ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2202/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Analizând actele de la dosar, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 25.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. CEZ VÂNZARE S.A., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.000.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, pentru atingerea adusă demnității, sănătății, cinstei, onoarei și reputației acestuia ca urmare a debranșării ilegale de la rețeaua de energie electrică a locuinței sale din Motru, strada x, bl. N.5, județul Gorj, în perioada 30.09.2016-29.10.2016.

În drept, a invocat art. 35 C. proc. civ., art. 207 alin. (2), art. 252, art. 1.357 alin. (1), art. 1.358 C. civ., art. 47 din Legea nr. 123/2012.

La 13.03.2019, A. a formulat o nouă cerere având același obiect cu cea din 25.02.2019, în contradictoriu cu pârâta S.C. CEZ DISTRIBUȚIE S.A., care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă sub nr. x/2019. În acest dosar, la 17.04.2019 pârâta S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. (fostă S.C. CEZ DISTRIBUȚIE S.A.) a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 05.06.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a dispus conexarea cauzei la dosarul nr. x/2019.

Prin sentința nr. 129/18.11.2019, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele S.C. CEZ VÂNZARE S.A. și S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. la plata către reclamant a sumei de 30.000 RON, fiecare, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe, ambele pârâte au declarat apel.

În vederea soluționării căii de atac exercitate, instanța de apel a stabilit în sarcina autoarelor căii de atac obligația de a achita câte o taxă judiciară de 752,5 RON fiecare.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. și S.C. CEZ VÂNZARE S.A. au formulat cereri de reexaminare în condițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea nr. 7/26.02.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis cererile de reexaminare, stabilind că pentru soluționarea căii de atac, fiecare apelantă-pârâtă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de RON.

Prin decizia nr. 491/20.10.2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelurile și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat apelantele-pârâte la plata către intimatul-reclamant a sumei de 1.000 RON, fiecare, cu titlu de daune morale.

Împotriva încheierii nr. 7/26.02.2020 a dosarului nr. x/2019 și deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, A. a declarat recurs.

Împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020 au declarat recurs și apelantele-pârâte S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. și S.C. CEZ VÂNZARE S.A.

Recursul declarat de A..

În motivare, autorul căii de atac a arătat că încheierea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

Sub acest aspect, a afirmat că cererile de reexaminare formulate de intimatele-pârâte împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferentă apelului, în mod greșit au fost admise, întrucât, potrivit dispozițiilor legale sus-arătate, taxa judiciară de timbru pe care acestea o datorau în apel era de 752,5 RON și nu de 50 RON, cum s-a stabilit.

În acest context, a susținut că față de prevederile legale indicate, coroborate cu art. 197 teza a II-a C. proc. civ., cererile de apel erau nule, fiind în mod greșit soluționate de către instanța de prim control judiciar.

În ceea ce privește decizia recurată, autorul căii de atac a arătat că în considerarea celor expuse mai sus, hotărârea atacată este nulă, fiind pronunțată cu încălcarea normelor legale menționate.

În continuare, prezentând obiectul și temeiul de drept al acțiunii, a subliniat că atât timp cât instanțele judecătorești au stabilit că intimatele-pârâte au acționat neautorizat, angajarea răspunderii a acestora se impunea independent de aplicarea altor sancțiuni prevăzute de lege.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8, art. 197 teza a II-a și art. 234 alin. (2) și (3) C. proc. civ., art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, C. civ.

La 03.03.2021 intimata-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului. În susținerea excepției, a arătat că motivele invocate de recurentul-reclamant nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât acestea vizează probatoriul administrat în cauză, neputând fi cenzurate pe calea recursului. Pe fond, a solicitat respingerea căii de atac ca neîntemeiată.

La 28.04.2021 recurentul-reclamant a răspuns la întâmpinare, iar la 07.10.2021 a depus note de ședință și la 08.10.2021 concluzii scrise.

Recursul declarat de S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A.

În motivare, autoarea căii de atac a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. din perspectiva nemotivării deciziei atacate sau existenței în cuprinsul acesteia a unor motive contradictorii, precum și a pronunțării hotărârii recurate cu încălcarea normelor de drept material.

În argumentarea primul motiv de recurs, sub un prim aspect, a arătat că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, aceasta respingând apelul ca nefondat doar din perspectiva dezlegărilor date de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă prin decizia nr. 411/23.09.2016.

În continuare, a menționat că instanța de apel nu a analizat motivele de apel privind răspunderea sa în calitate de operator de distribuție.

