ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 413/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Cererile în fața primei instanțe:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la data de 20 noiembrie 2015 sub nr. x/2015 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E. S.A. și F. S.R.L., solicitând instanței să se dispună, respectiv să fie obligați pârâții:

- la încetarea practicilor de concurență neloială de captare - atragere a piloților maritimi, salariații săi, pentru desfășurarea activității în cadrul societăților pârâte sau a altor societăți în care pârâții - persoane fizice au calitatea de acționari/asociați/administratori sau salariați;

- la încetarea practicilor de concurență neloială de captare - atragere și deturnare a clientelei sale pentru desfășurarea activităților profesionale în cadrul societăților pârâte sau a altor societăți în care pârâții - persoane fizice au calitatea de acționari/asociați/administratori sau salariați;

- la încetarea practicilor de concurență neloială de denigrare a sa și/sau a serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către pârâți de informații care nu corespund realității;

- la repararea integrală, în solidar, a prejudiciului patrimonial cauzat prin acțiunile de concurență neloială, de deturnare a clientelei, prin obligarea la plata sumelor de bani obținute sub orice formă din aceste activități;

- la repararea integrală, în solidar, a prejudiciului nepatrimonial, moral cauzat prin acțiunile de concurență neloială.

În cauză G., H. și I. în contradictoriu cu reclamanta și pârâții au depus cerere de intervenție principală, formulând petite similare celor din acțiunea principală.

Cererea de intervenție principală a fost admisă în principiul la termenul din data de 5 iunie 2018, conform celor menționate în încheierea de ședință de la acel termen.

Hotărârea primei instanțe:

Prin sentința civilă nr. 1550/2018 din 6 noiembrie 2018 Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins ca nefondate cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție principală.

Apelul:

Sentința de fond a fost atacată cu apel de reclamanta A. S.R.L., criticile sale vizând greșita reținere a competenței materiale a secției care a soluționat cauza, precum și greșita reținere a situației de fapt și aplicare a normelor de drept incidente.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub același număr unic de dosar.

Prin decizia civilă nr. 475 din 7 octombrie 2019 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Recursul:

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel a declarat recurs motivat reclamanta A. S.R.L., cauza fiind înregistrată sub același număr unic de dosar la 28 mai 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Motivarea recursului:

Recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

Subsumat motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că soluția instanței de apel este nelegală întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe. A arătat că potrivit art. 131 C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe judecătorul este obligat să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. A mai arătat că o asemenea încheiere nu există în dosarul de fond.

În continuare, recurenta-reclamantă a susținut caracterul contradictoriu au considerentelor instanței de apel, care reține inițial că excepția este de ordine publică, pentru ca ulterior să aprecieze că ar fi de ordine privată prin faptul că ulterior primului termen de judecată părțile nu ar mai putea pune în discuție asemenea excepție. În opinia recurentei-reclamante art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu instituie o decădere în ceea ce privește dreptul de a invoca ulterior excepția de necompetență în virtutea caracterului său de ordine publică. În susținerea opiniei sale invocă Decizia nr. 31/2019 pronunțată în recurs în interesul legii. A mai precizat, totodată, că înțelege să atace cu recurs și încheierea interlocutorie din 7 aprilie 2016 pronunțată de instanța de fond.

În cadrul aceleiași critici, recurenta-reclamantă a susținut competența specializată în soluționarea litigiului a completului specializat în materia dreptului muncii față de împrejurarea că intimații-pârâți persoane fizice au avut calitatea de angajați ai săi, invocând în acest sens prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii. De asemenea, a mai invocat decizia RIL nr. 18/2016 și Decizia RIL nr. 17/2018.

Subsumat motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a mai criticat decizia de apel, susținând următoarele:

- instanța de apel a reținut corect că intimatul-pârât B. este fost salariat al societății, dar se rezumă doar la a enumera probele, fără să analizeze activitatea de concurență neloială; a arătat că acesta ar fi încheiat diverse acte frauduloase, secrete care dovedesc complicitatea tuturor intimaților-pârâți persoane fizice la acțiunea de prejudiciere a sa atât din punct de vedere material cât și nepatrimonial;

- cu privire la proba cu expertiză efectuată în cauză și-a depășit atribuțiile, stabilind concluzii asupra fondului, iar instanța nu a analizat și nu a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, deși acest lucru a fost solicitat expres prin motivele de apel;

