ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 862/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 1.08.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România, Baroul București, B. și C., solicitând să se dispună anularea actelor administrative nr. 13551/C/2015, 131/2016 și 84/2016 emise de primii doi pârâți, recunoașterea dreptului său de a funcționa ca avocat definitiv în Baroul București și de a fi înscrisă în Tabloul avocaților al acestui barou, precum și obligarea pârâților la plata în solidar a echivalentului sumei de 100 euro lunar cu începere de la 22.12.1015, sau, în subsidiar, de la data introducerii acțiunii. In final a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 262 din 01 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată, astfel: câte 400 RON către fiecare pârât, reprezentând onorariu avocat redus.

Împotriva sentinței civile nr. 262 din 01 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivare, reclamanta a arătat că au fost încălcate prevederile art. 28 alin. (2) lit. e) din Statutul profesiei de avocat. Astfel, instanța de fond a ignorat temeiul legal al cererii formulate de reclamantă și faptul că cererea sa din 12.09.2002 a fost aprobată în Consiliul Baroului București din 19.09.2002 prin aviz favorabil și a susținut că această cerere a fost soluționată prin decizia nr. 8875/2002 a UNBR.

Totodată, instanța de fond a încălcat prevederile art. 32 și 33 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, susținând în mod greșit că cererea sa a fost soluționată prin decizia nr. 8875/2002 a UNBR.

Reclamanta a precizat că hotărârea instanței de fond cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv s-a menționat că reclamanta nu a contestat nici prima decizie a UNBR, nici adresa Baroului București ca urmare a respingerii sale de înscriere în Barou ca avocat definitiv din februarie 2003. Reclamanta a menționat că această contestație din 2003 nu face obiectul cauzei și este, totodată, neadevărată, contestația făcând obiectul dosarului nr. x/2003 al Tribunalului București și 3295/2004 al Curții de Apel București.

A mai arătat reclamanta hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și, totodată, cuprinde motive contradictorii, în sensul că, în contradicție cu constatarea că decizia nr. 8875/2002 nu putea să-și producă efecte decât dacă ar fi fost respectate prevederile articolelor expres indicate în decizie, instanța de fond afirmă că efectul deciziei din 2002 nu poate fi decât primirea în profesie ca avocat stagiar.

Împotriva sentinței mai sus menționate au declarat recurs și pârâții Baroul București, Uniunea Națională a Barourilor din România și B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței în sensul admiterii cheltuielilor de judecată în integralitate pentru pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului a arătat că hotărârea primei instanței cuprinde motive contradictorii în sensul că justificarea reducerii onorariului de avocat este întemeiată pe lipsa de complexitate a cauzei în condițiile în care obiectul dosarului a fost anularea a trei decizii administrative și obligarea la plata unor sume de bani cu titlul de despăgubiri, situația în care se impune verificarea legalității fiecărui act în parte și motivării respingerii sumelor de bani solicitate cu titlul de daune materiale de către reclamantă.

În prezenta cauză, raportat la munca desfășurată de avocat, la obiectul cauzei și complexitatea acesteia, onorariul încasat de avocat este unul proporțional și rezonabil.

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâți, arătând că, în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de aceștia, instanța de fond a apreciat în mod corect munca avocatului.

Intimata UNBR a depus întâmpinare la dosarul cauzei față de recursul declarat de A., solicitând respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte reține că la 12.09.2002 reclamanta a solicitat Baroului București primirea în profesia de avocat cu examen, dar cu scutire de stagiu, în temeiul prevederilor art. 28 alin. (2) lit. e) din Statutul profesiei de avocat.

După susținerea examenului, prin decizia nr. 8875/14.12.2002 a Consiliului Uniunii Avocaților din România s-a aprobat primirea sa în profesia de avocat, urmând ca Baroul București să dispună înscrierea sa în barou, după verificare și aplicarea dispozițiilor art. 13, 14, 15, 17, 18, 19, 21 din Legea nr. 51/1995.

Ulterior, la 15.01.2003, reclamanta a formulat o cerere de primire în Baroul București, iar la 27.02.2003 i s-a comunicat faptul că aceasta a fost respinsă cu motivarea că reclamanta a promovat examenul de licență în sesiunea ianuarie- februarie 2002, astfel că nu se putea înscrie în Barou decât ca avocat stagiar, conform Legii nr. 51/1995. În termen de două luni de la primirea deciziei, reclamanta trebuia să depună la secretariatul Baroului, în vederea emiterii deciziei de avocat stagiar și a hotărârii de avocat colaborator, contractele de colaborare încheiate cu avocatul îndrumător pe care urma să-l aibă pe perioada stagiului.

