ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1272/2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererile de chemare în judecată formulate de reclamant și împotriva pârâtelor C. și CEZ ROMÂNIA fie separat, fie împreună pentru diferite perioade de timp au fost conexate ulterior la dosarul nr. x/2015.

Astfel, reținând incidența dispozițiilor art. 139 alin. (1) din C. proc. civ., tribunalul a dispus conexarea dosarelor nr. x/2015, nr. y/2015, nr. z/2015, nr. w/2017, nr. t/2017, nr. s/2017 și nr. u/95/2017, la dosarul nr. x/2015.

În motivarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că cererea de chemare în judecată a reclamantului este întemeiată în parte, în raport cu dispozițiile art. 1357 și următoarele din C. civ., coroborate cu prevederile Legii nr. 121/2012, ale Legii nr. 41/1994, ale H.G. nr. 978/2003, ale H.G. nr. 977/2003, ale H.G. nr. 1007/2004, raportate și la art. 26 și art. 252 din C. civ., precum și art. 1169 - art. 1170 din C. civ., art. 14 și art. 15 din C. civ.

Coroborând înscrisurile depuse la dosar cu dispozitivul și considerentele deciziei nr. 411 din 23.09.2016, precum și ale deciziilor nr. 1621 din 11.10.2017, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016 și nr. 2023 din 11.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, prima instanță a arătat că, la data debranșării din 11 - 12 februarie 2013, reclamantul nu avea debite la consumul de energie electrică față de pârâta C., deci nici față de celelalte pârâte, între acestea existând o strânsă legătură, ca urmare a obiectului de activitate interdependent, fiecare pârâtă, direct sau indirect având raporturi juridice cu reclamantul, prin aceea că furnizează, distribuie sau vând energia electrică, iar în raport cu fiecare în parte, dar și cu întreg D., reclamantul și familia acestuia fiind consumatori captivi.

În conformitate cu prevederile art. 1357 din C. civ., potrivit căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă, astfel încât, prima instanță a reținut că acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtelor la daune morale este întemeiată și dovedită, condițiile prevăzute de norma legală precitată fiind îndeplinite cumulativ, atât sub aspectul săvârșirii faptei ilicite, cât și al vinovăției, al legăturii de cauzalitate, cât și al prejudiciului suferit.

În cauză, s-a apreciat că fapta ilicită constă în debranșarea dispusă în lipsa debitului la plata energiei electrice, fapta este săvârșită cu vinovăție având în vedere lipsa debitului, legătura de cauzalitate dintre debranșarea locuinței de la rețeaua de alimentare cu energie electrică și prejudiciul suferit de reclamant și familia acestuia sunt de asemenea dovedite.

Raportând dispozițiile art. 26 din C. civ. - referitoare la ocrotirea și recunoașterea drepturilor și libertăților civile ale persoanelor fizice, la prevederile art. 252 din C. civ. privind dreptul oricărei persoane fizice la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, cu trimitere la dispozițiile constituționale prin care este garantat dreptul fundamental la viață, tribunalul a constatat că prin debranșarea locuinței reclamantului și familiei sale de la rețeaua de alimentare cu energie electrică, în lipsa oricărui debit și pentru o perioadă îndelungată, au fost lezate fiecare din aceste valori, astfel încât se justifică admiterea acțiunii și acordarea daunelor morale.

Totodată, apelul declarat de reclamantul A. a vizat și încheierile de ședință din 27 noiembrie 2017, 12 octombrie 2015, 30 octombrie 2017, 25 octombrie 2017, 31 ianuarie 2018, 27 aprilie 2015, 4 mai 2015, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Prin Decizia civilă nr. 1217/2018 din 11 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă au fost respinse apelurile declarate de reclamantul A. împotriva acestor încheieri precum și apelurile declarate de reclamant și de pârâte împotriva Sentinței nr. 51 din 10 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

A fost admis apelul declarat de pârâta S.C. CEZ România S.A., fiind schimbată în parte sentința, acțiunea fiind respinsă față de S.C. CEZ România S.A. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În ceea ce privește apelurile declarate împotriva încheierilor din 27 noiembrie 2017, 12 octombrie 2015, 30 octombrie 2017, 25 octombrie 2017, 31 ianuarie 2018, 27 aprilie 2015, 4 mai 2015, instanța de apel a reținut că acestea sunt nefondate.

