ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 338/2021

Ședința publică din data de 16 februarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31.07.2019 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. (actual Distribuție Energie Oltenia S.A.) solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata de despăgubiri morale în sumă de 720.000 euro, reprezentând prejudiciul moral cauzat reclamantei prin debranșarea ilegală a locuinței de la rețeaua de energie electrică în perioada 12.02.2013-12.02.2014, respectiv 365 zile.

Prin sentința civilă nr. 111/2019 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, s-au respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtă prin întâmpinare și s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

S-a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Distribuție Energie Oltenia S.A. (fostă B.).

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia nr. 165/2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă la 03.06.2020, a fost respins apelul reclamantei, ca nefondat.

La 24.07.2020, reclamanta A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la instanța de fond, respectiv Tribunalul Gorj, pentru rejudecare pe fond.

În motivare, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel nu a observat că prescripția dreptului material la acțiune s-a întrerupt de 3 ori, astfel:

- pârâta și-a recunoscut culpa și a rebranșat reclamanta la 23.11.2016, fiind incidente dispozițiile art. 2541 alin. (3) C. civ.

- decizia nr. 807/2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, a statuat cu putere de lucru judecat că prescripția începe de la 17.10.2017, când a fost pronunțată hotărârea civilă definitivă nr. 1621/2017, dosar nr. x/2016 al Tribunalului Gorj;

- Î.C.C.J., prin decizia nr. 2043/12.11.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a statuat că faptele de debranșare a locuinței recurentei sunt ilicite; prescripția va începe odată cu rămânerea definitivă a deciziei nr. 468/29.03.2018 a Curții de Apel Craiova, menținută de Înalta Curte; prescripția nu începe odată cu faptul izvor ci începe de la data la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească care s-a pronunțat asupra fondului și a constatat ilegalitatea debranșării.

Arată recurenta-reclamantă că, deși în dosarele la care a făcut referire, autor este soțul recurentei, aceasta este coproprietar al aceleiași locuințe.

Totodată, arată că, urmare a debranșării, a avut probleme majore de sănătate, iar susținerile instanței în sensul că nu are aceleași drepturi ca și ale soțului nu ar putea fi primite, întrucât ar fi încălcate drepturile fundamentale ale omului, prevăzute de C. civ. și convențiile internaționale la care România este parte.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la 25.09.2020, care nu a înțeles să formuleze întâmpinare.

La 13.01.2021, recurenta-reclamantă a depus la dosar "precizări complementare", prin care a invocat noi motive de nelegalitate a hotărârii recurate.

Astfel, învederează că a cunoscut autorul faptei ilicite la 23.11.2016, fiind îndeplinite cerințele art. 2528 alin. (1) teza a II-a C. civ.

Prin urmare, apreciază că, prin admiterea excepției prescripției, instanțele devolutive au încălcat dispozițiile acestui articol.

La 15.02.2021, intimata-pârâtă a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, raportat la dispozițiile art. 487 alin. (1) teza I C. proc. civ., care dispun în sensul că "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs", instanța supremă constată că motivele noi de recurs, depuse la dosar de recurenta-reclamantă, la 13.01.2021, au fost tardiv formulate. Prin urmare, acestea vor fi recalificate ca și note scrise, iar analiza recursului va fi limitată la motivele expuse în memoriul din 24.07.2020.

Casarea unei hotărâri, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Recurenta-reclamantă susține că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2541 alin. (3) C. civ., potrivit cărora, "dacă întreruperea prescripției a avut loc prin recunoașterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, va începe o nouă prescripție de același fel".

În dezvoltarea acestei critici, recurenta susține că pârâta și-ar fi recunoscut culpa și, în mod voluntar, în seara zilei de 23.11.2016, ar fi rebranșat locuința recurentei la rețeaua de energie electrică.

În acest context, instanța supremă reține că, în realitate, recurenta urmărește reinterpretarea probatoriului, în vederea stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel cu privire la aprecierea culpei intimatei și interpretarea voinței reale a acesteia, în sensul de a se califica acțiunea de rebranșare ca reprezentând o recunoaștere a dreptului recurentei la despăgubiri.

Prin urmare, aceste critici vizează netemeinicia deciziei recurate, or recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Se reține că recurenta-reclamantă invocă în mod formal dispozițiile art. 2541 alin. (3) C. civ., întrucât, în realitate, urmărește o devoluare a fondului cauzei, cu ignorarea faptului că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție devolutivă și căile extraordinare de atac.

Simpla nemulțumire a părții asupra soluției instanței de apel, care a menținut raționamentul primei instanțe, nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Sub un al doilea aspect, recurenta invocă încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei nr. 807/2019 din 16.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, prin care instanța ar fi reținut că prescripția începe să curgă de la 17.10.2017, când a fost pronunțată hotărârea civilă nr. 1621/2017, în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Gorj.

Cu titlu preliminar, fiind invocată încălcarea unor norme de procedură civilă, instanța supremă apreciază că această critică se poate încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Din verificările instanței a rezultat că, la originea dosarului nr. x/2019 se află cererea reclamantului C. privind obligarea pârâtei D. S.R.L. la plata de daune morale pentru prejudiciul creat de pârâtă în perioada 31.12.2015-04.03.2016, ca urmare a debranșării efectuate la 11-12.02.2013.

Art. 431 C. proc. civ. prevede că:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Cum obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantei A. de obligare a pârâtei B. la plata de despăgubiri morale în sumă de 720.000 euro, reprezentând prejudiciul moral cauzat reclamantei prin debranșarea ilegală a locuinței de la rețeaua de energie electrică în perioada 12.02.2013-12.02.2014, în mod corect a reținut instanța de apel că existenței unei alte judecăți, între alte persoane, finalizată cu decizia nr. 807/16.10.2019 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. x/2019, nu îi poate fi atribuit efectul întreruptiv de prescripție, în condițiile în care reclamanta A. nu a fost parte în respectivul dosar.

Se reține că, prin decizia la care a făcut referire recurenta, nu au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părțile prezentului proces, fără posibilitatea de a se statua diferit, ci Curtea de Apel Craiova a tranșat definitiv un alt litigiu între alte părți, având un alt obiect și o altă cauză, astfel că nu se pune problema menținerii unei consecvențe în judecată, în sensul că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre anterioară să nu fie contrazis printr-o altă hotărâre ulterioră.

Instanța supremă constată că ultima critică a recurentei-reclamante, privind încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei nr. 2043 din 12.11.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, nu poate fi primită, întrucât a fost invocată pentru prima dată în calea de atac a recursului, fiind nesocotite dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 165/2020 din 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 februarie 2021.