ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 842/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.01.2020, sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 7226 din data de 29.10.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a CAF, în contradictoriu cu intimatul – pârât Ministerul Muncii si Protecției Sociale - Autoritatea Nationala pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții. Intimatul – pârât Ministerul Muncii si Protecției Sociale - Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil. Prin încheierea de ședință din data de 12.10.2020, judecata cauzei a fost suspendată pentru lipsa părților, în condițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond Prin decizia civilă nr. 1585 din 6 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția perimării cererii de recurs, invocată din oficiu și s-a constatat intervenită perimarea recursului formulat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 7226 din data de 29.10.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul - pârât Ministerul Muncii și Protecției Sociale - Autoritatea Natională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții; s-a respins cererea părții recurente-reclamante de reluare a judecății.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1585 din 6 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs reclamantul A.. S-a solicitat de către recurent admiterea recursului si a cererii de repunere în termenul de recurs, întrucât nu a fost prezent la dezbateri, iar pronunțarea nu se face în ședință publică, precum și a excepției de nelegalitate referitor la termenul de recurs de la data pronunțării. În motivare, recurentul a invocat faptul că, în condițiile în care în fața Curții de apel, în derularea litigiului s-au constatat perioade foarte lungi de timp în stabilirea termenului de judecată și citarea părților, acestuia i se impută faptul că a formulat cererea de repunere pe rol a cauzei după trecerea termenului de 6 luni, logic fiind să se facă o încunoștiințare prealabilă a părților despre perimarea cauzei, soluție care se impunea mai ales că s-a abdicat de la principiul consacrat de C. proc. civ. potrivit cu care perimarea survine în termen de un an de când cauza a rămas în nelucrare din cauza părților. Instanța a tergiversat procedurile în ceea ce privește stabilirea termenului de judecată și citarea părților, contravenind principiului soluționării oricărei cauze într-un termen util și rezonabil, astfel că este de neacceptat să se impute părților o așa zisă lipsă de consecvență a acestora în susținerea cauzei, în contextul în care, raportat la intervenția asupra C. proc. civ. acesta, acesta nu a avut cunoștință de faptul că litigiul în care este parte s-ar putea considera perimat mai curând de un an astfel cum este prevăzut de C. proc. civ. A mai susținut că a fost blocat total sistemul informațional, reglementat prin Legea liberului acces la informații de interes public, fiind a se publica informații pe site-ul fiecărei instituții, acestuia fiindu-i imposibil să își formuleze în bune condiții cererile și să își susțină cauza. În ceea ce privește încălcarea liberului acces la justiție, în opinia sa, constituie o astfel de abatere de la acest principiu și faptul că nu se mai face pronunțarea în ședință publică, ci părțile află soluția asupra cauzelor de la arhivă în ziua următoare ședinței de judecată. Recurentul a invocat și lipsa de mijloace financiare pentru deplasarea de la domiciliu la sediul Tribunalului București, precum și defectarea aparatului telefonic la momentul la care intenționa să acceseze baza de date ECRIS pentru aflarea soluției dată cauzei la data de 06.09.2021. De asemenea, a invocat că anterior, în perioada așa-zisei crize sanitare COVID, sistemul ECRIS a fost blocat deliberat de către cei ce au atentat prin respectiva metodă COVID-19 de a perturba bunul mers al societății, în sistemul judiciar haosul fiind creat de Noul C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză. În opinia sa, recurentul nu a criticat decizia civilă prin prisma motivelor de casare, susținerile recurentului neputând fi calificate drept critici și nici încadrate în motivele de nelegalitate limitative prevăzute de lege, ci criticile acestuia se bazează pe nemulțumirea față de soluția data asupra perimării cauzei. Or, între data de 12.10.2020 când judecata recursului declarant de reclamant împotriva hotărârii de declinare a cauzei pronunțată de Tribunalul București, și data formulării cererii de repunere pe rol - 07.05.2021 – au trecut mai mult de 6 luni, astfel că, în mod corect a constatat curtea de apel intervenirea perimării cauzei, cererea de repunere pe rol rămânând fără obiect.