ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 706/2022

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 din 12.03.2018 la Tribunalul Constanța, secția I civilă reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a solicitat încetarea si interzicerea practicilor de concurență neloiala din partea pârâților de captare sau atragere a piloților maritimi salariați ai firmei pentru desfășurarea activităților profesionale-salariale sau de altă natura in cadrul firmei E. S.R.L. si/sau altor firme unde pârâții persoane fizice sunt salariați; încetarea și interzicerea practicilor de concurenta neloiala din partea pârâților de captare-atragere, deturnarea clientelei reclamantei pentru desfășurarea activitatilor profesionale-comerciale sau de altă natură cu firma pârâtă E. S.R.L., F. S.A. și/sau altor firme unde pârâții persoane fizice sunt salariați; încetarea și interzicerea practicilor de concurenta neloiala din partea pârâților de denigrare a reclamantei și/sau a serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către pârâți de informații care nu corespund realității despre activitatea reclamantei de natură să ii lezeze interesele; obligarea pârâților in raport de măsura cu care au contribuit fiecare la producerea prejudiciului patrimonial cauzat reclamantei din vina și in legătură cu munca lor, in solidar, la repararea integrala a prejudiciului patrimonial cauzat reclamantei A. S.R.L. prin acțiunile de concurenta neloială, din deturnarea clientelei reclamantei, prin obligarea la plata sumelor de bani obținute sub orice forma de pârâți din aceste activități, evaluate provizoriu la 1.000.000 RON; obligarea pârâților in raport de măsura cu care au contribuit fiecare la producerea prejudiciului nepatrimonial cauzat reclamantei din vina și in legătura cu munca lor, in solidar, la repararea integrala a prejudiciului nepatrimonial - moral (daune morale), cauzat reclamantei prin acțiunile de concurenta neloiala, in cuantum de 500.000 RON (evaluare provizorie); obligarea pârâților in solidar ca după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, să suporte cheltuielile de publicare a dispozitivului prezentei hotărâri judecătorești intr-un ziar de larga circulație, pe pagina de internet a Autorității Navale Romane, a Administrației Porturilor Maritime Constanta, a Consiliului Concurentei, precum și obligarea pârâților din cererea principală la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1.1 indice 1,2,3,7 din Legea nr. 11/12.01.1991, actualizată, privind combaterea concurenței neloiale, art. 213, 215, 220, 1303, 1357, 1358, 1359, 1369, 1370, 1381, 1382, 1385, 1386 din C. civ., precum și cele ale art. 254-256 din Codul muncii coroborate cu dispozițiile de drept comun din C. civ. indicate.

Prin încheierea nr. 1429 din 6 iunie 2018 Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale funcționale, a constatat natura comercială a cauzei, având ca obiect obligația de a face, și a trimis cauza spre soluționare secției a II-a Civile din cadrul Tribunalului Constanța.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 377 din 9 aprilie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

Apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia civilă nr. 322/2020 din 8 octombrie 2020.

La data de 22 ianuarie 2021 împotriva deciziei civile nr. 322/2020 din 8 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței competente în vederea rejudecării acțiunii, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs recurenta a susținut că instanța de apel nu motivează hotărârea din punct de vedere al legalității competenței, limitând soluția la termenii conform legii, fără a susține un anumit text de lege ce să confere competență secției specializate în litigii cu profesioniști, deși ar fi aplicabile în raport de prevederile Codului muncii dispozițiile speciale ce conferă competența de judecată instanței specializate. Considerentele instanței de apel asupra pretinsei nesusțineri a apelului în ceea ce privește competența instanței de judecată nu sunt reale, deoarece reclamanta a solicitat anularea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei la instanța competentă potrivit art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.. Cu toate acestea, instanța de apel s-a considerat îndrituită să soluționeze cauza privind analiza competenței ca un incident procedural și nicidecum ca o problemă de fond.

Recurenta a considerat că litigiul pendinte este de competența secției I civile a Tribunalului Constanța, complet specializat-litigii de muncă, prin prisma calității speciale a intimaților raportat la obiectul cauzei, conform dispozițiilor speciale din Codul muncii raportate la prevederile materiale ale Legii nr. 11/1991 privind concurența neloială.

Recurenta a susținut că modalitatea de încetare a contractelor de muncă ale intimaților persoane fizice ce au deținut calitatea de salariat al reclamantei nu formează obiectul dosarului, concludent fiind faptul că răspunderea este antrenată pentru prejudicii rezultate din executarea contractului de muncă și nu ca urmare a unor raporturi pur civile ori profesionale.

S-a arătat că natura juridică a litigiului a rămas neclară, nefiind stabilit faptul că litigiile de dreptul concurenței, raportat la calitatea pârâților de angajați, ar fi de natură profesională, în condițiile în care salariatul desfășoară munca în temeiul unui contract de muncă, nefiind profesionist în exploatarea unei întreprinderi. Practic, instanța de apel creează un amestec nepermis între dispozițiile legale de drept civil cu cele de dreptul muncii și elimină prevederile de dreptul concurenței, asupra cărora nu prezintă nicio motivare.

