ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2491/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 27 iulie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în temeiul art. 51 alin. (2) O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și art. 8 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, a formulat acțiune în contencios administrativ împotriva Deciziei nr. 10763/28.02.2017 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 101244/29.12.2016, solicitând ca, după analizarea motivelor invocate și administrarea probatoriului propus, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună admiterea acțiunii formulate cu următoarele consecințe: (1) Anularea în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/29.12.2016 modificat prin Procesul-verbal de revenire nr. x/02.03.2017; (2) Diminuarea creanței bugetare stabilită în sarcina reclamantei prin actul contestat de la sumă de 10.938.373 RON la suma de 9.893.847,44 RON; și (3) Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor ocazionate de acest litigiu.

Prin sentința civilă nr. 166 din 03 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (în calitate de succesor în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene), a anulat în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/29.12.2016 modificat prin procesul-verbal de revenire nr. x/02.03.2017 în sensul diminuării creanței bugetare stabilită în sarcina reclamantei la valoarea de 9.865.249,80 RON, a obligat pârâtul la restituirea sumei de 1.037.195,66 RON, sumă ce reprezintă diferența dintre valoarea creanței bugetare stabilită în procesul-verbal și valoarea creanței bugetare stabilită ca urmare a încadrării sumei de 1.037.195,66 RON ca și contribuție proprie la proiect (NFG) și a dobânzii fiscale aferente începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu expert. (6050 RON).

Împotriva sentinței nr. 166 din 03 octombrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în temeiul dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecarea litigiului în fond, să se constate legalitatea actelor administrative contestate.

Un prim motiv de recurs vizează suma stabilită de către instanța de fond prin dispozitivul hotărârii recurate. Recurentul-pârât a arătat că aceasta a dispus în mod greșit în sensul diminuării creanței bugetare stabilită în sarcina sa la valoarea de 9.865.249 RON, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat diminuarea creanței bugetare de la suma de 10.938.373,17 RON stabilită în sarcina sa, la suma de 9.893.847,44 RON.

Or, a susținut recurentul-pârât că măsura dispusă de către instanța de fond excede principiului disponibilității întrucât, în aplicarea acestui principiu, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în contextul în care obiectul litigiului a fost clar exprimat de reclamanta în cauză, nefiind pusă în discuția părților o altă valoare diminuată a creanței bugetare ori dobândă fiscală aferentă la această sumă.

Al doilea motiv de recurs privește valoarea TVA aferentă sumei de 26.032.909,27 RON, în cuantum de 6,025,817,88 RON nesolicitată la rambursare, fiind dedusă, conform art. 145 alin. (2) pct. a din Legea nr. 371/2003 și art. 297 alin. (4) pct. a din Legea nr. 227/2015. A arătat recurentul-pârât că prima instanță a reținut, în mod greșit, că suma corespunzătoare TVA, plătită din fonduri proprii de A. S.A. Buzău, are valoare de contribuție proprie la proiect.

Astfel, considerentele primei instanțe se raportează și limitează, pe de o parte, la constatările făcute în Raportul de expertiză fiscală judiciară de către expertul desemnat, care prin răspunsul său la obiecțiunile pârâtului asupra raportului de expertiză, nu a delimitat cheltuielile efectuate de beneficiarul proiectului, din contul de împrumut BERD avansate cu titlu de contribuție proprie la proiect și cheltuielile eligibile acceptate în cadrul proiectului de autoritatea de management.

Al treilea motiv de recurs vizează faptul că instanța de fond a reținut incorect că suma de 1.044.525,66 RON reprezentând TVA, prevăzută în cererea de rambursare nr. x/25.02.2016, ar fi compusă din suma de 1.037.195,66 RON reprezentând TVA-ul aferent unor cheltuieli eligibile, precum și din suma de 7.330,00 RON reprezentând TVA-ul aferent unor cheltuieli neeligibile, astfel că în vederea necesității completării NFG, suma de 1.037.195,66 RON trebuie acceptată de AM POS Mediu ca fiind contribuție proprie a Companiei de Apă S.A. Buzău la proiect.

Or, a susținut recurentul-pârât că raționamentul primei instanțe sub acest aspect nu este lămuritor din perspectiva raportului de expertiză efectuat în cauză, dar și din perspectiva prevederilor la care face trimitere în considerentele sale, cu privire la eligibilitatea cheltuielilor, respectiv prevederile art. 6 din contractul de finanțare nr. x/24.02.2011 cu trimitere la H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul POS Mediu, ale Ordinului în vigoare la data depunerii cererii de finanțare pe care le-a invocat prin întâmpinare la fondul cauzei.

