ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 78/2023

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 88.08.2020, în urma declinării competenței materiale de către Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - Autoritatea de Stat Autonomă și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au solicitat anularea Hotărârii nr. 940 din data de 11.12.2019 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - Autoritate de Stat Autonomă și obligarea pârâtului să soluționeze pe fond sesizarea iar, în subsidiar: anularea hotărârii atacate cu, consecința admiterii sesizării privind existența unor fapte de discriminare - prin acordarea diferențiată a sporurilor în cuantum total de 30% și 45% în cadrul aceleiași categorii sociale și obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - Autoritate de Stat Autonomă să constate și să sancționeze faptele de discriminare.

Prin sentința civilă nr. 1245 din data de 02.12.2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a calificat excepția inadmisibilității (tardivității introducerii petiției) ca fiind apărare de fond privind actul administrativ reprezentat de Hotărârea CNCD nr. 940/11.12.2019.

A respins capătul de cerere formulat în principal de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - Autoritatea de Stat Autonomă și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca nefondat.

A respins excepția autorității de lucru judecat, ca nefondată.

A respins capătul de cerere formulat în subsidiar, ca nefondat.

Împotriva sentinței civile 1245 din data de 02.12.2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, instanța de fond a constatat că în motivarea hotărârii C.N.C.D. nu a existat un criteriu de discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000, recurenții-reclamanți fiind nemulțumiți de interpretarea și aplicarea legii.

În realitate, prin motivarea hotărârii nr. 940/11.12.2019 a C.N.C.D. s-a constatat:

"Că la nivelul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea s-a creat o stare de discriminare în urma aplicării neunitare a dispozițiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul că salariile personalului auxiliar de specialitate sunt calculate diferit. Tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă si rezonabilă. De astfel, dispozițiile de lege criticate lipsesc de sens și, practic, anulează voința legiuitorului si rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017, anume acelea de a elimina orice forme de discriminare si a institui un tratament egal cu privire la personalul din sectorului bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă si în funcție.

Acordarea diferențiată a sporurilor în cuantum total de 30% și 45% în cadrul aceleiași categorii sociale contravine atât Constituției României, Codului Muncii cât și spiritului O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art. 1 alin. (2) privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit. i) se menționează și "dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".

Textul legal criticat instituie privilegiul obținerii unor venituri suplimentare de către anumite categorii de personal în sistemul public, fără ca aceste privilegii să fie în legătură firească, logică, rațională, cu activitatea desfășurată de titularii acelor funcții publice sau în legătură cu, constrângerile pe care le are o persoană titulară a acelor categorii de funcții publice. Norma adoptată creează prin ea însăși o dublă discriminare între persoanele din aceeași categorie, transformându-se într-una profund discriminatorie.

Prevederile art. 6 lit. b) din Legea cadru nr. 153/2017 reglementează tocmai principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție.

Instanța de fond nu a făcut referire la legislația europeană invocată de recurenții-reclamanți, respectiv art. 14 alin. (1) lit. a) din Directiva 2000/43/CE din 29.06.2000 a Consiliului Uniunii Europene și art. 20 și art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Toate hotărârile judecătorești invocate în acțiunea dedusă judecății au constatat existența unor stări de discriminare prin neacordarea sporurilor în cuantum total de 45%, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Totodată, învederează că prin decizia nr. 15/28.06.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921/27.09.2021 - prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia, s-a stabilit că, în interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din Capitolul VIII secțiunea I din Anexa V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale.

În concluzie plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare ordonator în parte pentru drepturile salariale pe care le achită.

Prin răspunsul nr. x/2018 din data de 31.10.2018 emis de D.I.I.C.O.T. la punctul 3 - în luna ianuarie 2018 ponderea sporurilor din salariile de bază a fost de 26,53%, iar în luna ianuarie 2018 ponderea sporurilor din salariile de bază a fost de 28,03% - ceea ce ar fi permis și matematic aplicarea unor sporuri în cuantum total de 45% personalului auxiliar de specialitate, în limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Mai mult, ponderea sporurilor din salariile de bază a scăzut la nivelul ordonatorului, întrucât în anii 2018, 2019 și 2020 au fost aplicate majorări ale salariilor de bază potrivit art. 38 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 angajaților care nu erau plafonați.

