ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 570/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 martie 2016 pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, sub nr. x/2016, reclamantul Teatrul Dramatic Fani Tardini a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Fundația A., obligarea acesteia la plata sumei de 324.620 RON, cu titlu de plăți încasate necuvenit în perioada 2012-2014, din care suma de 224.383 RON reprezintă valoarea diferențelor suplimentare dintre veniturile brute prezentate la decontare de pârâtă și veniturile brute datorate salariaților ei, suma de 72.948 RON reprezintă contravaloarea contribuțiilor de asigurări sociale și suma de 27.289 RON reprezintă contravaloarea îndemnizațiilor concediilor de odihnă a 19 angajați ai pârâtei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. La data de 12 ianuarie 2017, reclamantul și-a majorat cuantumul pretențiilor la suma totală de 355.146 RON, din care suma de 275.176 RON reprezintă valoarea diferențelor suplimentare dintre veniturile brute pre­zentate la decontare de pârâtă și veniturile brute datorate salariaților ei și suma de 79.979 RON reprezintă contravaloarea contribuțiilor de asigurări sociale, precum și penalită­țile de întârziere aferente debitului principal calculate până la data plății integrale a acestuia. La data de 15 mai 2017, pârâta a invocat excepția de nelegalitate a deciziei nr. 86/17.11.2014 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a ju­dețului Galați în baza căreia reclamantul și-a întemeiat pretențiile deduse judecă­ții. Tribunalul a dispus, la termenul de judecată din data de 26 mai 2017, introduce­rea în cauză a Curții de Conturi a României, prin Camera de Conturi a Județului Galați, pentru soluționarea excepției de nelegalitate.

Încheierea și sentința pronunțate de Tribunalul Galați Prin încheierea din 21 septembrie 2017, Tribunalul Galați, secția I civilă a respins excepția invocată de reclamant și de pârâta Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi a Județului Galați, privind inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a deciziei nr. 86/17.11.2014 emisă de Camera de Conturi a Județului Galați, invocată de pârâta Fundația Fundația A. Galați; a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a deciziei nr. 86/17.11.2014. Prin sentința civilă nr. 253 din 15 martie 2019, Tribunalul Galați, secția I civilă a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune privind pretențiile bănești anterioare datei de 18 martie 2013 (pentru perioada 1 ianuarie 2012-18 martie 2013), excepție invocată de pârâtă; a admis acțiunea formulată de reclamantul Teatrul Dramatic Fani Tardini; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 324.620 RON, reprezentând plăți nedatorate efectuate de reclamant în perioada ianuarie 2012- ianuarie 2014.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați Prin decizia nr. 136 A din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta Fundația A. împotriva încheierii din data de 21 septembrie 2017 și a sentinței civile nr. 253 F din 15 martie 2019, pronunțate de Tribunalul Galați, secția I civilă; a schimbat în parte încheierea din data de 21 septembrie 2017 în sensul că a admis excepția de nelegalitate a deciziei nr. 86/17.11.2014 - pct. II.3, liniuțele a II-a și a III-a; a menținut celelalte dispoziții ale încheierii din data de 21 septembrie 2017; a schimbat în tot sentința apelată și, în rejudecare, a admis excepția prescripției extinctive cu privire la pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 06 ianuarie 2013 și, în consecință, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata respectivelor sume de bani, ca fiind prescrise extinctiv; a respins ca nefondate restul pretențiilor; a obligat reclamantul-intimat să plătească pârâtei-apelante suma de 965 RON, cheltuieli de judecată avansate pentru soluționarea cauzei în primă instanță, și suma de 3.425,50 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recurs reclamantul Teatrul Dramatic Fani Tardini și pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate. 4.1. Recurentul-reclamant Teatrul Dramatic Fani Tardini a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea apelului ca nefondat și păstrarea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. A criticat reclamantul decizia instanței de apel, în esență, sub următoarele aspecte: Sub un prim aspect criticat, recurentul a susținut că în mod greșit a fost admisă excepția de nelegalitate a deciziei nr. 86/17.11.2014 a Camerei de Conturi a Județului Galați. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pot face obiectul excepției de nelegalitate doar actele administrative cu caracter individual, care pot fi atacate și printr-o acțiune directă în anulare. Împotriva măsurilor dispuse prin decizie, precum și a termenului stabilit pentru aducerea la îndeplinire a unora dintre aceste măsuri, conducătorul entității verificate poate depune/transmite contestație la structura Curții de Conturi care a emis decizia, potrivit pct. 204 din Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități. Conform art. 227 din același regulament, împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile legii contenciosului administrativ. Pe cale de consecință, obiectul acțiunii directe în contencios administrativ îl poate constitui numai încheierea prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi, iar nu și decizia însăși, care este supusă controlului în procedura administrativă, potrivit normei speciale. Așadar, decizia a cărei nelegalitate a invocat-o pârâta-apelantă nu poate fi supusă controlului instanței pe calea excepției de nelegalitate, astfel încât se impunea respingerea ca fiind inadmisibilă. În subsidiar, recurentul-reclamant a solicitat respingerea acestei excepții, ca netemeinică. Aceasta întrucât, în opinia recurentului, cu referire la prevederile art. 21, art. 29 alin. (1) și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, este nefondată aprecierea pârâtei-apelante în sensul că ar fi fost depășite atribuțiile Curții de Conturi prin faptul că a procedat la interpretarea contractului de asociere, constatând că plățile efectuate de Teatrul Dramatic nu erau efectiv datorate fundației, potrivit convenției părților. Aceste plăți au inclus sumele care au depășit nivelul salariilor aprobate prin statul de funcții al fundației și contractele individuale de muncă, precum și sumele reprezentând salariile a trei angajați ai pârâtei (contabil șef, consilier juridic și referent) care nu făceau parte din personalul artistic, tehnic sau de producție pentru care Teatrul Dramatic Fani Tardini avea obligația de plată a serviciilor prestate în temeiul contractului de asociere și fiecărui protocol de colaborare. În ceea ce privește afirmația pârâtei-intimate în sensul că la efectuarea controlului Curtea de Conturi nu ar fi avut în vedere un stat de funcții al Fundației A. valabil din 2013, a precizat că nu s-a putut ține cont de acest pretins stat de funcții, câtă vreme nu era înregistrat și aprobat și de către reclamant. În altă ordine de idei, nu se poate reține că dispozițiile O.G. nr. 21/2007 s-ar putea aplica prin analogie asocierii născute între reclamant și pârâtă, atâta timp cât prin contractul de asociere nu a luat ființă o persoană juridică nouă, căreia să-i fie aplicabil statutul special al entităților reglementate de O.G. nr. 21/2007. Scopul contractului de asociere era doar asigurarea personalului necesar punerii în scenă a spectacolelor artistice organizate de Teatrul Dramatic Fani Tardini, acesta neavând obligația de a asigura veniturile tuturor angajaților necesari funcționării fundației ca persoană juridică (incluzând contabil, consilier juridic, referent). Sub un alt aspect criticat, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a admis în mod eronat excepția prescripției extinctive pentru anumite sume pe care le datorează intimata, respectiv în ceea ce privește pretențiile anterioare datei de 18.03.2013. Raportându-se la prevederile art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2517 și art. 2528 alin. (2) din C. civ., în opinia sa, momentul de la care a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că plățile erau nedatorate este cel al comunicării deciziei nr. 86/17.11.2014 a Camerei de Conturi a Județului Galați, iar nu chiar momentul fiecărei plăți. Pe de altă parte, plățile succesive pe care teatrul le-a realizat se încadrează în categoria celor prevăzute în cuprinsul art. 2526 teza a II-a din C. civ., iar nu la teza I a aceluiași text de lege. Astfel, rezultă că prestațiile efectuate în temeiul protocolului de colaborare nu trebuie privite individual, ci ca alcătuind un tot unitar, ca și în cazul plății unui preț în rate. Prin urmare, în acest caz, plățile aferente acestui interval trebuie privite în ansamblu, iar începutul prescripției se va raporta la ultima dintre ele, respectiv cea din ianuarie 2013, când au fost plătite salariile aferente lunii decembrie 2012. În perioada ianuarie- decembrie 2012, reclamantul a efectuat plăți către pârâtă în baza Protocolului de colaborare din 09 ianuarie 2012 încheiat pe o durată de un an. Prin urmare, în acest caz, plățile aferente acestui interval trebuie privite în ansamblu, iar începutul prescripției se va raporta