În speță, s-a observat că sunt întrunite condițiile prevăzute de textul art. 139 alin. (1) din C. proc. civ. apreciindu-se că atât obiectul, ca pretenție concretă dedusă judecății, cât și cauza, ca situație de fapt calificată juridic, din cererile ce fac obiectul dosarelor conexate au o strânsă legătură, în toate aceste cereri solicitându-se, în principal, obligarea pârâtelor fie separat, fie împreună la plata unor sume de bani reprezentând daune morale pentru întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice pentru locuința reclamantului.

Referitor la apelul declarat de reclamantul A. și apelurile declarate de pârâtele C. și B. împotriva Sentinței nr. 51 din 10 aprilie 2018, instanța de apel a arătat că, prin Decizia nr. 411 din 23 septembrie 2016, definitivă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Gorj a constatat că la data emiterii preavizului pentru debranșare din 28 ianuarie 2013, reclamantul nu datora sumele menționate în preaviz și a respins cererea de rebranșare ca fiind o pretenție nouă formulată în apel.

Față de dezlegarea cu autoritate de lucru judecat, dată printr-o hotărâre judecătorească definitivă de Tribunalul Gorj prin Decizia nr. 411/2016, cu privire la aspectele vizând faptul că reclamantul nu datora sumele indicate în preavizul de debranșare, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține în prezentul litigiu un alt raționament decât cel stabilit anterior prin această hotărâre.

În acest sens, instanța a invocat dispozițiile art. 1357 din C. civ., potrivit cărora cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să-l repare, autorul prejudiciul răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, acest text prevăzând pentru atragerea răspunderii delictuale pentru fapta proprie patru condiții ce trebuie întrunite cumulativ, respectiv existența unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta și consecințele dăunătoare produse și vinovăția făptuitorului.

S-a arătat că, în speță, condițiile privind fapta ilicită generatoare de prejudicii, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu sunt îndeplinite.

Astfel, deconectarea culpabilă de la rețeaua de alimentare cu energie electrică a locuinței familiei reclamantului în timpul iernii a cauzat acestuia prejudicii prin afectarea pe o perioadă îndelungată a condițiilor minime de trai, a confortului de bază cu consecințe în plan fizic și psihic, dar și în plan material și spiritual, social și profesional.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include, o doză de aproximare, prin raportare la criterii precum consecințele negative suferite de reclamant și membrii familiei sale în plan fizic și psihic, dar și social, familial și profesional, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute vătămările de către reclamant și familia sa.

Raportat la criteriile menționate, având în vedere vătămările concrete suferite de reclamant și familia sa constând în degradarea condițiilor de viață, de igienă, de alimentație, posibilitatea apariției și dezvoltării unor boli, existența unei stări de disconfort permanent cu efecte în planul performanțelor profesionale și școlare, precum și de valorile esențiale ființei umane afectate cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, instanța de apel a validat raționamentul juridic al primei instanței, care a stabilit daune morale într-un cuantum rezonabil, de natură să compenseze faptul că o justă repunere în situația anterioară este cu neputință, apelul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 51 din 10 aprilie 2018 fiind, în consecință respins ca nefondat.

Susținerile pârâtelor privind probarea debranșării pentru neplata facturilor de energie electrică nu au fost reținute, întrucât printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit contrariul.

