ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2366/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la 17 noiembrie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei totale de 1.472.967.62 RON (venituri de încasat până la expirarea contractului, în cuantum de 1.237.787.91 RON, plus TVA aferentă în cuantum de 235.179.70 RON), reprezentând contravaloarea taxelor de licențiere datorate și neachitate reclamantei prin neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor contractuale asumate ferm, potrivit contractului nr. x din 30 ianuarie 2018, aferente perioadei contractuale august 2020- ianuarie 2021 și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2448 din 12 octombrie 2021 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 669/2022 din 14 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2448 din 12 octombrie 2021 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel.

In argumentarea memoriului de recurs, se susține că instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile art. 1350 C. civ., realizând o greșită calificare a faptelor reținute în raport cu exigențele textului de lege evocat.

Pe cale de consecință, normele ce reglementează răspunderea contractuală și care fundamentează pretențiile deduse judecății în prezenta cauză au fost aplicate în mod greșit de către instanță în motivarea hotărârii recurate, iar o serie de alte norme de drept material incidente în cauză au fost aplicate în mod eronat de instanța de apel.

Criticile privind soluția referitoare la condiția existentei unei fapte ilicite vizează interpretarea obligațiilor contractuale ce îi incumbă pârâtei B. relevante pentru aprecierea condiției existenței unei fapte ilicite.

În acest context, se arată că prin decizia recurată, s-a reținut de către instanța de apel că intimata B. nu și-a asumat obligația de a retransmite programele A. la toți abonații fiecărei rețele din Anexa nr. 1, nici obligația de a menține numărul de abonați din toate localitățile din Anexa nr. 1 și nici obligația de a păstra acele rețele până la sfârșitul perioadei contractuale.

Tot în același context se susține că în mod eronat au reținut cele două instanțe că B. deține doar un drept, iar nu o obligație în sensul retransmiterii canalelor A. pe perioada contractuală asumată, obligație clar stipulată în contract, or problema vizând respectarea obligațiilor contractuale de către intimata B. rezidă în principal în nerespectarea obligației de retransmisie a Canalelor A., pe întreaga perioadă contractuală asumată, în toate rețelele din localitățile din Anexa nr. 1 la contract. Deși, spre deosebire de instanța de fond, care a omis să antameze întru totul acest aspect, instanța de apel îl include în considerente, aceasta realizează o analiză superficială, care contrazice în mod evident textul contractual, respectiv art. 2.2.1 din Anexa nr. 2, coroborat cu art. 1 din contract, obiectul contractului, care impun fără echivoc obligația de retransmisie a canalelor A. în toate rețelele din localitățile din Anexa nr. 1.

Astfel, dacă intimata B. nu ar fi avut această obligație de retransmisie în raport cu toate rețelele din localitățile din Anexa nr. 1 la contract, nici nu ar fi fost necesară includerea acestei anexe, întrucât părțile puteau stipula că dreptul și obligația de retransmisie sunt aplicabile în raport cu orice rețele ale B., iar din această perspectivă se desprinde concluzia că instanțele de fond și de apel în mod nejudicios au stabilit că intimata B. nu deține obligația de a retransmite canalele A. pe întreaga perioadă contractuală, suprimând principiul forței obligatorii a contractului, cu consecința aplicării greșite a normelor de drept material ce reglementează răspunderea contractuală.

În acest sens, recurenta susține că prin hotărârea recurată, în mod nejudicios s-a stabilit că intimata B. nu deține obligația de a retransmite canalele A. pe întreaga perioadă contractuală, contravenind normei de drept material ce reglementează principiul forței obligatorii a contractului, prevederile contractuale conțin în mod neechivoc obligația de retransmitere, aceasta vizând toate rețelele B. care sunt listate în Anexa nr. 1 la contract.

Astfel, afirmația instanței, conform căreia intimata B. a dobândit prin încheierea contractului doar dreptul de a retransmite aceste canale nu deține nicio justificare a raționamentului pe baza căruia instanța a ajuns la această concluzie, care este contrară voinței părților la încheierea contractului, iar considerentele instanței sunt incompatibile ca raționament juridic, schimbându-se astfel voința reală a părților de la data încheierii contractului conducând astfel și la o greșită aplicare a dispozițiilor legale de drept material incidente.

