ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 468/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 468/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 24 februarie 2021
Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 557/2018 din 1 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că decizia atacată s-a întemeiat exclusiv pe soluția dispusă prin Decizia nr. 34/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar soluția din această ultimă decizie este contrazisă de cele statuate prin Decizia nr. 45 din 22 iunie 2020, pronunțată de instanța supremă în procedura dezlegării unor chestiuni de drept.
Revizuenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimatele CEZ România S.A. și Distribuție Energie Oltenia S.A. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.
Examinând, cu prioritate, admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Cu titlu prealabil, instanța supremă constată că motivele de revizuire invocate prin înscrisurile depuse de autoarea căii de atac la 4 noiembrie 2020, respectiv 20 noiembrie 2020, au fost formulate cu depășirea termenului de prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 511 alin. (4) din același cod, astfel că nu vor fi avute în vedere.
Autoarea demersului judiciar a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 557/2018 din 1 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, dar a invocat contrarietatea dintre Decizia nr. 34/2017 și Decizia nr. 45/2020, ambele pronunțate de instanța supremă în procedura dezlegării unor chestiuni de drept. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) și alin. (2) din același cod, pot fi atacate cu revizuire hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, precum și cele care nu evocă fondul, dar numai pentru motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 3, pct. 4 și pct. 7-10.
Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pot fi invocate atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Prin cererea formulată, revizuenta nu demonstrează în ce mod a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei atacate prin pronunțarea celor două hotărâri prealabile. Motivele pe care le invocă tind să dovedească o presupusă contrarietatea între două decizii pronunțate în cadrul unei proceduri speciale, cea a dezlegării unor chestiuni de drept prin intermediul hotărârilor prealabile, ce are ca scop asigurarea unei practici unitare. Aceste decizii nu au fost pronunțate de o instanță de judecată în cadrul soluționării unor litigii care să se finalizeze prin hotărâri care să poată fi supusă controlului judiciar pe calea retractării prin intermediul unei căi extraordinare de atac. Față de obiectul deciziilor în discuție nu poate fi supusă analizei îndeplinirea condiției triplei identități, în raport de dispozițiile art. 430 C. proc. civ.
Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 513 și art. 519 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A..
Față de soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, în temeiul art. 513, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga revizuenta A. la plata către S.C. CEZ Romania S.A. a sumei de 22.396,66 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 557/2018 din 1 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.
Obligă revizuenta A. la plata către S.C. CEZ ROMANIA S.A. a sumei de 22.396,66 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2021.