ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 867/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Deliberând, constată următoarele:

I. Judecata în primă instanță

La termenul din 14.03.2013, reclamanta a formulat cerere completatoare, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 1.620.874 Euro, reprezentând daunele suferite de reclamantă ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de pârâți.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că atât reclamanta A., cât și pârâta B. au în obiectul de activitate asigurarea și întreținerea sistemelor de securitate.

Pârâta C. a fost director al A., în baza contractului individual de munca, în baza căruia îi revenea obligația de a respecta secretul de serviciu și obligația de fidelitate față de angajator, având inserată în contract o clauză de confidențialitate (anexa nr. 1 la contract), respectiv o clauză prin care se obligă la protejarea informațiilor proprietatea angajatorului (anexa nr. 2 la contract).

Pârâta E. a fost angajată a A., în baza contractului individual de munca din 19.07.2010, deținând funcția de director, contractul încetând prin acordul părților la data de 26.06.2012.

Pârâtul F. a fost angajat al A., în baza contractului individual de munca din 05.07.2011, deținând funcția de manager de produs, contractul încetând prin acordul părților la data de 01.06.2012.

Pârâtul G. a fost angajat al A., în baza contractului individual de munca din 15.06.2006, deținând funcția de operator calculator electronic și rețele, contractul încetând prin acordul părților la data de 01.04.2012. În fișa postului depusă la dosar, acesta figurează cu funcția reprezentant comercial.

Pârâtul D. a fost angajat al A., în baza contractului individual de munca din 16.05.2012, deținând funcția de director, contractul încetând prin acordul părților la data de 15.08.2012.

Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta produce dovezi privind activitățile pârâților persoane fizice, care presupun o legătură directă atât cu clienții cât și cu furnizorii reclamantei.

Colaborarea dintre B. S.R.L. și D. se face în baza contractului de prestări servicii nr. x din 25.09.2012.

Colaborarea dintre B. S.R.L. și G. se face în baza contractului de prestări servicii nr. AS 41/CC/PFA/2012 din 26.03.2012, respectiv în baza contractului de prestări servicii nr. AS 206/CC/31.10.2012.

Colaborarea dintre B. S.R.L. și E. se face în baza contractului de prestări servicii nr. x din 25.09.2012.

Colaborarea dintre B. S.R.L. și F. se face în baza contractului de prestări servicii nr. x/4.12.2012.

Astfel cum rezultă din relațiile furnizate de registrul comerțului, B. S.R.L. a fost constituită la 15.06.2011 sub forma societății cu răspundere limitată, având ca asociat unic S.C. H., cu sediul social în Cipru. Deși susține că nu are nicio legătură cu pârâta C., pârâta B. S.R.L. nu a indicat persoanele fizice care dețin societatea asociat unic al acesteia și nu a făcut dovada contrară susținerilor reclamantei în sensul că din deținătorii acesteia nu fac parte pârâții persoane fizice și în special pârâta C..

Potrivit relațiilor furnizate de I., printre persoanele împuternicite să opereze pe conturile societății B. S.R.L. se regăsesc pârâții F., G. și foști angajați ai societăților din cadrul grupului A.. Tot din relațiile furnizate de către I. rezultă calitatea de împuternicit pe conturile societății a soțului pârâtei C., respectiv J., în condițiile în care C. a negat pe tot parcursul procesului că ar avea vreo legătură cu societatea pârâtă, dar recunoaște că numitul J. este soțul său.

Din e-mailurile depuse în copie la dosar, rezultă utilizarea de către pârâții D., E., G. și C. a unor adrese care conțin denumirea pârâtei B., împrejurare care confirmă colaborarea pârâților D., E., G. cu societatea pârâtă, dar și argumentează concluzia implicării pârâtei C. în activitatea societății B.. E-mailul provine de la K., reprezentant al furnizorului L., care își anunță încetarea colaborării cu această firmă. Existența acestor e-mailuri a fost confirmată de martorii audiați în cauză și se coroborează cu celelalte probe administrate.

Cererea de chemare în judecată se întemeiază pe dispozițiile generale privind răspunderea delictuală, respectiv pe dispozițiile Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

Referitor la fapta ilicită, au fost citate dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și s-a reținut că, potrivit art. 4 din lege constituie contravenție: (…)

e) comunicarea, chiar făcută confidențial, sau răspândirea de către un comerciant de afirmații mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirmații de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente;

g) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acest comerciant;

h) concedierea sau atragerea unor salariați ai unui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant sau angajarea salariaților unui comerciant în scopul dezorganizării activității sale.

Caracterul ilicit al faptelor rezultă din chiar dispozițiile legale care sancționează contravențional deturnarea clientelei unui comerciant și atragerea salariaților acestuia.

Prima instanță a apreciat că reclamanta a dovedit săvârșirea unor asemenea fapte de către C. și S.C. B. S.R.L. Din probele administrate, prima instanță a reținut că pârâta B. S.R.L., cu contribuția directă a pârâtei C., care s-a prezentat în calitate de reprezentant și deținător al acestei societăți în fața furnizorilor și clienților, acționând pe un segment de piață comun cu reclamanta, a angajat personal care activase anterior la reclamantă, atât pârâții persoane fizice cât și alți angajați (respectiv a colaborat cu astfel de persoane în baza unui contract de muncă, colaborare sau contract încheiat cu PFA), a angajat relații cu unul dintre furnizorii reclamantei (L.) și a încheiat contracte cu clienți care aveau relații contractuale cu reclamanta, folosindu-se de relațiile anterior născute între reclamantă și acești clienți. Prima instanță a mai reținut că reclamanta a făcut dovada denunțării de către parte din clienții săi a contractelor încheiate cu aceștia.

