarea în considerare a vechimii efective în funcție.