De asemenea, solicită să se aibă în vedere motivarea deciziei nr. 15/28.06.2021 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921/27.09.2021, după cum urmează:

"92. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale."

Legea cadru nr. 153/2017 în Capitolul VIII, Anexa V la art. 4 alin. (1) prevede că pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea unui spor de până la 15% din salariul de bază, iar art. 5 stabilește și un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

Precizează faptul că, pe de o parte, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut, în trecut prin hotărâri judecătorești definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar și dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate și pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătorești care prevedeau acordarea lor și pentru viitor.

Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în calitate de inițiator al Legii nr. 153/2017, a precizat modul corect de stabilire a salariilor personalului auxiliar de specialitate:

"Începând cu luna ianuarie 2018, în situația în care salariile de bază/indemnizațiile de încadrare vor fi stabilite la nivelul anului 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de lege asupra salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare și după caz, cu respectarea prevederilor din Regulamentul-cadru elaborat de Ministerul Justiției conform art. 23 din lege și cu respectarea prevederilor art. 25 din lege."

În ceea ce privește sporul pentru condiții de muncă, art. 23 din Legea-cadru prevede că "Locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexele nr. 1 - VIII și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat (...)".

Regulamentul-cadru a fost aprobat de Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Justiției în data de 20.12.2017.

Art. 4 alin. (2) prevede că "Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens."

După elaborarea și aprobarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea regulamentului-cadru, ministrul justiției trebuie să emită, la rândul său, ordin pentru aprobarea condițiilor de acordare a acestui spor.

Însă, din lecturarea Secțiunii a 2-a - Motivul emiterii actului normativ din cuprinsul Notei de fundamentare care stă la baza emiterii Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională (...) rezultă faptul că "până la intrarea în vigoare a Legii nr. x, pentru (...) personalul auxiliar de specialitate și conex, reglementarea internă emisă în executarea Legii nr. 330/2009 a fost Ordinul Ministrului Justiției nr. 279/C/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de acordare a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare judecătorilor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, asistenților judiciari, personalului auxiliar de specialitate și personalului conex (...) iar potrivit art. (11) din hotărâre: "Pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, sporul prevăzut la art. (1) alin. (2) se aprobă prin decizie a președinților curților de apel, respectiv prin decizie a procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel".

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale rezultă că la nivelul fiecărui angajator, instanță sau parchet, trebuie să existe o decizie administrativă emisă în aplicarea Ordinului nr. 279/C/2010 pentru aprobarea sporului și, implicit, să fie efectuate buletine de expertizare sau de determinare a condițiilor de acordare a sporului pentru desfășurarea activității în condiții grele, vătămătoare sau periculoase.

Nu se poate invoca propria culpă a angajatorului la acordarea sporului pentru desfășurarea activității în condiții grele, vătămătoare sau periculoase pe motivul lipsei regulamentului-cadru care să stabilească aceste locuri, având în vedere că acestea trebuia să fie deja stabilite și/sau eventual menținute până la data de 1 ianuarie 2019.

Același punct de vedere a fost emis și de Ministerul Muncii și Justiției Sociale cu privire la Modalitatea de stabilire a salarizării personalului bugetar în anul 2018, inclusiv conform prevederilor O.U.G. nr. 91/2017 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 (anexatăprezentei), lapct. 11 stabilind că sporurile pentru condiții de muncă vor fi acordate conform regulamentelor elaborate în baza art. 23, atunci când salariile de bază vor fi stabilite în raport cu salariile de bază prevăzute în anexele la legea-cadru, respectiv, începând cu anul 2019, sau în următoarele situații, după caz: - pentru personalul ale cărui salarii majorate cu 25% depășesc grila din 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea prevederilor din Regulament asupra salariului de bază stabilit la nivelul prevăzut în grilă (...)"

De aceea, câtă vreme regulamentul-cadru nu există, se aplică vechile buletine de determinare și expertizare iar în baza acestora se plătește sporul de 15%.

Aceeași situație este aplicabilă și în cazul sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului de confidențialitate, care trebuie acordate în procent de 25%, respectiv 5%, câtă vreme regulamentul-cadru nu există, se aplică vechile buletine de determinare și expertizare iar în baza acestora se plătește sporul.