În acest sens, Sentința nr. 1287 din 26 iunie 2013, invocată de apelanta-pârâtă C. S.A., prin care Judecătoria Motru a respins cererea de obligare a C. S.A. să reconecteze locuința reclamantului, a statuat în considerente lipsa unor evidențe contabile clare ale pârâtei din care să rezulte cu claritate sumele datorate și prin urmare imposibilitatea instanței de a concluziona asupra existenței sau inexistenței unui debit restant al reclamantului care să justifice sau nu deconectarea.

În consecință, instanța de apel a apreciat că nu se pune problema încălcării autorității de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești, astfel cum susține apelanta-pârâtă C. S.A., în contextul în care nu există tripla identitate de părți, de obiect și de cauză între cele două procese, pretenția concretă dedusă judecății de obligare la reconectare la rețeaua de energie electrică fiind diferită de cea care face obiectul cauzei de față, ci doar problema efectului pozitiv, al acestei hotărâri deoarece dezlegarea dată prin această sentință este în același sens cu cel al dezlegării din Decizia nr. 411/2016.

Totodată, raportat și la prevederile contractului de furnizare a energiei electrice și la dispozițiile incidente în materie, respectiv H.G. nr. 1007/2004, Legea nr. 123/2012, care permit deconectarea doar pentru datorii la plata facturilor, instanța de apel, în temeiul art. 480 alin. (1) din C. proc. civ. a respins apelurile declarate de C. și Distribuție Energie Oltenia S.A. (fostă B. S.A. împotriva Sentinței nr. 51 din 10 aprilie 2018.

Cu privire la apelul declarat de CEZ România, instanța de apel a reținut că acesta este întemeiat prin prisma soluției greșite date de prima instanță cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a CEZ România.

Având în vedere obiectul de activitate al acestei pârâte, respectiv activitate de consultanță pentru afaceri și management, faptul că aceasta efectuează pentru C. servicii de relații cu clienții, furnizează informații și acordă consultații clienților C., precum și cererea concretă dedusă judecății, instanța de apel a constatat că nu există identitate între pârâta CEZ România S.A. și persoana ce se solicită a fi obligată în raportul juridic dedus judecății.

S-a subliniat că prin cererile deduse judecății se solicită obligarea la plata unor daune morale pentru prejudiciile cauzate ca urmare a debranșării nejustificate a locuinței reclamantului de la rețeaua de alimentare cu energie electrică, astfel încât, s-a constat că au calitate procesuală pasivă furnizorul de energie electrică, C., care a transmis comanda de deconectare și distribuitorul Distribuție Energie Oltenia S.A. (fostă B. S.A.), care a dispus deconectarea efectivă, iar nu CEZ România care nu are atribuții de coordonare și/sau supraveghere a activităților desfășurate de furnizor și/sau distribuitor.

În acest context, soluția primei instanțe de obligare a pârâtei CEZ România la plata daunelor morale a fost apreciată ca fiind netemeinică și nelegală, instanța admițând apelul acestei părți cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerii acțiunii față de CEZ România și menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței.

a. Recursul reclamantului A. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia și casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, s-a susținut în esență că, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., deoarece nu a analizat în mod concret pretențiile formulate împotriva pârâtelor în fiecare dintre dosarele conexate.

Totodată, arată recurentul, cuantumul daunelor morale este neîndestulător în raport cu gravitatea faptelor civile delictuale care i-au cauzat prejudiciul a cărui reparare s-a solicitat.

În continuare, s-a mai invocat nulitatea deciziei recurate cu privire la pârâta S.C. CEZ România S.A. pentru încălcarea normelor procedurale, susținându-se că această parte nu a fost legal reprezentată.

O altă critică vizează soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CEZ România, care a întocmit programul de debranșare, deși dispozițiile art. 47 lit. a) - c) din Legea nr. 123/2012, prevăd doar posibilitatea întreruperii temporare a furnizării energiei electrice, nu și debranșarea.

b. Recursul pârâtei S.C. C. S.A. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea acestuia și casarea deciziei atacate.

