ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2043/2019

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția II-a civilă, sub nr. x/2017, la 2 mai 2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. Cez Vânzare S.A., la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând despăgubiri morale privind prejudiciul cauzat prin întreruperea furnizării energiei electrice în perioada 3 noiembrie 2015 - 3 martie 2016.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357 alin. (1) și art. 1358 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală și ale Legii nr. 123/2012.

Prin sentința nr. 103 din 02 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondată cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Cez Vânzare S.A.

Împotriva sentinței nr. 103 din 02 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat desființarea sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 468/2018 din 29 martie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 103 din 02.10.2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. Cez Vânzare S.A. A schimbat sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei S.C. Cez Vânzare S.A. A fost obligată pârâta să plătească 20.000 RON daune morale către reclamant și 850 RON cheltuieli de judecată.

La 26 aprilie 2018, reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul majorării cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de apel.

Prin cererea de recurs au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile formulate vizând doar cuantumul daunelor morale acordate, în sensul că instanța de apel a apreciat greșit acest cuantum al despăgubirilor, pentru perioada de 120 de zile, în care familia recurentului compusă din 4 membri a trăit în condiții improprii vieții civilizate la bloc, fără curent electric pe timp de iarnă.

La 2 mai 2018, pârâta S.C. Cez Vânzare S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând, să fie respins apelul declarat de reclamant ca netemeinic și nelegal.

Recursul pârâtei a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a pronunțat o soluție cu încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât instanțele judecătorești s-au pronunțat definitiv și irevocabil în sensul că societatea pârâtă a acționat în conformitate cu prevederile legale și contractuale prin respingerea cererii formulate de către reclamant prin care a solicitat reluarea furnizării energiei electrice.

Arată că soluția instanței de apel cuprinde și elemente contradictorii, având în vedere că se susține că nu s-ar fi respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. c) și e) din H.G. nr. 1007/2004, în condițiile în care s-a făcut dovada că s-a emis un preaviz care a fost primit de către reclamant și deconectarea s-a realizat pentru neplata contravalorii energiei electrice prevăzute în preaviz.

Consideră ca instanța de apel nu a analizat întregul material probator depus la dosar, în sensul ca nu a făcut nicio trimitere la expertizele efectuate în dosarul nr. x/2015 înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj și în dosarul penal nr. x/2013, singurele dosare în care s-au efectuat expertize judiciare în specialitatea contabilitate privind situația financiară a reclamantului A. la data deconectării, expertize din care a reieșit faptul că la data deconectării din 12.02.2013, consumatorul înregistra debite deconectabile care au stat la baza emiterii preavizului x/28.01.2013.

Astfel, consideră că instanța de apel, în mod eronat, a analizat deconectările anterioare datei de 12.02.2013, având în vedere că instanțele s-au pronunțat pe perioadele respective care nu au legătură cu prezenta speță, instanța de apel trebuind să se raporteze doar la deconectarea din 12.02.2013.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține, în esență, că instanța de apel în mod netemeinic și nelegal a admis cererea reclamantului A., în condițiile în care societatea pârâta a acționat în conformitate cu prevederile legale și contractuale.

Susține că nu exista niciun document sau sentința judecătorească prin care să se rețină faptul că facturile emise de societatea recurentă aferente serviciului de energie electrică care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013, pentru locul de consum al reclamantului, sunt nelegal sau nejustificat emise.

Prin urmare, apreciază că instanța de apel a reținut eronat că reclamantul A. ar fi achitat valoarea de 47,10 RON la data de 27.12.2012, în condițiile în care din rapoartele de expertiză efectuate în cauzele menționate a rezultat că la momentul debranșării din 12.02.2013, reclamantul nu achitase debitul către pârâtă în cuantum de 47,10 RON, reprezentând contravaloare energie electrică ce trebuia achitată până la data scadentă de 26.12.2012. Astfel, rezultă reaua credință a reclamantului care afirmă că acel consum ar fi "ipotetic" în condițiile în care la data deconectării (12.02.2013) indexul contorului era de 2267, deci cu mult mai mare decât indexul care a stat la baza facturii pentru care s-a realizat preavizarea și respectiv deconectarea.

La locul de consum situat în localitatea Motru, strada x nr. 6, apartament 9, județul Gorj, cod loc consum x aferent codului de client x (casnic) s-a furnizat energie electrică în baza contractului de furnizare a energiei electrice nr. x/30.10.2002, contract emis în conformitate cu contractul-cadru, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999 actualizată.