În continuare, recurenții-reclamanți susțin că prin hotărârea civilă nr. 1200/20.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost obligat la emiterea unei noi decizii de salarizare cu privire la fiecare reclamant cu luarea în considerare la data de 01.12.2019 a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON și începând cu data de 01 ianuarie 2018, drepturile salariate ale personalului de specialitate se calculează prin aplicarea unui cuantum total al sporurilor de 45%. De asemenea, pârâtul a fost obligat să recalculeze drepturile salariale ale reclamanților în modalitatea mai sus arătată și să plătească fiecăruia dintre reclamanți diferențele restante, sume actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective."

Potrivit art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârea primei instanțe este executorie provizorie de drept.

Potrivit deciziei nr. 87/25.01.2022 emisă de președintele Curții de Apel București, sporurile în cuantum total de 45% au fost menținute în plată.

Pentru aceste motive, recurenții-reclamanți apreciază că au dreptul la acordarea unui cuantum total al sporurilor de 45%, cu respectarea limitei prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale.

În urma emiterii deciziilor contestate, pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au rezultat în mod discriminatoriu salarii mai mici decât cele stabilite pentru aceeași categorie de personal din cadrul altor ordonatori de credite, cum ar fi de exemplu Curtea de Apel București și instanțele arondate, unde personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un cuantum total al sporurilor de 45% începând cu data de 01.01.2018.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 09 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenții-reclamanți [grefieri în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.)] au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea Hotărârii nr. 940 din data de 11.12.2019, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și obligarea pârâtului să soluționeze pe fond sesizarea iar, în subsidiar: anularea hotărârii atacate cu, consecința admiterii sesizării privind existența unor fapte de discriminare - prin acordarea diferențiată a sporurilor în cuantum total de 30% și 45% în cadrul aceleiași categorii sociale și obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să constate și să sancționeze faptele de discriminare.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, pe de o parte, că ceea ce au solicitat reclamanții consiliului pârât este să constate o diferență de tratament între personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești, în speță Curtea de Apel București și personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, căruia nu i se acordă sporurile în cuantum total de 45%. Diferența respectivă de tratament a fost expusă de reclamanți ca fiind o formă de discriminare creată în urma aplicării neunitare a dispozițiilor Legii nr. 153/2017, dar nu au indicat un criteriu care să se încadreze în dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a fost sesizat să verifice o normă legală discriminatorie referitoare la modul de formare a salariului de bază până în anul 2020 și la modul de majorare a acestuia cu sporurile în cuantum total de 45% prevăzute de art. 4 alin. (1) prin raportare la art. (1) lit. c) și art. 5 din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției al Anexei V la legea-cadru, ci a fost sesizat pentru a verifica maniera în care s-a decis de către anumiți angajatori să fie aplicată norma legală respectivă prin comparație cu alți angajatori. Or, o astfel de situație excede unei discriminări pe un criteriu prevăzut expres sau implicit de O.U.G. nr. 137/2000 care să fie investigată și sancționată contravențional de CNCD, cenzura asupra modului în care unii angajatori aplică legea revenind instanței judecătorești.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin motivele de recurs se invocă faptul că, la nivelul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nivelul sporurilor atinge un cuantum total de 30% potrivit poziției oficiale a D.I.I.C.O.T., deși la nivelul familiei ocupaționale Justiție – nivelul sporurilor este în cuantum de 45% (Curtea de Apel București, Curtea de Apel Mureș etc.), iar prin aplicarea neunitară a dispozițiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se creează o stare de discriminare așa cum menționează dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 – motiv de casare ce poate fi circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000: prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Pentru a se constata existența unei fapte de discriminare trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

- existența unui tratament diferențiat a unor situații analoage sau omiterea de a trata în mod diferențiat situații diferite, necomparabile;

- existența unui criteriu de discriminare (pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată);

- tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege;

- tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare;

- să existe o legătură de cauzalitate între așa zisa faptă discriminatorie și conduita celui care a săvârșit fapta.