Cu privire la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. s-a invocat faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra perioadei solicitate de către reclamant, respectiv perioada 12 iulie 2014 - 23 noiembrie 2016, deoarece din documentația aferentă dosarelor și cererilor conexate la prezenta cauză, daune morale solicitate de la S.C. C. S.A. sunt pentru perioada 12 iulie 2014 - 23 noiembrie 2016 și nu pentru perioada 12 iulie 2014 - 12 decembrie 2015.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., s-a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Sub acest aspect, se arată că instanța de apel a ignorat faptul că prin sentința nr. 1287/2013, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 575 din 27 noiembrie 2013 a Tribunalului Gorj, s-a respins cererea reclamantului A. de reluare a furnizării energiei electrice la imobilul său.

Astfel, în condițiile în care instanțele judecătorești au stabilit prin hotărâri definitive că deconectarea locului de consum s-a efectuat în limitele legale și contractuale, rezultă că în mod greșit s-a admis cerere de acordare a daunelor morale solicitate de reclamant.

Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin prisma căruia s-a invocat încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material.

Instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală cu încălcarea principiului libertății contractuale, în virtutea căruia părțile sunt libere să încheie orice contract, cu condiția de a nu se abate de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.

Totodată, instanța de apel în mod netemeinic și nelegal a menținut soluția primei instanțe prin care s-a admis în parte cererea reclamantului A., în condițiile în care recurenta-pârâtă a acționat în conformitate cu prevederile legale și contractuale, nefiind identificată nicio încălcare de către societate a prevederilor contractuale.

Instanțele de fond în mod neîntemeiat au înlăturat concluziile raportului de expertiză în specialitatea contabilitate, care a stabilit că pentru locul de consum ce aparține reclamantului, acesta înregistra debite aferente serviciului de furnizare a energie electrice față de C. S.A., iar aceste sume care au stat la baza emiterii Preavizului notificare nr. x din 28 ianuarie 2013. Cu toate acestea s-a reținut eronat că reclamantul A. nu înregistra debite aferente serviciului prestat.

În continuare, s-a mai arătat că instanța de apel nu a avut în vedere la soluționarea cauzei nici prevederile de la art. 152 alin. (1) lit. a), c) și e), art. 200 alin. (1) lit. b) și alin. (5) din H.G. nr. 1007/2004 și art. 11 din Contractul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța a dispus în mod greșit obligarea la plata unor daune în cuantum de 10.000 RON, în condițiile în care a acționat în limitele legale și contractuale și nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru atragerea răspunderii societății, respectiv existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa sau vinovăția societății, iar cuantumul daunelor morale acordate nu este dovedit.

c. Recursul declarat de pârâta S.C. Distribuție Energie Oltenia S.A. se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ., prin prisma cărora s-a solicitat admiterea acestuia și casarea deciziei atacate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. s-a invocat faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, nefiind analizat motivul de apel privind răspunderea sa în calitate de operator de distribuție.

În raport cu dispozițiile art. 3 pct. 18, 22, art. 52, 60 din Legea nr. 123/2012, precum și art. 14 și 18 din contractul nr. x din 31 decembrie 2015, și în ipoteza în care debranșarea ar fi fost efectuată fără ca reclamantul să înregistreze debite la furnizor, iar debranșarea s-a efectuat la solicitarea furnizorului, întreaga responsabilitate pentru deconectare revine furnizorului S.C. C. S.A.

Totodată, instanța de apel nu a analizat motivul de apel referitor la contradictorialitatea motivelor ce au stat la baza sentinței primei instanțe.

În dezvoltarea criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a arătat că decizia instanței de apel este criticabilă cu privire la normele de drept material aplicate, recurenta-pârâtă susținând că nu poate fi reținută săvârșirea vreunei fapte ilicite în sarcina sa, în contextul în care nu are relații contractuale cu reclamantul.

