ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1297/2021

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, la data de 17.05.2017, sub dosar nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta CEZ Distribuție S.A. (Distribuție Energie Oltenia SA), solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 350.000 euro cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciu moral cauzat reclamantului și familiei sale prin debranșarea locuinței de la rețeaua de energie electrică în perioada 03.11.2015 - 01.03.2016. În drept, a invocat dispozițiile art. 192 C. proc. civ., art. 1357 C. civ., art. 61 alin. (2) C. civ. și prevederile Legii nr. 123/2012. Prin cererea depusă în data de 31.08.2017 și înregistrată la Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă sub dosar nr. x/2017, același reclamant a chemat în judecată pârâta CEZ Vânzare S.A., solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor morale în sumă de 30 milioane euro, reprezentând prejudiciul moral cauzat prin întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice în perioada 31.08.2016 - 29.09.2016. În drept, a invocat dispozițiile art. 192 C. proc. civ., art. 1357 C. civ., art. 61 alin. (2) C. civ. și prevederile Legii nr. 123/2012. Prin încheierea de ședință din data de 20 februarie 2018 tribunalul a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017. Prin sentința civilă nr. 38/20.03.2018 Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A., împotriva pârâtelor CEZ Distribuție S.A. - Distribuție Energie Oltenia S.A. și CEZ Vânzare S.A. Împotriva încheierii de conexare a declarat apel doar reclamantul, iar împotriva sentinței au declarat apel atât reclamantul, cât și societățile pârâte. Prin decizia civilă nr. 1218/11.12.2018 Curtea de Apel Craiova, deși a respins apelul formulat de reclamant împotriva încheierii din data de 20 februarie 2018, a admis apelurile pârâtelor, a anulat sentința nr. 38/20.03.2018 și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017*.

Prin sentința nr. 46/2019 din 16 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CEZ Distribuție S.A. - Distribuție Energie Oltenia S.A., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtelor CEZ Distribuție S.A. - Distribuție Energie Oltenia S.A. și CEZ Vânzare S.A., pârâta CEZ Distribuție S.A. - Distribuție Energie Oltenia S.A. fiind obligată la plata sumei de 100.000 RON despăgubiri civile reprezentând daune morale, iar pârâta CEZ Vânzare S.A. la plata sumei de 25.000 RON cu același titlu. Totodată, s-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele CEZ Distribuție S.A. - Distribuție Energie Oltenia S.A. și CEZ Vânzare S.A. Prin decizia nr. 12/21.01.2020 Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelurile pârâtelor, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea față de pârâta Distribuție Energie Oltenia S.A. și a admis-o doar în parte față de pârâta CEZ Vânzare S.A., obligând-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 1.000 RON către reclamant, cu titlu de daune morale pentru perioada 31.08.2016 - 29.09.2016. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței tribunalului, iar intimatul-reclamant a fost obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către apelanta CEZ Vânzare S.A.

La data de 17 martie 2020 reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei nr. 12/21.01.2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, solicitând casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe, prevalându-se de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ. În cuprinsul declarației de recurs, a susținut că hotărârea instanței de apel este nulă, fiind dată cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 197 C. proc. civ., privind timbrarea cererilor de apel ale pârâtelor, acestea fiind insuficient timbrate. Astfel, cererea de apel formulată de pârâta CEZ Distribuție S.A. - Distribuție Energie Oltenia S.A. trebuia timbrată cu suma de 1.552,50 RON, raportat la suma contestată, respectiv 100.000 RON, diferența neplătită fiind de 1.452,50 RON, iar cererea de apel formulată de pârâta CEZ Vânzare S.A. trebuia timbrată cu suma de 677,5 RON, raportat la suma contestată, respectiv 25.000 RON, diferența neplătită fiind de 577,5 RON. În concluzie, a arătat recurentul, Curtea de Apel Craiova a judecat cereri de apel nule pentru timbrare insuficientă. În subsidiar, a susținut că celelalte motive de nelegalitate constau în nerespectarea dispozițiilor art. 430 alin. (2) și a art. 431 alin. (2) C. proc. civ. La data de 19 martie 2020 pârâta CEZ Vânzare S.A. a declarat recurs împotriva aceleiași decizii, solicitând casarea acesteia, iar în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată. O primă critică este întemeiată pe art. 488 pct. 7 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susținând că instanța de apel a pronunțat o soluție cu încălcarea autorității de lucru judecat, având în vedere că instanțele judecătorești s-au pronunțat definitiv, în sensul că recurenta a acționat conform