Totodată, prima instanță a mai reținut că pârâta a făcut dovada prin adresele de la dosar a obținerii colaborării cu anumiți clienți pe baza selecției de oferte. Această împrejurare a fost apreciată a nu înlătura caracterul ilicit al faptei, în condițiile în care într-o selecție de oferte B. putea avea un avantaj, respectiv a beneficiat de cunoștințele și implicarea pârâtei C., fost angajat al reclamantei. Aceasta avea obligația de a respecta secretul de serviciu și obligația de fidelitate față de angajator, având inserată în contract o clauză de confidențialitate (anexa nr. 1 la contract), respectiv o clauză prin care se obligă la protejarea informațiilor proprietatea angajatorului (anexa nr. 2 la contract). După cum afirmă și pârâta B., selecția de oferte presupune selectarea furnizorilor pe baza deciziei comerciale a beneficiarilor. Această decizie poate fi luată și în considerarea persoanei care reprezintă ofertantul; nu în ultimul rând, ofertantul care cunoaște modul de prezentare a unui alt ofertant are o poziție de avantaj în raport cu acesta.

Pe de altă parte, pârâta a dovedit că anumiți clienți fac selecția urmare a organizării unei licitații deschise, împrejurare care exclude dobândirea acestor clienți prin săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâta B. sau de către pârâta C..

Nu în ultimul rând, prima instanță a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, în care la obiectivul 1 s-a stabilit existența unui număr de 25 de clienți comuni până la data de 31.01.2013 și de 43 de clienți comuni până la data de 31.01.2014.

Cu privire la acești clienți, a apreciat prima instanță că trebuie reținută, pe de o parte, împrejurarea că, fiind vorba de servicii prestate în domeniul sistemelor de securitate, nu este relevantă existența sau inexistența identității între bunurile și serviciile livrate/prestate, întrucât este vorba de bunuri și servicii din același domeniu, al sistemelor de securitate, respectiv nu este relevantă durata contractuală, deoarece relațiile contractuale preexistente prezumă o fidelizare a clientului și încheierea unor contracte ulterioare cu același partener contractual.

Totodată s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii de către pârâți a faptei sancționate de dispozițiile art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1990, respectiv comunicarea, chiar făcută confidențial, sau răspândirea de către un comerciant de afirmații mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirmații de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente. Reclamanta nu a dovedit afirmațiile sale referitoare la răspândirea de către pârâți de zvonuri privind intenția sa de a nu mai activa în domeniul EAS și nici la afectarea activității sale din această cauză.

De asemenea, prima instanță a reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă săvârșirea vreunei fapte ilicite de către pârâții D., E., F. și G.. Instanța a reținut că între aceștia și reclamantă au existat raporturi de muncă, iar ulterior încetării acestor raporturi de muncă pârâții au început colaborarea cu societatea pârâtă în baza unor contracte de prestări servicii.

Prima instanță a reținut că, pe de o parte, în contractele acestor pârâți nu sunt incluse clauze de fidelizare sau de neconcurență, că nu s-a făcut dovada unei colaborări a acestora cu pârâta B. anterior încetării raporturilor de muncă cu reclamanta și că acești pârâți aveau deplina libertate ca la data încetării contractului de muncă cu reclamanta să încheie contracte de muncă sau prestări servicii cu orice alt angajator, inclusiv cu pârâta.

Referitor la cerința prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, prima instanță a reținut că acestea nu au fost dovedite, deși reclamantei îi revenea sarcina probei, potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ.

A reținut prima instanță că reclamanta nu a făcut dovada indubitabilă că scăderea cifrei sale de afaceri, în raport cu clienții comuni, a fost cauzată exclusiv de deturnarea acestei clientele de către pârâtă, respectiv că cifra de afaceri realizată de pârâtă prin raportare la acești clienți se datorează exclusiv acțiunii ilicite a acesteia.

Astfel, pe de o parte, prima instanță a reținut că contracția pieței de sisteme EAS din România, în contextul crizei economice, respectiv creșterea operatorilor pe această piață, cu consecința creșterii competiției pot fi, în egală măsură, cauze ale scăderii cifrei de afaceri a reclamantei.

Pe de altă parte, pârâta a dovedit că anumiți clienți fac selecția urmare a organizării unei licitații deschise, împrejurare care exclude dobândirea acestor clienți prin săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâta B. sau de către pârâta C.. Aceeași este situația și în ce privește clienții care achiziționează servicii și echipamente prin intermediul platformei electronice on-M..

În ceea ce privește selecția de oferte, selectarea furnizorilor pe baza deciziei comerciale a beneficiarilor poate avea drept cauză și calitatea serviciilor prestate, iar pârâta a depus la dosar adrese emise de anumiți clienți care susțin o asemenea cauză a începerii colaborării cu B. S.R.L.

Prin urmare, a apreciat prima instanță, chiar dacă s-a reținut împrejurarea că parte din acești clienți au fost deturnați de către cele două pârâte si că acestea au săvârșit faptele ilicite prevăzute de art. 4 lit. g) și h) din Legea nr. 11/1990, nu s-a demonstrat de către reclamantă, punctual, fără nici un dubiu, că toate profiturile pârâtei B. obținute în relație cu acești clienți (sau o parte strict determinată din aceste venituri) sunt obținute urmare a unor fapte ilicite de natura celor reținute în sarcina pârâtei. Cu alte cuvinte, s-a dovedit încheierea unor relații contractuale cu acești clienți urmare a activității ilicite a pârâtelor, dar nu s-a dovedit cu certitudine beneficiul obținut de către societatea pârâtă urmare a acestor fapte.

În ceea ce privește vinovăția, prima instanță a reținut că aceasta reiese cu evidență din aceea că faptele ilicite săvârșite de către pârâtele B. și C. au fost anterior planificate și ascunse de către acestea. Pârâtele au acționat cu intenție în săvârșirea faptelor de concurență neloială reținute anterior.

II. Judecata în apel

3.1. Prin apelul său, pârâta B. S.R.L. a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost ulterior completată și precizată de A., inclusiv în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea B. la încetarea tuturor actelor și faptelor de concurență neloială constând în pretinsa deturnare a clientelei A..

