ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1061/2022

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

În dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel București, reclamanta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a solicitat anularea în parte a Deciziei de soluționare a contestației fiscale prealabile nr. 406/18.12.2014 emisă de ANAF-DGSC, cu privire la suma de 214.385.212 RON reprezentând obligații suplimentare de plată menținute de ANAF – DGSC în sarcina reclamantei, dar și cu privire la soluția de respingere a contestației fiscale privind diminuarea bazei impozabile cu suma de 154.161.869 RON provenind din elemente de natură cheltuielilor și veniturilor suplimentare; anularea deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/21.01.2014 și a Raportului de inspecția fiscală nr. x/21.01.2014 ambele emise de ANAF – DGAMC în ceea ce privește suma de 214.385.212 RON reprezentând obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina reclamantei, reținându-se, alături de argumentația ce tinde la nulitatea/anulabilitatea actelor contestate, și motivele de incertitudine a întinderii creanței fiscale, precum neluarea în calcul în sensul diminuării bazei impozabile la determinarea impozitului pe profit a sumei de 154.161.869 RON provenind din elemente de natura cheltuielilor și veniturilor suplimentare; subsecvent admiterii petitelor 1, 2 și 3 să se constate că debitul în sumă totală de 214.385.212 RON menținut în sarcina reclamantei, este nedatorat, cu consecința exonerării de la plata acestuia sau, în subsidiar, în ipoteza menținerii parțiale a impunerii fiscale prin diminuarea bazei impozabile la determinarea impozitului pe profit cu suma de 154.161.869 RON și/sau prin reaprecierea juris dictio a unor cheltuieli deductibile din perspectiva impozitării pe profit și/sau cu privire la care reclamanta și-a exercitat în mod legal dreptul de deducere din perspectiva aplicării regimului TVA și/sau aplicării corecte de către reclamantă a dispozițiilor legale privind obligațiile de plată la fondul de șomaj, să se constate că suma înlăturată prin impunerea fiscală (principal și accesorii – dobânzi/majorări de întârziere și penalități de întârziere) este nedatorată cu consecința exonerării de la plata acesteia; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2015, la punctul 3.1. sunt indicate ca motive de nelegalitate a Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/21.01.2014 și a Raportului de inspecția fiscală nr. x/21.01.2014 ambele emise de ANAF – DGAMC aspecte referitoare la decăderea pârâtei ANAF din dreptul de a își valorifica creanțe anterioare deschiderii procedurii insolvenței, susținându-se că odată intervenită sancțiunea decăderii, aceasta împiedică însăși emiterea titlului de creanță reprezentat de Decizia de impunere nr. x/21.01.2014.

Prezenta cauză – x/2020 - are ca obiect anularea actelor administrative fiscale nr. x emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Marilor Contribuabili să restituie suma de 214.385.212 RON, cu obligarea la plata dobânzii și penalităților de întârziere în conformitate cu prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală.

Suma de 214.385.212 RON a fost stabilită prin Decizia de impunere nr. x/21.01.2014, decizie contestată în dosarul nr. x/2015 iar o parte din argumentele pentru care, în prezenta cauză se solicită restituirea acestei sume sunt prezentate în cadrul situației de fapt și sunt aceleași cu cele pentru care se solicită în dosarul nr. x/2015 anularea deciziei de impunere prin care a fost stabilită creanța a cărei restituire se cere în prezenta cauză.

Hotărârea/Încheierea pronunțată în cauză

La data de 11 octombrie 2020, Curtea de Apel București– secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea judecarea cauzei formulată de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale S.A., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel București, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În argumentele expuse în susținera soluției, instanța reținut că, aspectele referitoare stabilirea creanței de 214.385.212 RON, raportat la data deschiderii procedurii de insolvență, urmează a fi analizate în cadrul dosarului nr. x/2015 și au, în opinia acesteia, o înrâurire hotărâtoare în prezenta cauză, a cărei dezlegare depinde de stabilirea legalității titlului de creanță reprezentat de Decizia de impunere nr. x/21.01.2014.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 11 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, a promovat recurs reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. .