În acest context, se reține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1403 C. civ., ce reglementează condiția pur potestativă, instituție invocată de către A..

De asemenea, se susține că instanța nu a statuat în mod judicios cu privire la modul în care intimata B. a înțeles să denunțe unilateral contractul, inițial doar parțial, nesocotind termenul de 3 ani în care avea obligația de a respecta contractul, cu implicații în ceea ce privește îndeplinirea condiției existenței unei fapte ilicite, condiție edictată de norma de drept material analizată.

Așadar, motivul indicat de către intimata B. ca justificare pentru încetarea parțială și/sau totală a contractului nu deține corespondent contractual si/sau legal, având în vedere că clauzele de încetare a contractului au fost expres prevăzute de către părți, conform art. 5, iar ipoteza învederată de intimată drept motiv de încetare a contractului nu își găsește aplicabilitate în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 5 din contract.

Astfel, modalitatea în care instanța de apel a înțeles să tranșeze instituția denunțării unilaterale este nefondată și eronată, nefiind indicate normele de drept/dispozițiile contractuale aplicabile, aspect ce evidențiază caracterul neîntemeiat și, în consecință, inoperant, al (i) încetării parțiale a contractului și (ii) ulterior încheierii unei pretinse etape în relația contractuală a intimatei B. cu un terț - fără incidență în relația contractuală dintre A. și B. - al încetării totale a contractului, conform notificării adresate în acest sens recurentei, aceasta fiind astfel lipsită de efecte juridice.

În raport cu aceste considerente, se arată că instanța de apel, în mod eronat, nu a procedat la constatarea faptei ilicite a intimatei față de desistarea contractuală lipsită de orice temei justificat, cu consecința aplicării greșite a normelor ce reglementează răspunderea contractuală.

Prin urmare, intimata B. nu avea dreptul de a denunța unilateral contractul înainte de împlinirea termenului contractual. Pe toată perioada contractuală de 3 ani, aceasta era obligată să retransmită canalele A. la toți abonații fiecărei rețele din Anexa nr. 1, astfel cum rezultă din art. 2.2 din Anexa nr. 2 la contract, în condițiile în care intimata nu putea în mod licit să se desisteze de la obligațiile contractuale prin înstrăinarea abonaților, cu scopul de a înceta intempestiv contractul.

Totodată, recurenta susține caracterul ilicit al conduitei contractuale a intimatei prin raportare la dispozițiile contractuale asumate.

Astfel, în ceea ce privește atragerea răspunderii contractuale a intimatei, se arată că încheierea contractului privind retransmiterea serviciilor de programe de televiziune, prin raportare la prevederile art. 1235 si 1236 C. civ. și la cele ale art. 1766 C. civ. a avut drept motiv determinant furnizarea, de către A., în beneficiul intimatei B., a drepturilor de retransmisie a canalelor A., prin intermediul rețelelor deținute și operate de intimata-pârâtă B., în localitățile prevăzute în Anexa nr. 1 la contract, în schimbul obligației corelative a intimatei B. pentru o perioadă contractuală de 3 ani.

În ceea ce privește considerentele prin care se apreciază de către instanță că neîndeplinirea obligațiilor analizate nu reprezintă o încălcare a prevederilor contractuale, respectiv o faptă ilicită, recurenta apreciază că acestea sunt neîntemeiate, întrucât faptele reținute au fost greșit calificate în raport cu exigențele normelor de drept. Pe cale de consecință, dispozițiile ce reglementează răspunderea contractuală, ce fundamentează acțiunea ce face obiectul judecății în prezenta cauză au fost aplicate în mod greșit de către instanța de apel.

În acest sens, se arată că în pofida îndeplinirii întocmai a obligațiilor contractuale de către recurenta A., începând cu 1 august 2020 intimata, în mod culpabil, a încetat să își îndeplinească integral obligațiile contractuale.