În acest context, evocând dispozițiile art. 3 pct. 18 și 22, art. 52 și art. 60 din Legea nr. 123/2012, a arătat că între aceasta și S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a fost încheiat contractul pentru serviciul de distribuție a energiei electrice nr. x/31.12.2015, ce a avut ca obiect exclusiv serviciul de distribuție a energiei electrice, iar nu cel de furnizare electrică prestat de furnizor clientului final.

A mai afirmat că recurenta-pârâtă nu a făcut decât să pună la dispoziția S.C. CEZ VÂNZARE S.A., în calitate de furnizor de energie electrică rețeaua de distribuție pentru asigurarea transportului de energie electrică cumpărat de acesta de la producător în vederea comercializării la clienții finali.

Astfel, evocând art. 18 din același contract și art. 18 din Anexa 1 la Ordinul nr. 90/17.06.2015, a subliniat că debranșarea intimatului-reclamant s-a realizat la solicitarea furnizorului care, potrivit acestor prevederi, deținea întreaga răspundere pentru deconectarea dispusă.

O altă critică menționată în susținerea primului motiv de nelegalitate invocat a vizat faptul că instanța de apel nu a analizat critica sa privind contradictorialitatea și netemeinicia motivelor cuprinse în sentința primei instanțe, inclusiv a celor referitoare la debranșarea efectuată în lipsa autorizației prevăzute de lege.

Sub acest aspect, a arătat că recurenta-pârâtă deținea licența de distribuție a energiei electrice, aspect reținut și de organele de cercetare penală, iar deconectarea/reconectarea locului de consum s-a realizat conform art. 59 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali, aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 64/2014, potrivit căruia astfel de operațiuni se efectuează de aceasta, în calitate de operator de rețea.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a arătat că prin prisma art. 1350 C. civ., instanța de apel trebuia să analizeze cauza din perspectiva raportului contractual existent între intimatul-reclamant și intimata-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A.

Astfel, a afirmat că în lipsa unui raport contractual între recurenta-pârâtă și intimatul-reclamant, săvârșirea faptei ilicite de aceasta nu putea fi reținută.

Totodată, a menționat că debranșarea de la rețeaua de energie electrică a imobilului în cauză s-a realizat ca urmare a comenzii transmise de intimata-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A., în calitate de furnizor, în temeiul clauzelor contractului încheiat între aceștia și a dispozițiilor art. 59 din Regulamentul sus-indicat, pe care le-a evocat.

În opinia recurentei-pârâte, condițiile pentru atragerea răspunderii operatorului de distribuție nu au fost îndeplinite.

Referitor la cuantumul daunelor morale acordate de instanța de apel, a susținut că acesta nu au fost probat, iar în lipsa culpei autoarei căii de atac, acordarea lor a fost nelegală.

A mai afirmat că față de caracterul compensatoriu al daunelor solicitate, intimatul-reclamant ar fi trebuit să dovedească în ce măsură drepturile sale personale au fost lezate.

Totodată, a susținut că acordarea acestora ar fi trebuit să se realizeze ținând cont de gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite și de intensitatea și gravitatea atingerii adusă drepturilor intimatului-reclamant, în baza unui raport rezonabil de proporționalitate între despăgubiri și atingerea adusă reputației acestuia.

La 03.03.2021 S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a depus întâmpinare, solicitând admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A.

Recursul declarat de S.C. CEZ VÂNZARE S.A.

În motivare, autoarea căii de atac a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., arătând că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat și a normelor de drept material.

Subsumat primului motiv de casare, a susținut că soluționarea apelului s-a realizat fără o analiză a întregului probatoriu administrat în cauză. În acest sens, a menționat că decizia atacată nu cuprinde nicio trimitere la rapoartele de expertiză contabilă efectuate în dosarele nr. x/2015 a Tribunalului Gorj și nr. 550/P/2013, din care rezulta că la momentul deconectării, recurentul-reclamant înregistra debitul care a stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013.

În opinia recurentei-pârâte, sentința nr. 1287/2013, pronunțată de Judecătoria Motru, în mod greșit a fost înlăturată pentru motivul că nu s-ar fi efectuat o expertiză judiciară în acea cauză și s-a reținut decizia nr. 411/23.09.2016, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, care nu a avut la bază o analiză a raportului de expertiză.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, a afirmat că prin sentința nr. 1287/2013, pronunțată de Judecătoria Motru, rămasă irevocabilă prin decizia 575/27.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, cererea recurentului-reclamant de reluare a furnizării energiei electrice la imobilul în speță a fost respinsă, stabilindu-se definitiv că deconectarea de la rețeaua de energie electrică s-a realizat în mod legal, cu respectarea clauzelor contractuale.