la ultima dintre ele, respectiv cea din ianuarie 2013, când au fost plătite salariile aferente lunii decembrie 2012. Chiar dacă s-ar aprecia că reclamantul trebuia să cunoască faptul că nu datora sumele în cauză încă de la momentul plății, prin raportare la luna ianuarie 2013, termenul de prescripție de 3 ani s-ar fi împlinit în ianuarie 2016, când teatrul a ieșit din pasivitate, comunicând fundației notificarea din 06 ianuarie 2016. Sub un ultim aspect criticat, recurentul-reclamant a arătat că în mod corect Camera de Conturi a județului Galați a constatat existența unui prejudiciu constând în plata unor sume de bani peste nivelul datorat în temeiul contractului de asociere încheiat cu pârâta. În speță, nu s-a făcut dovada aprobării statelor de funcții de către consiliul director al fundației, astfel cum impun dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Înscrisurile depuse de pârâta despre care susține că reprezintă statele de funcții din perioada 2011-2014 sunt semnate de una sau două persoane, deși potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, consiliul director este format din cel puțin 3 membri; nu sunt datate, astfel încât să poată fi opuse unei alte persoane într-un proces, în conformitate cu prevederile art. 278 alin. (1) din C. proc. civ. Pe de altă parte, statele de funcții din 2012-2013 nu pot constitui motiv de anulare a deciziei Camerei de Conturi, întrucât este necesar să se constate aprobarea acestora de către Teatrul Dramatic Fani Tardini și Municipiul Galați. Potrivit contractului de asociere și protocoalelor de colaborare, nivelul veniturilor personalului artistic, tehnic și de producție suportat de către reclamant este cel convenit de către părți. Or, părțile nu au aprobat alt stat de funcții decât cel din 2011, pe care baza căruia Curtea de Conturi a analizat situația plăților. 4.2. Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și, în rejudecare, respingerea excepției de nelegalitate a deciziei nr. 86/17.11.2014, emisă de Camera de Conturi a județului Galați, ca neîntemeiată. A criticat pârâta decizia instanței de apel, în esență, sub următoarele aspecte: Contractul este legea părților, care au obligația să-l respecte potrivit adagiului pacta sunt servanda. El are forță obligatorie și în raport cu instanța de judecată, care nu este în drept să-i modifice conținutul, astfel cum în mod greșit a procedat instanța de apel. În opinia recurentei-pârâte, curtea de apel, reținând că "(...) este lipsită de relevanță nemenționarea personalului administrativ în cuprinsul clauzelor contractuale - Contractul de asociere și Protocolul de colaborare n.n. (...)", a interpretat actele juridice schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al clauzelor înscrise în acestea, încălcând astfel principiului libertății de voință a părților și principiul legalității. În sensul celor anterior menționate, recurenta-pârâta a invocat decizia de speță nr. 3234/23.10.2014 a instanței supreme prin care s-a reținut că instanța este datoare să respecte legea, iar, în speță, legea este dată de art. 969 din C. civ. (art. 1169 noul C. civ.), neavând posibilitatea de a adăuga la contractul părților, în caz contrar fiind înfrânt principiului libertății de voință a părților și principiul legalității. Așadar, instanța învestită cu soluționarea unui litigiu referitor la executarea contractului este obligată să se pronunțe numai în limitele stabilite în contract. A mai arătat recurenta că Teatrul Dramatic a efectuat plăți către Fundația A. în baza unor documente din care nu rezultă obligațiile de plată ale teatrului, așa cum au fost prevăzute în contractul de asociere/protocol. De asemenea, s-a constatat efectuarea de plăți către fundație fără a se respecta prevederile contractuale, în sensul că prestațiile către teatru să se facă numai de personalul tehnic și de producție, iar valoarea prestației nominale să fie la nivelul veniturilor înscrise în starul de funcții aprobat legal de către Consiliul Director al fundației. Plățile făcute peste nivelul sumelor prevăzute în statul de funcții aprobat reprezintă venitul brut a 3 persoane angajate la Fundație care ocupă funcțiile de contabil șef, consilier juridic și referent, care nu fac parte din colectivul artistic necesar realizării producției culturale la Teatrul Dramatic și diferența între venitul brut stabilit în documentele de plată și venitul stabilit în statul de funcții aprobat de Consiliul Director al Fundației, pentru personalul care a efectuat prestații Teatrului. Prejudiciul aferent măsurii ce face obiectul excepției de nelegalitate este în cuantum de 324.620 RON. Prin urmare, a conchis recurenta, soluția instanței de apel date excepției de nelegalitate este greșită.