Totodată, recurenta susține îndeplinirea condiției existenței faptei ilicite prin raportare la încălcarea, în mod culpabil, a obligației de a nu sublicenția, cesiona sau transfera, în orice fel, unor terțe persoane drepturile acordate prin contract și de a nu exploata drepturile acordate în alt fel decât cel permis în mod expres în contract.

Astfel, prin decizia atacată s-a reținut că transferul unor abonați sau al unor rețele de cablu nu atrage încălcarea dispozițiilor contractuale, aspect ce nu corespunde cu obligațiile părților, așa cum acestea au fost prevăzute și asumate, aceasta deoarece, potrivit dispozițiilor contractuale, A. a acordat intimatei dreptul de retransmitere a canalelor A. strict în rețelele deținute si operate de intimata-pârâtă B. - rețele de cablu și/sau rețele IPTV) din localitățile listate în Anexa nr. 1 la contract.

Așadar, potrivit clauzelor contractuale ce se regăsesc la art. 4 - sublicențiere, art. 1 - drepturile de retransmisie din Anexa nr. 2 la contract și art. 3.9.8 din Anexa nr. 2 la contract, intimata avea obligația de a exploata drepturile de retransmisie în mod strict personal, fără drept de transfer/sublicențiere (nici total, nici parțial), în rețelele pe care le deținea și opera ea însăși, în localitățile agreate, astfel cum au fost identificate prin Anexa nr. 1 la contract exploatarea acestor drepturi de către B. în acest mod constituiau condiții esențiale pentru îndeplinirea conformă a obiectului contractului dintre A. și B..

În acest context, recurenta arată că, procedând conform propriilor declarații din comunicările transmise, intimata a încetat, în mod culpabil, să exploateze drepturile de retransmisie în modul prevăzut în contract, respectiv în mod personal, netransferabil, precum și prin rețelele deținute și operate de B. și în localitățile menționate în Anexa nr. 1 la contract.

Așadar, intimata B. a intenționat și a implementat în fapt un transfer efectiv către C. al drepturilor de retransmitere a canalelor A. în acele rețele, prin eludarea interdicției exprese prevăzute de contract.

Astfel, prin contractul de operare rețele - neopozabil recurentei - încheiat între B. și C., intimata B. a intenționat și a realizat în fapt o cesiune către C. a însuși contractului încheiat între B. si A., fără acordul acesteia din urmă, cu încălcarea prevederilor art. 1315 C. civ., iar considerentele instanței de apel care susțin că transferul unor abonați sau al unor rețele nu reprezintă o încălcare a art. 4 din contract sunt total nefondate, fiind rezultatul greșitei interpretări a acestuia.

Totodată, se susține că sub aparența contractului dintre B. și C., intimata a continuat în realitate să exploateze drepturile de retransmisie, în contextul în care în esență, contractul dintre A. și B. prevede retransmisia semnalelor canalelor A. într-o anumită zonă geografică, în schimbul unei taxe de licențiere lunare.

Astfel, cesiunea de către B. către C. a drepturilor de operare a rețelelor și clientelei din zona geografică menționată doar permite C. să acceadă în acea zonă, către clienții respectivi, însă intimata B. încasează în continuare sume de bani din distribuția semnalului canalelor A., deși indirect prin intermediul C., în baza contractului de operare încheiat cu aceasta din urmă.

Totodată, se susține îndeplinirea condiției existenței faptei ilicite și prin raportare la încălcarea, în mod culpabil, a obligației de a retransmite canalele A. în toate rețelele B. din localitățile prevăzute în Anexa nr. 1 la contract, către toți abonații acestor rețele.

În acest sens, se arată că instanța de apel reține în mod eronat lipsa îndeplinirii condiției vizând existența unei fapte ilicite în sarcina B., având în vedere că transferul către C. al drepturilor de operare a rețelelor și abonaților conectați în respectivele rețele reprezintă o încălcare a contractului de către intimată.

Astfel, prin acest transfer ilicit din punct de vedere contractual al drepturilor de operare, recurenta apreciază că intimata și-a încălcat și obligația de a retransmite canalele A. în toate rețelele din localitățile prevăzute în Anexa nr. 1 la contract, pentru care i-au fost acordate drepturile de retransmisie, respectiv către toți abonații conectați în aceste rețele - obligație la rândul ei personală si netransmisibilă, dat fiind că drepturile de retransmisie nu pot fi transferate.