Pârâta S.C. Distribuție Energie Oltenia S.A. a acționat în temeiul contractului pentru prestarea serviciului de distribuție, contract-cadru aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 90/2015, pe care îl are încheiat cu S.C. C. S.A.

Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia, deoarece nu sunt întemeiate motivele referitoare la faptul că instanța de apel nu ar fi avut în vedere cauzele conexate și că nu ar fi fost respectate prevederile art. 22 din C. proc. civ., întrucât au fost analizate motivele de apel care vizează toate cererile reclamantului formulate împotriva pârâtelor S.C. C. S.A., S.C. B. S.A. și S.C. CEZ România S.A.

Cu privire la solicitarea de majorare a cuantumului daunelor morale, s-a arătat că în faza procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul acestora, care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excedează limitele analizei permise în calea extraordinară de atac.

Referitor la motivul de recurs privind lipsa dovezii calității de reprezentat a avocatului, intimata-pârâtă a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece excepția poate fi invocată în întreaga etapă procedurală a judecății în primă instanță, în raport cu art. 82 alin. (2) din C. proc. civ., iar aceasta a fost invocată pentru prima dată în recurs.

Totodată, s-a mai arătat că nu poate fi reținut nici motivul de recurs referitor la calitatea procesuală a S.C. CEZ România S.A., deoarece instanța de apel în mod corect a admis apelul acestei pârâte, ca urmare a soluționării greșite în prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive.

De altfel, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte, motiv pentru care s-a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.A., prin întâmpinarea depusă la dosar la recursul reclamantului A., a invocat excepția nulității recursului reclamantului A. pentru lipsa motivelor de recurs, în raport cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia deoarece criticile recurentului-reclamant cu privire la nepronunțarea asupra cauzelor conexate sunt nefondate.

Referitor la cuantumul daunelor morale, s-a solicitat anularea acestui motiv de recurs sau respingerea, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat admiterea recursului declarat de pârâta Distribuție Energie Oltenia S.A., susținând că decizia recurată este netemeinică și nelegală față de această pârâtă din urmă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Intimata-pârâtă S.C. Distribuție Energie Oltenia S.A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamantul A. pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în raport cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe fondul recursului, s-a arătat că sunt neîntemeiate criticile recurentului cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ., în realitate fiind analizate motivele de apel care vizează toate cererile reclamantului.

Prin solicitarea majorării cuantumului daunelor morale, recurentul- reclamant nu a formulat critici împotriva deciziei pronunțate în apel, acesta limitându-se la susținerea că nu este îndestulător cuantumul daunelor acordate în raport cu faptele delictuale care i-au lezat familia.

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta S.C. Distribuție Energie Oltenia S.A., prin care a solicitat respingerea căii de atac, deoarece se aduc critici nefondate hotărârii instanței de apel, iar în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. recurenta-pârâtă nu a dezvoltat critici.

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A., solicitând respingerea acestuia, având în vedere că instanța de apel în mod corect s-a pronunțat asupra perioadei 12 iulie 2014 - 12 decembrie 2015 cu privire la această pârâtă, cealaltă perioadă 12 decembrie 2015 - 23 noiembrie 2016 constituind obiectul altor acțiuni în instanță.

S-a mai susținut că sunt nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat și cele întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin prisma cărora se face referire la art. 1270 alin. (1) din C. civ., întrucât instanța de apel nu trebuia să analizeze cauza din perspectiva răspunderii civile contractuale, nefiind învestită în acest sens.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentul-reclamant A. și recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. au depus la dosar puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 11 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului declarat de reclamantul A., invocată de pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. CEZ România S.A., pentru motivele arătate în cuprinsul acestei încheieri.

Au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtele S.C. C. S.A. și Distribuție Energie Oltenia S.A. (fostă S.C. B. S.A.) împotriva Deciziei civile nr. 1217/2018 din 11 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și s-a stabilit termen de judecată la 31 martie 2020, când s-a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 7 iulie 2020.