În motivarea apelului, s-a arătat că acțiunea nu a vizat pretinsa angajare de personal care activase anterior la A.. Cu grava nesocotire a principiului disponibilității, hotărârea conține motive străine de obiectul pricinii. Prima instanță a inclus în sentința apelată considerente privind o pretinsă atragere de personal, deși acțiunea A. nu a vizat fapta prevăzută la art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991.

Acțiunea A. privește exclusiv pretinsa săvârșire de către B. a faptelor prevăzute la art. 4 lit. e) (denigrare) și lit. g) (deturnare de clienți) din Legea nr. 11/1991.

Referitor la fapta de deturnare a clientelei A. (art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1991), s-a învederat că aceasta nu există și că în mod greșit prima instanță a reținut că B., împreună cu C., ar fi săvârșit fapta ilicită.

Considerentele invocate de instanță (paginile 10-12 ale sentinței apelate) sunt contradictorii, nefundamentate pe probatoriul administrat în cauză de B.. Ele sunt bazate pe o admitere și achiesare necondiționată a instanței la afirmațiile A., pe simple supoziții și presupuneri ale instanței, pe depoziții ale martorilor subiectivi ce aveau calitatea de angajați ai A. la data administrării probei testimoniale.

Prima instanță a reținut că B. a dobândit contracte în urma participării la licitații și selecții de oferte, dar aceeași constatare nu este avută în vedere de aceasta la stabilirea existenței sau inexistenței faptei de deturnare de clienți.

Simpla analiză judicioasă și obiectivă a probatoriului administrat ar fi condus la concluzia ca, în cvasi-totalitatea lor, contractele sunt încheiate de B. numai în urma participării la licitații si selecții de oferte, ceea ce exclude existența faptei de deturnare de clienți.

În privința licitațiilor, prima instanță a reținut, în mod greșit, doar trei agenți economici care ar fi organizat licitații (N., O., P.). Prima instanță a omis din analiza faptei ilicite faptul că sunt si alți agenți economici, precum Q. si R., care organizează licitații.

Exact aceleași probe sunt reținute și analizate în mod diferit în două secțiuni ale sentinței apelate, deși nu există nicio rațiune pentru această diferență de tratament a probelor administrate.

În privința agenților economici care organizează selecții de oferte, prima instanță a ignorat caracterul transparent al acestor proceduri și a stabilit, în absența oricăror probe, că acești clienți ar putea fi deturnați, deși nu s-a dovedit implicarea C. în pregătirea ofertelor. Oricum, folosirea experienței profesionale nu este o faptă ilicită, iar simpla participare la o selecție de oferte exclude "ab initio" deturnarea de clienți.

Prima instanță a ignorat în analiza faptei ilicite că pe piața serviciilor EAS nu există exclusivități, astfel că nu se poate vorbi despre clientela exclusivă a A.. Clienții contractează servicii de la unul sau mai mulți ofertanți. Greșeala primei instanțe este evidentă, mai ales că exact aceeași instanță a reținut, atunci când a conchis asupra respingerii daunelor solicitate de A., că pretinșii clienți A. sunt și clienți ai altor companii de furnizare de servicii EAS.

În realitate, nu există nicio justificare în a separa licitațiile de selecțiile de oferte. Selecția de oferte este, la fel ca si licitația, o metodă folosită de beneficiarii sistemelor EAS pentru a-și selecta, în mod transparent și nepărtinitor, partenerii contractuali, strict pe considerente legate de calitatea serviciilor și de preț.

Ambele metode sunt utilizate de agenții economici (de multe ori, mari lanțuri comerciale) tocmai pentru a selecta ofertele exclusiv pe criteriul performanței și a înlătura orice suspiciune legată de selectarea unei anumite oferte pe baza cunoașterii anterioare a persoanei de contact.

Considerentele reținute de instanță sunt contradictorii. Susținând că utilizarea unei metode transparente, precum selecția de oferte, nu ar asigura caracterul concurențial deoarece colaborările anterioare ar putea influența selecția, prima instanță practic a admis că A. ar putea fi avantajată în cadrul unei selecții de oferte, iar nu B., deoarece A. este prestatorul cu legături preexistente cu un client. Evident că această teză nu poate conduce la concluzia unei deturnări de clienți de către B..

Deturnarea clientelei ar reprezenta o faptă de concurență neloială numai în ipoteza în care atragerea clienților ar fi efectuată în mod fraudulos, prin folosirea de mijloace neoneste. Atragerea clientelei prin metode oneste, precum participarea la licitații si selecții de oferte, nu reprezintă o faptă de concurentă neloială.

Pretinsele fapte imputate pârâtelor C. și B. nu sunt concret individualizate.

Prima instanță a reținut, în mod greșit, că pârâtele C. și B. ar fi săvârșit fapta de deturnare de clienți ai A., fără se arăta și individualiza, în mod concret faptele, cu referire precisă la fiecare beneficiar de servicii pretins deturnat de C. și B.. Se enumeră în mai multe secțiuni anumiți clienți, însă nu se individualizează nicio faptă concretă de deturnare și nici nu se arată, în mod clar, care dintre clienți ar fi fost deturnați prin anumite fapte și care nu au fost deturnați.

Nu se arată acțiunile materiale concrete de deturnare al beneficiarilor - adică acele activități concrete de atragere a acestora prin mijloace neoneste.

Nu se arată circumstanțele (împrejurările) concrete ale producerii faptelor.

În realitate, sentința apelată nu cuprinde indicarea concretă a faptelor și nici a probelor concrete care ar dovedi existența unor acțiuni neoneste ale pârâtelor C. și B., acțiuni care să fie indubitabile, clare și neechivoce, de determinare a orientării clientelei exclusive a A. către B..

Orientarea unor agenți economici spre produsele și serviciile B. sau spre cele ale oricărui alt agent economic nu constituie deturnare de clienți. Trebuie dovedit efectiv că au existat manevre dolosive de atragere a clienților, deoarece preferințele clientelei spre produsele unui nou comerciant nu pot da naștere răspunderii pentru concurență neloială. Or, o asemenea dovadă a unor fapte indubitabile nu există în cauză.