- pe fondul cauzei a susținut că instanța a eliminat fără temei concepte specifice dreptului concurenței reținând aplicarea dreptului civil pur, critica fiind dezvoltată numai din perspectiva situației de fapt ori pe probatoriul administrat: a arătat, astfel, că intimații-pârâți persoane fizice după ce au părăsit societatea săi au obținut autorizația pentru desfășurarea activității similare la intimata-pârâtă F. S.R.L., că un expert contabil nu are competență să analizeze piața geografică relevantă/piața produsului, că instanța nu a ținut cont de legislația și jurisprudența internă și europeană specifică concurenței neloiale, motiv pentru care se impune efectuarea unei expertize care să analizeze cauza din această perspectivă

- instanța de apel nu analizează corespunzător practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, considerentele deciziei fiind contradictorii; de asemenea nu există considerente asupra conceptelor specifice în materia concurenței; sub acest aspect, citând dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, recurenta-reclamantă a susținut că intenția de dezorganizare a intimaților-pârâți persoane fizice este dovedită prin comportamentul neloial, disimulat, profitând de calitățile deținute în cadrul societății; de asemenea comportamentul viclean al acelorași părți este dovedit prin întocmirea de diverse contracte individuale de muncă (cu referire la declarația unui martor audiat în cauză), prin captarea persoanei desemnată în calitate de curator special în cauză (raportată la lipsa acestuia la trei termene în cursul apelului), prin promovarea unor acțiuni judiciare.

În finalul memoriului de recurs, recurenta-reclamantă, făcând trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, dezvoltă aserțiuni referitoare vocația de a falsifica structura pieței și concurența, în consecință, la sensul noțiunii de "poate să afecteze", din persoectiva laturii subiective și obiective.

Întâmpinarea:

Prin întâmpinare, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la suportarea cheltuielilor de judecată, apreciind legalitatea deciziei de apel sub aspectul modului de soluționare a excepției de necompetență materială în raport de prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. arăată că trimiterile la diverse acte și operațiuni nu consituie dovezi ale concurenței neloiale, iar solicitarea de efectuare a unie noi expertize a fost legal motivată de instanța de apel; în ce privește criticile pe fondul cauzei, solicită respingerea acestora motivat de faptul că recurenta-reclamantă prezintă într-o manieră particulară situația din cauză și normele incidente.

Admisibilitatea recursului:

Cererea de recurs a fost depusă cu respectarea prevederilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ. la instanța care a pronunțat hotărâre atacată, calea de atac fiind declarată și motivată în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, a fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru.

În cauză a fost întocmit și comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul din 17 decembrie 2020 Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul declarat și a stabilit termen în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea căii de atac.

Analiza motivelor de recurs:

Față de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ. nu este fondată. Cu interpretare și aplicarea corectă a legii instanța de apel a respins critica formulată în apel ce viza excepția de necompetența materială a instanței de fond, prin raportare la prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a investit instanța specializată în materia litigiilor cu profesioniști, neinvocând o eventuală necompetență a acesteia la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate. Reținând, de asemenea, cele statuate de instanța supremă în Decizia nr. 17/2018 pronunțată în recurs în interesul legii cu privire la caracterul de ordine publică a necompetenței materiale procesuale a secției/completului specializat, Înalta Curte observă că în urma acestei decizii o asemenea excepție se supune regulilor de invocare reglementate de art. 130 C. proc. civ. În consecință, fiind statuat că excepția de necompetență criticată de recurenta-reclamantă este de ordine publică, Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. ar fi trebuit invocată în fața instanței de fond, la primul termen la care părțile au fost legal citate.

Plecând de la această premisă, este înlăturată critica recurentei-reclamante vizând pretinsul caracter contradictoriu al considerentelor instanței de apel, aceasta aplicând corect norma de drept incidentă în cauză. Prin aplicarea prevederii legale incidente în speță, instanța devolutivă de atac nu a denaturat caracterul de ordine publică al excepției invocate, în condițiile în care textul legal menționează expres că necompetența materială de ordine publică trebuie invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei-reclamante în sensul posibilității invocării excepției oricând în cursul procesului, dedusă din caracterul de ordine publică al acesteia, voința legiuitorului fiind expres exprimată în sensul invocării sale doar până la un anumit procesual strict determinat. Acest aspect rezultă cu pregnanță și din interpretarea coroborată a primelor două alineate ale articolului 130 din C. proc. civ.. Astfel, în primul alineat, legiuitorul a stabilit că numai necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată în orice stare a pricinii (deci inclusiv direct în căile de atac), în timp ce prin alin. (2) a stabilit termenul limită până la care poate fi invocată excepția de necompetență materială, neinvocarea în acel termen atrăgând decăderea din drept.

