ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2416/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.12.2018, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au solicitat anularea ordinelor nr. 2440/C/11.06.2018 și nr. 2790/C/13.07.2018 și emiterea unor noi ordine de salarizare, în sensul că începând cu data de 01.07.2018, încadrarea lor în funcția de asistent judiciar trebuia făcută corespunzător unei vechimi în funcție de peste 18 ani, adică cu un coeficient de 6,39 și gradația 5, respectiv 6,09 și gradația 4, astfel cum reiese din Legea nr. 153 din 2017, Anexa nr. V, cap. 1.

Prin sentința civilă nr. 2039 din data de 18.06.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2039 din data de 18.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A. și B..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin soluția pronunțată instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, prin neaplicarea în cauză a unui principiu de bază în materia salarizării, din cele instituite în art. 6 lil.b) din Legea nr. 153/2017, respectiv principiul nediscriminării.

Astfel, recurenții-reclamanți arată că îndeplinesc funcția de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Satu Mare de peste 18 ani și această categorie profesională a asistentului judiciar este singura categorie profesională din sistem căreia intimatul refuză să recunoască și să elibereze ordinele de salarizare cu indemnizațiile lunare calculate în raport de vechimea efectivă în funcție, încălcând astfel unul dintre principiile de bază instituit în legea salarizării, precum și dispozițiile Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei nr. 794/15.12.2016 pronunțată de Curtea Constituțională, în raport de practica judiciară favorabilă, existentă încă din anul 2008, atașată la dosar.

Instanța a reținut în mod corect în decizia pronunțată că, "funcția de asistent judiciar constituie atât o funcție judiciară cât și una de specialitate juridică din instanțele judecătorești, iar perioada desfășurării activității de asistent judiciar constituie vechime în magistratură, precum și faptul că asistenții judiciari acumulează vechimea în funcția judiciară respectând incompatibilitățile specifice sistemului justiției, în mod similar cu restul personalului judiciar, fiind discriminatorie excluderea categoriei socio-profesionale a asistenților judiciari prin art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006 de la beneficiul sporului prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 177/2002 și de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, spor ce are corespondent în cazul tuturor categoriilor de personal judiciar, a celui nejudiciar de specialitate juridică sau a celui conex fără această specialitate juridică, toate din sistemul justiției."

"Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare, implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă într-o funcție judiciară, cu efectul juridic al acumulării vechimii în specialitatea funcției judiciare și a respectării incompatibilităților acesteia, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de fidelitate. Din moment ce asistenții judiciari sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului judiciar din instanțele judecătorești sub aspectul exercitării unei funcții judiciare cu efectul identic al recunoașterii în mod egal și nediferențiat prin lege al aceluiași drept de vechime în funcția judiciară la fel ca și restul personalului judiciar, rezultă că asistenții judiciari nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului judiciar, prin refuzul acordării sporului de fidelitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de fidelitate în favoarea personalului judiciar este unul și același: efectul dreptului la vechime în specialitatea funcției judiciare garantat în mod egal de lege pentru toți cei ce muncesc într-o funcție judiciară și implicit a fidelității acumulate cu respectarea incompatibilităților funcției judiciare, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte persoanele din sistemul judiciar."

Sporul de fidelitate prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006 este corespondent în prezent raportat la vechimea în funcție, vechime în funcție de care se stabilesc drepturile salariale în temeiul Legii nr. 153/2017, sporul de Fidelitate nemaifiind reglementai distinct ca spor.

Însă motivele acordării/neacordării drepturilor salariale ale asistenților judiciari, în raport de vechimea efectivă în funcție, sunt aceleași, iar potrivit deciziei civile nr. 1287/R/21.05.2009, pârâții ar fi trebuit să calculeze și să plătească indemnizațiile lunare ale acestei categorii profesionale în raport de argumentele menționate în această hotărâre.

În plus, prin Noul C. proc. civ. s-a instituit în art. 426 alin. (1), obligația asistenților judiciari, pe lângă cele deja existente, de redactare a hotărârilor judecătorești ce le sunt repartizate, când în compunerea completului de judecată intră și asistenți judiciari. Or, față de activitatea de judecată desfășurată de către această categorie profesională, cu toate consecințele ce decurg din incompatibilitățile aferente funcției, apare frustrantă, încălcând toate dispozițiile internaționale prioritare, discriminarea privind salarizarea la o vechime în funcție limitată de 0-3 ani, respectiv 3-5 ani.

Astfel, intimatul Ministerul Justiției, a emis Ordinul nr. 1415/C/19 martie 2019, cu încălcarea unuia dintre principiile de bază ale sistemului de salarizare, instituit chiar prin legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv principiul nediscriminării.

Potrivit acestui principiu, se impune eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție.

În acest sens este și principiul egalității prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 153/2017, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru munca cu valoare egală.