Totodată, a arătat că sentința sus-menționată era anterioară deciziei nr. 411/23.09.2016, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., a Regulamentului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004156 și ale prevederilor legale privind răspunderea civilă delictuală.

Sub acest aspect, a susținut că instanța de apel a încălcat principiul libertății contractuale, în virtutea căruia părțile erau libere să încheie orice contract cu condiția de a nu se abate de la legile "care interesează ordinea publică și bunele moravuri".

Totodată, a afirmat că potrivit art. 1270 alin. (1) C. civ., instanțele de fond aveau obligația să soluționeze litigiul prin raportare la drepturile și obligațiile părțile stabilite prin contractul încheiat între acestea.

În acest context, a susținut că, în mod nelegal, instanța de prim control judiciar a admis în parte cererea intimatului-reclamant, în condițiile în care autoarea căii de atac a acționat în conformitate cu prevederile legale și contractuale.

Astfel, a arătat că din probatoriul administrat rezulta fără echivoc că facturile care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013 au fost emise în mod legal, iar debitul înregistrat în momentul emiterii acestuia nu a fost achitat de intimatul-reclamant până la data deconectării.

A mai arătat, că instanța de apel nu a avut în vedere la soluționarea cauzei rapoartele de expertiză contabilă întocmite în dosarele nr. x/2015 a Tribunalului Gorj și nr. 550/P/2013, care atestau existența debitului înregistrat de intimatul-reclamant la momentul debranșării.

Mai mult, în mod eronat s-a reținut că recurenta-pârâtă ar fi săvârșit o faptă ilicită, în condițiile în care aceleași rapoarte de expertiză au confirmat faptul că în momentul deconectării locuinței intimatului-reclamant de la rețeaua de energie electrică, acesta nu achitase creanța aferentă consumului de energie electrică.

În continuare, a arătat că furnizarea energiei electrice la imobilul locuința intimatului-reclamant s-a efectuat în temeiul contractului nr. x/30.10.2002, emis în conformitate cu contractul-cadru, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, actualizată.

Evocând dispozițiile art. 13 din contract, a subliniat că debranșarea s-a realizat cu respectarea prevederilor legale, pentru neplata facturilor de energie electrică de către intimatul-reclamant, comunicate în prealabil și prin preavizul sus-menționat.

Așadar, în opinia autoarei căii de atac, având în vedere că la data deconectării, intimatul-reclamant nu achitase debitul restant, nu se putea reține încălcarea de către aceasta a dispozițiilor legale sau existența vreunui abuz față de client.

A mai arătat că în mod eronat s-a invocat de către intimatul-reclamant stornarea unor facturi aferente penalităților de întârziere aplicate, în condițiile în care expertizele contabile sus-menționate au demonstrat că pentru locul de consum în cauză, intimatul-reclamant înregistra debite aferente serviciului de furnizare a energiei electrice față de societatea recurentă și faptul că debranșarea din 12.02.2013 nu a fost dispusă în temeiul unor facturi stornate și neevidențiate în contabilitate.

Astfel, a subliniat că atât timp cât A. a primit preavizul și nu s-a conformat, refuzând cu rea-credință achitarea sumei restante, intimatul-reclamant a fost singurul în culpă pentru deconectarea locului de consum realizată în 12.02.2013.

Totodată, a menționat că instanța de apel nu a ținut cont nici de valoarea probatorie a preavizului, care, în opinia recurentei-pârâte, era documentul justificativ care atesta debitele restante înregistrate de către intimatul-reclamant la data emiterii, precum și faptul că acesta a fost încunoștințat cu privire la suma datorată și la consecințele neachitării lor, conform prevederilor legale și contractuale.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă în susținerea nelegalității deciziei atacate din prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a vizat încălcarea de către instanța de prim control judiciar a art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, conform căruia consumatorul avea obligația să achite sumele stabilite de furnizorul de energie electrică.

Sub acest aspect, a arătat că soldul înregistrat la 18.06.2013 era în sumă de 376,91 RON, iar toate facturile aferente acestuia au fost comunicate intimatului-reclamant de mai multe ori în cadrul corespondenței purtate cu acesta.