Pretinsele fapte imputate pârâtelor C. și B. nu sunt concret dovedite, sub aspectul atragerii clientelei A. prin folosirea de mijloace neoneste, precum și al exclusivității A. cu privire la acești pretinși clienți. Prima instanță a reținut deturnarea de clienți, în mod generic, deși tot aceasta constată că mulți clienți A. sunt și clienții altor agenți economici sau că anumiți agenți economici ar fi decis să nu mai lucreze cu A. din motive comerciale.

Prima instanță a ignorat trăsăturile pieței serviciilor și a sistemelor electronice de supraveghere și anume împrejurarea că nu există exclusivități. A. nu avea încheiate contracte cu clauze de exclusivitate cu clienții săi.

A. prestează și în prezent numeroase servicii pentru pretinșii clienți deturnați, precum Q., O. sau S.. Acest fapt demonstrează că decizia unora dintre aceștia de a selecta serviciile unuia sau a mai multor prestatori ține exclusiv de politica comercială a beneficiarilor și nu constituie o faptă de concurență neloială, fiind tocmai expresia liberei concurențe.

Prima instanță a ignorat probatoriul administrat de B., mai exact declarațiile martorilor T. și U.. Astfel, s-a ignorat că martorul T. (fost angajat A., având o experiență de 20 de ani in domeniu) a arătat că decizia de contractare nu se ia niciodată pe baza unor relații interpersonale (a se vedea fila x din volumul III al dosarului de fond); că martorul U. - director într-o companie de mentenanță pentru retail - a confirmat că la încheierea contractelor se ia in calcul doar profesionalismul și nu se ține cont de relații de prietenie (a se vedea fila x din volumul III al dosarului de fond).

În schimb, fără nicio dovadă, prima instanță a reținut că selecția de oferte ar fi influențată de cunoștințele profesionale dobândite de o persoană.

Prima instanță nu a dat eficiență celor 36 de scrisori obținute de la pretinșii clienți comuni și care atestă că B. a fost selectat de clienți în urma unor selecții de oferte sau licitații electronice deschise (a se vedea, cu titlu de exemplu, Q. și R. - filele x și urm. din volumul II al dosarului de fond). Toată această documentație (centralizată prin opisul depus la termenul din 25.02.2016 la dosarul primei instanțe) a fost complet ignorată de prima instanță la analiza pretinsei fapte de deturnare de clienți.

Prima instanță a ignorat recunoașterile din interogatoriul A.. S-a ignorat că, prin răspunsul la întrebarea 3 din interogatoriu, A. a recunoscut că a participat la astfel de proceduri de achiziție de servicii și sisteme EAS implementate și organizate de beneficiarii menționați în acțiunea introductivă (a se vedea fila x din volumul II al dosarului de fond).

De asemenea, s-a ignorat că A. a recunoscut că în perioada 2010 - 2012 au existat situații în care nu a participat sau nu a câștigat procedurile de achiziții de servicii și sisteme EAS organizate de marile lanțuri comerciale (a se vedea fila x din volumul II al dosarului de fond).

Apelanta-pârâtă B. a învederat inexistența vinovăției, arătând că prin sentința apelată s-a reținut în mod greșit că B. și C. ar fi acționat cu intenție în săvârșirea pretinselor fapte de concurență neloială. Reținerea intenției, ca formă a vinovăției, este o simplă afirmație a instanței, deoarece nu s-a dovedit existența indubitabilă a unor acțiuni premeditate de C. și B. constând în atragerea unor clienți concret individualizați, prin acțiuni concrete (faptic și ca localizare în timp/spațiu) și neoneste.

De asemenea, concluzia instanței nu este bazată pe probe privind implicarea C. în procedura de ofertare a B., cu atât mai mult cu cât folosirea de către o persoană a calităților profesionale dobândite în activitatea sa nu constituie o faptă ilicită.

Prima instanță a concluzionat existența deturnării de clienți, în mod vădit greșit, prin: acceptarea și achiesarea necondiționată la simple afirmații nedovedite de A., pretinsa implicare a C. în activitatea B., fără a se individualiza vreo faptă concretă imputabilă pârâtei C. cu privire la toți clienții pretinși deturnați de la A., acceptarea unor declarații de martori subiective produse de A. și ignorarea declarațiilor martorilor B., respingerea probelor administrate de B. privind participarea acesteia la proceduri transparente de selecție de către beneficiari (licitații și selecții de oferte), ignorarea practicii judiciare constante care a statuat că existența unor proceduri de licitații și cereri de ofertă exclude existența faptei de deturnare de clienți.

Prima instanță a ignorat că martorul V. este angajatul A. din luna ianuarie 2013 (a se vedea filele x din volumul III al dosarului de fond). S-au luat în considerare, în mod greșit, declarațiile subiective ale unui salariat, aflat în relații de dependență și subordonare față de A., contrar practicii instanțelor de judecată. S-a ignorat că însuși martorul a recunoscut că B. nu "racolează" clientela A., arătând că aceste contracte sunt atribuite în mod transparent, iar "licitația a fost câștigată în parte de B., în parte de A." după ce a expirat contractul cu A..

Prima instanță a ignorat că martorul W. era angajatul A. la momentul administrării probei cu martori (28.11.2013) (a se vedea filele x din volumul III al dosarului de fond). Susținerile subiective și părtinitoare ale martorului W. referitoare la pretinsul comportament neconcurențial al B. sunt nedovedite, acestea fiind "informații" indirecte, pe care le-ar fi primit de la terți.

Referitor la clientul X., prima instanță a reținut greșit că acest agent economic a deschis un nou magazin la Constanța și că ar fi achiziționat doar consumabilele de la reclamanta A.. În realitate, X. a achiziționat probabil toate sistemele de la A. și, cu siguranță, doar anumite consumabile de la B.. De asemenea, s-a reținut incorect că "pârâta înlocuia echipamentele montate de reclamantă", aspect ce este nereal (B. a fost solicitat de X., la momentul respectiv, să efectueze numai o singura înlocuire punctuală a unui sistem defect dintr-un singur magazin).

