ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3768/2020

Ședința publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. și II. au formulat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Galați plângere împotriva Hotărârii nr. 7 din 28.02.2019 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați.

Prin sentința civilă nr. 292 din 21 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. și II., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Galați, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs reclamanții criticând-o pentru motive de nelegalitate vizând greșita aplicare a normelor de drept material.

Au susținut recurenții - reclamanți că nici o lege nu prevede plafonarea drepturilor salariale, ci doar că la nivelul ordonatorului de credite suma sporurilor să fie de maxim 30%.

După publicarea în Monitorul Oficial a H.G. 118/15.03.2018 a Regulamentului cadru privind mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, Curtea de Apel Galați nu a mai emis un act adițional la Decizia nr. 27/2018, deși la articolul 4 din decizie a stipulat acest lucru, iar în Hotărârea nr. 7/2019 emisă de Curtea de Apel Galați se arată că "modalitatea de stabilire a salariilor trebuie să fie aceeași pentru toți salariații", insă angajatorul acordă sprorurile unor categorii de salariați la maxim sau mai mult decât prevede H.G. nr. 118/2018, iar altor categorii le "limitează sporurile la 30%".

Au apreciat reclamanții - recurenți că pârâta Curtea de Apel Galați face confuzie între suma sporurilor de 30% pe ordonator credite și pe angajat.

Pentru personalul auxiliar de specialitate legiuitorul a prevăzut în Legea nr. 153/2017 la anexa V Justiție un spor de până 15% din salariul de bază pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și care se acordă raportat la dispozițiile H.G. nr. 118/2018. S-a arătat că angajatorul limitează sporurile doar grefierilor de ședință cu vechime peste 5 ani.

Au susținut recurenții că personalul auxiliar de specialitate de la Tribunalul Brăila este îndreptățit să primească sporurile prevăzute de Legea 153/2017 în total de 45%, așa cum se acordă personalului auxiliar de specialitate de la Curtea de Apel București, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Mureș și ICCJ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței nr. 292/21.06.2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2019 și, rejudecând cauza, admiterea plângerii, anularea hotărârii contestate și obligarea pârâtei Curtea de Apel Galați la refacerea deciziei de reîncadrare de la data de 01.01.2018 conform Legii 153/2017, raportată la dispozițiile Codului Muncii, fără discriminări și cu precizarea expresă a fiecărui spor, atât în procent, cât și în sumă, raportat și la H.G. nr. 118/2018.

Intimata - pârâtă Curtea de Apel Galați a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluția primei instanțe este dată cu corecta aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 cu încadrarea lunară în limita a 30 % pe ordonatorul de credite.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 3 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Brăila și fac parte din categoria personalului din sectorul bugetar căreia i se aplică dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, aceștia fiind salarizați conform Deciziei nr. 27/2018 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Galați, împotriva căreia s-a formulat plângerea ce a investit instanța Curții de Apel București.

Litigiul de față are ca punct de plecare modul de aplicare și de interpretare de către pârâta Curtea de Apel Galați a drepturilor salariale ale reclamanților, urmare a aplicare a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Pârâta, prin hotărârea atacată a precizat că în condițiile în care toate sporurile menționate sunt stabilite de legiuitor în cuantum de " până la…", a acordat toate aceste sporuri însumate la un nivel plafonat de 30% în concordanță cu Circulara nr. 12245/08.02.2018 transmisă ulterior de către Ministerul Justiției către ordonatorii secundari de credite, respectiv curților de apel.

S-a arătat că stabilirea mărimii concrete a fiecărui spor în parte se poate realiza numai cu încadrarea lunară în limita de 30% pe ordonator de credite, după aprobarea cuantumului sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în baza regulamentului - cadru prevăzut la art. 23 din Legea - cadru nr. 153/2017, pentru familia ocupațională JUSTIȚIE publicat în Monitorul Oficial mai sus indicat și având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, care se vor emite de către autoritățile abilitate în acest sens, astfel cum este precizat la art. 4 din Decizia nr. 27/01.02.2018.

Înalta Curte, împărtășind opinia judecătorului fondului, constată că este corectă soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, motivele de recurs prin care recurenții nu au formulat veritabile critici aduse hotărârii primei instanțe, reluând toate argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată, nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Astfel, în mod corect s-a reținut că Decizia nr. 27/01.02.2018 emisă de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv a Legii-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce privește criticile privitoare la stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, Înalta Curte reține că actele atacate au fost emise în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (6) și art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că, "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Art. 25 prevede că "(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, de condiția ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Înalta Curte observă că stabilirea, prin prevederile art. 25 alin. (1) și art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unor limite a sporurilor, respectiv a cuantumului salariului de bază, are un caracter tehnic, iar în aplicarea în aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor.

Totodată, legiuitorul a impus în art. 25 alin. (1) din Capitolul II al legii cadru, menționate mai sus plafonarea sporurilor până la 30% din suma salariilor de bază, limitare care vizează ordonatorii de credite și nu angajații priviți individual, aspect ce se coroborează cu interpretarea literară a sintagmei folosite de legiuitor în privința sporurilor regăsită în cuprinsul art. 4 din cuprinsul Anexei nr. V, Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională "până la…", astfel că sporurile, în cuantumul maxim prevăzut de lege, nu sunt acordate automat.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reținând că "limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamanții nu pun problema legalității actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleași susțineri ca și prin cererea de sesizare a primei instanțe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

Reclamanții nu invocă împrejurarea că pârâta ar fi încălcat aceste dispoziții, respectiv că la nivelul angajatorului pragul de 30 % nu ar fi fost atins, ci susțin că prin aplicarea normelor în vigoare li s-au diminuat veniturile nete, critică care nu poate fi primită.

Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera.

În acest sens, se impune a reaminti și Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".

Prin acțiunea de față tocmai o astfel de finalitate este urmărită de reclamanți, respectiv înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare și nedeclarate ca fiind neconstituționale, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudențială.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. și II. împotriva sentinței nr. 292 din 21 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iulie 2020.