Recurenta mai arată că instanța de apel a analizat art. 39 alin. (2) lit. d) din Codul muncii, însă a considerat că nu este aplicabil în cauză, deoarece contractele de muncă nu ar putea atrage răspunderea salariaților din punct de vedere concurențial.

În concluzie, recurenta consideră ca sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de apel nu a răspuns punctual motivelor cererii sale, ci s-a rezumat la indicarea unor texte de lege privind raporturile dintre profesioniști, pentru ca ulterior să se contrazică reținând că acestea nu s-ar aplica și persoanelor fizice, însă nu a indicat un text legal care să consacre o asemenea derogare.

Prin acțiunile întreprinse de pârâți este evidentă nerespectarea obligației de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu, fiind încălcate astfel prevederile art. 39 alin. (2) lit. d) din Codul muncii, s-a mai arătat.

Recurenta a susținut că, în cazurile ce privesc concurența nu sunt necesare probe directe sau emise de intimați, ca acte juridice pentru a fi reținute ca atare, ci sunt suficiente indicii fragmentare ce pot conduce la coincidențe care determină, în lipsa unor explicații rezonabile, existența unei înțelegeri anticoncurențiale de dezorganizare a recurentei în sensul Legii nr. 11/1991 privind concurența neloială.

Instanța de apel, în accepțiunea recurentei, a aplicat în mod eronat legislația specială pentru că în materie concurențială asemenea interdicții sunt stipulate generic, în prev. Legii nr. 11/1991 privind concurența neloială, acțiunea celor vătămați fiind analizată de la caz la caz în funcție de normele și principiile generale ale materiei - dreptul european al concurenței și nicidecum în raport de drept civil.

Deturnarea clientelei prin ajutorul acordat unui competitor de a se autoriza și de a presta servicii identice prin captarea personalului autorizat, specializat, constituie un caz clasic de competiție neloială, iar, în asemenea cazuri nu este necesară dovedirea producerii unor efecte prejudiciabile, ci este suficientă vocația de a se produce asemenea efecte, ipoteză care nu a fost analizată.

Instanța de apel analizează superficial și interpretează eronat prevederile legale incidente, deoarece modurile de captare a personalului - atragerea forței de muncă trebuie să respecte principiile bunei credințe, prin modalități legale, publice, fără a exista intenții ascunse, dolosive de dezorganizare a firmei competitoare și eliminarea acesteia de pe piață.

În concluzie, recurenta consideră că sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar considerentele instanței sunt unele contradictorii.

Recurenta a susținut că în materia practicilor anticoncurențiale, plecând de la premisa principial valabilă că activitățile pe care înțelegerile anticoncurențiale le implică au loc într-o manieră clandestină, documentele asociate acestora fiind reduse la minimum, prin jurisprudența C.J.U.E. s-a stabilit că instanța de judecata are dreptul la libera apreciere a probelor, singurul criteriu relevant fiind credibilitatea acestora. Înțelegerea de angajare a unui salariat la o firma concurentă pe același post ca cel deținut la firma concurentă, pentru desfășurarea de activitate identică cade automat sub incidența prev.art. 1 din Legea nr. 11/1991, fără a fi necesar să se demonstreze efectele acesteia pe piețele în cauză.

Recurenta a susținut că asemenea comportamente reprezintă încălcări prin obiect ale prevederilor concurențiale, chiar și în situația în care înțelegerea anticoncurențială nu a fost realizată la nivelul întreprinderii terțe, sau în situația în care la înțelegerea anticoncurențială a conlucrat un număr redus din numărul total al salariaților recurentei.

Recurenta a susținut că, prin semnarea contractului individual de muncă la o firmă concurentă, concomitent cu cel existent pentru desfășurarea unei activități identice, este evidentă intenția comună a părților de a acționa pe piață în sensul dezorganizării A. S.R.L..

În ceea ce privește existența faptei anticoncurențiale, recurenta a susținut că instanța trebuie sa valorifice în mod adecvat jurisprudența în materie a CJUE, îndeosebi hotărârea preliminară pronunțată în cauza C-8/08 T- Mobile Netherlands BV.

Recurenta a solicitat ca instanța de control judiciar să analizeze considerentele reținute nelegal de instanța de apel, în sensul că jurisprundeța europeană ar privi numai profesioniștii, deși nu există nici un text de lege ori o jurisprudență Curții Europene de Justiție în acest sens.

În cauză, s-a menționat, ne aflăm în fața unei veritabile răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, repararea prejudiciului urmând să fie efectuată prin plata unei despăgubiri prin hotărâre judecătorească.