A mai arătat că instanța de prim control judiciar nu a avut în vedere la judecarea apelului nici art. 152 alin. (1) lit. a), c) și e), art. 200 alin. (1) lit. b) și alin. (5) din H.G. nr. 1007/2004, art. 11 din contractul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, pe care le-a evocat.

În argumentare, a arătat că față de neîndeplinirea de către intimatul-reclamant a obligației de plată, preavizul nr. x/28.01.2013 a fost emis cu respectarea prevederilor legale și contractuale, iar întrucât achitarea creanței nu s-a realizat în termenul prevăzut în preaviz, s-a dispus întreruperea furnizării energiei electrice.

A mai susținut că temeiul legal pentru transmiterea dovezii plății sumei restante în termenul arătat în preaviz de către consumator, este reprezentat de art. 151 alin. (2) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, iar cum intimatul-reclamant nu a făcut o astfel de dovadă în termen, furnizorul de energie electrică a emis ordinul către operatorul de distribuție pentru deconectarea locului de consum în cauză.

În ceea ce privește serviciile de deconectare și reconectare, recurenta-pârâtă a menționat că facturile aferente acestor servicii au fost emise în mod legal, potrivit art. 200 alin. (5) din H.G. nr. 1007/2004.

În continuare, a afirmat că intimatul-reclamant a recunoscut că facturile estimate nu au fost achite.

Contrar opiniei instanței de apel potrivit căreia neachitarea debitului a fost justificat de faptul că acesta era aferent unui consum de energie electrică anticipat și nu unui realizat, a arătat că ceea ce s-a achitat în cadrul plăților anticipate efectuate este consumul de energie estimat pe baza unui istoric al clientului. În acest sens, a menționat că potrivit art. 128 alin. (3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, în cazul intervalelor mai mari de o lună între citirile grupurilor de măsurare, se permit facturări intermediare lunare pe valori estimate de consum, urmând ca în prima factură emisă după citirea de către furnizor, să se efectueze regularizarea plăților corespunzător datelor citite.

Astfel, a subliniat că prin expertiza contabilă efectuată s-a reținut că la data de 12.02.2013 indexul contorului era 2267, deci energia neachitată la data deconectării fusese efectiv consumată.

Referitor la scadența facturilor, recurenta-pârâtă a precizat procedura de emitere și încasare a facturilor aferente energiei electrice furnizate, subliniind că sumele menționate în documentele transmise intimatului-reclamant respectau prevederile legale și contractuale în vigoare la data emiterii lor.

În ceea ce privește taxa radio-tv, a susținut că în contextul în care intimatul-reclamant nu a dat curs niciunei variante de scutire de la plata acesteia, așa cum i-au fost comunicate încă din 11.09.2012, facturile aferente taxei au fost emise cu respectarea în mod temeinic și legal.

O altă critică a privit neîndeplinirea condițiilor legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a autoarei căii de atac.

Sub acest aspect, a arătat că inexistența faptei ilicite a fost stabilită anterior de instanțele judecătorești, care au statuat că recurenta-pârâtă a acționat în conformitate cu prevederile legale, în condițiile neîndeplinirii obligației de plată de către intimatul-reclamant.

În continuare, a prezentat considerații teoretice privind răspunderea civilă delictuală, subliniind că în cauză nici prejudiciul și nici legătura de cauzalitate nu au fost dovedite.

A mai criticat decizia atacată și din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate de instanța de apel, susținând că în speță nu a existat nicio dovadă din care să rezulte modul în care au fost cuantificate, iar în contextul în care recurenta-pârâtă nu s-a aflat în culpă, acordarea lor a fost netemeinică și nelegală.

Premergător examinării temeiniciei motivelor de recurs, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța este datoare să se pronunțe asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.

Înalta Curte a invocat, din oficiu excepția inadmisibilității recursului declarat de A. împotriva încheierii nr. 7/26.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Întrucât inadmisibilitatea vizează însăși existența căii de atac, Înalta Curte urmează a soluționa cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2), coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului sus-arătat, asupra căreia reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac potrivit căruia că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Recursul are ca obiect încheierea nr. 7/26.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în soluționarea cererilor formulate de S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. și S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina lor în apel, în condițiile art. 39 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Potrivit acestui text de lege, "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă. (…)."

Legiuitorul a exclus calea de atac a recursului în privința încheierii pronunțată în cererile formulate împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, încheierea pronunțată în temeiul art. 39 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 fiind definitivă.