De asemenea, se susține îndeplinirea condiției existenței faptei ilicite și prin raportare la încălcarea, în mod culpabil, a obligației de a deține toate avizele de retransmisie necesare funcționării conform legii.

În acest context, se arată că intimata B. avea obligația de a menține toate autorizațiile necesare pentru a funcționa ca distribuitor de servicii de programe de televiziune, astfel cum acestea existau la momentul încheierii contractului, calitate în considerarea căreia a și fost încheiat, iar acestea includ, în mod firesc, avizele de retransmisie emise de CNA.

Așadar, prin cererea de retragere a avizelor de retransmisie emise de CNA, chiar și numai pentru unele dintre rețele/localități, se arată că intimata B. și-a încălcat obligația de a menține valabile toate autorizațiile si aprobările legale necesare funcționării, pe toată durata contractului.

În opinia recurentei, chiar și numai această încălcare are ca efect neexecutarea culpabilă de către intimata B. a contractului în integralitatea sa, de vreme ce, în calitate de distribuitor de servicii, aceasta nu putea exploata drepturile de retransmisie și nu putea să își îndeplinească obligațiile de retransmisie stipulate în contract în lipsa unui aviz de retransmisie valabil emis. Astfel, potrivit prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 "(1) retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu".

Prin urmare, este evident că intimata B. nu și-a respectat obligația de a-și menține avizele aferente rețelelor cu privire la care deținea obligația de retransmisie, instanța de apel nesocotind înțelegerea cu putere de lege dintre părți.

În raport cu considerentele expuse, recurenta apreciază că prin soluția dată, instanța de apel a ajuns la nesocotirea principiului forței obligatorii a contractului, având în vedere existența mai multor încălcări contractuale săvârșite de către intimată și nereținute ca atare de către instanță, cu consecința greșitei aplicări a condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale.

În continuare, recurenta prezintă criticile privind soluția referitoare la îndeplinirea condiției existentei prejudiciului suferit de A., ca urmare a conduitei ilicite a intimatei.

Referitor la temeinicia prezentului recurs, precum și a acțiunii ce face obiectul cauzei, recurenta arată că dezlegarea dată de instanța de apel se impune a fi casată si din perspectiva reținerii ca neîndeplinită a condiției prejudiciului, aceasta fiind consecința directă și firească a nesocotirii obligațiilor contractuale încălcate.

În acest sens, se susține că recurenta A. este îndreptățită la prejudiciul reprezentat de taxa de licențiere de care ar fi beneficiat în mod obișnuit pentru perioada contractuală rămasă, însă instanța de apel apreciază eronat că acesta nu există, context în care se impune a se preciza că instanța a fost învestită să se pronunțe asupra situației litigioase dintre părți în cadrul relațiilor contractuale existente între acestea, neputând fi înlăturată existența prejudiciului de faptele unui terț care nu fac obiectul cauzei.

Tot în acest context, se arată că în motivarea deciziei s-a reținut în mod eronat că recurenta A. a încasat de la C. taxa de licențiere aferentă rețelelor transferate de către intimată și, având în vedere dreptul recurentei A. de a obține executarea în natură a tuturor obligațiilor asumate de către B., aceasta este obligată să achite A. contravaloarea taxelor de licențiere integrale până la expirarea duratei contractului.

Astfel, față de încălcarea obligațiilor evocate, apare ca evident că în prezenta cauză este îndeplinită condiția vizând existența unui prejudiciu în patrimoniul A., aspect ce fundamentează solicitarea de casare a hotărârii atacate.

Totodată, se susțin criticile vizând modul de aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor ce reglementează condițiile atragerii răspunderii contractuale, întrucât acțiunea ce face obiectul cauzei a fost fundamentată în drept pe aceste dispoziții, în baza cărora se impune obligarea intimatei la achitarea prejudiciului încercat de A. prin faptele ilicite săvârșite.