prevederilor legale și contractuale, prin respingerea cererii reclamantului de a se relua furnizarea energiei electrice - sentința nr. 1287/2013, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 575/2013 a Tribunalului Gorj. Prin urmare, cererea de acordare a daunelor este inadmisibilă întrucât aceste hotărâri preced hotărârii pronunțate în cauza de față. Consideră ca instanța de apel nu a analizat întregul material probator depus la dosar, în sensul că nu a făcut nicio trimitere la expertizele efectuate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj și în dosarul penal nr. x/2013, singurele dosare în care s-au efectuat expertize judiciare în specialitatea contabilitate privind situația financiară a reclamantului la data deconectării, expertize din care a reieșit că la data deconectării (12.02.2013), consumatorul înregistra debite deconectabile care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013. Astfel, instanța de apel, în mod subiectiv, a înlăturat sentința nr. 1287/2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013, pe considerentul că nu s-a efectuat un raport de expertiza și, totodată, a făcut abstracție de cele două expertizele efectuate menționate mai sus, în condițiile în care decizia nr. 411/23.09.2016, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2015, nu a avut la bază o analiză contabilă a documentului în cauză. Recurenta-pârâtă a susținut că este incident și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că nu s-a ținut seama că societatea a acționat în conformitate cu prevederile legale și contractuale, neexistând nicio dovadă că facturile emise pentru locul de consum al reclamantului ar fi nelegale sau nejustificate. Nu există niciun document sau sentință judecătorească prin care să se rețină faptul că facturile aferente serviciului de furnizare a energiei electrice, care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013, sunt nelegal sau nejustificat emise. Instanța de apel nu a avut în vedere că, referitor la deconectarea intervenită în data de 12.02.2013, atât în dosarul civil nr. x/2015, cât și în dosarul penal nr. x/2012, au fost efectuate două expertize tehnice în specialitatea contabilitatea, care au concluzionat că pentru locul de consum clientul înregistra debite deconectabile aferente serviciului de furnizare a energie electrice față de CEZ Vânzare S.A., sume care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013. Prin urmare, nu se poate reține în sarcina acesteia vreo faptă ilicită. Instanța de apel a reținut eronat că societatea pârâtă ar fi săvârșit o faptă ilicită, în condițiile în care din rapoartele de expertiză menționate a rezultat că la momentul debranșării reclamantul nu-i achitase debitul în cuantum de 47,10 RON, reprezentând contravaloare energie electrică, care trebuia achitat până la data scadentă - 26.12.2012. Rezultă, deci, reaua credință a reclamantului, care a afirmat că acel consum ar fi "ipotetic" în condițiile în care la data deconectării (12.02.2013) indexul contorului era de 2267, mult mai mare decât indexul care a stat la baza facturii pentru care s-a realizat preavizarea și, respectiv, deconectarea. La locul de consum situat în jud. Gorj, aferent codului de client x (casnic), s-a furnizat energie electrică în baza contractului nr. x/30.10.2002, contract emis în conformitate cu contractul-cadru aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999, actualizată. În raport de concluziile rapoartelor de expertiză în specialitatea contabilitate rezultă că deconectarea locului de consum a intervenit în mod justificat, aspect față de care în dosarul penal nr. x/2013 s-a dispus o soluție de clasare. Instanța de apel a mai reținut eronat și că societatea pârâtă nu ar fi operat în contabilitate stornări la care ar fi aplicat penalități de întârziere, în condițiile în care din cele expertizele contabile reiese că pentru locul de consum clientul înregistra debite. Deși reclamantul recunoaște că a primit preavizul, acesta cu rea-intenție a refuzat să achite debitele menționate în acesta, fiind singurul în culpă pentru deconectare. Preavizul-Notificare nr. x/28.01.2013 reprezintă un document justificativ, un mijloc de probă cu privire la restanțele la plată înregistrate de reclamant la o anumită dată, precum și cu privire la faptul că pârâta i-a adus la cunoștință aceste debite și consecințele care decurg din neachitarea lor, conform prevederilor legale și contractuale. Consideră că prin soluția pronunțată, instanța de apel face abstracție și de prevederile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, conform căruia consumatorul avea obligația să achite sumele stabilite de furnizorul de energie electrică, iar dacă ulterior se constată că sumele nu ar fi fost calculate corect, urmează să i se restituie diferența, împreună cu dobânzile aferente. Recurenta mai arată că în preavize este precizat faptul că în cazul în care consumatorul efectuează plata datoriilor în perioada de preaviz, pentru evitarea disfuncționalităților ce pot