Afirmațiile martorului sunt generale și lacunare, nu identifică clienți concreți, nu sunt relatări ale unor fapte despre care acest martor are cunoștință personală și sunt contrazise de toate adresele clienților, ce atestă efectuarea achizițiilor prin licitații sau selecții de oferte.

A mai susținut apelanta-pârâtă B. că prima instanță a ignorat circumstanțele în care B. a primit dreptul de distribuție a produselor L.: nemulțumirile îndelungate ale furnizorului L. față de relația de afaceri cu A..

L. are în România 4 distribuitori: Y. S.R.L. (deținută de martorul W.), Z., AA. și B..

Prin urmare, având în vedere că L. a încheiat contracte de distribuție și cu alte 3 societăți de profil, neavând o relație comercială exclusivă cu A., rezultă că invocarea unor pretinse discuții între C. și L. este nerelevantă pentru reținerea unor fapte de concurență neloială în sarcina acesteia sau a B..

Mai mult, în cuprinsul declarației martorului BB. (a se vedea filele x din volumul III al dosarului de fond), se menționează că "în 2011 și 2012, vânzările A. erau mai mici decât target-ul". Așadar, motivul pentru care L. a decis încheierea unor alte parteneriate, este acela că L. era nemulțumit de performanțele A. și de lipsa de concentrare a A. asupra business-ului EAS. De asemenea, din cuprinsul aceleiași declarații a martorului BB. rezultă că nu există nicio dovadă cu privire la pretinsele negocieri purtate cu reprezentanții L..

Apelanta-pârâtă B. a susținut că prima instanță a realizat o serie de supoziții nefondate privind existența unei legături între pârâta C. și B., pornind de la mențiunile din adresa I..

Respectiva adresă indică 6 deținători de carduri ce au început colaborarea cu B. ulterior încetării relației de colaborare cu A. și fără a fi ținute de clauze de neconcurentă în favoarea A., aspect ce a fost, de altfel reținut de prima instanță, dar fără a fi considerat în analiza afirmațiilor A. privind pretinsa legătură dintre C. si B..

Prima instanță a reținut, în mod greșit, o pretinsă legătură dintre C. și B., pornind de la menționarea lui J. în adresa I.., ignorându-se că acesta a acționat exclusiv ca delegat al administratorului B. pe care îl cunoștea, neavând calitatea de împuternicit care deține specimen de semnătură în bancă. Mai mult, J. a realizat o singura operațiune punctuală în anul 2012.

Prima instanță a pornit de la un element de fapt ce nu are relevanță probatorie în dovedirea pretinsei deturnări de clienți și a extins, prin supoziții și presupuneri nedovedite, acest element pentru a conchide, în mod greșit, o pretinsă conivență între C. și B..

În opinia apelantei-pârâte B., au caracter netemeinic afirmațiile referitoare la folosirea de către pârâți a unei adrese colective de e-mail aparținând B..

Prima instanță a reținut în mod greșit că o pretinsă folosire a unei adrese colective de e-mail ar demonstra colaborarea cu B. a pârâților, inclusiv a pârâtei C. (a se vedea pagina 8 a sentinței apelate).

Toate aceste considerente sunt vădit eronate, după cum rezultă inclusiv din corespondența depusă de B. la termenul din 03.04.2014.

Afirmațiile A. din cererea introductivă, reținute de prima instanță, referitoare la o pretinsă asociere a acestei adrese colective cu o anumită persoană, precum C., precum și cele declarate de martorul subiectiv, V., fost angajat A., privitoare la pretinsa primire a unor răspunsuri de la această adresă de e-mail colectivă, fără a fi indicată persoana care expedia corespondența, sunt false și contrazise de înscrisurile depuse în dosarul de fond. Nu exista la dosarul cauzei nici un singur e-mail de pe adresa x@x.ro care să fi fost semnat de C..

Mai mult, aceste e-mail-uri nu pot avea valoare probatorie, impunându-se înlăturarea acestora, întrucât nu conțin o semnătură electronică, în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică. În absența unei semnături electronice, aceste înscrisuri nu pot fi asimilate înscrisurilor sub semnătură privată.

Totodată, în mod eronat, instanța de fond a constatat că pârâții nu ar fi contestat aceste email-uri decât doar cu ocazia concluziilor pe fond. În realitate, B. a contestat aceste susțineri în repetate rânduri, inclusiv prin întâmpinare si notele de ședință însoțite de documentația aferentă, depuse la termenul de judecată din data de 03.04.2014.

3.2. Prin apelul său, pârâta C. a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în integralitate.

În motivare, s-a arătat că reclamanta nu a învestit instanța cu o cerere in constatarea săvârșirii faptei de atragere a unor salariați, prevăzută de art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991.

În al doilea rând, prima instanță a motivat hotărârea și prin raportare la obligații ale pârâtei C., născute din contractul individual de muncă cu reclamanta, respectiv obligația de păstrare a secretului de serviciu și de loialitate față de angajator.

Aceste obligații pretins încălcate, care sunt eminamente specifice dreptului muncii, nu sunt nici măcar conexe obligațiilor reglementate de art. 4 lit. g) și h) din Legea nr. 11/1991, care privesc fapte de comerț. Mai mult, secția a VI-a civilă a Tribunalului nu a fost învestită de reclamantă cu cercetarea încălcării unor obligații născute din raportul de muncă, ci cu pretinse delicte civile aferente activității de comerț.

Constatarea de către instanță a încălcării obligațiilor sale de respectare a secretului de serviciu si de fidelitate față de angajator este neîntemeiata pe fond, întrucât din cadrul sentinței nu reiese nici măcar o faptă concretă în acest sens.

Apelanta-pârâtă C. a susținut că a fost acuzată de reclamantă în mod generic că ar fi săvârșit fapta delictuală reglementata de art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1990, fără ca prin acțiune sau prin cererile ulterioare sa fie aduse precizări cu privire la identitatea clienților pe care i-ar fi deturnat prin folosirea legăturilor stabilite anterior. Totodată, reclamanta nu a precizat nici modalitatea efectivă în care s-ar fi folosit de presupusele legături stabilite anterior în deturnarea fiecărui client în parte.