În anul 2005, reclamanta s-a înscris în Baroul București, Structura "Bota", a urmat stagiul profesional de doi ani și a susținut definitivatul. A funcționat în cadrul acestui barou timp de zece ani, dar odată cu pronunțarea deciziei nr. 15/2015 de către ICCJ într-un recurs în interesul legii, nu i s-a mai permis să profeseze.

În 5.11.2015, reclamanta a solicitat primirea ca avocat definitiv în Baroul București, arătând că a efectuat stagiul profesional între anii 2005-2007 și a susținut examenul de definitivare.

Prin adresa nr. x/22.12.2015 i s-a comunicat că i s-a respins cererea, cu motivarea că a renunțat la dreptul conferit prin Decizia Consiliului U.A.R. nr. 8875 din 14 decembrie 2002 și că a achiesat la o structură care acorda asistență juridică în mod nelegal.

Reclamanta a contestat răspunsul, arătând că nu a renunțat niciodată la dreptul conferit prin decizia nr. 8875/14.12.2002, iar prin decizia nr. 131/2016 i s-a respins această contestație.

La 18.02.2016, reclamanta a formulat plângere prealabilă la UNBR, solicitând anularea deciziei nr. 131/19.01.2016, însă aceasta a fost respinsă prin decizia nr. 84/24.03.2016.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se dispună anularea actelor administrative nr. 13551/C/2015, 131/2016 și 84/2016 emise Uniunea Națională a Barourilor din România și de Baroul București, recunoașterea dreptului său de a funcționa ca avocat definitiv în Baroul București și de a fi înscrisă în Tabloul avocaților al acestui barou, precum și obligarea pârâților la plata în solidar a echivalentului sumei de 100 euro lunar cu începere de la 22.12.1015, sau, în subsidiar, de la data introducerii acțiunii.

Prin sentința nr. 262 din 01 februarie 2017 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Reclamanta a criticat sentința pronunțată, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

În fapt, reclamanta a arătat că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii și cuprinde motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic, chiar dacă într-o manieră succintă, argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

De asemenea, Înalta Curte constată faptul că în cadrul sentinței atacate nu se regăsesc motive străine de natura cauzei. Constatarea instanței de fond privind faptul că reclamanta nu ar fi contestat prima decizie a UNBR și nici adresa Baroului București ca urmare a respingerii cererii sale de înscriere în Barou din februarie 2003 este corectă, față de înscrisurile existente la dosarul cauzei de fond. Abia în recurs a depus recurenta hotărârea dată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2004 al Curții de Apel București. Totodată, constatările instanței de fond privind contestarea primei decizii a UNBR și a adresei Baroului București nu sunt străine de natura pricinii, întrucât acestea privesc dobândirea calității de avocat stagiar de către reclamantă, având legătură cu obiectul cauzei deduse judecății, respectiv contestarea actelor administrative nr. 13551/C/2015, 131/2016 și 84/2016, recunoașterea dreptului său de a funcționa ca avocat definitiv în Baroul București și de a fi înscrisă în Tabelul avocaților acestui Barou.

Totodată, hotărârea instanței de fond nu conține considerente contradictorii. În mod corect a reținut instanța de fond că efectul deciziei din 2002 nu poate fi decât primirea în profesie ca avocat stagiar, aspect care nu intră în contradicție cu susținerea că decizia nr. 8875/2002 nu putea să-și producă efecte decât dacă ar fi fost respectate prevederile articolelor expres indicate în decizie, respectiv cele care prevedeau obligația de a efectua stagiul prevăzut de lege în profesia de avocat, de a-și găsi un avocat îndrumător și de a se înscrie la definitivat, după efectuarea stagiului.

Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent și suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguități și contradicții, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conținutul unui asemenea act procedural.

În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că reclamanta invocă faptul că cererea sa din 12.09.2002 a fost aprobată, astfel cum a fost formulată, în Consiliul Baroului București din 19.09.2002 prin "aviz favorabil", precum și faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit că cererea menționată a fost soluționată de fapt prin decizia nr. 8875/2002 a UNBR, ignorând de fapt avizul favorabil dat cererii în Consiliul Baroului București din 19.09.2002 al cărui proces-verbal se află la dosarul cauzei.

Susținerile reclamantei sunt neîntemeiate, în condițiile în care soluționarea cererii sale nu s-a făcut prin aprobare prin avizul favorabil dat în Consiliul Baroului București din 19.09.2002, ci prin decizia nr. 8875/2002 a UNBR. Faptul că la această cerere formulată de reclamantă s-a dat un aviz favorabil de către un consilier al Baroului București căruia i-a fost repartizată în lucru nu înseamnă că a fost aprobată de Consiliu.