Recurentul-reclamant A. a invocat încălcarea dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ., constând în omisiunea instanței de apel de a analiza criticile prin care a invocat faptul că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la toate pretențiile formulate împotriva pârâtelor pentru perioadele menționate în dosarele conexate.

Verificând considerentele deciziei recurate, sub acest aspect, Înalta Curte observă că instanța de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 477 din C. proc. civ., care consacră limitele efectului devolutiv, determinate de ceea ce s-a apelat, a procedat la rejudecarea fondului cauzei potrivit criticilor formulate de reclamant. Aceste critici au vizat, pe de o parte aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 139 alin. (1) din C. proc. civ., privind excepția conexității, greșit soluționată în opinia reclamantului, și pe de altă parte, cuantumul daunelor morale, în legătură cu care s-a susținut că acesta este neîndestulător raportat la prejudiciul produs prin debranșarea locuinței sale de la furnizarea energiei electrice.

În aceste condiții, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., derivat din încălcarea prevederilor art. 22 este formulat omisso medio, în condițiile în care prin motivele de apel nu s-a invocat faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate.

În alți termeni, întrucât instanța de apel a soluționat cauza, în limitele stabilite de apelant prin motivele de apel, iar prin recursul formulat nu s-a susținut că aceste limite au fost greșit stabilite, se va reține că prin decizia recurată instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, în limitele învestirii sale.

Subsumat aceluiași motiv de casare, în privința criticii privind lipsa calității de reprezentant a pârâtei CEZ România, Înalta Curte reține că este fondată apărarea intimatei în sensul că, potrivit art. 82 alin. (2) din C. proc. civ., excepția lipsei dovezii calității de reprezentant înaintea primei instanțe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac, motiv pentru care urmează a fi înlăturată critica referitoare la nelegala reprezentare a acestei părți.

De asemenea, referitor la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte se va reține că instanța de apel a arătat că din probele administrate - a căror analiză este exclusă în această etapă procesuală - a rezultat că nu există identitate între această pârâtă și persoana ce se solicită a fi obligată în raportul juridic dedus judecății. S-a argumentat că în cauză au calitate procesuală pasivă furnizorul de energie electrică, respectiv C. care a transmis comanda de deconectare și pârâta Distribuție Energie Oltenia S.A. care a dispus conectarea efectivă.

Cu privire la aceste argumente, recurentul nu formulează critici concrete ci susține, în termeni generali, că au fost încălcate dispozițiile legale privind debranșarea, astfel încât analiza acestui motiv, nu este posibilă.

Totodată se constată că nu se verifică nici motivul de nelegalitate derivat din modul de stabilire și cuantificare a daunelor morale.

În acest context, Înalta Curte reamintește că în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună acestei instanțe, examinarea în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1 - 9 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de acest articol.

Din această perspectivă, se va reține că stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate pentru repararea prejudiciilor morale, reprezintă un aspect care privește netemeinicia și nu nelegalitatea deciziei recurate, și prin urmare, excede controlului de legalitate specific acestei căi de atac.

Cu toate acestea, Înalta Curte observă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a criticilor desprinse din jurisprudența Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cuantificarea acestor despăgubiri luând în considerare circumstanțele particulare ale litigiului și a argumentat în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se va reține că deși au fost invocate și aceste dispoziții legale, cererea de recurs a reclamantului nu cuprinde și o dezvoltare corespunzătoare a criticii, fiind prin urmare exclusă verificarea legalității deciziei recurate, sub acest aspect.

În concluzie, recursul reclamantului fiind nefondat, va fi respins ca atare.

Recurenta-pârâtă CEZ vânzare S.A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. susține că din practicaua sentinței nu rezultă modalitatea în care a fost obligată la plata daunelor morale pentru perioada 12 iulie 2014 - 12 decembrie 2015, deși a fost învestită cu analiza perioadei 12 iulie 2014 - 23 noiembrie 2016.