Aceleași concluzii se impun prin Decizia nr. 7/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a reținut că împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita nicio cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea definitivă pronunțată în temeiul articolului anterior menționat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale sus-menționate, încheierea împotriva căreia a fost declarat recursul de față este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Altfel spus, împotriva acesteia, autorul căii de atac nu avea posibilitatea de a exercita calea de atac extraordinară, astfel că recursul declarat de A. împotriva încheierii nr. 7/26.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 este inadmisibil.

Așa fiind, Înalta Curte, va da eficiență normei legale evocate și în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge acest recurs ca inadmisibil.

În continuare, față de soluția pronunțată asupra excepției inadmisibilității recursului declarat de A. împotriva încheierii sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., urmează a analiza excepția nulității doar în raport cu recursul declarat de aceeași parte împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, asupra căreia reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, analiza memoriului de recurs relevă că recurentul-reclamant a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat sau hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Totodată, se constată că argumentele invocate de acesta prin cererea de recurs pot fi subsumate ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., așa încât această excepție va fi respinsă.

Procedând la analiza recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, Înalta Curte constată și reține următoarele:

Calea de atac a recursului a fost exercitată de recurentul-reclamant din perspectiva încălcării, de către instanța de apel, a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, în temeiul cărora intimatele-pârâte ar fi datorat o altă taxă judiciară de timbru decât cea stabilită prin încheierea nr. 7/26.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Deși motivul este enunțat ca fiind o critică de nelegalitate a deciziei atacate, chestiunea legată de stabilirea, în apel, a timbrajului presupune examinarea măsurilor procesuale luate prin încheierea sus-menționată, în legătură cu care s-a stabilit că recursul este inadmisibil. Deci, această critică nu este specifică formulată împotriva deciziei recurate, iar întrucât asupra acestei probleme de drept s-au prezentat deja considerente, acestea nu vor fi reluate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat, se constată că, deși a fost invocat prin memoriul de recurs, autorul căii de atac nu a dezvoltat în mod specific argumente care să arate modul în care aceasta a fost încălcată autoritatea de lucru judecat de către instanța de apel și nici nu a indicat concret care sunt hotărârile judecătorești opuse în proces în acest scop. Rezultă, așadar, că invocarea motivului de casarea s-a realizat în mod formal.

Așa fiind, în lipsa criticilor din perspectiva cărora să se poată analiza legalitatea hotărârii atacate și, implicit, incidența cazului de casare invocat, Înalta Curte urmează a înlătura acest motiv de recurs.

În ceea ce privește recursul declarat de S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, Înalta Curte reține următoarele:

O primă chestiune supusă analizei în recurs se referă la încălcarea autorității de lucru judecat de către instanța de apel, raportat la faptul că prin sentința nr. 1287/2013, pronunțată de Judecătoria Motru, anterioară deciziei nr. 411/23.09.2016, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, instanța de judecată a statuat definitiv că deconectarea de la rețeaua de energie electrică s-a realizat în mod legal, cu respectarea clauzelor contractuale.

Analizând temeinicia acestui motiv de recurs, Înalta Curte îl va respinge, în baza celor arătate în continuare:

Prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac reclamă faptul că instanța de apel nu a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ce decurgea dintr-o hotărâre anterioară prin care chestiunea litigioasă supusă judecății privind legalitatea debranșării locuinței intimatului-reclamant de la rețeaua de energie electrică a primit o dezlegare din partea Judecătoriei Motru prin sentința nr. 1287/26.06.2013.

Raportat la această critică se impune a se stabili dacă aspectele dezlegate de Judecătoria Motru privesc acele elemente ale efectului pozitiv al lucrului judecat care interesează valorificarea ca mijloc de probă a hotărârii judecătorești anterioare ce s-a pronunțat asupra aspectului litigios în cauză, determinant în aprecierea îndeplinirii condiției privind fapta ilicită.

Astfel, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. instituie prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, în sensul că oricare parte procesuală are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Din interpretarea dispozițiilor legale rezultă că autoritatea de lucru judecat operează și atunci când efectul hotărârii relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părți, fără posibilitatea ca acestea să mai poată fi contrazise. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior, astfel că, atunci când este chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, nici judecătorul nu poate să nu țină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat, căci lucrul judecat își extinde efectele asupra lucrului de judecat.

Este de subliniat că regimul juridic al puterii de lucru judecat se manifestă ca un mijloc de probă, partea ce a câștigat un proces putându-se prevala de dezlegările date prin hotărârea anterioară, fără ca instanța de judecată să mai poată supune dezbaterii veridicitatea acestora.

