ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4841/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 26 februarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta Compania de Apă Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Direcția Gestionare POSMEDIU, a formulat acțiune împotriva Deciziei nr. 398/04.01.2018 privind soluționarea contestației împotriva Procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/01.11.2017, solicitând instanței sa dispună anularea Deciziei nr. 398/04.01.2018; anularea Procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/01.11.2017 si înlăturarea creanței bugetare in suma totala de 48.248.71 RON stabilita in sarcina reclamantei prin intermediul acestui titlu de creanța și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 128 din 28 iunie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Compania de Apă Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Direcția Gestionare POSMEDIU și a dispus anularea Deciziei nr. 398/4.01.2018 precum și a procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/1.11.2017 și înlătură obligarea reclamantei pentru plata sumei de 48 248,71 cu titlu de dobândă fiscală.

Împotriva sentinței nr. 128 din 28 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurentul-pârât a reiterat în integralitate apărările formulate prin întâmpinare în fața instanței de fond.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței atacate.

Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea, iar recurentul a indicat doar formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reamintește că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, se observă că recurentul nu circumstanțiază în niciun mod critica potrivit căreia hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei, rezumându-se la a reitera sub o formă fidelă apărările susținute prin întâmpinare în fața instanței de fond.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurentului-pârât, precum și faptul că soluționarea prezentei cauze a presupus pentru intimata-reclamantă efectuarea de cheltuieli de judecată, Înalta Curte apreciază că intimata- reclamantă este îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 451-453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul Ministerul Fondurilor Europene la plata sumei de 1285,20 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va constata nulitatea recursului promovat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 128 din 28 iunie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul Ministerul Fondurilor Europene la plata sumei de 1285,20 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2020.