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Fundația A. a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, și menținerea deciziei curții de apel, ca fiind legală. În susținerea poziției sale procesuale, cu referire la excepția de nelegalitate, instanța de apel a soluționat cauza din perspectiva celor tranșate în dosarul nr. x/2015, prin decizia nr. 3422 din 20 decembrie 2017 a Curții de Apel Galați, rămasă irevocabilă ca urmare a admiterii în parte a recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 943/2016, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare formulată împotriva deciziei nr. 92/02.12.2014 a Camerei de Conturi a Județului Galați. Același contract de asociere, nr. x/18.10.2010, a făcut obiectul respectivului litigiu ce a luat naștere ca urmare a unor măsuri similare dispuse de Camera de Conturi a Județului Galați cu ocazia controlului efectuat la Teatrul Muzical Nae Leonard având ca obiect justificarea plăților ce nu au fost acordate personalului artistic tehnic și de producție implicat direct în realizarea programului minimal de producții culturale (spectacole și concerte), considerentele urmând a se reține și în prezenta cauză, pentru evitarea riscului de a se statua în mod diferit, în acel fel asigurându-se ordinea și stabilitatea juridică. Drept urmare, soluția pronunțată de instanța de apel cu privire la excepția autorității de lucru judecat, cu aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat, este legală și în acord cu prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. civilă potrivit principiului res judicata pro veritate habetur. În privința soluției date excepției prescripției, intimata a arătat că, în cadrul contractului de asociere, raportul juridic derulat a fost unul de tipul prestație-contraprestație, unde prestația a fost reprezentată de asigurarea salariaților necesari recurentei reclamante, iar contraprestația de achitarea sumelor necesare efectuării plăților salariale, acestea fiind cuantificate și decontate lunar, în mod succesiv. Plățile efectuate succesiv se circumscriu în categoria celor prevăzute de art. 2526 teza I din C. civ. efectul întreruptiv al adresei nr. x din 06 ianuarie 2016 nu putea opera asupra termenului de prescripție deja împlinit, iar efectele de ștergere a prescripției, conform art. 2541 alin. (1) din C. civ., pot afecta doar perioada cuprinsă între luna ianuarie 2013 și luna ianuarie 2016. Or, după cum rezultă din raportul de expertiză contabilă, pentru perioada 2013-2014, recurentul-reclamant a plătit chiar sume mai mici, nicidecum mai mari, astfel încât nu poate justifica pretențiile aferente acestei perioade. În plus, prin decizia nr. 19/2019 pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat că actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii. Prin urmare, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune al recurentei-reclamante se impune a fi socotit a curge de la data efectuării fiecărei plăți în parte, în perioada ianuarie 2012 - ianuarie 2014, și nicidecum de la data comunicării decizie nr. 86/17.11.2014 de către Camera de Conturi a Județului Galați. Cu privire la fondul cauzei, intimata s-a apărat susținând că s-a solicitat suma de 324.620 RON, reprezentând plăți nedatorate efectuate în perioada ianuarie 2012- ianuarie 2014, în condițiile în care cuantumul pretențiilor este format și din suma de 27.298 RON considerată a fi decontată nejustificat în perioada iulie- august 2013, reprezentând contravaloarea indemnizației de concediu de odihnă de care au beneficiat 19 salariați. Or, această ultimă sumă a făcut obiectul pct. 11.3 din decizia nr. 86/17.11.2014 a Camerei de Conturi a Județului Galați, care a fost anulat urmare a admiterii în parte a contestației prin încheierea nr. 46/20.05.2015 a Curții de Conturi.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 27 ianuarie 2021, completul filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul Teatrul Dramatic Fani Tardini și de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva deciziei nr. 136 A din 10 octombrie 2019, pronunțată Curtea de Apel Galați, secția I civilă și a fixat termen pentru judecata recursurilor la data de 23 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea din 11 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus preschimbarea, din oficiu, a termenului de judecată de la data de 23 martie 2021 la data de 09 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că ambele recursuri declarate sunt nefondate, potrivit considerentelor expuse în cele ce succed. II.1. Recursul