ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1787/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea transmisă cu plic la data de 14.08.2019 și înregistrată la data de 20.08.2019, la Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Distribuție Oltenia S.A., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata de daune morale în sumă de 720.000 RON, prejudiciu moral cauzat prin debranșarea nelegală a locuinței proprietatea familiei sale, aflată la adresa din Motru, str. x, bl. N.5, județul Gorj, în perioada 13.02.2014-13.02.2015, respectiv 365 de zile, de la rețeaua de energie electrică.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 C. civ., 1358, art. 1386 alin. (3) și (4) C. civ.

Prin sentința nr. 1/2020 din 13 ianuarie 2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, s-au respins ca nefondate: excepția lipsei calității procesuale active a reclamatei A.; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția prescripției dreptului material la acțiune - excepții invocate de pârâtă. S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., împotriva pârâtei Distribuție Energie Oltenia S.A. (fostă CEZ Distribuție SA), având ca obiect daune morale și a fost obligată pârâta Distribuție Energie Oltenia S.A. (CEZ Distribuție SA) la plata sumei de 30.000 RON reprezentând daune morale către reclamanta A..

Împotriva sentinței nr. 1/2020 din 13 ianuarie 2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 a declarat apel pârâta DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. (fosta Cez Distribuție SA) criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.

Prin decizia nr. 487/2020 din 8 octombrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. (FOSTA CEZ DISTRIBUȚIE SA), a schimbat sentința nr. 1/2020 din 13 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta A..

La 2 decembrie 2020, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 487/2020 din 8 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, iar, în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În ceea ce privește argumentele cricumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel, în mod greșit, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, încălcând dispozițiile art. 2537 alin. (1) C. civ. și art. 2541 alin. (3) din același cod, care statuează cazurile de întrerupere a prescripției.

A susținut recurenta că instanța de apel nu a luat în considerare bonul "mișcare control" și adresa nr. x/25.11.2016, aflate la dosar, în raport cu care sunt incidente dispozițiile legale indicate. Astfel, un nou termen de prescripție începe să curgă de la data de 23.11.2016 și se împlinește la data de 23.11.2019, acțiunea introdusă la 14 august 2019 fiind depusă înaintea împlinirii termenului de prescripție.

S-a mai arătat că instanța a constatat, conform art. 35 C. proc. civ., inexistența vreunei datorii față de intimata-pârâtă prin decizia nr. 411/23.09.2016, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2015.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut contrarietatea dintre considerentele deciziei recurate și dispozitiv, prin aceea că în considerente respinge acțiunea ca prescrisă, iar în dispozitivul deciziei recurate instanța de apel nu menține respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

La 22 februarie 2021, intimata-pârâtă a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, iar la 9 martie 2021, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a făcut aprecieri cu privire la apărările formulate de intimată; totodată, la 15 septembrie 2021, recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea este un element esențial al hotărârii judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reținute în cauza de față, întrucât instanța de apel și-a expus într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de admitere a apelului pârâtei și de schimbare a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca prescrisă.

Instanța de apel, în analiza efectuată, reflectată în considerentele hotărârii, a prezentat motivele pentru care a fost admisă excepția prescripției privind dreptul material la acțiune, evidențiind faptul că nu sunt incidente cauzele de întrerupere a cursului prescripției.

Se constată, așadar, că în cauză, instanța de apel a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport și cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată de instanță, astfel că nu se poate susține cu temei că este vorba de o motivare contradictorie, cum susține recurenta.

Ipoteza privind existența motivelor contradictorii nu a fost demonstrată, recurenta argumentând această susținere prin simpla citare a unui paragraf al deciziei, în care instanța de apel reține că va respinge acțiunea ca prescrisă, și prin citarea unui paragraf al dispozitivului, prin care, așa cum arată recurenta, instanța de apel nu menține respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, situație în care nu se poate proceda la un examen efectiv al criticii.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nemulțumirea recurentei vizează faptul că instanța de apel nu a reținut ca fiind incidente dispozițiile reglementate de art. 2537 alin. (1) C. civ. și art. 2541 alin. (3) din același cod privind cazurile de întrerupere a termenului de prescripție.

Potrivit susținerilor recurentei, așa cum rezultă din bonul de mișcare contor din 23.11.2016 și din adresa nr. x/25.11.2016, termenul de prescripție se împlinea la 23.11.2019, acțiunea fiind depusă anterior împlinirii termenului de prescripție.

Înalta Curte reține că obiectul acțiunii este reprezentat de repararea prejudiciului moral cauzat de vătămarea unor drepturi personale nepatrimoniale (daune morale) care are caracter patrimonial și se supune regulilor de prescripție extinctivă potrivit art. 2501 C. civ. și art. 2517 din același cod.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune se reține că instanța de apel, referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, în mod corect a avut în vedere dispozițiile art. 1381 alin. (2) C. civ. și art. 2528 alin. (1) C. civ., statuând că acest termen se raportează la perioada pentru care se solicită despăgubiri, respectiv 13.02.2014 - 13.02.2015, astfel încât termenul de prescripție general de 3 ani s-a împlinit la data de 13.02.2018.

Potrivit dispozițiilor art. 1381 alin. (2) C. civ. și art. 2528 alin. (1) C. civ., termenul de prescripție a dreptului la repararea prejudiciului se raportează la perioada pentru care se solicită despăgubiri, acesta începând să curgă de la data cunoașterii pagubei și a celui răspunzător de ea.

În aceste condiții, cum acțiunea a fost promovată de reclamantă la data de 14.08.2019, în mod corect s-a reținut că aceasta a fost introdusă peste termenul legal de prescripție.

Recurenta invocă existența unor situații juridice care afectează cursul prescripției sub aspectul întreruperii acestuia, prin adresele din 23 noiembrie 2016 care atestă rebranșarea locuinței la energie electrică, ceea ce nu reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripției în accepțiunea art. 2541 alin. (3) C. civ., potrivit căruia, "dacă întreruperea prescripției a avut loc prin recunoașterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, va începe să curgă o nouă prescripție de același fel".

De altfel, nici existența anterioară a altor litigii, nu are ca efect întreruperea curgerii prescripției în condițiile în care reclamanta nu a fost parte în respectivele cauze, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 487/2020 din 8 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2021.