Puterea de lucru judecat a fost reținută de instanța de apel, motivat de faptul că: "Prin decizia nr. 411/23.09.2016, definitivă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Gorj a constatat că la data emiterii preavizului nr. x din 28.01.2013, reclamantul nu datora sumele menționate în preaviz și a respins cererea de rebranșare ca fiind o pretenție nouă formulată în apel.

Ca urmare, s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă, cu autoritate de lucru judecat, că sumele menționate în preavizul nr. x din 28.01.2013 invocat de furnizorul CEZ VÂNZARE și distribuitorul CEZ DISTRIBUȚIE pentru debranșarea de la rețeaua de energie electrică (care cuprinde 10 facturi cu sume considerate neplătite) nu sunt datorate. (...)Față de dezlegarea cu autoritate de lucru judecat cu privire la aspectele vizând faptul că reclamantul nu datora sumele indicate în preavizul/notificarea de debranșare, Curtea apreciază că nu se poate reține în prezentul litigiu în alt mod decât s-a stabilit anterior prin hotărârea nr. 411/2016.

În condițiile în care în dosarul nr. x/2013 înregistrat pe rolul Judecătoriei Motru, s-a apreciat că acțiunea având ca obiect reconectarea locuinței reclamantului nu a fost dovedită, în lipsa unei expertize care să verifice multitudinea de acte contabile depuse de părți la dosar, dar în celelalte litigii purtate după data de 12.02.2013 s-a reținut, în esență, că sumele menționate în preavizul-notificare nr. x/28.01.2013 nu erau datorate, precum și faptul că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. 1, c și e din H.G. nr. 1007/2004, Curte apreciază nefondată atât critica vizând încălcarea puterii de lucru judecat, cât și cele vizând încălcarea principiului încălcarea libertății contractuale, în sarcina apelantei pârâte fiind stabilită săvârșirea faptei ilicite constând în întreruperea fără drept a furnizării energiei electrice către imobilul proprietatea reclamantului."

Cercetând sentința nr. 1287/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria Motru, indicată ca fiindu-i încălcată puterea de lucru judecat, se reține că litigiul în care a fost pronunțată aceasta a avut ca obiect reconectarea locuinței intimatului-reclamant la rețeaua de energie electrică, determinat de faptul că sumele menționate în preavizul de nr. x/28.01.2013, care au stat la baza debranșării, nu erau datorate.

Considerentele pentru care a fost respinsă această acțiune au vizat lipsa probatoriului, respectiv a unei expertize care să verifice evidențele contabile ale S.C. CEZ VÂNZARE S.A., în raport cu care să se poată stabili existența sau inexistența sumei datorate de recurentul-reclamant care a justificat deconectarea.

Aceleași concluzii se regăsesc și în considerentele deciziei nr. 575/27.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă în soluționarea apelului declarat de A. împotriva sentinței sus-menționate.

Prin decizia nr. 411/23.09.2016, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a stabilit, în mod definitiv, că la data emiterii preavizului nr. x/28.01.2013, reclamantul nu datora debitul cuprins în acesta.

În aceste condiții, având în vedere că prin sentința nr. 1287/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria Motru nu au fost dezlegate aspectele din perspectiva cărora a fost invocată puterea de lucru judecat de către autoarea căii de atac, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect a stabilit că acest efect al hotărârii judecătorești nu putea fi reținut în speță.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susținut că soluționarea apelului s-a realizat fără o analiză a întregului probatoriu administrat în cauză.

În argumentare, a menționat că decizia atacată nu cuprinde nicio trimitere la rapoartele de expertiză contabilă efectuate în dosarele nr. x/2015 a Tribunalului Gorj și nr. 550/P/2013, din care a rezultat că la momentul deconectării recurentului-reclamant, acesta înregistra debitele care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013 și că în mod greșit sentința nr. 1287/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria Motru pentru motivul că nu s-ar fi efectuat o expertiză judiciară în acea cauză a fost înlăturată.

Referitor la motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a invocat, sub un prim aspect, încălcarea dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., a Regulamentului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004156 în ceea ce privește aspectul privind debranșarea de la rețeaua de energie electrică a locuinței recurentului-reclamant A..

Așadar, criticile arătate mai sus în justificarea incidenței celor două motive de recurs vizează, în esență, chestiunea litigioasă privind legalitatea măsurii debranșării din perspectiva existenței debitului menționat în preavizul în baza căruia s-a realizat deconectarea imobilului.