Prin urmare, contrar celor statuate de instanța de apel, recurenta apreciază că sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare pentru angajarea răspunderii contractuale a intimatei B., respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Prin întâmpinarea, depusă de intimata B. S.A. la 31 august 2022, s-a solicitat în principal anularea recursului, fiind invocată excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă a depus, la 19 septembrie 2022, răspuns la întâmpinarea intimatei solicitând înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte va examina cu precădere excepția nulității cererii de recurs invocată de intimată, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care stabilește condițiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, reținând următoarele:

Obligația de a respecta condițiile de promovare care țin de forma și conținutul cererii de recurs înscrisă în acest articol este rezultatul calificării căii de atac a recursului din cuprinsul prevederilor art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. drept cale extraordinară de atac care poate fi îndreptată împotriva hotărârilor definitive, în condițiile legii și numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Raportând dispozițiile de mai sus la cererea de recurs promovată de reclamantă se constată că aceasta a indicat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce privește dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurenta a expus în fapt greșelile, care în opinia sa, au dus la pronunțarea unei soluții netemeinice și nelegale.

Aprecierea acestor argumente și măsura în care se încadrează în cerințele motivelor de nelegalitate invocate se realizează de instanța de recurs. În concret, Înalta Curte constată că argumentele invocate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., așa încât nu va putea fi reținută excepția invocată de intimată privind nulitatea recursului în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, se reține că existența unor similitudini între criticile din memoriul de apel și cele din memoriul de recurs nu este de natură per se să atragă sancțiunea anulării recursului. Se observă sub acest aspect că recurenta-reclamantă a invocat pe tot parcursul procesual aceeași problematică a clauzelor contractuale din perspectiva redactării lor și a voinței exprimate de părțile semnatare, impunându-se, așadar, un set de critici similare în căile de atac în condițiile soluțiilor pronunțate de instanțele devolutive.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității cererii de recurs.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, se susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, în sensul că instanța de apel a reținut o greșită interpretare a obligațiilor contractuale ce îi reveneau intimatei raportat la situația de fapt dedusă judecății.

Aceste critici sunt nefondate în raport cu obiectul contractului nr. x din 30 ianuarie 2018, încheiat între părți, unde art. 2 stabilește acordarea drepturilor de retransmisie de către A. în favoarea Operatorului B., în schimbul plății taxei de licențiere, iar obligația de retransmisie stabilită la art. 2.2. din Anexa 2 la contract - Oferta Generală A. stabilește condițiile în care operatorul va utiliza drepturile de retransmisie prin difuzarea canelelor A. Standard Definition și High Definition către toți abonații săi în oricare dintre rețelele sale, context în care se reține că instanța de apel a analizat aceste aspecte în considerentele deciziei atacate.

În acest sens, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect faptul că prin contractul nr. x/2018 intimata B. a obținut dreptul de retransmisie a canalelor A., acesta fiind obiectul contractului, precum și aceea că nu a fost asumată obligația de a menține un număr minim de abonați, din toate localitățile existente la momentul încheierii contractului.

Astfel, obligația stabilită prin art. 2.2 din Anexa nr. 2 este o obligație accesorie dreptului principal obținut prin contract, drept pentru care s-a achitat taxa de licențiere, iar aceasta trebuie înțeleasă în scopul în care a fost stabilită, respectiv intimata B. dobândește dreptul de a retransmite canalele A., achită o taxă de licențiere aferentă fiecărui abonat căruia îi furnizează aceste posturi de televiziune în grila de programe, angajându-se ca mod de exercitare a dreptului conferit prin contract, să retransmită aceste canale tuturor abonaților săi.

De asemenea, s-a reținut că această obligație accesorie, stabilită la art. 2.2 din Anexa 2 la contract, nu presupune că intimata se obligă să retransmită canalele A. tuturor abonaților din toate localitățile cuprinse în Anexa 1 la momentul încheierii contractului, având în vedere că pot exista motive pentru care numărul de abonați să poate varia, la fel cum pot fi pierduți toți abonații dintr-o localitate, iar intimata să nu mai furnizeze într-o anumită localitate nu doar canalele A., ci nici un serviciu.