Astfel, a arătat recurentul-pârât că prima instanță nu a analizat criticile sale făcute la cererea precizatoare a Companiei de Apă S.A. Buzău, înaintate la data de 28.12.2017, potrivit cărora a arătat ce cuprind costurile eligibile în cadrul unui proiect, conform Deciziei CE nr. C(2011)329 din 14.02.2011 privind Aplicația de finanțare a proiectului, respectiv că acestea cuprind valoarea Non Funding Gap (NFG) în procent de 9,12% contribuție proprie a beneficiarului la valoarea proiectului; valoarea Funding Gap (FG) în procent 90.88% cheltuieli eligibile de finanțare din POS Mediu pentru sursele de finanțare (contribuție UE, contribuție de la BS și contribuție de la BL); dar si despre valoarea totală a proiectului care este defalcată pe surse de finanțare (pagina 20-21 din hotărâre), inclusiv despre TVA aferentă valorii totale a proiectului (TVA pentru valori eligibile proiectului și TVA pentru alte valori decât cea eligibilă).

De asemenea, a mai arătat că instanța de fond nu a ținut cont nici de clauzele contractului de finanțare (art. 4 pct. 4) pe care, prin semnarea acestuia, A. S.A. Buzău și-a asumat sumele privind cofinanțatarea proiectului, inclusiv sumele aferente contribuției proprii a beneficiarului la cheltuielile eligibile (NFG) și cheltuielile neeligibile, semnând în acest sens Declarația de angajament operațiune care a reprezentat una din condițiile privind eligibilitatea beneficiarului la aprobarea proiectului.

În consecință, a susținut recurentul-pârât că instanța de fond prin considerente achiesează sensibil la cele susținute de A. S.A. Buzău, fără să analizeze în concret și să dezlege eficient litigiul de față, raportat la obiectul dedus judecății și la argumentele sale, pe care le-a ignorat, precum și în considerarea faptului că suma de 10.938.373,17 RON reprezintă creanță bugetară stabilită în sarcina reclamantei rezultată din nereguli și din cheltuieli declarate neeligibile, stabilită în deplină concordanță cu dispozițiile art. 5 alin. (4) din Contractul de finanțare nr. x/24.02.2011, art. 2 alin. (1) Ut. a) și art. 32 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, art. 57 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1081/2006 din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind FEDR, FSE, FCoeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999.

Mai mult, a mai arătat că, în mod greșit, instanța de fond nu a luat in considerare prevederile art. 6 din contractul de finanțare nr. x/24.02.2011 potrivit cărora dispozițiile H.G. nr. 759/2007 cu modificările și completările ulterioare, devin aplicabile la data depunerii cererii de finanțare, în contextul în care cererea de finanțare a fost depusă la AM POS Mediu înainte de semnarea contractului de finanțare cu beneficiarul. Or, sub aspectul prevederilor art. II (1) din H.G. nr. 1135/2011 referitoare la "Prevederile art. 11

1

din H.G. nr. 759/2007" potrivit cărora acestea se aplică proiectelor depuse după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, respectiv data de 01.01.2012, devin inaplicabile, și nu cum a apreciat prima instanță.

În ceea ce privește valoarea totală a proiectului fără TVA menționată la art. 3 alin. (1) din CF nr. x/2011, a arătat că aceasta a fost defalcată pe surse de finanțare, valoarea TVA fiind evidențiată separat în coloanele 8 și 9, cu precizarea că valoarea menționată în coloana 8 reprezintă valoarea TVA ce putea fi acordată beneficiarului, conform O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aspect de care prima instanță nu a ținut cont.

Or, în speța dedusă judecății, câtă vreme cheltuielile în sumă de 14.271.311,88 RON nu au fost considerate cheltuieli eligibile conform POS Mediu, a arătat recurentul-pârât că nici valoarea TVA aferentă acestor cheltuieli nu putea fi acordată beneficiarului, conform prevederilor O.U.G. nr. 64/2009.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă A. S.A. Buzău a invocat, în principal, excepția tardivității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 25 martie 2021 intimata-reclamantă A. S.A. Buzău a formulat note de ședință prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs pentru nemotivare.

La termenul de judecată din 15 aprilie 2021, intimata-reclamantă A. S.A. Buzău a renunțat la excepția tardivității invocată prin întâmpinare, iar Înalta Curte a respins excepția nulității recursului declarat de recurentul-pârât, pentru motivele reținute în partea introductivă a prezentei decizii.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, reținând următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond ar fi acordat mai mult decât s-ar fi solicitat încălcând principiul disponibilității, Înalta Curte constată că este nefondat.

Recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a dispus în mod greșit în sensul diminuării creanței bugetare stabilită în sarcina sa la valoarea de 9.865.249 RON, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat diminuarea creanței bugetare de la suma de 10.938.373,17 RON stabilită în sarcina sa, la suma de 9.893.847,44 RON.

Înalta Curte reține că principiul disponibilității impune judecătorului cauzei să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamant.