pârâtei Curtea de Conturi a României Recursul pârâtei este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., argumentându-se, în esență, soluționarea greșită a excepției de nelegalitate a deciziei nr. 86/2014 emisă de Camera de Conturi a Județului Galați, rezultat al încălcării principiilor generale care consacră forța obligatorie a contractului, libertatea de voință a părților și legalitatea. Criticile recurentei-pârâte sunt nefondate. Înalta Curte are în vedere că litigiul de fond, în care a fost invocat acest mijloc procesual de apărare, are ca obiect acțiunea în restituirea plății nedatorate, formulată de reclamantul Teatrul Dramatic "Fani Tardini" în contradictoriu cu pârâta Fundația "A." Galați, vizând prestații bănești încasate în perioada ianuarie 2012 - ianuarie 2014, cu titlu de diferențe suplimentare între veniturile brute decontate și cele cuvenite potrivit statului de funcții aprobat pentru 19 angajați ai pârâtei din categoria personal tehnic și de producție și, respectiv, de drepturi salariale plătite pentru 3 angajați ai pârâtei (consilier juridic, contabil șef și referent) care nu fac parte din categoria personalului artistic, tehnic sau de producție, vizat de contractul de asociere și de protocoalele de colaborare încheiate între părțile litigante. Demersul judiciar declanșat de reclamant, pe tărâmul plății nedatorate, este fundamentat pe decizia nr. 86/2014 emisă de Curtea de Conturi a Județului Galați - obiect al excepției de nelegalitate admise prin hotărârea recurată -, prin care s-au reținut, între alte măsuri de înlăturare a abaterilor de la legalitate și regularitate, și cele circumscrise prejudiciului rezultat din plățile nelegale efectuate de către teatrul reclamant pentru serviciile prestate de personalul angajat al fundației pârâte, mai exact cei 19 salariați, din categoria personal tehnic și de producție plătit peste nivelul salarial prevăzut în statul de funcții aprobat, precum și cei 3 angajați din categoria personal administrativ. Astfel cum a reținut curtea de apel pe baza înscrisurilor dosarului, în temeiul Hotărârii Consiliului Local al municipiului Galați nr. 296/12.08.2010 a fost încheiat contractul de asociere (anexă la actul administrativ) între Municipiul Galați, Teatrul Muzical "Nae Leonard" Galați și Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați, pe de o parte, și Fundația "A." Galați având ca membru fondator Consiliul Local Galați, pe de altă parte. Scopul declarat al asocierii, potrivit art. 1 al actului administrativ, constă în oferirea către cetățenii municipiului Galați de spectacole și concerte culturale prin intermediul instituțiilor specializate, iar obiectul contractului de asociere, definit în art. 1, este constituit din realizarea în comun a unui program minimal de producții culturale - spectacole și concerte. În executarea contractului de asociere, părțile contractante au încheiat protocoale de colaborare (nr. 1031/03.01.2012 și nr. 613/21.12.2012), în cuprinsul cărora au fost convenite, între altele, regulile și elementele referitoare la asigurarea de către teatrul reclamant a finanțării obligațiilor fundației pârâte, privitoare la plata drepturilor salariale cuvenite "colectivului artistic, tehnic și de producție" angajat al fundației, necesar realizării obiectivului asocierii. Invocând încălcarea principiului pacta sunt servanda, recurenta-pârâtă susține că soluția curții de apel modifică nepermis contactul părților, nesocotind astfel principiul libertății de voință și principiul legalității. Aceasta întrucât, în opinia recurentei-pârâte, raționamentul juridic extinde nelegal sfera angajaților fundației pârâte cărora li se cuvin drepturi salariale datorate de către teatrul reclamant, și la categoria personalului administrativ (consilier juridic, contabil șef și referent), în condițiile în care clauzele contractuale stipulate în contractul de asociere și protocoalele de colaborare vizează expres doar "personalul artistic, tehnic și de producție". Pe de altă parte, același raționament al curții de apel validează, potrivit criticilor formulate, plăți nelegale efectuate pentru 19 angajați ai fundației pârâte, peste nivelul veniturilor înscrise în statul de funcții aprobat. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, soluția dată excepției de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual nu nesocotește nicidecum principiul forței obligatorii a contractului, consacrat atât în vechea, cât și în noua reglementare a C. civ. (art. 969 alin. (1) și, respectiv, art. 1270 alin. (1), din care decurg, drept consecințe imediate, atât regula conformității executării, potrivit căreia părțile contractante sunt ținute să execute întocmai obligațiile la care s-au îndatorat, cât și regula simetriei, conform căreia contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege. Aceasta întrucât, motivarea curții de apel nu se bazează pe interpretarea acelor clauze contractuale dedicate categoriilor de angajați care desfășoară activitățile ce formează obiectul asocierii, într-o manieră de natură a înfrânge ori limita în vreun fel forța obligatorie a contractului, cum susține fără temei recurenta. Dimpotrivă, întreaga construcție argumentativă pornește de la interpretarea sistematică a clauzelor contractuale referitoare la categoriile de personal ("artistic, tehnic și de producție"), în lumina scopului declarat al asocierii și, deopotrivă, a naturii și obiectului acesteia, pentru a reține mai apoi aplicabilitatea dispozițiilor art. 11 și art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, în considerarea naturii juridice a asocierii, aceea de contract de prestări servicii, guvernat de dispozițiile speciale ale O.G. nr. 21/2007. Or, potrivit art. 11 din actul normativ anterior evocat "Instituțiile de spectacole sau concerte pot recurge la externalizarea, în condițiile legii, a unor servicii, inclusiv a celor tehnice, administrative și de producție", iar conform art. 12 alin. (1) "Funcționarea instituțiilor de spectacole sau concerte se asigură de către personalul artistic, tehnic și administrativ care își desfășoară activitatea în baza contractelor individuale de muncă, a celor încheiate potrivit prevederilor legale privind dreptul de autor și drepturile conexe sau în baza unor contracte reglementate de C. civ..". Ca atare, în mod corect a argumentat curtea de apel lipsa de relevanță a omiterii categoriei personalului administrativ din enumerarea cuprinsă în clauzele contractuale, câtă vreme asocierea în discuție are regimul unui contract de prestări servicii încheiat în condițiile legii speciale, iar prețul contractului este format nu doar din veniturile aferente personalului artistic, tehnic și de producție pus la dispoziția instituției de cultură, ci, la aprecierea și cuantificarea lui, trebuie avute în vedere și alte costuri pe care fundația pârâtă le suportă pentru a-și putea îndeplini obligațiile asumate, anume costurile generate de plata drepturilor bănești cuvenite acestei categorii de personal, care este esențialmente necesară administrării personalului majoritar și gestionării altor aspecte ivite în derularea raporturilor contractuale. Așadar, obligațiile bănești datorate celor trei angajați ai pârâtei, din categoria personalului administrativ, care conferă caracter legal plății sumelor de bani efectuate de reclamant, își află izvorul în lege, iar nicidecum într-o interpretare a actului juridic de natură să modifice respectivele clauze contractuale, contrar principiului pacta sunt servanda privit din unghiul simetriei. Referitor la critica potrivit cu care au caracter nelegal și plățile efectuate în beneficiul a 19 angajați din categoria personalului tehnic și de producție, pentru ceea ce depășește nivelul veniturilor înscrise în statul de funcții aprobat, Înalta Curte are a observa că nemulțumirile recurentei-pârâte supun analizei aprecierea forței doveditoare a materialului probator administrat în proces, cu privire specială asupra documentelor justificative pentru plata drepturilor salariale și a raportului de expertiză contabilă, ceea ce constituie un veritabil control de temeinicie al deciziei atacate și, în consecință, iese din sfera controlului de legalitate permis instanței de recurs. Prin urmare, soluția de admitere a excepției de nelegalitate a deciziei emise de camera de conturi județeană a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivul de recurs invocat vădindu-se a fi nefondat. II.2. Recursul reclamantului Teatrul Dramatic Fani Tardini Recursul reclamantului este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin criticile de nelegalitate invocându-se, în esență, soluționarea greșită a excepției de nelegalitate și a excepției prescripției extinctive. Cu referire la excepția de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual anterior menționat, Înalta Curte are a observa, mai întâi, faptul că soluția dată de curtea de apel acestui mecanism procesual incidental a fost criticată sub aspectul inadmisibilității excepției de nelegalitate. Însă, excepția de inadmisibilitate raportată obiectului mijlocului procesual în discuție a fost examinată și respinsă de prima instanță, iar soluția nu a fost atacată în apel, dobândind prin urmare autoritate de lucru judecat. În atare condiții, reiterarea