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 16 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte va analiza cu prioritate cerința respectării termenului de formulare a recursului, termen legal, imperativ și absolut, precedată însă, de analizarea cererii de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul-pârât. Cu titlu preliminar, din perspectiva condițiilor de admisibilitate a excepției de nelegalitate referitoare la termenul de recurs de la data pronunțării împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea, stabilit de C. proc. civ., invocată de recurentul A., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care "legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție (...)", întrucât actul atacat nu este un act administrativ, ci un act cu valoare de lege. În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte reține că potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ. "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. (...)" Așa fiind termenul de exercitare a recursului împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea este de 5 zile de la data pronunțării, acesta urmând a fi calculat, în raport de dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere așa cum prevăd dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ și absolut. Sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ. În speță, recurentul a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, în cuprinsul cererii de recurs, susținând faptul că nu a putut declara recurs în termenul legal de la pronunțarea hotărârii, invocând faptul că nu a fost prezent la dezbateri, iar pronunțarea nu s-a făcut în ședință publică, precum și lipsa de mijloace financiare pentru deplasarea de la domiciliu la sediul Tribunalului București și defectarea aparatului telefonic la momentul la care intenționa să acceseze baza de date ECRIS pentru aflarea soluției dată cauzei la data de 06.09.2021. Potrivit art. 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ. "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac." Termenul de decădere poate suporta, așadar, o repunere în termen în condițiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării și într-un interval de timp de la data încetării acestora. Potrivit art. 186 C. proc. civ., instituția de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinic justificate nu și-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ. Din analiza coroborată a prevederilor legale rezultă că, pentru repunerea în termen este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: nerespectarea de către parte a unui termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul inițial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării. În literatura de specialitate, s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înțeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute. Înalta Curte reține că faptul că argumentele în sensul că recurentul-reclamant nu a fost prezent la dezbateri, precum și faptul că pronunțarea nu s-a făcut în ședință publică nu constituie un motive temeinic justificate care să determine repunerea în termenul de declarare a recursului, în sensul dispozițiilor legale sus- amintite. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 223 și art. 411 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. judecata se poate face și în lipsa părții legal citate, iar pronunțarea deciziei nr. 1585/2021, s-a făcut în condițiile art. 402 teza finală C. proc. civ., care prevede că "hotărârea se poate pronunța în ședință publică (…) sau se poate pronunța prin punerea soluției la dispoziția părților." Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a depus vreo dovadă în susținerea celorlalte motive invocate prin cererea de repunere în termen, respectiv lipsa de mijloace financiare pentru deplasarea de la domiciliu la sediul Tribunalului București, precum și defectarea aparatului telefonic la momentul la care intenționa să acceseze baza de date ECRIS pentru aflarea soluției dată cauzei la data de 06.09.2021, și nici cu privire la data încetării împiedicării exercitării recursului, astfel că nici condițiile privind dovedirea de către parte a motivelor și formularea cererii de repunere în termen și a îndeplinirii actului de procedură neexercitat în termenul inițial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării nu sunt îndeplinite. În contextul prezentat, în conformitate cu dispozițiile enunțate, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurentul-reclamant. Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză este tardiv formulat, recurentul nefiind suficient de diligent pentru conservarea drepturilor sale procesuale, aceasta neaflându-se într-o situație prevăzută de 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ. . Astfel, pronunțarea deciziei la data de 6 septembrie 2021 are efectul declanșării curgerii termenului de recurs împotriva recurentului. În raport de această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 13 septembrie 2021, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ. Or, recursul a fost declarat la data de 6 octombrie 2021, conform stampilei de pe plicul aflat la dosarul de recurs, cu depășirea termenului prevăzut de lege. Termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor. Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea și cum recurentul-pârât a declarat recurs după împlinirea te rmenului prevăzut de lege, sancțiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ. Așa fiind, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge excepția de nelegalitate referitoare la termenul de recurs, invocată de recurentul A., ca inadmisibilă, va respinge cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată, și, pe cale de consecință, va respinge recursul declarat ca tardiv formulat.