Înalta Curte mai reține că nu sunt incidente în cauză deciziile nr. 17/2016 și nr. 31/2019 pronunțate în recurs în interesul legii, prima statuând asupra competenței tribunalelor/secțiilor specializate în materia litigiilor cu profesioniști, iar cea de-a doua statuând asupra posibilității instanței investite urmare a declinării de competență să invoce, la rândul său, aceeași excepție.

Criticile recurentei-reclamante vizând încheierea de ședință din 7 aprilie 2016 pronunțată de instanța de fond, precum și cele referitoare la inexistența la fond a unei încheieri interlocutorii prin care să se statueze asupra competenței generale, materiale și teritoriale a instanței sesizate nu vor fi analizate de instanța supremă în considerarea dispozițiilor art. 97 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel. În consecință, actele procesuale efectuate de instanța de fond nu pot fi analizate în cadrul recursului, acesta fiind limitat la criticile de nelegalitate formulate împotriva deciziei de apel.

De asemenea, nu vor fi analizate, în considerarea raționamentului expus anterior, acele critici ale recurentei-reclamante prin care susține competența de soluționare a litigiului de către instanța specializată în materia dreptului muncii. Aceste critici vizează fondul excepției de necompetență. Or, fiind stabilit că recurenta-reclamantă nu a invocat în termenul procedural excepția de necompetență, nefiind posibilă invocarea sa direct în căile de atac, instanța supremă nu o poate analiza sub aspectul motivelor de fond prin care este susținută.

Criticile subsumate motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. vizând anumite acte încheiate de unul dintre intimații-pârâți, precum și cele referitoare la expertiza efectuată în fața instanței de fond nu vor fi analizate, în raport de dispoziția art. 483 alin. (3) C. proc. civ. conform căreia recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Se observă, din această perspectivă, că motivele de casare sunt invocate formal de către recurenta-reclamantă, dezvoltarea criticii fiind raportată la aspecte de fapt ale cauzei, ori la probatoriul administrat. Totodată, analiza modalității de întocmire a lucrării de specialitate în fața instanței de fond nu poate fi efectuată de către instanța de recurs, având în vedere dispozițiile art. 97 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pre-citate.

Nu este reținută nici critica recurentei-reclamante referitoare la neefectuarea unei noi expertize de către instanța de apel. Înalta Curte observă că în dezvoltarea acestei critici nu sunt aduse argumente care să susțină o nelegalitate a deciziei recurate sub acest aspect, recurenta-reclamantă susținând doar utilitatea probei pentru corecta stabilire a situației de fapt din perspectiva petitelor cererii de chemare în judecată. Or, așa cum s-a afirmat deja, Înalta Curte poate fi investită cu analizarea legalității deciziei de apel, neputând cenzura hotărârea instanței devolutive de atac în raport de probele necesare pentru corecta stabilire a situației de fapt.

În ce privește criticile încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. referitoare la fondul cauzei Înalta Curte reține că argumente expuse nu susțin nelegalitatea deciziei de apel, referirile recurentei-reclamante vizând situația de fapt și probatoriul administrat, precum și afirmații generale privind noțiuni din materia concurenței. Înalta Curte observă, totodată, că aceste susțineri sunt o reluare aproape identică cu cele formulate prin memoriul de apel, fără a exista aprecieri efective, respectiv critici care să contureze o nelegalitate a deciziei de apel.

În consecință, față de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., criticile menționate nu vor fi analizate, excedând limitelor de investire ale instanței supreme, constând în examinarea conformității hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Nu este reținută, pentru aceleași considerente, nici critica referitoare la pretinsa nemotivare a deciziei de apel, în condițiile în care și aceasta este dezvoltată prin referiri la situația de fapt și interpretarea probatoriului administrat în cauză.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 451 alin. (1), art. 452 și art. 453 C. proc. civ. recurenta-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de intimata-pârâtă F. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 475 din 7 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații-pârâți F. S.R.L., D., B., E. S.A., C. și J. și intimații-intervenienți I., H. și G..

Obligă recurenta la plata sumei de 3.570 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei F. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.