ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6368/2020

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 08.05.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească să fie dispusă:

1) anularea Ordinului MJ nr. 580/C/6.02.2018, sub aspectul prevederilor referitoare la reclamant, ca netemeinic și nelegal;

2) obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin în favoarea sa, prin care să includă, în cuantumul brut al indemnizației de încadrare și al sporurilor, și a majorării cu 15% a indemnizației de încadrare brute lunare (pentru vechimea în funcție de peste 5 ani), începând cu data de 1 ianuarie 2018, până la zi și în continuare.

Prin sentința civilă nr. 4277 din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4277 din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și casarea în tot a sentinței pronunțate de Curtea de Apel București.

În susținerea recursului recurentul-reclamant a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ci cuprinde doar motive străine de natura cauzei. În opinia recurentului, motivarea sentinței se referă la problema discriminării în condițiile în care prin acțiune nu s-a invocat acest aspect ci s-a invocat egalizarea salariilor la nivelul maxim în conformitate cu prevederile Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 36/2018.

Un alt motiv de recurs se referă la încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Se invocă în acest sens prevederile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 coroborate cu acela ale art. II din O.U.G. nr. 27/2015. Potrivit acestor prevederi legale se impunea ca salarizarea recurentului să se facă la nivel maxim, cu includerea majorării de 15% pentru vechimea în funcție de peste 5 ani.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016 referindu-se inclusiv la diferențele salariale rezultate din drepturi recunoscute prin hotărâri judecătorești.

Recurentul-reclamant mai afirmă că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 20 alin. (2) din Constituția României și în art. 6 paragraful 1 din CEDO, fiind nesocotite hotărâri judecătorești definitive prin care dreptul la sporul de fidelitate a fost recunoscut.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepția nulității întâmpinării .

Totodată a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o serie de întrebări preliminare referitoare la interpretarea Directivei nr. 1999/70/CE.

Ulterior, prin concluziile scrise recurentul reclamant a invocat puterea de lucru judecat a sentinței nr. 4824/07.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București.

Intimatul-pârât a răspuns la aceste note scrise solicitând respingerea excepției autorității de lucru judecat întrucât nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

II. Soluția instanței de recurs

În fapt, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 580/6.02.2018, s-a stabilit că, începând cu data de 1.01.2018, asistenții judiciari din cadrul tribunalelor din circumscripția teritorială a curților de apel, prevăzuți în Anexele 1-15, care fac parte integrală din ordin, se reîncadrează în funcție cu menținerea cuantumului brut al indemnizației de încadrare și al sporurilor, potrivit celor menționate în dreptul fiecăruia,în Anexe.

Ordinul Ministrului Justiției nr. 580/6.02.2018 a fost emis în aplicarea dispozițiilor cuprinse în Legea 153/2011 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În cuantumul drepturilor salariale aferente recurentului-reclamant nu a fost inclus și sporul de fidelitate de 15% corespunzător unei vechimi mai mari de 5 ani, acesta fiind motivul pentru care recuretul-reclamant a înțeles să conteste actul.

Anterior acestui moment, prin Ordinul nr. 1479/C/24.05.2017 au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantului de asemenea fără recunoașterea sporului de 15 % aferent unei vechimi mai mari de 5 ani. Acest ordin a fost contestat atât pentru nerecunoașterea unui VRS de 405 RON cât și pentru neacordarea sporului de fidelitate fiind pronunțată sentința nr. 4824/07.12.2017 prin care Ordinul nr. 1479/C/24.05.2017 a fost anulat în partea care se referea la recurentul-reclamant, cu obligarea Ministerului Justitiei să emită un nou ordin prin care să ia în considerare valoarea de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă majorarea de 15% pentru vechime în funcție de peste 5 ani și cea de 10% prevăzută prin legea nr. 293/2015. Instanța de fond a apreciat, în cadrul respectivului litigiu, că reclamantului i se cuvine majorarea de 15% având o vechime în funcția de asistent judiciar de peste 5 ani și acest spor a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive în favoarea altor colegi, asistenți judiciari. În drept au fost avute în vedere prevederile legii nr. 71/2015.

Această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia nr. 2491/12.06.2020 fiind respins recursul promovat de Ministerul Justiției.

Potrivit art. 430 din C. proc. civ. "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată."

Art. 431 alin. (2) din același act normativ prevede că "(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Contrar celor susținute de intimatu-pârât, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză și nu conduce la respingerea cererii ci, în condițiile existenței unei identități de părți, presupune o identitate între problema de drept dezlegată definitiv într-un alt litigiu și problema de drept care trebuie rezolvată în litigiul în care se invocă autoritatea de lucru judecat. Odată ce unei anumite probleme i s-a dat o dezlegare într-un litigiu anterior purtat între aceleași părți instanța de judecată nu poate, într-un litigiu ulterior, să tranșeze în mod diferit respectivul diferend.

Raportându-ne la situația din speță se constată că, în condițiile în care, în cadrul litigiului anterior care a avut ca obiect un alt ordin de salarizare a reclamantului, s-a statuat că acesta este îndreptățit la acordarea sporului de 15% pentru vechime în funcție mai marea de 5 ani în considerarea faptului că pentru alți colegi asistenți judiciari acest spor a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive, nu mai este posibil ca acest drept să fie negat în cadrul prezentului litigiu care se referă tot la cuantumul salariului cuvenit aceleiași persoane.

Dacă s-ar accepta ca, după ce anterior s-a stabilit, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, că un ordin de salarizare a recurentului-reclamant este nelegal întrucât nu-i recunoaște acestuia sporul de fidelitate, ulterior să poată fi emis un nou ordin prin care să se nege din nou acest spor, dreptul la un proces echitabil ar deveni iluzoriu, fiind negată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive.

Față de aceste considerente Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată pentru a se da eficiență prevederilor legale referitoare la autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se constată că, în condițiile în care soluționarea litigiului depinde de modul în care se interpretează normele referitoare la autoritatea de lucru judecat întrebările preliminare formulate de recurentul-reclamant nu mai prezintă nicio utilitate practică, nefiind de natură să influențeze soluția din prezentul dosar.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 267 din TFUE va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și, în baza art. 496 alin. (1) și 497 din C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentința și rejudecând, va admite acțiunea așa cum a fost formulată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulate de recurentul-reclamant.

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4277 din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și în rejudecare:

Admite acțiunea.

Anulează Ordinul Ministerului Justiției nr. 5809/C/6.02.2018 în ceea ce-l privește pe reclamantul A..

Obligă intimatul-pârât să emită un nou ordin de salarizare cu recunoașterea pentru reclamant a majorării cu 15 % a indemnizației de încadrare brute lunare începând cu data de 01.01.2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.