Este de principiu, a mai arătat recurenta, că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare. Conform prev.art. 1357 clin C. civ. autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat și când acesta este urmare a atingerii unui interes al altuia, dacă interesul este legitim și serios, conform disp.art. 1359 din C. civ.. în cauza dedusă judecății interesul recurentei este unul serios, firma fiind afectată legitim și serios de acțiunile pârâților. Intimații sunt solidar răspunzători față de reclamantă potrivit disp.art. 1368,1369 din C. civ., prejudiciul fiind cauzat prin acțiunea simultană sau succesivă a tuturor.

Recurenta a arătat că prejudiciul moral este dificil de cuantificat, dar gravitatea faptelor, a acțiunilor concertate, a sumelor mari de bani ce constituie prejudiciul creat, o îndreptățește la acordarea unei sume de bani adecvate pentru repararea integrală a daunelor morale suferite de noi. A considerat recurenta că dezorganizarea firmei planificată meticulos de intimați, prin atragerea unei anumite categorii de salariați strict specializați și înalt calificați, piloții maritimi, a căror pregătire necesită cheltuieli mari coroborate cu durata corespunzătoare a studiilor de specialitate, obținerea unor calificative de trecere prin filtrul Autorității Navale Române în vederea obținerii unei certificări corespunzătoare a pregătirii lor profesionale, în profesia de pilot maritim, trebuie indemnizată la valoarea corespunzătoare sumelor de bani primite de la administratorul portului pentru prestarea serviciului public pilotajul navelor maritime pentru că suma de bani reflecta importanța prestării unui asemenea serviciu, dar și corelativ remunerarea este una corespunzătoare valorii muncii și eforturilor depuse. Dimpotrivă, acordarea unei despăgubiri modeste din punct de vedere material pentru daunele morale produse considerăm că nu este satisfăcătoare pentru repararea integrală a prejudiciului nepatrimonial produs întreprinderii reclamante.

La stabilirea concretă a vinovăției, a întinderii prejudiciilor materiale și morale create, recurenta a solicitat a se ține seama de faptul că a fost cauzat de profesioniști aflați în serviciul public al unei întreprinderi, fapt ce determină un grad ridicat de periculozitate.

La 26 martie 2021, intimații D. și C. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, a fost admis în principiu recursul și a fost prorogată discutarea excepției nulității recursului.

La termenul din 29 martie 2022, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului asupra căreia a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea situației de fapt și a probelor administrate în cauză, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității.

Recurenta și-a întemeiat în drept recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Recurenta a susținut că hotărârea nu ar fi fost motivată din punct de vedere al legalității competenței, nefiind indicat un text de lege care să confere competență secției specializate în litigii cu profesioniști, în sensul justificării nelegalității soluției instanței de apel, toate argumentele privind necompetența tribunalului.

Raportat la condițiile de invocare a acestui motiv de recurs, Înalta Curte reține că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în acest motiv de nelegalitate, nefăcând decât să reia, în aceeași modalitate, criticile expuse instanței de apel și care au primit o dezlegare din partea acesteia.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că instanța de apel nu a răspuns punctual motivelor cererii sale, ci s-a rezumat la indicarea unor texte de lege privind raporturile dintre profesioniști, pentru ca ulterior să se contrazică reținând că acestea nu s-ar aplica și persoanelor fizice, însă nu a indicat un text legal care să consacre o asemenea derogare.

Prin această critică recurenta nu invocă nemotivarea hotărârii, nici aspecte contradictorii sau străine de natura pricinii, ci își exprimă nemulțumirea față de considerentele reținute de instanța de apel în motivarea hotărârii, critică ce nu se încadrează în ipotezele legale prevăzute de acest motiv de nelegalitate.

De asemenea, deși a invocat motivul de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentei nu fac referire la greșita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate normele de drept material.

Astfel, deși sunt indicate în cuprinsul cererii de recurs dispoziții de drept material cuprinse în Legea nr. 11/1991, criticile au caracter general și nu se referă la modul concret în care ar fi fost încălcate aceste dispoziții legale prin decizia atacată.

În realitate, prin criticile invocate în susținerea recursului, se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat și care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, raportat la specificul acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate și nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Simpla reluare a situației particulare a litigiului și prezentarea, din nou, a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigențelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar acest mod de redactare a recursului nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de fond și nu a hotărârii pronunțate în apel.

Prin reluarea în integralitate a criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurentul tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv, cum este conceput memoriul de recurs al reclamantului.

Tocmai de aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar și nu doar reiterarea susținerilor de la judecata din instanța de prim control judiciar devolutiv.

Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și cum în cauză nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va constata nulitatea căii extraordinare de atac, în temeiul art. 248 și art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 322/2020 din 8 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, reținând culpa procesuală, în temeiul art. 453 C. proc. civ. va fi obligată recurenta să plătească intimatului-pârât D. suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 322/2020 din 8 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta să plătească intimatului-pârât D. suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2022.