In acest sens se constată că, intimata nu a ales să nu mai transmită canalele A. către toți abonații pe care îi administra, ci furnizarea semnalului către un număr mai redus de abonați a fost efectul pierderii acestora din urmă, context în care nu poate fi reținută interpretarea recurentei în sensul că intimata ar fi ales să nu dea efect clauzelor contractuale, ceea ce ar reprezenta o asumare a obligațiilor sub condiție pur potestativă.

De asemenea, nu se poate reține aspectul, potrivit căruia, contractul permite doar extinderea rețelei deținute de operator, respectiv doar modificarea în sens pozitiv a numărului de abonați și localităților din Anexa 1, cu asumarea unei obligații în sensul menținerii unei mărimi minime a rețelelor.

Prin urmare, operatorul nu poate menține același număr de abonați lunar, aceștia vor varia de la lună la lună din motive de concurență, din cauze naturale de pierde a abonaților, din strategii de marketing și poate nu vor fi menținute nici aceleași localități sau rețele din motive corespunzătoare, acesta fiind și motivul pentru care operatorul are obligația lunară de raportare potrivit art. 5.3.3. din Anexa 2 la contract, iar faptul că art. 2.2.4 din Anexa 2 tratează doar chestiunea extinderii rețelelor, nu presupune o ipoteză absolută care poate interveni în cadrul contractului și la care părțile s-ar fi obligat, ci trebuie observat contextul acestei prevederi contractuale, respectiv faptul că doar în această ipoteza operatorului îi incumbă anumite obligații suplimentare.

Totodată este posibilă atât micșorarea cât și creșterea numărului de abonați, de rețele și de localități pe care operatorul le are în administrare pe perioada derulării contractului, întrucât clauza 2.2.4 din Anexa 2 la contract stabilește doar obligațiile care incumbă operatorului în ipoteza în care sunt achiziționate sau operate rețele noi, respectiv de a notifica A., de a furniza documentele justificative în termen de 15 zile, precum și consecințele achiziționării sau operării de noi rețele față de obiectul contractului, anume retransmisia canalelor de televiziune.

Se mai reține că, potrivit art. 5.2.4 și art. 5.2.5 din Anexa nr. 2 la contract, intitulată Oferta generală a A., se prevede situația în care operatorul achiziționează o rețea de abonați și efectele pe care le produce aceasta dacă operațiunea juridică îndreptățește operatorul să beneficieze de un discount de volum mai mare decât cel anterior, reduceri de preț aplicate conform Grilei de discount de volum de la art. 5.2.1 - Tabelul nr. 1 din Anexa 2, iar acest contract cadru, fiind oferta generală a A. este aplicabil atât între raporturile dintre B. și A. S.R.L., cât și în raporturile dintre C. S.A. și A. S.R.L..

Prin urmare, într-o situație ca cea prevăzută la art. 5.2.4 și 5.2.5. din Anexa nr. 2 la contract, se regăsește operatorul C. S.A. care a semnat un contract de operare rețele cu intimata B., tranzacție aprobată de Consiliul Concurenței prin decizia nr. 38/21.07.2020, având drept finalitate ca începând cu 1 august 2020, abonații intimatei B. să fie preluați în administrare de către C. S.A..

Așadar, câtă vreme contravaloarea drepturilor de retransmisie se achită raportat la numărul de abonați al operatorului, nu poate fi obligată intimata la plata prețului aferent abonaților transferați.

În acest sens, soluția propusă de reclamantă presupune că aceasta poate decide dacă abonații se pot transfera la alți operatori, deși în contract nu există o astfel clauză, iar o asemenea prevedere ar fi contrară legii.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta A. susține caracterul ilicit al conduitei intimatei prin raportare la dispozițiile contractuale, precum și că fapta ilicită ar consta în încălcarea obligației mai multor obligații contractuale care au determinat neîndeplinirea obligației de a achita contravaloarea taxelor de licențiere pentru perioada august 2020 - ianuarie 2021.