Învocând ca temei de drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., a admiterea recursului, casarea încheierii din 11 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

În criticile expuse în susținerea motivelor de recurs, recurenta- reclamantă a arătat, la data de 27.02.2020 după parcurgerea procedurii prealabile, a formulat cerere de chemare in judecata in contradictoriu cu Ministerul Finantelor Publice – Agentia Nationala de Administrare Fiscala – Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care a solicitat:

I. Anularea actelor administrative fiscale nr. x emise de Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, comunicate si inregistrate la Hidroelectrica cu nr. x/26.11.2019 si nr. x/08.01.2020;

II. Obligarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala prin Directia Generala a Marilor Contribuabili sa restituie suma de 214.385.212 RON, cu obligarea si la plata dobanzii si penalitatilor de intarziere in conformitate cu prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală

III. Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu solutionarea prezentei cauze.

A arătat ca la data 06.11.2019, în temeiul art. 168 din Legea nr. 207/2015, reclamanta a formulat o cerere de restiture a unor sume reprezentand taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, platite in plus sau necuvenit si pentru care nu exista obligatie de declarare catre ANAF – Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili si prin care am solicitat restituirea sumei de de 214.385.212 cu dobanzile aferente pana la momentul platii efective, având că aceasta suma a fost executata in mod nelegal de catre ANAF, asa cum vom arata in continuare.

Prin decizia civila nr. 641A pronuntată in Dosarul x/2016 (Anexa nr. 1) Tribunalul Bucuresti a anulat în mod definitiv executarea silita efectuata de ANAF – DGRFP Bucuresti AFP Sector 1 impotriva SGB deschisa de Hidroelectrica la A., iar ulterior a refuzat în mod nejustificat restituirea sumelor executate în mod nelegal de la recurentă, sustinand ca intoarcerea executării o poate solicita doar entitatea executată, respectiv A., care la rândul sau refuza sa solicite in mod nejustificat intoarcerea executării. Or, în aceste conditii recurenta a uzitat de prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015, formuland o cerere de restiture a sumelor reprezentand taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, platite in plus sau necuvenit si pentru care nu exista obligatie de declarare, ce au fost executat in mod nelegal.

În aceste conditii în care ANAF – DGRFP Bucuresti Administratia Sector 1 a Finantelor Publice este decazuta din dreptul de a-si mai valorifica aceasta creanta, este fara putinta de tagada ca solutionarea dosarului nr. x/2015 va putea influenta solutionarea prezentei cauze.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv nemotivarea încheierii de sedinta pronuntata în data de 11.10.2020 de suspundare a cauzei nr. x/2020

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta- reclamantă a susținut că, instanta de judecata nu a motivat nici în fapt si nici în drept incheierea de sedinta pronuntata in data de 11.10.2020 prin care a dispus suspendarea solutionarii cauzei nr. x/2020, ci a evidentiat o situatie de fapt, sustinand ca decizia de impunere nr. x/21.01.2014 ce face obiectul contestatiei din dosarul nr. x/2015 se refera la aceeasi creanta ce face obiectul dosarului nr. x/2020, insa aceste aspecte au fost evidentiate in chiar cuprinsul cererii de chemare in judecata si era de domeniul evidentului ca in cele doua cererii sa se regaseasca acelesi motivari ale situatiei de fapt, fiind vorba de o decizie de impunere contestata si creanta aferenta acesteia.

Apreciază recurenta că încheierea de sedinta din data de 11.10.2020 prin care s-a dispus suspendarea solutionarii cauzei nr. x/2020 nu are o motivare care sa justifice suspendarea cauzei în raport de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv incheierea de sedinta din data de 11.10.2020 de suspundare a cauzei nr. x/2020 a fost data cu aplicarea gresita a normelor de drept material;

Arată recurenta că, așa cum rezultă din conținutul SGB (Scrisorii de Garanție Bancară nr. x), în scopul neînceperii/suspendării executării silite a obligațiilor fiscale având un cuantum de 214.385.212 RON impuse la plată prin Decizia de impunere nr. x din 21.01.2014, subscrisa am ordonat A. emiterea SGB în favoarea ANAF – DGAMC.