Or, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că nemulțumirea recurenților-reclamanți rezidă în maniera în care unii angajatorii au interpretat și aplicat Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, însă acest aspect nu poate fi analizat din perspectiva unei eventuale discriminări așa cum este definită de art. 2 din O.G. nr. 137/2000 și, prin urmare, CNCD nu poate realiza "investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare", menire atribuită de art. 19 alin. (1) lit. c) din același act normativ, atât timp cât recurenții-reclamanți au solicitat CNCD să considere ca fiind discriminare modul în care unii angajatori interpretează și aplică legea comparativ cu alți angajatori.

Față de împrejurarea că, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite, iar unii angajatorii au acordat un procent de 45% nu poate fi analizată din perspectiva unei fapte de discriminare atât timp cât presupusa faptă este invocată în raport de personalul altor entități, nu în cadrul aceluiași angajator, iar cenzura asupra modului în care unii angajatori aplică legea revine instanței judecătorești.

Prin urmare, Înalta Curte constată de fapt, prin contestarea Deciziei nr. 940/11.12.2019 a CNCD recurenții-reclamanți nu pun problema legalității acestei decizii, ci urmăresc obținerea interpretării și aplicării normelor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 153/2017, în altă modalitate.

Așadar, recurenții-reclamanți nu învederează că prevederile legale au fost incorect aplicate, ci că prin aplicarea normelor în vigoare sunt nerespectate principiile de echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare și de Constituția României.

În continuare, recurenții-reclamanți susțin că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. a) din Directiva 2000/43/CE din 29.06.2000 a Consiliului Uniunii Europene, art. 20 și art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la lupta împotriva discriminării pe baza unuia dintre motivele prevăzute la art. 1 (bazate pe apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului tratamentului egal), însă aceast critică nu poate fi primită având în vedere că, aplicarea textelor legale asupra drepturilor salariale este o operațiune ce intră în competența ordonatorului de credite în a cărui subordine funcționează personalul salarizat.

În acest sens sunt și considerentele Deciziei nr. 15/28.06.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în cadrul cărora s-a stabilit că, în interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din Capitolul VIII secțiunea I din Anexa V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale.

Într-adevăr, recurenții-reclamanți au învederat faptul că la nivelul altor Curți de Apel dispozițiile Legii nr. 153/2017 sunt interpretate diferit, iar acest aspect ar conduce la diferențe de tratament între persoane aflate în situații egale, însă așa cum în mod corect a reținut prima instanță, cele două categorii de angajați (reclamanții și persoanele indicate spre comparație) nu se află în aceeași situație, întrucât sunt supuși deciziei unor ordonatori de credite diferiți – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., respectiv Curtea de Apel București, iar un element esențial în aplicarea acestui act normativ din perspectiva sporurilor salariale îl constituie ordonatorul de credite în a cărui subordine funcționează personalul salarizat.

Din modul de aplicare a Legii nr. 153/2017, prezentat în art. 38 din lege, se desprinde concluzia că legiuitorul a dorit realizarea unei tranziții între vechile legi de salarizare și noua lege, pornind de la salariul acordat în luna decembrie 2017, prin majorarea succesivă atât a salariului de bază, cât și a sporurilor și a celorlalte drepturi, pentru o perioadă de 5 ani, preconizând ca până în anul 2022 întregul personal salarizat din fonduri publice să ajungă la nivelul drepturilor stabilite prin anexele I-IX la lege, astfel cum prevede art. 9.

Or, dacă anumite categorii de personal, prin creșterea salarială reglementată de art. 38 alin. (3) lit. a), ating sau depășesc nivelul salariului de bază stabilit de lege pentru anul 2022, rezultă că în privința acestora nu se mai pune problema aplicării etapizate a legii, motiv pentru care li se vor stabili toate drepturile salariale (salariul de bază de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, dar și sporurile, indemnizațiile, compensațiile, primele, premiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare) potrivit noii legi.

Așadar, nu se poate constata că prin decizia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. s-ar fi creat o discriminare în rândul personalului auxiliar, atât timp cât modalitatea distinctă de stabilire a sporurilor este reglementată chiar de legiuitor prin dispozițiile art. 38 din Legea nr. 153/2017 și care permit aplicarea etapizată a creșterilor salariale, iar în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

În acest context, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurenții-reclamanți prin calea de atac exercitată nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale de drept material incidente cauzei.

În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA. împotriva sentinței nr. 1245 din 2 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.