ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4948/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 31 august 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, a solicitat anularea prevederilor art. 186 teza a II-a din Statutul profesiei de avocat, adoptat de Uniunea Națională a Barourilor din România prin Hotărârea nr. 64/2011, precum și suspendarea executării actului atacat, până la soluționarea acțiunii în anulare.

Prin sentința civilă nr. 80 din 12 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România.

Împotriva sentinței civile nr. 80 din 12 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România nu a depus întâmpinare în dosarul instanței de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect anularea dispozițiilor art. 186 din Statutul profesiei de avocat, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și evenimentele legislative care afectează existența/activitatea actului administrativ normativ contestat, ulterior pronunțării hotărârii atacate.

Înalta Curte reține că prevederile art. 186 din Statutul profesiei de avocat, contestate în cauză, au fost modificate prin art. I pct. 35 din Hotărârea Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 428/08.12.2018, în prezent având următorul conținut:

"Toate formele de exercitare a profesiei pot angaja personal auxiliar. Personalul auxiliar cu studii juridice superioare nu poate exercita activitățile prevăzute la art. 3 din Lege."

Or, contestația reclamantului privea forma anterioară modificării, mai exact teza a II-a a art. 186 din statut, care dispunea că:

"Este interzisă angajarea ca personal auxiliar a persoanelor cu studii juridice superioare.", reclamantul susținând că această prevedere reprezintă o interdicție absolută care îl împiedică să se angajeze în cadrul unei forme de exercitare a profesiei de avocat pe o funcție de personal auxiliar, întrucât are studii juridice superioare. Prin urmare, această prevedere fiind înlăturată din conținutul art. 186 din Statut, în prezent fiind permisă angajarea personalului auxiliar cu studii juridice superioare, cu condiția de a nu presta activitățile specifice profesiei de avocat, Înalta Curte constată că, la data soluționării prezentului recurs, textul normativ contestat a ieșit din fondul legislativ, nemaiproducând efectele pretins prejudiciabile asupra drepturilor și intereselor reclamantului.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte concluzionează că, în prezent, interesul procesual al reclamantului în susținerea recursului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., având în vedere că art. 186 teza a II-a din Statutul profesiei de avocat a fost, lipsa interesului fiind confirmată de recurentul-reclamant, prin notele scrise formulate.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de reclamantul A., în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 80 din 12 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2020.