apărea între momentul efectuării plății și momentul înregistrării acestuia la furnizor, consumatorul trebuie să transmită documentul care certifică efectuarea plății, temeiul legal fiind art. 151 din Regulament. În conformitate cu art. 128 alin. (3) din Regulament, în cazul intervalelor mai mari de o lună între citirile grupurilor de măsurare, se permit facturări intermediare lunare pe valori estimate ale consumului, urmând ca în prima factură după citirea de către furnizor să se regularizeze plățile corespunzător datelor citite. Un element esențial îl reprezintă faptul că prin expertiza contabilă s-a stabilit că în data de 12.02.2013 indexul contorului era 2267, astfel că energia electrică pentru neplata căreia a fost deconectat reclamantul era efectiv consumată, partea aflându-se în gravă eroare atunci când nu face diferența între valoarea unei facturi și soldul înregistrat de consumator. Așadar, instanța de apel nu a avut în vedere la soluționarea cauzei art. 152 alin. (1) lit. a), c) și e), art. 200 alin. (1) lit. b) și alin. (5) din H.G. nr. 1007/2004, dar nici art. 11 din Contractul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999, iar în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru atragerea răspunderii sale civile, instanțele judecătorești stabilind definitiv că societatea pârâtă a acționat în conformitate cu dispozițiile legale și contractuale. Cu referire la daunele morale, a arătat că acestea nu sunt dovedite, nici în ceea ce privește materialitatea lor, nici în ceea ce privește întinderea, nefiind aduse un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură au fost afectate drepturile personale nepatrimoniale ale reclamantului, știut fiind faptul că daunele morale nu trebuie să reprezinte o sursă de îmbogățire fără just temei, ci doar un caracter compensatoriu pentru o suferință certă, dovedită.

La data de 22 iulie 2020, recurentul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului părții adverse ca nefondat. La data de 15 iulie 2020 și recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare, invocând nulitatea recursului reclamantului, pentru lipsa împuternicirii persoanei care a semnat cererea de recurs, precum și excepția nulității recursului din perspectiva neindicării motivelor de nelegalitate, iar pe fond, a solicitat respingerea lui ca neîntemeiat. La data de 12 august 2020, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din 26 ianuarie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune un punct de vedere la raport, în termen de 10 zile de la comunicare, la 18 februarie 2021 recurentul-reclamant înțelegând să-și exercite acest drept. Prin încheierea din 30 martie 2021, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului declarat de reclamantul A., invocată de recurenta-pârâtă CEZ Vânzare S.A., pentru motivele reținute în cuprinsul acelei încheieri, a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta CEZ Vânzare S.A. și a prorogat discutarea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de aceeași pârâtă, prin întâmpinare. În ședința publică din 25 mai 2021, Înalta Curte a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de recurenta-pârâtă CEZ Vânzare S.A., pentru motivele reținute în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, reține următoarele: Recursul reclamantului A. este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele care succed: În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că această parte a invocat, doar în mod formal, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7, susținând că nelegalitatea hotărârii ar consta în nerespectarea dispozițiilor art. 430 alin. (2) și a celor din art. 431 alin. (2) din același cod, fără a aduce, însă, o minimă argumentare cu privire la acest motiv de casare și fără a indica ce critici de nelegalitate aduce deciziei instanței de apel, din această perspectivă, astfel încât primul motiv de recurs urmează a fi respins. În ceea ce privește criticile care vizează insuficienta timbrare a cererilor de apel formulate de pârâte, Înalta Curte reține că modalitatea de timbrare a acestora nu poate constitui un motiv de nulitate a deciziei recurate, cum eronat consideră reclamantul, chiar și în situația în care aceste cereri ar fi fost netimbrate sau insuficient timbrate. Timbrajul este prevăzut ca o cerință pentru formularea cererilor de apel, determinând, în anumite condiții, nulitatea acestor acte de procedură, însă eventualele vicii cu privire timbraj nu pot avea ca efect casarea deciziei instanței de apel. De altfel, prin Decizia nr. 7/2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 20 alin. (5) din aceeași lege (prevedere reluată, în prezent, de art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată), s-a reținut că singura soluție pe care instanța judecătorească superioară, învestită cu soluționarea unei căi de atac, o poate dispune în temeiul textului menționat, în condițiile în care se formulează cereri cu privire la timbraj, este aceea de obligare a părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului/stadiilor procesuale anterioare. Pe cale de consecință, chiar în ipoteza existenței unor lipsuri în ceea ce privește achitarea taxelor judiciare aferente cererilor de apel, de vreme ce apelurile pârâtelor au fost soluționate de prima instanță de control judiciar pe fond, deși nu ar fi fost corect timbrate, așa cum susține recurentul-reclamant, această împrejurare nu poate duce la casarea deciziei recurate ci, eventual, numai la darea în debit, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată. Înalta Curte reține că, față de dispozițiile acestei din urmă norme, care prevede că, în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu, neregularitatea privind plata taxei judiciare nu poate atrage casarea deciziei atacate, așa cum solicită recurentul-reclamant. Pe de altă parte, raportat la soluția pronunțată în cauză, interesul acestuia de a pune în discuție timbrajul nici nu mai subzistă, în condițiile în care taxa de timbru ar constitui cheltuieli de judecată în acest dosar, pe care, la final, la solicitarea adversarilor, recurentul-reclamant ar trebui să le suporte, ca parte care a pierdut procesul. De altfel, prin criticile formulate reclamantul s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul taxelor judiciare de timbru stabilite pentru judecarea cererilor de apel ale pârâtelor, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de prim control judiciar în fundamentarea acesteia. Prin urmare, recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat. Și recursul declarat de pârâta CEZ Vânzare S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ. În argumentarea cererii de recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7, societatea pârâtă a susținut că instanța de apel a pronunțat decizia atacată cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței nr. 1287/2013 pronunțate de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013, rămasă "irevocabilă" prin Decizia nr. 575/2013 a Tribunalului Gorj, context în care solicitarea de acordare a daunelor este inadmisibilă. Instanțele judecătorești s-au pronunțat "definitiv și irevocabil" în sensul că pârâta a acționat în conformitate cu prevederile legale și contractuale, respingând cererea formulată de reclamant pentru reluarea furnizării energiei electrice. Recurenta-pârâtă consideră că instanța de apel a reținut în mod greșit incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat (puterea de lucru judecat), în sensul prevăzut de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care vizează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit într-un al doilea proces, care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior. Înalta Curte reține că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Legiuitorul a recunoscut, prin acest articol, autoritatea de lucru judecat și considerentele decizorii, adică acelea care conțin soluții asupra unor puncte litigioase ale procesului, de așa manieră încât doar felul în care au fost aduse în fața judecății (pe cale de apărare ori ca aspecte prealabile cercetării fondului) face ca astfel de soluții să nu se regăsească în dispozitiv. Trebuie recunoscut, așadar, că intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și motivele care susțin soluția (considerentele decisive), precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii lor contradictorii (considerentele decizorii). Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea unei cereri are obligația de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranșate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu putere de lucru judecat, situație în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora. Prin acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta CEZ Vânzare S.A., reclamantul A. a solicitat, în temeiul răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 din C. civ., obligarea acesteia la plata sumei de 30.000.000 euro, reprezentând despăgubiri morale privind prejudiciul cauzat prin întreruperea furnizării energiei electrice în perioada 31.08.2016 - 29.09.2016. Așa cum în mod corect a statuat instanța de apel, prin decizia nr. 411/23.09.2016, definitivă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Gorj a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că sumele menționate în Preavizul-Notificare nr. x/28.01.2013, invocat de apelanta pârâtă pentru debranșarea de la rețeaua de energie electrică, nu sunt datorate. Referitor la criticile recurentei-pârâte întemeiate pe o pretinsă autoritate de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârii definitive pronunțate în dosarul nr. x/2013 al aceluiași tribunal, în mod corect instanța de apel a remarcat faptul că acțiunea având ca obiect reconectarea locuinței reclamantului nu a fost dovedită, în lipsa unei expertize de specialitate care să verifice multitudinea de acte contabile depuse de părți la dosar, însă în celelalte litigii, purtate după data de 12.02.2013, s-a reținut, în esență, că sumele menționate în