În legătură cu această critică, Înalta Curte, observă, pe de o parte că este formulată cu privire la hotărârea primei instanțe, fiind prin urmare exclusă o atare analiză, deoarece recursul poate viza doar decizia instanței de apel, iar pe de altă parte se susține că nu a fost avută o perioadă de timp mai mare decât aceea luată în considerare. Sub acest aspect, reclamantul, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului acestei pârâte susținând că în mod corect instanța s-a pronunțat asupra perioadei 12 iulie 2015 - 12 decembrie 2015, motiv pentru care această critică nu se verifică.

De asemenea, critica subsumată motivului de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., este nefondată și va fi înlăturată ca atare.

Astfel, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a argumentat corect că în privința Sentinței nr. 1287 din 26 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Motru nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, neexistând identitate de părți, obiect și cauză între cele două procese, pretenția concretă dedusă judecății, de obligare la reconectare la rețeaua de energie electrică fiind diferită de aceea care face obiectul prezentului litigiu. S-a reținut însă, efectul pozitiv al acestei sentințe, cu motivarea că dezlegarea dată este în același sens cu cel dat prin Decizia nr. 411/2016 al Tribunalului Gorj, care a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamantul nu datora sumele indicate în notificarea de debranșare, astfel încât în prezenta cauză nu se poate reține contrariul a ceea ce s-a stabilit prin această hotărâre judecătorească.

Prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta invocă faptul că prin decizia pronunțată s-a încălcat principiul libertății contractuale.

Instanța de apel a examinat cauza din perspectiva verificării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâtei, care a constituit temeiul acțiunii reclamantului, astfel încât este exclusă analiza legalității hotărârii pentru alte temeiuri decât acelea avute în vedere la pronunțarea hotărârii.

În egală măsură, interpretarea probelor administrate în cauză excede controlul de legalitate, în considerarea specificului acestei căi de atac, situație în care, nici această critică nu va fi examinată.

În privința cuantumului daunelor morale la plata căreia a fost obligată recurenta, fără a mai relua argumentele avute în vedere pentru respingerea recursului reclamantului, care sunt deopotrivă valabile și pentru aceasta recurenta, se va menționa doar că, instanța de apel prin evaluarea stării de fapt a stabilit corect că sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a acestei pârâte, pronunțând o hotărâre legală.

Situația este identică și în privința motivelor de recurs formulate de pârâta S.C. E. S.A..

Astfel, contrar susținerilor recurentei, nu sunt fondate criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., deoarece din verificarea considerentelor deciziei recurate, rezultă că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 1357 din C. civ., și prin raportare la dezlegările date prin hotărârile judecătorești definitive din alte litigii derulate între părți s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, hotărârea pronunțată fiind conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În privința motivului de casare prevăzut de pct. 7 al aceluiași articol, se va reține că acesta a fost doar formal invocat, fără o dezvoltare corespunzătoare a criticii, fiind prin urmare exclusă o analiză a deciziei recurate din această perspectivă.

Prin invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se contestă îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, susținându-se că în mod greșit s-a reținut existența unei fapte ilicite.

În acest context, Înalta Curte, reamintește că o atare verificare presupune reevaluarea stării de fapt, constituie un aspect care vizează temeinicia și nu legalitatea deciziei recurate, iar instanța de apel, pentru considerentele arătate și în examinarea recursurilor formulate de reclamant și recurenta-pârâtă C. S.A., a pronunțat o hotărâre conformă dispozițiilor legale anterior menționate.

În concluzie, recursurile formulate de reclamantul A. și pârâtele C. S.A. și Distribuție Energie Oltenia S.A. (fostă B. S.A.) sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtele C. S.A. și Distribuție Energie Oltenia S.A. (fostă B. S.A.) împotriva Deciziei civile nr. 1217/2018 din 11 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iulie 2020.

GGC - MM