În raport de concluziile rapoartelor de expertiză în specialitatea contabilitate rezultă faptul că deconectarea locului de consum a intervenit în mod justificat, aspect față de care în cadrul dosarului penal nr. x/2013 organele de cercetare penală au dispus clasarea cauzei.

Recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a reținut în mod eronat că societatea pârâtă nu ar fi operat în contabilitate stornări la care ar fi aplicat penalități de întârziere în condițiile în care, din expertizele contabile efectuate atât în litigiul civil nr. 228/95/2015, cât și în dosarul penal nr. x/2013, rezultă faptul că pentru locul de consum în cauza clientul înregistra debite și, în mod neîntemeiat a făcut trimitere la soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, în condițiile în care aceasta nu era definitivă. Totodată, în mod greșit, instanța de apel face o reanaliză a soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/2012, în condițiile în care în speță este vorba de o deconectare ulterioară, respectiv cea din 12.02.2013.

Mai arată și faptul că, deși reclamantul recunoaște că a primit preavizul, acesta cu rea intenție a refuzat să achite debitele menționate în acesta, fiind singurul în culpă pentru deconectarea locului de consum. Preavizul Notificare nr. x/28.01.2013 reprezintă un document justificativ, un mijloc de probă cu privire la debitele restante înregistrate de către reclamant la o anumită dată, precum și cu privire la faptul că pârâta a adus la cunoștință reclamantului debitele restante și consecințele care decurg din neachitarea acestora, conform prevederilor legale și contractuale.

Consideră că prin soluția pronunțată, instanța de apel face abstracție și de prevederile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, conform căruia consumatorul avea obligația să achite sumele stabilite de furnizorul de energie electrică, iar dacă ulterior se constată că sumele nu ar fi fost calculate corect urma să se restituie diferența cu dobânzile aferente.

Instanța de apel nu a avut în vedere nici faptul că aceste aspecte erau lămurite prin soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. x/2013, prin care s-a respins cererea reclamantului de reconectare la rețeaua de energie electrică a imobilului în cauză.

Arată că instanța de apel nu a avut în vedere la soluționarea cauzei prevederile art. 152 alin. (1) lit. a), c) și e), art. 200 alin. (1) lit. b) și alin. (5) din H.G. nr. 1007/2004, precum și dispozițiile art. 11 din Contractul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999.

Recurenta-pârâtă mai susține și faptul că instanța de apel a reținut în mod eronat că deconectarea s-ar fi realizat înainte de termenul de 45 de zile având în vedere că aceasta se raportează la zile lucrătoare în condițiile în care în contract prevederile se raportează la zile calendaristice. Astfel, între data emiterii preavizului și data deconectării a trecut o perioadă de 14 zile și nu 11 zile, astfel la data deconectării se depășise termenul de 45 de zile de la data scadenței inclusiv a facturii x/09.11.2012.

În condițiile în care instanțele au stabilit definitiv și irevocabil că societatea pârâtă a acționat în conformitate cu prevederile legale nu se poate pune problema existenței unei fapte ilicite.

În concluzie, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a dispus neîntemeiat plata de către societatea pârâtă a unor daune în cuantum de 20.000 RON, în condițiile în care aceasta a acționat în limitele legale și contractuale și nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa sau vinovăția societății pârâte.

Totodată, susține că instanța de apel a făcut o analiză trunchiată a prevederilor legale, în condițiile în care art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2012 prevede că, consumatorul are dreptul să primească despăgubiri de la furnizor conform prevederilor contractuale, iar art. 9 din contract nu prevede o obligație de a despăgubi în situația unei deconectări neîntemeiate.

Prin urmare, solicită instanței de recurs să observe faptul că nu există în contract o obligație de despăgubire în ceea ce privește o așa-zisă deconectare neîntemeiată.

Menționează prevederile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, conform cărora consumatorul avea obligația să achite sumele stabilite de furnizorul de energie electrică, iar dacă ulterior se constată că sumele nu ar fi fost calculate corect urma să se restituie diferența cu dobânzile aferente. Astfel, consideră că instanța de apel a făcut abstracție de obligația consumatorului de a achita sumele restante stabilite de către furnizor.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, arată că acestea nu sunt dovedite, nici în ceea ce privește materialitatea lor, nici în ceea ce privește întinderea lor.

Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-pârâtă Cez Vânzare S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 26 februarie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor și s-a dispus comunicarea acestuia, prin raport reținându-se nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant și admisibilitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la 15 martie 2019, conform dovezilor aflate la dosar, iar recurentul-reclamant a depus un punct de vedere la raport pe aspectul nulității cererii sale de recurs.

Prin încheierea completului de filtru din 24 septembrie 2019, s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, fiind fixat termen de judecată la 12 noiembrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților și a fost admisă excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiași decizii.

În motivarea acestei soluții, în ceea ce privește recursul declarat de către reclamant, s-a reținut că, deși au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile formulate au vizat doar majorarea cuantumului daunelor morale acordate de instanța de apel. Constatând că recurentul-reclamant nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1)-(8) C. proc. civ., iar în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Prin urmare, la termenul de astăzi, 12 noiembrie 2019, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A., reținând următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situației de fapt.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speță, se constată că în dezvoltarea motivelor de recurs principala critică a recurentului vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de apel, pe care îl consideră neîndestulător, având în vedere perioada lungă de 120 de zile, fără curent electric, critică ce vizează aspecte de netemeinicie și care nu poate fi examinată prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de către recurent.

În speță, nu se poate considera că afirmațiile recurentului din cuprinsul cererii de recurs privind nemulțumirea acestuia față de daunele morale acordate reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Aceste cerințe trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității hotărârii, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Criticile recurentului-reclamant nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Analizând recursul formulat de pârâta S.C. CEZ VÂNZARE S.A., Înalta Curte reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Deși recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., susținerile referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat potrivit cărora, în mod eronat instanța de apel a analizat deconectările anterioare datei de 12.02.2013, având în vedere ca instanțele judecătorești au stabilit că deconectarea locului de consum pe perioadele respective s-a efectuat în limitele legale și contractuale, se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Așadar, prin aceasta critică se invocă faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat (puterea de lucru judecat) în sensul prevăzut de textul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care vizează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit într-un al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Legiuitorul a recunoscut prin art. 431 alin. (2) C. proc. civ. autoritate de lucru judecat și considerentelor decizorii, adică acelora care conțin soluții asupra unor puncte litigioase ale procesului de așa manieră încât doar felul în care au fost aduse în fața judecății (pe cale de apărare ori ca aspecte prealabile cercetării fondului) face ca astfel de soluții să nu se regăsească în dispozitiv.

Așadar, trebuie recunoscut că intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și motivele care susțin soluția (considerentele decisive), precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii acestora (considerentele decizorii).

Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea unei cereri are obligația de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranșate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu putere de lucru judecat, situație în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora.

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în temeiul răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 alin. (1) și art. 1358 C. civ., obligarea pârâtei S.C. Cez Vânzare S.A. la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând despăgubiri morale privind prejudiciul cauzat prin întreruperea furnizării energiei electrice în perioada 3 noiembrie 2015 - 3 martie 2016.

Or, așa cum în mod corect a statuat instanța de apel, în litigiile purtate între părți după data de 12.02.2013, ce au format obiectul dosarelor nr. x/2012, nr. y/2015, nr. z/2015 și nr. 4902/263/2016 aflate pe rolul Judecătoriei Motru, Tribunalului Gorj și Curții de Apel Craiova, prin hotărârile pronunțate în aceste dosare s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că sumele menționate în preavizul-notificare nr. x/28.01.2013 nu erau datorate de reclamantul A., precum și faptul că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. a), c) și e) din H.G. nr. 1007/2004.

Pe cale de consecință, în mod corect a reținut instanța de apel, pornind de la considerentele hotărârilor pronunțate în dosarele menționate anterior, că prin debranșarea ilegală a locuinței reclamantului de la rețeaua de furnizare a energiei electrice, s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite a pârâtei S.C. Cez Vânzare S.A., săvârșită cu vinovăție, prin lipsirea reclamantului și familiei acestuia, în sezonul rece, de energia electrică pe care era obligată să o furnizeze conform contractului nr. x/30.10.2002, de natură a prejudicia drepturile și interesele legitime ale acestuia și familiei sale, și pentru perioada 03.11.2015-03.03.2016, ce face parte din intervalul 11.02.2013-23.11.2016, în care pârâta i-a întrerupt furnizarea energiei electrice.