Referitor la faptul că intimata B. și-ar fi încălcat, în mod culpabil, obligația de a nu sublicenția drepturile de retransmisie acordate prin contract, se constată că începând cu 1 august 2020 administrarea unei fracțiuni a abonaților B. a fost preluată de către C. S.A., iar pârâta a renunțat la avizele de retransmisie obținute de la Consiliul Național al Audiovizualului aferente head-end-urilor cedate, în calitatea sa de operator de servicii audio-vizuale, B. reținând în administrare un număr mai redus de abonați, care au fost de asemenea, transferați către C. S.A..

Astfel, prin contractul încheiat de intimata B. cu C. S.A. a fost transferată administrarea abonaților intimatei, nefiind transferate sau cesionate drepturile din contract și nici nu a fost oferit semnalul aferent canalelor A. unor terțe persoane, astfel cum prevede interdicția de sublicențiere reglementată la art. 4 din contractul nr. x/2018.

Așadar, obiectul contractului îl reprezintă acordarea de către A. a drepturilor de retransmisie, în schimbul achitării taxei de licențiere, drepturi de retransmisie care înseamnă drepturile de retransmitere a canalelor la abonați, potrivit definiției din preambulul Anexei nr. 2 la contract, iar pentru a se reține o încălcare a art. 4 ar fi trebuit ca intimata B. să sublicențieze sau să cesioneze drepturile de retransmisie a canalelor către abonați, adică semnalul oferit de A., ceea ce nu s-a întâmplat, această chestiune nefăcând obiectul contractului încheiat de intimata B. cu C. S.A..

Prin urmare, faptul că rețelele operate de intimata B. au trecut în administrarea C. și implicit, abonații aferenți acestor rețele de cablu au trecut din administrarea B. în cea a C. reprezintă o operațiune total distinctă de drepturile și obligațiile asumate de părți prin contractul nr. x/2018, iar nu o eludare a dispozițiilor contractuale.

Din această perspectivă, se constată în mod corect că rețelele și abonații au fost preluați de un alt operator - C., care a continuat să ofere canalele A. către acești utilizatori finali, dar nu prin intermediul contractului nr. x/2018 încheiat de intimata B., ci în virtutea propriului contract de retransmisie încheiat cu A., context în care nu se poate reține susținerea recurentei, conform căreia intimata ar fi continuat să exploateze drepturile de retransmisie și ar încasa în continuare sume de bani din distribuția semnalului canalelor A., deși indirect, prin intermediul C., în baza contractului de operare încheiat cu aceasta din urmă.

Astfel, din contractul de transmitere a dreptului de a opera rețeaua de comunicații electronice nr. 538/28.11.2019, încheiat între B. S.A. și C. S.A. rezultă că obiectul contractului constituie transmiterea temporară și exclusivă a dreptului de folosință asupra activelor transmise de la partener către C., în vederea operării rețelei de comunicații electronice și furnizării de către C. a serviciilor de comunicații electronice către clientelă și către alți abonați ai C..

Așadar, din analiza acestor prevederi contractuale, se reține că drepturile de retransmisie a canalelor A. dobândite de intimata B. prin contractul nr. x/2018 nu fac obiectul transmiterii dreptului de operare a rețelelor către C., aspect ce înlătură susținerile recurentei.

Prin urmare, încheierea contractului de operare cu C. S.A. nu presupune încălcarea interdicției de sublicențiere, întrucât obiectul convenției nu este reprezentat de drepturi izvorâte din contractul x/2018, ci este reprezentat de transferul administrării abonaților intimatei.

În ceea ce privește critica recurentei, potrivit căreia, intimata B. și-ar fi încălcat, în mod culpabil, obligația de a retransmite canalele A. către toți abonații rețelelor B. din localitățile prevăzute în Anexa 1 la Contract și obligația de a raporta numărul acestor abonați și de a achita taxa de licențiere pentru acești utilizatori, se constată că este nefondată.

Aceasta deoarece, câtă vreme instanțele de fond au tranșat susținerea reclamantei, în sensul că nu există o faptă ilicită constând în aceea că intimata ar fi cesionat drepturi izvorând din contractul nr. x/2018, analiza unei fapte ilicite constând în încălcarea obligației de a raporta, încălcare motivată întocmai de această presupusă cesiune de drepturi, se constată că nu mai este relevantă.