În mod eronat, instanța analizează doar parțial clienții pretins deturnați, trăgând din exemplele pe care le-a ales concluzii pe care le extinde la toți clienții comuni.

Apelanta-pârâtă a susținut că stabilirea în sarcina sa a săvârșirii unei fapte grave cum este concurența neloială impune analiza și probarea faptei pentru fiecare dintre clienții pretins deturnați.

În cazul clienților care organizau selecții de oferte, instanța a invocat că este posibilă deturnarea acestora pe baza legăturilor stabilite anterior, presupunând că fapta ilicită a fost săvârșită.

Invocând încălcarea principiului "in dubio pro reo", apelanta-pârâtă susține inexistența vreunei probe în ceea ce privește utilizarea de către pârâtă a unor presupuse legături stabilite anterior cu clienții. Din contră, martorii audiați în cauza, inclusiv cei propuși de reclamantă, au declarat că sistemul de atribuire al contractelor pentru servicii de securitate pe bază de selecție de oferte nu poate fi fraudat.

Cu toate acestea, prima instanță a ales în mod neîntemeiat să îi prezume pe clienți ca fiind de rea-credință, dispuși să eludeze regulile selecției de oferte, iar în ceea ce o privește pe pârâtă, să considere că dacă există un dubiu cu privire la posibilitatea de deturnare a clientelei, atunci acest dubiu operează împotriva sa, în sensul că a săvârșit această faptă ilicită.

Pe de altă parte, apelanta-pârâtă a arătat că prima instanță nu s-a preocupat de stabilirea măcar în manieră minimă a modului în care reclamanta a acuzat-o generic ca s-ar fi folosit de legăturile stabilite anterior. Dincolo de definiția legală a acestei fapte de concurență neloială, ea trebuie sa îmbrace niște forme efective. În concret, folosirea legăturilor stabilite anterior s-ar traduce prin contractarea directă de către așa-zișii clienți deturnați a serviciilor pârâtei B., fără organizarea altor proceduri de licitație/selecție de oferte.

Or, această ipoteză nu este dovedită, fiind contrazisă de toate probele administrate în cauză: de declarațiile martorilor, care neagă un astfel de sistem de operare pe piața serviciilor de securitate; de adresele depuse de clienți la dosar, care confirmă caracterul licit al procedurilor de atribuire al contractelor; de justificările care au stat la baza deciziilor acelor clienți care au renunțat la serviciile A. sau care și-au restrâns colaborarea cu aceasta.

În concluzie, a solicitat apelanta-pârâtă să se constate că stabilirea de către prima instanță a faptului ca pârâta a săvârșit fapta ilicită prevăzută de art. 4 lit. g) din lege nu este întemeiată pe nicio probă. Pentru fiecare client pretins deturnat trebuia sa se determine daca existau legături stabilite anterior, precum și modul în care s-ar fi folosit de aceste legături pentru a deturna fiecare client în parte.

Prin declarațiile martorilor propuși de reclamantă au fost relevate aspecte factuale cu privire la două societăți care se aflau în relații contractuale cu reclamanta: CC. și L.. Instanța a dat valoare probatorie completă acestor declarații de martori, în ciuda faptului ca aceștia se aflau în relație de subordonare cu reclamanta, fiind salariați ai acesteia.

Dincolo de acest aspect, declarațiile martorilor W., V. și BB. nu probează săvârșirea de către pârâtă a unei fapte delictuale.

Apelanta-pârâtă a arătat că, în stabilirea existenței sau a inexistenței unor indicii minime că ar fi săvârșit fapta ilicită de deturnare a clientelei prin folosirea legăturilor stabilite anterior, este esențial următorul raționament elementar: folosirea acestor legături ar fi trebuit să determine o schimbare a comportamentului clienților reclamantei A., o modificare a modalității de atribuire a contractelor de servicii de securitate care s-o avantajeze pe pârâta B. și să o dezavantajeze pe reclamanta A..

Or, absolut toate probele administrate în dosar dovedesc faptul ca nu s-a produs nici în cea mai mică măsură o schimbare a comportamentului clienților, modalitatea de atribuire a contractelor rămânând exact aceeași.

În lipsa posibilității minime de a dovedi săvârșirea de către pârâtă a unei fapte de concurență neloială, reclamanta a încercat să introducă în cadrul factual al procesului și aspectul prezenței numelui soțului său în cadrul unei adrese furnizată de o societate bancară, arătând că acesta era "împuternicit al B. să efectueze operațiuni în bancă", aceasta dovedind în opinia reclamantei legăturile pârâtei cu B..

Instanța și-a însușit această susținere a reclamantei, contrar înscrisurilor depuse la dosar, respectiv dovezilor operațiunilor bancare pe care soțul său le-a realizat. Din aceste înscrisuri reiese că soțul său, în mod exclusiv și limitativ, a efectuat în data de 21.09.2012 două depuneri în calitate de mandatar al administratorului societății, doamna DD.. În condițiile în care existența unor relații de amiciție între familia pârâtei și familia administratorului B., d-na DD., a fost dovedită încă de la momentul administrării interogatoriilor și probei testimoniale, este lipsit de orice spectaculozitate și relevanță faptul că, în data de 21.09.2012, soțul său a întreprins un comision pentru dânsa.

Un alt aspect pe care instanța de fond l-a reținut în mod neîntemeiat în contra sa, a arătat apelanta-pârâtă, este reprezentat de înscrisurile depuse de reclamantă, din care ar reieși că ar fi folosit adresa de e-mail x@x.ro.

Apelanta-pârâtă a învederat că înțelege să critice pretinsa corespondență electronică pe care reclamanta a depus-o la dosar. Un astfel de înscris poate fi realizat pro causa cu extremă ușurință, iar conținutul său poate fi adaptat nevoilor probatorii ale oricărei părți. De aceea, el nu poate fi considerat un veritabil înscris în concepția C. proc. civ.