Prin Decizia nr. 135/10 martie 2016, ulterior emiterii SGB (scrisorii de garanție bancară), Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a decis în mod definitiv respingerea cererii de admitere la masa credală a creanței în scopul garantării căreia a fost emisă SGB și, în plus, a constatat pierderea dreptului ANAF – DGAMC (Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Administrare a Marilor Contribuabili) de a-și mai realiza această creanță, atât în cadrul insolvenței, cât și în cadrul oricărei proceduri ulterioare închiderii procedurii de insolvență a Hidroelectrica.

În data de 06.09.2016, DGRFPB-AS1FP (Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – București – Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice) transmite A. o somație informă, fără a fi însoțită de un titlu executoriu emis de organul de executare (astfel cum prevăd dispozițiile art. 230 Codul de procedură fiscală) prin care pune în vedere emitentului SGB să achite suma de 214.385,212 RON.

În data de 14.09.2016, tardiv, dezicându-se de refuzul transmis anterior, A. efectuează plata sumei de 214.385,212 RON către ANAF, în urma interpretării cu rea-credință a dispozițiilor din cuprinsul Contractului de credit nr. x din 09.02.2016, inclusiv definiția noțiunii de Obligație Financiară și a obligațiilor asumate privind procedura de executare a SGB, asa cum sa constatat ulterior prin admiterea in mod definitiv a contestatiei la executare ce a facut obiectul dosarului nr. x/2016

Cererea recurentei formulată în cadrul contestatiei la executare, de obligare a ANAF la restituirea sumei de bani (intoarcerea executarii) a fost respinsă prin aceeași decizie civilă nr. 641A din 06.03.2019 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2016, justificat de faptul ca nu Hidroelectrica a fost executata, ci A., iar A. nu a formulat cerere de intoarcere a executarii.

Plata efectuată de A. nu a fost o plată în cadrul executării SGB, ci o plată efectuată în cadrul unei executări silite în care A. avea calitatea de debitoare. Așadar, A. nu a plătit în calitate de emitent al SGB, ci în calitate de debitoare directă în raport de ANAF, ceea ce este nelegal.

Recurenta nu are niciun drept de regres împotriva ANAF in urma admiterii contestației la executare, ci numai A. are dreptul la repunerea în situația anterioară ca urmare a anulării actelor juridice ce au determinat plata în contul ANAF, iar singurul mijloc legal la indemână al reclamantei era să formuleze cererea de restituire a sumei executate in mod nelegal, în temeiul art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Mai arată că, ANAF a înteles să uziteze de acest mijloc abuziv si nelegal de valorificare a creantei prin executarea SGB, întrucât daca ar fi solicitat executarea creantei direct de la sediukl recurentei, i-ar fi fost opusa decaderea pe legea nr. 85/2006 potrivit sentintei civile nr. 6458/17.07.2015 pronuntata de judecatorul sindic în dosarul x/2012

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de sedinta din data de 11.10.2020 pronunțata de Curtea de Apel Bucuresti în dosarul nr. x/2020 și trimiterea cauzei în vederea continuării judecatii cauzei.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât M.F.P. - A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea încheierii atacate prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ce vizează suspendarea facultativă "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Se observă că măsura suspendării reprezintă un incident în cursul desfășurării acțiunii și are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată din cauza unor împrejurări voite de părți sau independente de voința lor, aceste prevederi reglementând un caz de suspendare facultativă a judecății, și anume, când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Din cuprinsul dispozițiilor mai sus-menționate, rezultă că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecății de îndeplinirea unei condiții procedurale, respectiv, existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, și a unei condiții de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanței pe marginea necesității suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre rezultatul celeilalte judecăți și modalitatea de soluționare a cauzei civile în care se pune problema incidenței prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Din această perspectivă Înalta Curte reține că prima instanță a reținut, în mod corect, că în cauză sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei.

Este de subliniat că, fiind vorba despre o suspendare facultativă, măsura dispunerii suspendării reprezintă atributul exclusiv al judecătorului de a aprecia dacă o asemenea măsură se justifică și îndeplinește condițiile cerute de textul de lege invocat.

