ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 693/2020

Ședința publică din data de 7 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA și BAROUL BACĂU, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Hotărârii Consiliului Baroului Bacău nr. 73/23.11.2015 și a Deciziei nr. 66/24.03.2016 a Uniunii Naționale a Barourilor din România și, în consecința anulării celor două acte, obligarea pârâților să respecte în tot considerentele și dispozitivul deciziei I.C.C.J. nr. 1269 din 12.03.2014 și dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în sensul admiterii cererii sale de acces în profesia de avocat fără examen.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 853 din data de 10 martie 2017, pronunțată în dosar nr. x/2016, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Bacău, ca neîntemeiată, și a obligat reclamantul la plata către pârâta U.N.B.R. a sumei de 600 RON, și către pârâtul Baroul Bacău a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, prin rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii.

În prealabil, în conformitate cu art. 4 din Legea 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul Profesiei de Avocat, având in vedere ca acest temei este in contradictie cu art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea 51/1995, cu drepturile fundamentale ale omului ce izvorăsc din Convenția E.D.O., din Carta DFUE si din Declarația Universala a Drepturilor Omului.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 4, pct. 7 și pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ.., recurentul-reclamant a relevat scurt istoric și a criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate, invocând, în esență, următoarele motive:

Instanța de fond și-a depășit atribuțiile judecătorești.

Deși era ținută să respecte atât autoritatea cat si puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1269/12.03.2014, a golit această decizie de efectul obligației Baroului Bacău, de a-i verifica cunoștințele cu scutire de examen.

Or, în opinia recurentului, ignorarea obligației ce rezultă clar din decizia nr. 1269/12.03.2014, aceea de scutire de examen, lipsa de argumentație a instanței de fond cu privire la analiza si verificarea obiectiva ce privește respectarea acestei obligații de către intimate- scutirea de examen, indică o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, fiind nepermis ca într-un stat de drept, să fie golită de efecte și pur si simplu eludată o hotărâre judecătorească definitivă.

Instanța de fond a încălcat autoritatea și puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1269/12.03.2014, atât sub aspectul considerentelor acestei decizii, cât și sub aspectul dispoziției acestei decizii, făcând trimitere la ultimul paragraf al considerentelor opiniei separate.

Instanța, astfel, era obligată în raport cu autoritatea și puterea de lucru judecat asupra chestiunii litigioase . . . . . . . . . .să înțeleagă prin opinia separată că, sintagma cu scutire de examen, interzicea existența unui prag valoric de trecere, situație de care a fost nemulțumit, de altfel, și judecătorul in opinia sa separata.

Din contră, dispozitivul Deciziei nr. 1269/12.03.2014, conținea doar obligația imperativă de a fi verificat cu scutire de examen, și nu de a fi verificat fara examen scris.

În fine, în susținerea motivului de recurs întemeiat pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul-reclamant a susținut că Curtea de Apel București a dat hotărârea, cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Apreciază că atât poziția deliberativă a instanței de fond, cât și Hotărârea Baroului Bacău nr. 73 din 23.11.2015, încalcă flagrant considerentele si dispozitivul deciziei Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 1269 din 12.03.2014, pronunțata în dosar nr. x/2013. Cum unul din izvoarele de drept material in sistemul dreptului românesc il constituie și hotărârile judecătorești, încălcarea unei hotărâri judecătoresti echivalează cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În egală măsură, susține recurentul, instanța de fond a încălcat si aplicat greșit dispozițiile prioritare ale art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în continuare, fiind făcute largi referiri la situația de fapt din dosar, cererea sa de primire în profesie fără examen, prevederi din lege și statutul profesiei de avocat.

Intimații-pârâți UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA și BAROUL BACĂU au formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului- reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea recursului.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 16 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 7 februarie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, pe calea acțiunii în contencios administrativ deduse judecății, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Baroului Bacău nr. 73/23.11.2015 și a Deciziei U.N.B.R. nr. 66/24.03.2016, de soluționare a contestației împotriva Hotărârii Consiliului Baroului, și, în consecința anulării celor două acte, obligarea pârâților să respecte în tot considerentele și dispozitivul deciziei I.C.C.J. nr. 1269 din 12.03.2014 și dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în sensul admiterii cererii sale de acces în profesia de avocat fără examen.

Având în vedere calificarea pe care prima instanță a dat-o demersului judiciar al reclamantului, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, în temeiul art. 20 din actul normativ menționat.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul Profesiei de Avocat, invocată de către recurent, Înalta Curte o apreciază ca fiind inadmisibilă, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Art. 4 al aceluiași articol prevede: "Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege."

Din aceste dispoziții legale rezultă că pot constitui obiect al excepției de nelegalitate doar actele administrative unilaterale cu caracter individual și nu actele normative.

Or, recurentul-reclamant a invocat excepția de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul Profesiei de Avocat, deci, cu privire la un text legal.

Drept urmare, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004, instanța va admite excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și, pe cale de consecință va respinge excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă.

Verificând sentința recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurent, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi respins.

Astfel, prin decizia nr. 1269 din 12 martie 2014, a I.C.CJ., în raport de care recurentul invocă depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești și încălcarea autorității de lucru judecat, s-au anulat Decizia nr. 51/30.05.2011 a Baroului Bacău și Decizia nr. 86/3.12.2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (deci, cu totul alte decizii decât cele contestate în prezenta cauză), și a fost obligat Baroul să reia procedura de verificare din art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu scutire de examen.

În considerentele acestei decizii s-a reținut, într-adevăr, că dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 exceptează persoanele care formulează cerere pentru intrarea în profesia de avocat și care au 10 ani vechime în specialitate juridică, de la susținerea examenului prevăzut de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Însă, contrar susținerilor recurentului-reclamant, Hotărârea U.N.B.R. nr. 902/11.09.2010, nu se aplică acestuia, deoarece, recurentul a formulat cerere de intrare în profesie pe data de 14.05.2010, deci, anterior acestei modificări care stabilea susținerea examenului și în scris.

Mai mult, Comisia de examinare avea dreptul să-l respingă pe baza examenelor orale, în chiar decizia I.C.C.J. nr. 1269/2014 reținându-se că "poate fi primit în profesie", ceea ce conferă autorității un drept discreționar, deci, nu exista o obligație în acest sens.

De asemenea, prin evocata decizie, Înalta Curte nu a stabilit că nu i se putea respinge cererea, oricare ar fi fost rezultatul verificării.

Instanța nu poate verifica aprecierea în concret a cererii de primire în profesie, nu se poate substitui organelor competente în acest sens, cu atât mai mult cu cât recurentul-reclamant a refuzat categoric administrarea probei cu înregistrarea interviului.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

Va fi obligat recurentul-reclamant A. să plătească intimaților- pârâți Baroul Bacău și Uniunea Națională a Barourilor din România suma de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de recurentul- reclamant A. împotriva sentinței civile nr 853 din 10 martie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul- reclamant A. să plătească intimaților- pârâți Baroul Bacău și Uniunea Națională a Barourilor din România suma de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2020.