excepției inadmisibilității direct în recurs s-a făcut cu neobservarea dispozițiilor imperative cuprinse în art. 459 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., critica recurentului, formulată omisso medio, urmând a fi respinsă. Celelalte critici aduse soluției de respingere a excepției de nelegalitate, încadrabile în motivul de casare invocat, sunt comune celor deja examinate în cele ce preced, rațiunile expuse în privința caracterului nefondat al recursului părții adverse fiind valabile deopotrivă și pentru acest al doilea recurs. Argumentele expuse suplimentar în memoriul de recurs urmează, de asemenea, a fi respinse întrucât, pe de o parte, vizează în principal procesul de apreciere a probatoriului și urmărește reevaluarea situației de fapt, în cadrul căreia s-a reținut de către curtea de apel încadrarea prestațiilor bănești aferente personalului tehnic și de producție în limitele nivelului datorat potrivit contractului de prestări servicii, ceea ce conferă valențele unui veritabil control de temeinicie. Pe de altă parte, critica axată pe ideea aplicării greșite a procedeului analogiei legii, peste limitele reglementate de art. 10 din C. civ., este vădit nefondată. Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu a asimilat personalul de producție la care se referă clauzele contractuale, celui administrativ, în sensul dat de O.G. nr. 21/2007, ci a stabilit, în cadrul situației de fapt, apartenența celor trei angajați la categoria de personal care intră, în chip limpede, în domeniul de reglementare al prevederilor art. 11 și art. 12 alin. (1) din legea specială anterior referită, realizând mai apoi, în cadrul silogismului judiciar, aplicarea normelor legale incidente la împrejurările de fapt astfel stabilite. În continuare, luând în examinare criticile de nelegalitate aduse modului de soluționare a excepției prescripției extinctive, Înalta Curte reține caracterul vădit nefondat al acestora. Astfel, prin criticile formulate, recurentul-reclamant a susținut teza potrivit căreia termenul general de prescripție a început să curgă de la data comunicării deciziei Camerei de Conturi a Județului Galați nr. 86/17.11.2014, conform art. 2528 din C. civ. sau, cel mai devreme, de la data ultimei plăți efectuate în ianuarie 2013, fiind vorba despre prestații succesive care alcătuiesc un tot unitar, potrivit art. 2526 din același cod. Pe de altă parte, a susținut incidența și a efectului întreruptiv de prescripție, produs de notificarea transmisă pârâtei la data de 6 ianuarie 2016. Înalta Curte are în vedere că, fiind vorba despre prestații bănești, acțiunea reclamantului-recurent, în restituirea plății nedatorate, este o acțiune personală, prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, conform art. 2517 din C. civ. Regula generală în privința începutului prescripției este consacrată de art. 2523, potrivit căruia "Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui". În cazul acțiunii de tipul celei în discuție, asimilată ipotezei prevăzute de art. 2528 alin. (1) din C. civ., astfel cum prevede in terminis norma de trimitere conținută în alin. (2) al aceluiași articol, termenul de prescripție începe să curgă din momentul în care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască faptul plății nedatorate și persoana obligată la restituire. În cauză, recurentul plasează cele două momente alternative (subiectiv și obiectiv) în punctul dat de comunicarea deciziei camerei de conturi, emisă la data de 17.11.2014, în raport cu care cererea introductivă înregistrată la data de 18.03.2016 apare ca nefiind prescrisă. Teza susținută de recurentul-reclamant ignoră însă statuările obligatorii cu valoare de principiu consacrate în cuprinsul deciziei nr. 19/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului". Rațiunile care au fundamentat dezlegarea dată în cadrul acestui mecanism de unificare jurisprudențială sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în litigiul pendinte, din perspectiva momentului care marchează începutul termenului de prescripție. Prezintă relevanță statuările inserate în cuprinsul paragrafelor 46, 57, 58, 60, 61, 64 și 65, care au următorul conținut: "46. Așadar, indiferent de constatările unor organe de control cu privire la caracterul datorat sau nedatorat al drepturilor salariale achitate de angajator, acesta trebuia în momentul plății să cunoască dacă plata bănească către angajați era în concordanță cu dispozițiile care reglementau plata salariilor, dată la care evident angajatorul cunoștea identitatea angajaților cărora le-a acordat drepturi bănești. (…) 57. Paguba constatată, preexistentă raportului Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control, trebuia să fie cunoscută independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât raportul a fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entității controlate. 