Astfel, pentru a crea aparența incidenței prevederilor art. 5.3.3. din Anexa 2 la contract, se critică faptul că intimata nu și-a îndeplinit "obligația de raportare integrală a abonaților", câtă vreme a fost raportat numărul real de abonați pe care intimata B. i-a avut în administrare, acestea fiind două ipoteze distincte, al căror tratament a fost convenit de părți să fie realizat în mod diferențiat.

Din această perspectivă, se constată că reclamanta în mod eronat asimilează raportarea unui număr mai redus de abonați aflați în administrarea intimatei, cu netransmiterea raportului de abonați în termenul convenit, potrivit art. 5.3.3. din Anexa 2 la contract și deduce, pe cale de interpretare, că au fost încălcate obligația de a retransmite canalele A. către toți abonații rețelelor B. din localitățile prevăzute în Anexa 1 la contract și obligația de a raporta numărul acestor abonați, precum și de a achita taxa de licențiere pentru acești utilizatori.

Totodată, se reține că obligațiile intimatei izvorând din clauzele Anexei 2 la contract, privind raportarea numărului de abonați și achitarea taxei de licențiere aferente acestui volum nu au natura unor obligații de rezultat, materializate prin obligația de a menține anumite rețele sau de a păstra constant un anumit volum minimal de abonați, pentru care să fie achitată o taxă minimă de licențiere.

Tot în același context, se susține faptul că intimata ar fi încetat, în mod culpabil, să dețină avizele de retransmisie necesare funcționării, conform legii.

Renunțarea la avizele de retransmisie acordate de Consiliul Național al Audiovizualului aferente capetelor de rețea transferate unui alt operator nu poate fi considerată că reprezintă o neîndeplinire a obligațiilor contractuale, câtă vreme avizul de retransmisie este actul obligatoriu în baza căruia poate fi realizată retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii, potrivit art. 74 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, iar intimata a renunțat doar la acele avize aferente abonaților pe care nu i-a mai avut în administrare.

Așadar, în urma încheierii contractului de operare rețele cu C. și transmiterea administrării abonaților, menținerea avizelor eliberate de Consiliul Concurenței aferente head-end-urilor transferate nu se justifică și nu poate reprezenta o neîndeplinire a obligațiilor contractuale.

De asemenea, nu poate fi primită interpretarea dată art. 9.2 din Anexa 2 la contract în sensul că această obligație vizează toate rețelele și localitățile din Anexa 1 la contract, câtă vreme prevederea contractuală stabilește fără echivoc obligația de a se menține valabile autorizațiile necesare funcționării, adică a celor necesare în limita rețelelor și abonaților către care intimata presta servicii. Atâta timp cât aceasta nu a mai realizat retransmisia canalelor A. pentru o parte dintre rețelele și implicit abonații care au fost transferați către C., deținerea în continuare a acestor avize era lipsită de temei legal.

Totodată, nu va fi reținută nici asimilarea efectuată de reclamantă a raportării abonaților aflați în administrarea intimatei B., volum mai redus începând cu luna a 8-a 2020, cu netransmiterea raportului de abonați în termenul convenit, potrivit art. 5.3.3. din Anexa 2.

În ce privește critica vizând existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, Înalta Curte reține că dezvoltarea cuprinsă în memoriul de recurs nu determină analiza deciziei de apel din perspectiva greșitei aplicări sau interpretări a legii, ci presupune o reevaluare a situației de fapt, aspect ce contravine prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecință, față de limitarea legală a analizei ce trebuie făcută de instanța de recurs, Înalta Curte nu va proceda la examinarea acestei critici.

De asemenea, se constată că efectele contractului nr. x/2018 au încetat potrivit art. 9.3. din Anexa 2 la contract - Oferta Generală a A., conform căruia, începând cu data de 1 august 2020 contractul a încetat în parte, câtă vreme intimata B. nu mai deținea avizele de retransmise obținute de la Consiliul Național al Audiovizualului pentru fracțiunea de utilizatori transferați către C..

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 669/2022 din 14 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 669/2022 din 14 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2022.