ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1424/2021

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2018 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat, sub număr de dosar x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea de Asigurare-Reasigurare B. S.A. și pe intervenientul forțat C., solicitând obligarea instanței pârâtei la plata sumei de 8.177 RON, reprezentând daune materiale produse ca urmare a accidentului provocat de intervenientul C..

Prin sentința civilă nr. 1860 din 2 decembrie 2019, Judecătoria Râmnicu Sărat a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 8.177 RON, reprezentând valoarea reparațiilor necesare a fi efectuate ca urmare a avarierii autovehiculului x, în urma accidentului de circulație produs în data de 10.07.2018 din vina intervenientului forțat și costuri constatare, combustibil, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.315 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 515 RON - taxă judiciară de timbru, suma de 2.500 de RON - onorariu de avocat, iar suma de 1.300 de RON - onorariu de expert.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Societatea Asigurare-Reasigurare B. S.A., iar prin decizia civilă nr. 407 din 6 iulie 2020, Tribunalul Buzău, secția I civilă a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanta la plata către intimat a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta Societatea Asigurare-Reasigurare B. S.A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă sub același număr de dosar, x/2018

La termenul de judecată din 30 martie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, raportat la deciziile nr. 13/2020 și nr. 17/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursurile în interesul legii, a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale procesuale a secției I Civile a Curții de Apel Ploiești, pe care a admis-o prin încheierea de la acea dată, declinând competența de soluționare în favoarea secției a II-a Civilă.

Recursul a fost înregistrat la 8 aprilie 2021 pe rolul secției a II-a Civilă, sub număr de dosar x/2018

La termenul de judecată din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Ploiești a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a Civilă, pe care a admis-o prin încheierea de la acea dată, declinând competența de soluționare în favoarea secției I Civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat judecata, cauza fiind înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivare, prin raportare la considerentele deciziei nr. 17/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și la considerentele deciziei nr. 31/11.11.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, văzând și prevederile art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 136 C. proc. civ., s-a apreciat că, în speță, competența de soluționare a recursului revine instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat decizia recurată, iar nu instanței ierarhic superioare celei care se susține că ar fi trebuit să soluționeze cauza în primă instanță, potrivit criteriilor de stabilire a competenței.

Astfel, întrucât apelul a fost soluționat de către un complet care soluționează cauze civile din cadrul Tribunalului Buzău (în condițiile în care la nivelul tribunalului secția a II-a Civilă este secția specializată în soluționarea litigiilor cu profesioniști, asigurări de persoane și bunuri) este atrasă competența secției I Civilă din cadrul Curții de Apel Ploiești de soluționare a recursului împotriva deciziei atacate.

În consecință, competența în soluționarea căii de atac fiind câștigată de secția I Civilă, iar nu de secția specializată în materia asigurărilor de persoane și bunuri, în baza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și ale art. 132 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale, invocată din oficiu, și a declinat competența judecării recursului în favoarea secției I Civilă a Curții de Apel Ploiești.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două secții ale aceleiași instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ.:

"există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces", iar potrivit art. 136 alin. (1) din același cod:

"dispozițiile privitoare la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești".

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cele două secții ale Curții de Apel Ploieti, secția I civilă și secția a II-a Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece recursul formulat în cauză, declinările de competență între secțiile sesizate fiind reciproce.

Prin decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., forma în vigoare la data învestirii primei instanțe cu cererea de chemare în judecată (18 octombrie 2018), necompetența materială de ordine publică trebuia invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

De asemenea, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Dispozițiile art. 136 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că dispozițiile prezentei secțiuni (art. 129 - 135) privitoare la excepția de necompetență se aplică, prin analogie și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

Înalta Curte de Csație și Justiție subliniază că invocarea excepției de necompetență materială de ordine publică ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu mai este posibilă, în cauză având loc o consolidare a competenței materiale procesuale și funcționale, în mod definitiv, în privința instanței care a soluționat cererea.

De menționat sunt și considerentele deciziei nr. 31/11.11.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii - conform cărora:

"necompetența materială procesuală poate fi invocată de judecător sau de părți doar în fața primei instanțe sesizate, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în condițiile art. 131 din C. proc. civ. (...)".

Potrivit deciziei nr. 40/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii:

"organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare; (…) astfel, în condițiile reglementării în vigoare în perioada avută în vedere în prezenta cauză, competența trebuie atribuită instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea în fond, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului ierarhic din treaptă în treaptă (…)".

În consecință, având în vedere că obiectul recursului formulat în cauză îl reprezintă decizia civilă nr. 407/2020 din 6 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă, pentru identitate de rațiune, competența de soluționare a recursului revine secției din cadrul curții de apel corespunzătoare secției din cadrul tribunalului care a soluționat apelul.

De altfel, invocarea în cauză a excepției de necompetență funcțională prin raportare la calitatea părților ori obiectul și natura litigiului direct în recurs, aduce în discuție chiar competența materială a instanțelor de fond, cu nerespectarea dispozițiilor legale privind invocarea excepției de necompetență.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile a Curții de Apel Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2021.