Potrivit prevederilor art. 32 din Statutul profesiei de avocat, menționate de recurentă ca fiind încălcate de către instanța de fond, după depunerea raportului și verificarea cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, consiliul baroului analizează îndeplinirea condițiilor pentru primirea în profesie, soluționează eventualele opoziții și întocmește un aviz motivat care va fi înaintat Comisiei Permanente a Uniunii Avocaților din România, împreună cu toate lucrările ce privesc cererea. Avizul va cuprinde propunerea motivată cu privire la acordarea sau la refuzul acordării scutirii de examen.

Potrivit art. 33 alin. (3) din Statut, cel primit în profesia de avocat va fi înscris în baroul care a avizat primirea, prin decizia emisă de Consiliul baroului cu respectarea dispozițiilor art. 19, 20 și 21 din lege.

În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a reținut că existența sau nu a unor avize pozitive nu are relevanță față de faptul că actele administrative adoptate sunt contrare și nu au fost contestate, față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Astfel, Înalta Curte constată că reclamanta a fost primită în profesia de avocat prin decizia nr. 8875/2002 a UNBR, dar înscrierea în Baroul București urma să se facă după verificarea și cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, a articolelor indicate în decizie, care prevedeau obligația de a efectua stagiul prevăzut de lege în profesia de avocat, de a-și găsi un avocat îndrumător și de a se înscrie la definitivat după efectuarea stagiului.

Însă, reclamanta nu a fost înscrisă în Baroul București nici ca avocat stagiar, astfel că în mod corect instanța de fond a apreciat că orice afirmație privind efectuarea stagiului și susținerea definitivatului nu poate fi reținută. Astfel, prin decizia nr. 8875/14.12.2002 a Consiliului Uniunii Avocaților din România s-a aprobat primirea reclamantei în profesia de avocat, efectul său fiind primirea în profesie ca avocat stagiar.

Stagiul indicat de reclamantă și examenul de definitivare menționat de aceasta ca fiind efectuat în cadrul Structurii Bota nu pot fi recunoscute de pârâți, întrucât nu au fost efectuate în cadrul Baroului București sau al pârâtului UNBR.

Decizia nr. 8875/2002 a UNBR nu putea să-și producă efectele decât dacă ar fi fost respectate prevederile articolelor expres indicate în decizie.

Reclamanta, însă, nu a urmat pașii prevăzuți de lege în cadrul pârâților UNBR și Baroul București pentru obținerea calității de avocat definitiv, astfel că deciziile pârâților contestate în prezenta cauză sunt legale și temeinice.

Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâții Baroul București, Uniunea Națională a Barourilor din România, B. și C. prin care aceștia au solicitat casarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cheltuielilor de judecată în integralitate, și nu doar în parte, Înalta Curte constată că s-a invocat faptul că hotărârea primei instanței cuprinde motive contradictorii, în sensul că justificarea reducerii onorariului de avocat a fost întemeiată pe lipsa de complexitate a cauzei în condițiile în care obiectul dosarului a fost anularea a trei decizii administrative și obligarea la plata unor sume de bani cu titlul de despăgubiri, situație în care s-a impus verificarea legalității fiecărui act în parte și motivarea respingerii sumelor de bani solicitate cu titlul de daune materiale de către reclamantă.

Înalta Curte reține că acest motiv de nelegalitate invocat de recurenții-pârâți, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a din C. proc. civ., are în vedere atât situația în care între considerentele instanței de fond există contradictorialitate, în sensul că unele susțin dispozitivul hotărârii, iar altele îl contrazic, cât și cazul în care considerentele instanței converg spre o anumită soluție, însă prin dispozitivul hotărârii se concretizează o altă soluție, situație care nu se regăsește în prezenta speță.

Totodată, Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le are de plătit partea care a pierdut procesul, constând în onorariul avocațial, nu este un aspect de legalitate a hotărârii care să poată fi cenzurat de instanța de recurs.

Această critică nu vizează deci conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului avocațial solicitat de parte.

În ceea ce privește cererea recurenților-pârâți de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, Înalta Curte reține dispozițiile art. 453 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", precum și soluția ce urmează a fi dată recursurilor, de respingere ca nefondate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de A., Baroul București, Uniunea Națională a Barourilor din România, B. și C. împotriva sentinței civile nr. 262 din 01 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A., Baroul București, Uniunea Națională a Barourilor din România, B. și C. împotriva sentinței civile nr. 262 din 01 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2020.