Cu privire la aceste apărări, prima instanță a reținut că "e-mailurile nu au fost contestate în termen, prin întâmpinare, nici de către pârâta C., nici de ceilalți pârâți, ci doar cu ocazia concluziilor pe fond, după încheierea cercetării judecătorești". Aceasta susținere este inexactă, întrucât, a argumentat apelanta-pârâtă, a contestat înscrisurile chiar prin întâmpinarea formulată în cauză. Mai mult, invocarea necontestării în termen a acestor înscrisuri trimite la o culpă procesuală, în condițiile în care apărările de fond (cum este și contestarea e-mailurilor), nu sunt supuse vreunui termen a cărui nerespectare să atragă o sancțiune procedurală.

3.3. Prin apelul său, reclamanta A. S.A. a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile apelate în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată și precizată.

În motivare, apelanta-reclamantă a arătat că, prin soluția pronunțată de Tribunalul București, judecătorul fondului a constatat caracterul ilicit al faptei de a deturna clientela unui comerciant, reținând că reclamanta a dovedit săvârșirea acestor fapte de către intimata C. și intimata B. S.R.L.

Cu toate acestea, judecătorul fondului, în mod greșit, a respins ca nefiind dovedite atât caracterul ilicit al faptelor săvârșite de ceilalți foști angajați, cât și fapta prevăzută de dispozițiile art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991.

De asemenea, prin soluția apelată, tot în mod greșit, judecătorul fondului a dispus și respingerea obligării în solidar a intimaților la plata prejudiciului suferit de reclamantă, reținând în acest sens că aceasta nu ar fi făcut dovada indubitabilă că scăderea cifrei de afaceri a fost cauzată exclusiv de deturnarea clientelei de către intimați.

Din aceasta perspectivă, prin calea de atac formulata de reclamantă, criticile aduse sentinței vizează: i) nelegalitatea soluției pronunțate cu privire la inexistența faptelor ilicite săvârșite de D., E., F. și G.; ii) nelegalitatea soluției pronunțate cu privire la pretinsul caracter nedovedit al săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991; iii) nelegalitatea soluției pronunțate cu privire la pretinsul caracter nedovedit al prejudiciului si al legăturii de cauzalitate dintre faptele ilicite săvârșite și prejudiciu.

Apelanta-reclamantă a arătat că premisele avute în vedere de către judecătorul fondului la stabilirea caracterului licit al faptelor imputate intimaților D., E., F. si G. sunt greșite. Astfel, prin cererea introductivă, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat instanței de judecată să constate că, prin faptele tuturor acestor foști angajați ai A., care au acționat de conivență și în deplină cunoștință de cauză, clientela sa a fost deturnată în mod neconcurențial în favoarea intimatei B. S.R.L.

În acest sens, judecătorul fondului în mod greșit se raportează la inexistența unor clauze de fidelizare sau de neconcurență în contractele individuale de muncă încheiate între A. si acești foști angajați.

Astfel, trebuie observat că dispozițiile Legii nr. 11/1991 impun o obligație general aplicabilă fiecărei persoane, ca, în cadrul exercitării activității, să nu săvârșească faptele prohibite de dispozițiile acestui act normativ. Cu alte cuvinte, independent de clauzele contractelor individuale de munca, tuturor intimaților le revenea obligația generală de a nu săvârși fapte de concurență neloială.

Pornind de la cele anterior menționate, trebuie observat ca primei instanțe îi revenea obligația de a analiza dacă activitatea prestată de acești intimați în numele și în favoarea B. S.R.L. se circumscrie faptelor expres interzise prin dispozițiile Legii nr. 11/1991.

Or, toți acești intimați persoane fizice au acționat de conivență în vederea atragerii clienților A. S.A. spre a încheia același tip de relații contractuale, pentru același gen de produse și servicii oferite de reclamantă, cu intimata B. S.R.L., clienți cu care aceștia au avut ocazia stabilirii unor relații exclusiv ca urmare a activității prestate în cadrul reclamantei și ca urmare a pregătirii acestora realizate de reclamantă.

Caracterul ilicit al faptelor săvârșite de intimații D., E., F. și G. rezultă și din faptul că, aceștia, cunoscând îndeaproape relațiile contractuale dintre reclamantă și clienții săi, prevalându-se de know-how-ul dobândit ca urmare a activității desfășurate în cadrul său, au cunoscut îndeaproape atât cerințele, cât și așteptările clienților de la serviciile și produsele oferite cu privire la sistemele EAS.

Conivența dintre acești intimați în abordarea clienților săi cu scopul încetării raporturilor contractuale cu A. S.A. și preluarea acestor raporturi contractuale de către B. S.R.L. rezultă chiar din conduita acestora.

În acest sens, trebuie observat că raporturile de muncă dintre aceștia și reclamantă au încetat în aceeași perioadă, pentru ca, imediat ulterior, toți aceștia sa încheie o serie de contracte de prestări servicii cu intimata B. S.R.L.

De altfel, chiar și modalitatea special aleasă în scopul prestării unei activități în favoarea intimatei B. S.R.L. dă naștere unei prezumții legitime de conivență între toți acești intimați, în condițiile în care, între aceștia si B. S.R.L. nu au fost încheiate contracte individuale de muncă, ci o serie de contracte de prestări servicii, tocmai în scopul creării unei aparențe a inexistenței unor fapte de concurentă neloială.

Cu alte cuvinte, în analiza faptei ilicite trebuie avută în vedere și atitudinea subiectivă adoptată de intimați, din care rezultă premeditarea tuturor etapelor de urmat în vederea constituirii societății B. S.R.L. și a disimulării realității obiective, care conduce la prezumția că aceștia au avut un plan bine prestabilit, cunoscând faptul că le poate fi antrenată răspunderea pentru fapte neconcurențiale.

