ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1025/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 19.05.2017, reclamantul Ministerul Muncii și Justiției Sociale a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., solicitând:

- constatarea nulității Hotărârii nr. 245/12.04.2017 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în ceea ce privește recomandarea dispusă în sarcina Ministerului Muncii și Justiției Sociale "de a asigura prin fonduri și personal angajat implementarea legislației care asigură drepturile persoanelor cu dizabilități";

- exonerarea MMJS de la asigurarea de fonduri și personal angajat pentru implementarea legislației care asigură drepturile persoanelor cu dizabilități;

- suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 245/12.04.2017, reținând ca aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a dispus în sarcina Ministerului Muncii și Justiției Sociale "recomandarea să asigure prin fonduri și personal angajat implementarea legislației care asigură drepturile persoanelor cu dizabilități".

Prin sentința civilă nr. 4560 din 24 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității cererii și inadmisibilității ca neîntemeiate.

A respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs reclamantul, invocând cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că înțelege să critice soluția instanței de fond pentru aplicarea greșită a legii, solicitând instanței de control judiciar să examineze cauza, în principal, sub următoarele aspecte:

Ministerul Muncii și Justiției Sociale nu este autorul "discriminării" invocată de petent, deoarece actele normative menționate de petent, au fost adoptate de Guvernul României și de către Parlamentul României, iar ministerul, nefiind autoritate legiuitoare, nu are competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Ministerul Muncii și Justiției Sociale potrivit atribuțiilor stipulate în mod expres în H.G. nr. 12/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale nu are în atribuții să asigure prin fonduri și personal angajat implementarea legislației care asigură drepturile persoanelor cu dizabilități.

A invocat dispozițiile H.G. nr. 12/2017, O.U.G. nr. 86/2014, Legii nr. 448/2006, H.G. nr. 245/2017, prezentând atribuțiile recurentului-pârât și intimatului-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care decurg din actele normative respective .

A mai arătat că la o scurtă analiză a obiectului Hotărârii nr. 245/12.04.2017 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000, se poate constata că soluționarea acestei Hotărârii excede competenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicțional întemeiat de art. 20 alin. (3) din O.U.G. nr. 137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării poate să constate existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilității acestor dispoziții și chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are competența de a recomanda ori impune, sub sancțiune adoptarea sau modificarea unui act normativ sau a unor dispoziții legale, nici de a interfera în competențele Curții Constituționale, sub aspectul art. 16 privind principiul nediscriminării.

În virtutea textelor constituționale, Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativa, în condițiile art. 115 din Constituție, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.

A mai arătat recurentul că Ministerul Muncii și Justiției Sociale nu este autorul "discriminării" invocată de petent, deoarece actele normative menționate de petent, au fost adoptate de Guvernul României și de către Parlamentul României, iar ministerul nefiind autoritate legiuitoare, nu are competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generala.

Pentru toate argumentele menționate, a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, iar pe fond admiterea acțiunii.

Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerentele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condițiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentul-reclamant nu a formulat motive de recurs la adresa sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia .

Prin sentința recurată a fost respinsă cererea formulată de recurentul- reclamant de anulare a Hotărârii nr. 245/12.04.2017 emise de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în ceea ce privește recomandarea dispusă în sarcina Ministerului Muncii și Justiției Sociale "de a asigura prin fonduri și personal angajat implementarea legislației care asigură drepturile persoanelor cu dizabilități".

Prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 245/12.04.2017, emisă în dosarul nr. x/2016, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Instituția Primarului Sectorului 5 București;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități;

- a stabilit hotărât că neasigurarea accesibilizării trotuarelor de pe trecerile de pietoni reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) și (4), art. 10 lit. h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, coroborat cu dispozițile art. 9, art. 19 și art. 20 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, respectiv art. 6 lit. e), art. 9 alin. (1) lit. b), art. 62 alin. (1) și art. 64 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

- a recomandat Instituției Primarului Municipiului București să accesibilizeze trotuarele în termen de șase luni pe teritoriul municipiului București, totodată să invite în comisiile de recepție a lucrărilor ce influențează respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități pe lângă Agenția Națională pentru Plăți și Inspecția Socială și reprezentanții Consiliului Național al Dizabilității din România respectiv reprezentanții Organizației Naționale a Persoanelor cu Handicap din România;

- a recomandat Ministerului Muncii și Justiției Sociale să asigure prin fonduri și personal angajat implementarea legisIației care asigură drepturile persoanelor cu dizabilități;

- a recomandat Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială să verifice în mod periodic accesibilizarea trotuarelor și să aplice sancțiuni menite să descurajeze autoritățile publice locale care nu respectă legislația;

- a recomandat Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități să-și exercite atribuțiile de control și să informeze Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială în situația în care constată nereguli (spre exemplu o autoritate omite să includă reprezentanții lor în comisiile de recepție a lucrărilor ce influențează respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități);

Instanța de fond a reținut că recomandarea adresată reclamantului "să asigure prin fonduri și personal angajat implementarea legislației care asigură drepturile persoanelor cu dizabilitate" este legală, având în vedere faptul că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 12/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, "Ministerul Muncii și Justiției Sociale realizează politicile naționale, corelate cu cele la nivel european și internațional, în domeniul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, îndeplinind rolul de autoritate de stat, strategie și planificare, reglementare, sinteză, coordonare, monitorizare, inspecție și control".

Cu privire la competența CNCD, instanța de fond a reținut că pârâtul CNCD a constatat faptul că neasigurarea accesibilizării trotuarelor de la trecerile de pietoni creează o deosebire pe criteriul dizabilității, care are ca efect restrângerea exercitării în condiții de egalitate a dreptului la mobilitate al persoanelor cu dizabilități locomotorii. De asemenea, a mai constatat faptul că autoritățile responsabile au avut un comportament pasiv, care a produs efecte ce au defavorizat în mod nejustificat persoanele cu dizabilități locomotorii, fapta fiind faptă de discriminare în înțelesul prevederilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Din interpretarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 18 și art. 19 din O.G. nr. 137/2000, instanța de fond a considerat că pârâtul CNCD avea competența de a da o asemenea recomandare.

Prin Decizia nr. 997/2008, Curtea Constituțională a constatat că "în vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conținutul actelor normative. În acest sens, acest organ poate constata existența unor prevederi de lege discriminatorii și își poate exprima opinia în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării".

Instanța de fond a constatat incidența disp art. 3 și art. 4 din H.G. nr. 12/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, dispoziții care vizează funcțiile și atribuțiile acestei instituții.

Prin recomandarea adresată reclamantului de a asigura prin fonduri și personal angajat implementarea legislației care asigură drepturile persoanelor cu dizabilități nu au fost stabilite obligații cu caracter patrimonial în sarcina acestui reclamant, ci s-a recomandat o măsură necesară în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării și al tratamentului egal. Astfel, instanța de fond a apreciat că recomandarea dată nu excede competenței reclamantului, cu atât mai mult cu cât, conform dispozițiilor legale menționate mai sus, reclamantul are atribuția de a monitoriza și evalua modul de implementare a politicilor și strategiilor în domeniului protecției persoanelor cu dizabilități.

Recurentul-reclamant a reluat prin cererea de recurs situația de fapt a cauzei, însă nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanței de fond este nelegală.

În motivele de recurs nu se regăsesc niciun fel de critici cu privire la sentința recurată, susținerile din recurs fiind practic reluate din susținerile formulate în faza primei instanțe, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, deși cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanței care a pronunțat hotărârea, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Recurentul-reclamant se limitează la reluarea susținerilor invocate la fond, fără să combată pentru nelegalitate raționamentul instanței și să formuleze, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, deși dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

În consecință, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, a nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul Ministerul Muncii și Justiției Sociale împotriva sentinței civile nr. 4560 din 24 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2020.