Instanța de apel a înlăturat apărările recurentei-pârâte cu privire rapoartele de expertiză și la încălcarea normelor de drept material invocate, întemeiat pe efectul puterii de lucru judecat al deciziei 411/23.09.2016, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Asupra legalității puterii de lucru judecat reținute de instanța de apel și, implicit și asupra criticii privind înlăturarea de către instanța de apel a sentinței nr. 1287/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria Motru, Înalta Curte s-a pronunțat deja în cadrul analizei motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În acest context, se impune a se stabili dacă din perspectiva valorificării efectului puterii de lucru judecat de către instanța de prim control judiciar argumentele și probatoriul invocate de recurenta-pârâtă în apel cu privire la chestiunea litigioasă dezlegată anterior printr-o hotărârea judecătorească definitivă, mai puteau fi analizate în etapa procesuală anterioară.

Puterea de lucru judecat este reglementată pentru a asigura stabilitatea raporturilor juridice în garantarea dreptului prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Dezlegările date printr-o hotărâre judecătorească definitivă se prezumă absolut că exprimă adevărul care constituie rațiunea și fundamentul hotărârii, nemaiputând fi contrazis printr-o altă hotărârea judecătorească, în caz contrar s-ar încălca principiul res judicata pro veritate habetur, dar și principiul securității juridice.

Dându-se eficiență efectului puterii de lucru judecat, nicio altă situație contrară celei reținute prin hotărârea judecătorească anterioară nu mai poate fi constatată, valorificarea sa impunând instanței de judecată reținerea chestiunii litigioase tranșate definitiv printr-o hotărâre anterioară, argumentele și probele contrare ale părții rămânând fără efect în cadrul celui de-al doilea proces.

În aceste condiții, criticile recurentei-pârâte indicate mai sus, aferente motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, alegațiile recurentei-reclamante privind lipsa analizei rapoartelor de expertiză sau încălcarea normelor de drept material în ceea ce privește legalitatea debranșării din perspectiva existenței soldului menționat în preavizul care a stat la baza deconectării locuinței recurentului-reclamant neputând fi primite, atât timp cât potrivit legislației invocate chiar de recurenta-pârâtă, debranșarea se efectuează numai în baza neîndeplinirii obligației de plată de către client, în speță, recurentul-reclamant, iar acest aspect a fost deja stabilit printr-o hotărâre judecătorească anterioară care în temeiul art. 431 C. proc. civ. se impune cu putere de lucru judecat, nemaiputând fi contrazisă.

Prin urmare, instanța de apel, dând eficiență efectului puterii de lucru judecat, în mod corect a stabilit că motivele de apel ale autoarei căii de atac ce vizau tocmai această chestiune ce a intrat în puterea lucrului judecat sunt nefondate.

Din prisma motivului de casare pct. 8 de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., autoarea căii de atac a mai susținut că în cauză nici prejudiciul și nici legătura de cauzalitate nu au fost dovedite, iar în ceea ce privește valoarea daunele morale nu a existat nicio dovadă din care să rezulte modul în care au fost cuantificate, iar în contextul în care recurenta-pârâtă nu s-a aflat în culpă, acordarea lor a fost netemeinică și nelegală.

În argumentare, autoarea căii de atac a făcut referire la modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate, prin raportare la probele administrate în cauză și aspecte teoretice, fără a indica normele legale încălcate sau greșit aplicate de instanța de apel.

În acest context, se cuvine menționat că, deși sunt subsumate de autoarea căii de atac ipotezei indicate, aceste critici vizează, în realitate, o greșită evaluare a situației de fapt și a probatoriului administrat în cauză.

Argumentele expuse în cadrul acestor critici trimit la elemente atașate situației de fapt și urmăresc doar o reevaluare a acesteia, astfel cum a fost stabilită de instanțele devolutive.

În acest context, invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apare ca fiind pur formală, prin aceasta recurenta-reclamantă tinzând, în realitate, la o reevaluare a probatoriului administrat în cauză, aspect incompatibil cu prezenta etapă procesuală, care potrivit art. 483 raportat la art. 457 C. proc. civ., este limitată doar la analiza criticilor de nelegalitate, nu și a celor de netemeinicie.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, Înalta Curte îl va admite ținând cont de următoarele:

Autoarea căii de atac a criticat hotărârea atacată prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept în contextul soluționării căii de atac doar prin raportare la decizia nr. 411/23.09.2016, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă și al neanalizării criticilor din apel referitoare la lipsa condițiilor pentru atragerea răspunderii recurentei-pârâte, în calitate de operator de distribuție, la contradictorialitatea și netemeinicia motivelor cuprinse în hotărârea primei instanțe.