Mai mult, cu atât mai evident este caracterul concertat și premeditat al acțiunilor întreprinse de foștii săi angajați în condițiile în care F. și G., alături de C., au calitatea de împuterniciți pe conturile deținute de intimata B. S.R.L. la unitatea bancara I..

Sub aspectul nelegalității și netemeiniciei hotărârii apelate cu privire la pretinsul caracter nedovedit al săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 4 lit. e) din Legea nr. 11/1991, apelanta-reclamantă a arătat că din depozițiile martorilor rezultă contrariul celor reținute de prima instanță.

În acest sens, au fost invocate declarațiile martorilor BB. și W., potrivit cărora clienții reclamantei A. S.A. au renunțat la serviciile sale ca urmare a zvonurilor lansate de intimați (ce se prezentau clienților reclamantei ca fiind reprezentanții B. S.R.L., deși in continuare erau angajați ai săi) privind retragerea A. din oferirea de servicii și produse pe segmentul de piață destinat sistemelor EAS.

De altfel, din cuprinsul depozițiilor celor doi martori de mai sus, coroborată cu declarația dată de martorul V., rezultă că aceleași zvonuri au fost lansate și clienților reclamantei, tocmai în scopul facilitării încheierii de contracte cu aceștia de către intimata B. S.R.L. în detrimentul său.

Prin urmare, având în vedere întreaga conduită a intimaților, aceștia au acționat în scopul deturnării clientelei și a destabilizării poziției sale și prin răspândirea de afirmații mincinoase, atât cu privire la o pretinsă retragere a sa de pe piața produselor și serviciilor aferente sistemelor EAS, cât și cu privire la calitatea serviciilor și produselor oferite de reclamantă.

Referitor la nelegalitatea si netemeinicia hotărârii apelate cu privire la pretinsul caracter nedovedit al prejudiciului și al legăturii de cauzalitate dintre faptele ilicite si prejudiciu, apelanta-reclamantă a arătat că, în această analiză, trebuie pornit chiar de la fapta ilicită deja constatată de către judecătorul fondului, respectiv deturnarea clienților săi.

Astfel, în mod eronat, prima instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada indubitabilă că scăderea cifrei sale de afaceri, în raport cu clienții comuni, a fost cauzată exclusiv de deturnarea acestei clientele de către societatea pârâtă, respectiv că cifra de afaceri realizată de pârâtă prin raportare la acești clienți se datorează exclusiv acțiunii ilicite a acesteia.

Din aceasta perspectivă, contrar opiniei primei instanțe, deturnarea unor clienți presupune întâi de toate oferirea acelorași servicii sau unor servicii similare ca și societatea concurentă, astfel că deturnarea clienților implică, prin realizarea unor acte de concurență neloială, încheierea unor raporturi contractuale cu acești clienți în detrimentul societății concurente.

Cu alte cuvinte, deturnarea unor clienți implică ori renunțarea acestora la raporturile contractuale în detrimentul societății prejudiciate, ori diminuarea serviciilor prestate de către societatea prejudiciată ca urmare a preluării acestor servicii de către noua societate.

Pornind de la cele anterior menționate, apelanta-reclamantă susține că prejudiciul suferit este evident în condițiile în care, urmare a faptelor ilicite de concurență neloială, odată cu apariția B. S.R.L., clienții reclamantei au renunțat la serviciile și produsele sale în favoarea societății pârâte, contractele fiind obținute de B. ca urmare a folosirii legăturilor stabilite de către intimații persoane fizice cu acești clienți în cadrul funcțiilor pe care le-au deținut anterior la A. S.A. Odată deturnată această clientelă, reclamanta a fost prejudiciată prin nerealizarea beneficiului ce ar fi fost obținut în ipoteza inexistenței faptei ilicite.

Apelanta-reclamantă apreciază absurd a se considera că diminuarea sumelor obținute pe segmentul de piață EAS s-ar putea datora și altor pretinse motive, în condițiile în care din probele administrate rezultă dincolo de orice dubiu faptul că analiza diminuării sumelor obținute de reclamantă s-a raportat exclusiv la clienții comuni, sume ce corespund în câștigurile societății pârâte, astfel că nu are nici o relevanță modalitatea în care ar fi fost afectată piața sistemelor EAS de criza financiară.

Cu alte cuvinte, contractarea pieței de sisteme EAS ar fi avut relevanță numai în condițiile în care, în perioada de referință, solicitările de servicii și produse din acest segment de către clienții comuni ar fi scăzut semnificativ, cauza dedusă judecății vizând tocmai perspectiva în care aceste solicitări a clienților comuni nu s-au modificat semnificativ, ci doar, ca urmare a concurentei neloiale săvârșite de pârâți, s-au îndreptat către societatea B. S.R.L.

Or, jurisprudența confirmă faptul că prejudiciul suferit urmare deturnării clientelei constă în beneficiul nerealizat ce are corespondent în profitul brut al societății ce a săvârșit faptele de concurență neloială.

De asemenea, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezulta "ex re", chiar din săvârșirea faptei, atestând faptul că orice profit realizat ca urmare a unor raporturi contractuale obținute prin deturnarea clientelei reprezintă beneficiul nerealizat al societății deturnate.

Mai mult decât atât, apelanta-reclamantă apreciază că nu sunt relevante soluționării prezentei cauze nici ipotezele reținute de prima instanță, potrivit căreia anumiți clienți ar realiza selecția urmare organizării unor licitații deschise, aspect ce ar exclude dobândirea acestor clienți prin săvârșirea unei fapte ilicite.

În acest sens, trebuie observat că, atât timp cât pârâții persoane fizice, în funcțiile ocupate anterior în cadrul reclamantei au avut acces la întreg know-how-ul său, cât și la toate datele confidențiale privind serviciile și produsele oferite, precum și la ofertele financiare practicate, este evident faptul că, prevalându-se de pregătirea dobândită exclusiv urmare activității desfășurate în cadrul său, ofertele realizate în numele B. S.R.L. au vizat, tocmai în scopul deturnării clientelei, realizarea unor oferte mai avantajoase