Preavizul-Notificare nr. x/28.01.2013 nu erau datorate, precum și faptul că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. c) și e) din H.G. nr. 1007/2004, în sarcina apelantei pârâte fiind stabilită săvârșirea faptei ilicite constând în întreruperea fără drept a furnizării energiei electrice la imobilul proprietatea reclamantului. Astfel, contrar afirmațiilor recurentei-pârâte, raportat la situația de fapt reținută de instanța de apel, care nu mai poate face obiectul cenzurii instanței de recurs având în vedere motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., se poate observa că s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite a pârâtei, iar asupra acestei dezlegări s-a statuat cu autoritate de lucru judecat. Pe cale de consecință, în mod corect a reținut instanța de apel, pornind de la considerentele hotărârilor pronunțate în dosarele menționate mai sus, că prin debranșarea ilegală a locuinței reclamantului de la rețeaua de furnizare a energiei electrice s-a săvârșit, cu vinovăție, de către pârâta CEZ Vânzare S.A. o faptă ilicită, prin lipsirea reclamantului și a familiei acestuia de energia electrică pe care societatea recurentă era obligată să o furnizeze conform contractului nr. x/30.10.2002, de natură a prejudicia drepturile și interesele legitime ale acestuia în perioada 31.08.2016 - 29.09.2016, care face parte din intervalul 11.02.2013-23.11.2016, în care pârâta i-a întrerupt furnizarea energiei electrice. În consecință, critica subsumată acestui motiv de recurs este nefondată, urmând a fi înlăturată. Prin criticile formulate, recurenta a invocat și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în argumentarea acestui motiv de nelegalitate aducând în discuție o serie de chestiuni vizând probele și situația de fapt. Argumentele subsumate acestui motiv de casare, în mare parte, sunt unele care în mod evident tind a determina o reevaluare a probelor, în special a înscrisurilor și a unor rapoarte de expertiză judiciară în specialitatea contabilitate, efectuate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj și în dosarul penal nr. x/2013, precum și o restabilire a situației de fapt în parametri care să reliefeze faptul că deconectarea locului de consum în data de 12.02.2013 a intervenit în mod justificat. Or, o astfel de reevaluare a probelor este incompatibilă cu judecata în etapa recursului, în această cale extraordinară de atac fiind posibil a fi analizate exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârilor supuse controlului judiciar. În acest context, Înalta Curte amintește că, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună acestei instanțe examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din același cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de acest articol. Nu pot fi reținute criticile privind încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor Regulamentului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, și nici cele prin care recurenta-pârâtă înțelege să conteste îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, susținând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestora având în vedere că instanțele judecătorești au stabilit definitiv și irevocabil că societatea pârâtă a acționat în conformitate cu dispozițiile legale și contractuale. Astfel cum s-a arătat anterior, în mod legal curtea de apel a constatat că prin deciziile pronunțate în litigiile purtate de părți s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. c) și e) din H.G. nr. 1007/2004, stabilindu-se culpa pârâtei CEZ Vânzare S.A. pentru debranșarea nelegală a locuinței reclamantului de la rețeaua electrică. Readucând în dezbaterea judiciară aceste aspecte, recurenta-pârâtă ignoră efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale definitive, fiind vorba de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările definitive ale unei hotărâri judecătorești se impun deopotrivă părților și instanțelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat definitiv un aspect al litigiului, fără posibilitatea de a fi contrazisă. Prin raportare la situația de fapt reținută prin decizia recurată, anume aceea că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a faptei ilicite a pârâtei de a debranșa nelegal locuința acestuia de la rețeaua de energie electrică, apare ca fiind corect făcută aplicarea normelor care permit angajarea răspunderii civile delictuale a persoanei juridice și acordarea de daune pentru repararea integrală a prejudiciului suferit. În privința criticii vizând cuantumul daunelor morale la plata căreia societatea pârâtă a fost obligată, deși constituie un aspect de netemeinicie, se va reține, totuși, că instanța de apel, prin evaluarea stării de fapt, a stabilit corect îndeplinirea condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtei, pronunțând o hotărâre în acord cu legea. Prin urmare, și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat. În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta CEZ Vânzare S.A.