Într-un prim considerent, Înalta Curte subliniază că susținerile părții referitoare la motivele contradictorii ale sentinței vor fi înlăturate, în analiza acestui prim motiv de casare, întrucât în apel recurenta-intimată nu a invocat nelegalitatea hotărârii sub acest aspect, ci numai cu privire la netemeinicia lor.

Prin urmare, având în vedere că instanța de apel nu a fost învestită cu soluționarea motivului de apel privind contradictorialitatea motivelor cuprinse în hotărârea primei instanțe, asupra acesteia instanța de recurs nu poate exercita controlul de legalitate sub acest aspect, deoarece este invocat omisso medio.

În continuare, raportat la celelalte critici, se cuvine subliniat că obligația instanței de a motiva hotărârea judecătorească, în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ., presupune o analiză critică atât asupra probelor administrate, cât și asupra argumentelor și apărărilor părților care, având un caracter esențial, pot determina ori, cel puțin, influența soluția adoptată.

Lipsa unei astfel de analize poate constitui o nemotivare a hotărârii, deoarece ea semnifică lipsa unei examinări complete a cauzei ori o analiză insuficientă care este de natură să afecteze necesitatea asigurării unei proceduri echitabile și să răspundă imperativului aflării adevărului în cauză.

Este de subliniat că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și, în același timp, o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești, fiind de natură să înlăture orice arbitrariu și să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei hotărâri.

Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că argumentele și apărările esențiale ale recurentei-pârâte nu au fost analizate de instanța de prim control judiciar și nu au primit vreo dezlegare în etapă procesuală anterioară.

Astfel, prin cererea de apel recurenta-pârâtă a susținut, în esență, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de C. civ. pentru angajarea răspunderii sale civile în cauză din perspectiva calității sale de operator de distribuție și a inexistenței vreunui raport juridic contractual cu intimatul-reclamant.

Instanța de apel, dând eficiență efectului puterii de lucru judecat asupra chestiunii litigioase deduse judecății în ceea ce privește inexistența debitului care a stat la baza deconectării locuinței intimatului-reclamant de la rețeaua de energie electrică, din perspectiva dezlegărilor date de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă prin decizia nr. 411/23.09.2016, a stabilit că întrunirea condițiilor răspunderii recurentei-pârâte a fost apreciată în mod corect de către prima instanță, fără însă a explica raționamentul juridic care a determinat o astfel de concluzie în raport cu recurenta-pârâtă și cu motivele invocate de aceasta în apel.

De aceea, este corectă afirmația recurentei-pârâte că decizia atacată este nemotivată, căci în condițiile și limitele stabilite de părți în apel, instanța de prim control judiciar era obligată să analizeze și să dea o dezlegare în plan juridic argumentelor părții invocate în etapa procesuală anterioară.

În lipsa unei analize și dezlegări a aspectelor deduse judecății de către recurenta-pârâtă instanței de prim control judiciar, decizia atacată nu răspunde exigențelor impuse de art. 425 lit. b) C. proc. civ., iar, pe cale de consecință, nici controlul de legalitate asupra acesteia nu poate fi exercitat.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii și în temeiul art. 497 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată.

Astfel, în rejudecare, revine instanței de prim control judiciar sarcina de a analiza și de a da o dezlegare susținerilor recurentei-pârâte invocate în cererea sa din apel cu privire la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile a acesteia, față de calitatea sa de operator de distribuție și de inexistența unui raport juridic între aceasta și intimatul-reclamant.

În aceste condiții, fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și constatând că argumentele invocate de autoarea căii de atac în susținerea motivului de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează, în esență, criticile asupra cărora instanța de apel nu a răspuns, cercetarea motivului de nelegalitate întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea normelor de drept material, nu se mai impune.

În concluzie, pentru toate considerentele ce preced, dând eficiență art. 37 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 7/26.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 teza I, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, va casa în parte decizia atacată și trimite cauza aceleiași curți de apel spre o nouă judecată a apelului promovat de S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva sentinței nr. 129/18.11.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, menținând celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Reținând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 7/26.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Respinge excepția nulității recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează în parte decizia atacată și trimite cauza aceleiași curți de apel spre o nouă judecată a apelului promovat de S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva sentinței nr. 129/18.11.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2021.