Contrar susținerilor recurentului, principiul disponibilității nu a fost încălcat în cauză, având în vedere că prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat anularea în parte a procesului-verbal de constatare a neregulilor și diminuarea creanței bugetare de la suma de 10.938.373 RON la suma de 9.893.847,44 RON. Ulterior, având în vedere concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză, reclamanta a formulat note de ședință la termenul din 06.09.2018 prin care, în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., și-a micșorat cuantumul obiectului cererii, în sensul că a solicitat diminuarea creanței bugetare stabilită în sarcina sa prin actul contestat de la suma de 10.938.373 RON la suma de 9.865.249,80 RON.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată astfel cum a precizată, în limita învestirii, având în vedere că această micșorare a petitului cererii nu reprezintă o veritabilă modificare a cererii de chemare în judecată, nefiind obligată să o pună în discuția părților.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a se reproșa primei instanțe că ar fi încălcat prevederile art. 9 din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond a reținut, în mod greșit, că suma de 6.025.817,88 RON reprezentând TVA aferentă sumei de 26.365.786,93 RON are valoare de contribuție proprie la proiect, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, fiind corectă concluzia primei instanțe.

Astfel, în temeiul contractului de finanțare nr. x/24.02.2011, așa cum a fost modificat prin Actul Adițional nr. 2 din 10.12.2013 și a Instrucțiunii nr. 70089/16.08.2016, reclamanta trebuia să asigure suma de 26.032.909,27 RON + TVA cu titlu de contribuție proprie la proiect. De asemenea, expertul judiciar prin raportul de expertiză efectuat în cauză a statuat că valoarea totală a confinanțării pe care trebuia să o asigure reclamanta este de 26.032.909 RON la care se adaugă taxa pe valoare adăugată în valoare de 6.025.817,88 RON.

În vederea asigurării contribuției la proiect, reclamanta a încheiat un contract de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, iar pe parcursul derulării proiectului de finanțare a efectuat plăți din acest cont de împrumut în valoare totală de 26.365.786,93 RON. Sumele achitate din contul BERD au fost solicitate de reclamantă la rambursare, prin intermediul mai multor cereri, acestea fiind restituie în integralitate.

Așadar, având în vedere că reclamanta a asigurat TVA-ul de 6.025.817,88 RON aferent întregi valori a Non Funding Gap și nu l-a solicitat la rambursare, fiind dedus, în mod corect a reținut instanța de fond că suma corespunzătoare TVA a fost plătită de reclamantă din fonduri proprii, aspect ce a rezultat și din concluziile raportului de expertiză, iar o parte din acest TVA, respectiv 152.179,44 RON, fiind aferent sumei de 634.081 RON, sumă plătită de IID (un fond de rezervă).

Nefondat este și motivul de recurs potrivit căreia instanța de fond în mod greșit a reținut că suma de 1.037.195,66 RON reprezintă TVA aferent unor cheltuieli eligibile, pentru următoarele considerente.

Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, suma de 1.044.525,66 RON reprezentând TVA este compusă din suma de 1.037.195,66 RON reprezentând TVA aferent unor cheltuieli eligibile și din suma de 7.330 RON reprezentând TVA aferent unor cheltuieli neeligibile.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că suma de 1.037.195,66 RON trebuia acceptată de către pârâtă ca fiind contribuție proprie la proiect, având în vedere necesitatea completării NFG.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză și din răspunsul la obiecțiuni, expertul judiciar a analizat toate cheltuielile prevăzute în cererea de rambursare finală nr. 51/25.02.2016 (inclusiv TVA-ul de 1.037.195,66 RON) și a stabilit că aceste cheltuieli sunt eligibile în conformitate cu art. 6 din Contractul de finanțare nr. x/24.02.2011 și cu cele ale H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programe operaționale.

În ceea ce privește susținerea că instanța de fond la analiza eligibilității cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare nr. x/25.02.2016 a avut în vedere prevederile art. I pct. (1) din H.G. nr. 1135/2011 prin care s-a modificat H.G. nr. 759/2007, dispoziții care nu se aplicau contractului de finanțare nr. x/24.02.2011, Înalta Curte reține că în speță nu s-a reținut că temeiul de drept al restituirii sumei de 1.037.195,66 RON reprezentând TVA ca fiind parte din contribuția proprie la proiect l-ar constitui prevederile art. 11

1

din H.G. nr. 759/2007.

În fine, în ceea ce privește susținerea recurentului-pârât că atâta timp cât cheltuielile în sumă de 14.271.311,88 RON nu au fost considerate cheltuieli eligibile conform POS MEDIU, nici valoarea TVA aferentă acestor cheltuieli nu putea fi acordată beneficiarului conform prevederilor O.U.G. nr. 64/2009, Înalta Curte reține că este nefondată, în situația în care aceste cheltuieli nu au fost considerate eligibile de autoritatea de management POS MEDIU.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul - pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la plata cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 1.557 RON către intimata - reclamantă A. Buzău S.A., astfel cum au fost dovedite cu înscrisurile de la dosarul instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței nr. 166 din 03 octombrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul - pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la plata sumei de 1.557 RON către intimata - reclamantă A. Buzău S.A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2021.