Prin caracterul permisiv al dispozițiilor art. 413 (1) C. proc. civ., judecătorul are posibilitatea să cenzureze în fiecare caz utilitatea suspendării, întregul sistem de drept procedural românesc bazându-se pe dreptul de apreciere al judecătorului, prerogativă pe care instanța de fond a exercitat-o în sensul adoptării măsurii suspendării cauzei.

Posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, ca și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil în vederea unei mai bune administrări a actului de justiție, precum și în respectarea principiului aflării adevărului, instanța fiind datoare să valorifice în interesul tuturor părților din proces, dispozițiile legale incidente fără a aduce atingere drepturilor și interesele legitime ale celorlalte părți.

Constatând că, acest caz de suspendare legală facultativă vizează o chestiune prejudicială de a cărei rezolvare depinde soluția ce urmează a se pronunța în cauza susceptibilă de aplicarea textului legal anterior citat și are rolul de a preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți.

Din norma enunțată, rezultă că suspendarea va putea fi dispusă în contextul îndeplinirii anumitor condiții, și anume: să fie vorba de două judecăți pendinte; să privească existența sau inexistența unui drept; de existența sau inexistența acelui drept, să atârne în tot sau în parte dezlegarea pricinii în care s-a solicitat suspendarea.

Condiția existenței sau inexistenței unui drept are în vedere însă un drept în sens substanțial iar nu procedural, cum este în cauză cel legat de reprezentarea părților în proces.

Dosarul nr. x/2020 - are ca obiect anularea actelor administrative fiscale nr. x emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Marilor Contribuabili să restituie suma de 214.385.212 RON, cu obligarea la plata dobânzii și penalităților de întârziere în conformitate cu prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. dosar x/2015, recurenta a contestat atât Decizia nr. 406 din 18. 12. 2014 emisă de către Direcția Generală Soluționare Contestațiii din cadrul ANAF cât și Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-MC7/21. 01. 2014 și Decizia nr. 851/21.01.2014 emise de către D.G.A.M.C.

Suma de 214.385.212 RON a fost stabilită prin Decizia de impunere nr. x/21.01.2014, decizie contestată în dosarul nr. x/2015 iar o parte din argumentele pentru care, în prezenta cauză se solicită restituirea acestei sume sunt prezentate în cadrul situației de fapt și sunt aceleași cu cele pentru care se solicită în dosarul nr. x/2015 anularea deciziei de impunere prin care a fost stabilită creanța a cărei restituire se cere în prezenta cauză.

În situația faptică expusă este evident și de netăgăduit că soluționarea acestei acțiuni este în strânsă legătură cu acțiunea ce face obiectul Dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel București, având în vedere cele menționate anterior.

Înalta Curte are în vedere faptul că posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, ca și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. În vederea unei mai bune administrări a actului de justiție, precum și în respectarea principiului aflării adevărului, instanța este datoare să valorifice în interesul tuturor părților din proces, dispozițiile legale incidente fără a aduce atingere drepturilor și interesele legitime ale celorlalte părți.

Este de menționat în acest sens și practica Curții Constituționale, care, în Decizia sa nr. 29 din 27 ianuarie 2004, a reținut că suspendarea cauzei într-o astfel de ipoteză este de natură să preîntâmpine situațiile în care instanțele judecătorești (și nu numai) ar pronunța hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți. Suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul desfășurării judecății și are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariției unor împrejurări voite de părți sau independente de voința lor.

Prin urmare, suspendarea cauzei de față, în raport de o împrejurare ce determină incidența unui caz de suspendare a cauzei de drept facultativă pentru instanță este în total acord cu cerința de a asigura părții ce a demarat prezentul litigiu, un acces la instanță într-un termen rezonabil, în raport de exigențele instituite de art. 6 din Convenția CEDO, astfel că argumentele prezentate în susținerea motivelor de recurs sunt nefondate.

Or, în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza de față, judecătorul fondului a analizat nu doar îndeplinirea condiției de ordin procedural, considerentele încheierii reflectând analiza obiectului și a împrejurările de fapt și de drept pentru care instanța a concluzionat în sensul înrâuririi pe care o poate avea hotărârea instanței de contencios, în dosarul nr. x/2015, asupra modalității de dezlegare a prezentei cauze de contencios administrativ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.