58. Prin urmare, paguba este rezultatul exclusiv al propriei culpe cu privire la modalitatea de gestionare a resurselor financiare ale entității controlate, care, potrivit legii, trebuia să declanșeze mecanisme interne în ceea ce privește controlul de gestiune financiară, precum controlul de legalitate, controlul financiar preventiv, controlul financiar intern sau auditul. (…). 60. Izvorul obligației debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată. 61. Cum prescripția extinctivă se raportează la dreptul de recuperare a pagubei și la faptul sau actul generator al acestui drept, rezultă că invocarea actului de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control este irelevantă, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dispoziție legală care să dispună explicit că acesta reprezintă punctul de plecare al cursului prescripției extinctive. (…). 64. Din această perspectivă, a susține că momentul curgerii termenului de prescripție este cel al datei la care a fost emis actul de control de către Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control ar însemna a se lăsa lipsită de eficiență însăși instituția prescripției, care sancționează pasivitatea în exercițiul dreptului subiectiv, o pasivitate care nu poate fi justificată de entitatea controlată pe necunoașterea și neaplicarea dispozițiilor legale. 65. De asemenea, a considera că începutul cursului prescripției extinctive este condiționat de existența unui control financiar în materia acordării de drepturi derivate din raportul de muncă ar însemna a condiționa acest moment al prescripției extinctive de un eveniment viitor și incert/nesigur." Așadar, momentul de început al cursului prescripției dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor bănești nu este marcat de comunicarea actului de control întocmit de camera de conturi, cum susține fără temei recurentul, ci de momentul efectuării plății, când acesta trebuia să cunoască împrejurarea că a făcut o plată nedatorată. Fiind vorba de un raport obligațional cu sorginte într-un contract de prestări servicii, cu executare succesivă prin natura lui, devine incidentă regula specială consacrată de art. 2526 teza întâi din C. civ., cursul prescripției raportându-se la data la care fiecare prestație a devenit exigibilă. Aplicabilitatea celei de-a doua teze a articolului anterior enunțat, susținută de recurent, nu poate fi primită, întrucât prestațiile lunare executate nu alcătuiesc un tot unitar, în accepțiunea textului de lege, fiind exclusă, prin urmare, calcularea termenului de prescripție începând cu data ultimei plăți efectuate în ianuarie 2013. Drept urmare, aplicând întocmai regulile în materie, curtea de apel a reținut deplin legal incidența sancțiunii prescripției dreptului material la acțiune în privința pretențiilor anterioare datei de 6 ianuarie 2013, întrucât a operat efectul întreruptiv produs de punerea în întârziere a pârâtei, realizată prin notificarea din 6 ianuarie 2016 urmată de înregistrarea cererii de chemare în judecată la 18 martie 2016, concluzie susținută de prevederile art. 2537 pct. 4 raportat la art. 2540 din C. civ. Așadar, instanța de apel a dat deplină eficiență actului întreruptiv de prescripție, critica recurentului bazându-se pe argumentul greșit că prescripția, deși împlinită pentru pretențiile anterioare datei de 6 ianuarie 2013, mai putea fi înlăturată și începută alta, prin efectul notificării din 6 ianuarie 2016. Cele din urmă critici menționate în memoriul de recurs, vizează, în realitate, temeinicia soluției de respingere a pretențiilor neprescrise, întrucât urmăresc reaprecierea probatoriului dosarului și restabilirea situației de fapt, în contextul în care soluția de admitere a excepției de nelegalitate a actului administrativ de control, pe care și-a fundamentat reclamantul-recurent dreptul pretins, a produs consecința prevăzută de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în sensul că instanța de prim control judiciar a judecat apelul fără a mai ține seama de acest act. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondate recursurile declarate. Reținând culpa procesuală a ambilor recurenți și dispozițiile art. 453 alin. (1) și 455 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând cheltuieli de cazare și transport în sumă de 701,68 RON, caracterul real, necesar și rezonabil al acestora fiind dovedit cu înscrisurile depuse la dosar.