Referitor la criticile recurentei-pârâte întemeiate pe o pretinsă autoritate de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârii irevocabile pronunțate în dosarul nr. x/2013, în mod corect instanța de apel a remarcat faptul că o cerere a reclamantului de obligare a pârâtei la reconectarea locului de consum fusese respinsă pentru insuficiența dovezilor, însă în litigiile soluționate ulterior s-a constatat, în urma administrării unui probatoriu complet, că debranșarea locuinței reclamantului de la rețeaua electrică a fost nelegală.

Astfel, contrar susținerilor recurentei-pârâte, raportat la situația de fapt reținută de către instanța de apel, ce nu mai poate face obiectul cenzurii instanței de recurs raportat la motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., se poate observa că în speță s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite a pârâtei, iar asupra acestei dezlegări s-a statuat cu autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte va înlătura ca nefondate și criticile recurentei-pârâte întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Argumentele subsumate acestui motiv de casare, în mare parte, sunt unele care în mod evident tind a determina o reevaluare a probelor, în special a înscrisurilor și unor rapoarte de expertiză judiciară în specialitatea contabilitate efectuate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj și în dosarul penal nr. x/2013, și la restabilirea situației de fapt în parametri care să reliefeze faptul că deconectarea locului de consum din 12.02.2013 a intervenit în mod justificat.

Or, o astfel de reevaluare a probelor este incompatibilă cu judecata în etapa recursului, în această cale de atac fiind posibil a fi analizate exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârilor supuse controlului judiciar.

Totodată, contrar susținerilor recurentei, așa cum în mod corect a constatat și instanța de apel, ceea ce s-a reținut în dosarul nr. x/2013 a fost că acțiunea având ca obiect reconectarea locuinței reclamantului nu a fost dovedită, în lipsa unei expertize care să verifice multitudinea de acte contabile depuse de părți la dosar.

Nu pot fi reținute nici criticile privind încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor Regulamentului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Contractului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999 și Legii nr. 123/2012.

Astfel cum s-a arătat anterior, în mod legal curtea de apel a constatat că prin deciziile pronunțate în litigiile purtate de părți s-a statuat cu autoritate de lucru judecat faptul că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. a), c) și e) din H.G. nr. 1007/2004, stabilindu-se culpa pârâtei S.C. Cez Vânzare S.A. pentru debranșarea nelegală a locuinței reclamantului de la rețeaua electrică.

Readucând în dezbaterea judiciară aceste aspecte, recurenta-pârâtă ignoră efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale definitive, fiind vorba de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările definitive ale unei hotărâri judecătorești se impun deopotrivă, părților și instanțelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat definitiv un aspect al litigiului, fără posibilitatea de a fi contrazisă.

Prin raportare la situația de fapt reținută prin decizia recurată, anume aceea că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a faptei ilicite a pârâtei de a debranșa nelegal locuința acestuia de la rețeaua de energie electrică, apare ca fiind corect făcută aplicarea normelor care permit angajarea răspunderii civile delictuale și acordarea de daune morale pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Recurenta-pârâtă a mai criticat decizia instanței de apel în sensul că, în speță, ar fi incidentă răspunderea civilă contractuală, iar nu delictuală, întrucât se solicită despăgubiri morale ca urmare a încălcării unor obligații stabilite în baza contractului de furnizare a energiei electrice nr. x din 30 octombrie 2002, obligații asumate prin înțelegerea dintre părți, iar în raport cu prevederile art. 9 și 11 din acest contract, furnizorul nu și-a asumat o obligație de despăgubire pentru cazul deconectării neîntemeiate.

Această susținere a recurentei, care pune în discuție temeiul juridic al acțiunii, nu va fi analizată în prezenta cale extraordinară de atac, având în vedere că a fost invocată omisso medio direct în recurs, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În prezenta cauză, recurenta-pârâtă avea posibilitatea de a invoca această apărare atât în fața primei instanțe, cât și prin întâmpinarea formulată în apel, însă pârâta s-a limitat la apărările privind lipsa faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate și nedovedirea prejudiciului moral afirmat, fără a ridica în fața instanțelor devolutive aspecte întemeiate pe natura contractuală a raportului juridic dedus judecății și pe limitările convenționale ale răspunderii furnizorului de energie electrică.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva deciziei nr. 468/2018 din 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2019.