Aceste principii, în forma prevăzută de legiuitor în acest act normativ, sunt în concordanță cu prevederile Deciziei nr. 794/15.12.2016 pronunțată de Curtea Constituțională, care a concluzionat în sensul că, efectul neconstituționalității art. 3 indice 1, alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 20/2016, trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Mai mult decât atât, Ministerul Justiției a refuzat să pună în acord cu legislația mai sus invocată, prin propuneri de modificare legislativă, dispozițiile art. 16 din legea de salarizare, solicitare efectuată de către Consiliul Superior al Magistraturii, comunicată tuturor instanțelor și depusă la dosar, anexată cererii de chemare în judecată. Prin aceste propuneri CSM a solicitat Ministerului Justiției modificarea art. 16 din legea de salarizare, în ceea ce privește salarizarea asistenților judiciari, astfel:

"Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația de încadrare prevăzută la anexa V capitolul I nr. crt. 5, corespunzător vechimii în funcție."

Or, în condițiile în care, prin hotărâri judecătorești s-a recunoscut pentru asistenții judiciari dreptul la vechimea efectivă în funcție, nelimitat, recurenții-reclamanți apreciază că indemnizația brută de încadrare stabilită prin ordinul contestat trebuia să se facă în raport de vechimea efectivă în funcție și nu la o vechime de 0-3 ani, atâta timp cât vechimea în funcția de asistent judiciar a subsemnaților este de aproape 20 ani.

Nu este adevărată apărarea formulată de Ministerul Justiției, prin care încearcă, de fapt, o inducere în eroare a instanței de judecată, în sensul că asistenții judiciari, prin esența și natura funcției, nu sunt independenți.

În concluzie, recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului și casarea în totalitate a sentinței civile nr. 2039/18.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu consecința obligării intimatului Ministerul Justiției să elibereze ordine de salarizare prin care să stabilească cuantumul indemnizației brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcție.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 08 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2021 pentru soluționarea cererii de recurs, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea ordinelor nr. 2440/C/11.06.2018 și nr. 2790/C/13.07.2018, emise de Ministerul Justiției și emiterea unor noi ordine de salarizare, în sensul că începând cu data de 01.07.2018, încadrarea lor în funcția de asistent judiciar trebuia făcută corespunzător unei vechimi în funcție de peste 18 ani, adică cu un coeficient de 6,39 și gradația 5, respectiv 6,09 și gradația 4, astfel cum reiese din Legea nr. 153 din 2017, Anexa nr. V, cap. 1.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că reclamanților nu le sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 153 din 2017, Anexa nr. V, cap. 1 având în vedere că aceste dispoziții stabilesc indemnizația de încadrare pentru judecători, procurori și magistrați asistenți, iar asistenții judiciari nu se regăsesc în enumerarea limitativă a textului de lege.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Prin motivele de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că prin soluția pronunțată instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, prin neaplicarea în cauză a unui principiu de bază în materia salarizării din cele instituite în art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017, respectiv principiul nediscriminării, motiv de recurs ce poate fi încadrat în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în raport de acest motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că dispozițiile speciale aplicabile personalului din Familia Ocupațională "Justiție", prevăzute de Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, referitoare la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică precum și sporul pentru păstrarea confidențialității, nu le sunt aplicabile cât timp asistenții judiciari nu se regăsesc în enumerarea limitativă a textului de lege, având în vedere că aceste dispoziții se referă la indemnizația de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți, precizând în mod expres că prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.

De asemenea, dispozițiile O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a prevăzut numai dreptul judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților-asistenți de a beneficia, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară, calculată în procente.

Potrivit art. 55 din Legea 304/2004, completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie din 2 judecători și 2 asistenți judiciari, ce participă la deliberări cu vot consultativ.

Conform art. 110 din același act normativ, asistenții judiciari sunt numiți de Ministerul Justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social pe o perioadă de 5 ani.

Recurenții-reclamanți nu pot invoca discriminarea ca motiv de recurs întrucât, o eventuală discriminare în acest caz ar rezulta din lege și nu din hotărârea judecătorească ce face obiectul recursului.

Prin urmare, salarizarea și alte drepturi ale asistenților judiciari sunt reglementate prin cap. IV din O.U.G. nr. 27/2006, în care se arată că, se are în vedere indemnizația de încadrare brută lunară potrivit coeficienților de multiplicare prevăzuți, după caz la lit. A) din anexă, nr. crt. 28-31, în raport cu vechimea în funcții juridice.

De asemenea, asistenții judiciari beneficiază în mod corespunzător de anumite drepturi, însă nu și de majorarea indemnizației stabilite potrivit art. 3, în procente, raportată numai la vechimea în funcțiile de judecător, procuror, magistrat asistent la I.C.C.J. sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, cunoscut ca fiind sporul de fidelitate.

Așadar, rezultă că pentru categoria profesională în care se regăsesc recurenții-reclamanți legiuitorul nu a prevăzut dreptul la sporul de fidelitate, acțiunea lor fiind lipsită de temei legal, așa cum a apreciat și prima instanță.

Astfel fiind, față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva sentinței nr. 2039 din 18 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.