ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2336/2021

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2019 din data de 31.05.2019 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând valoarea triplului remunerațiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în cadrul punctelor de lucru ale paratei - Săli de jocuri C., în perioada aprilie 2016- aprilie 2019, valoare estimata provizoriu la 9.638.784 RON, inclusiv TVA;

În subsidiarul capătului 1 al prezentei cereri de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata:

a) sumei reprezentând valoarea remunerațiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în punctele de lucru ale pârâtei în perioada aprilie 2016- aprilie 2019, remunerații estimate provizoriu la suma de 3.212.928 RON, inclusiv TVA;

b) penalităților de întârziere calculate până la data de 18.04.2019 pentru întârzierea plății remunerațiilor estimate provizoriu și specificate la lit. a) a punctului 1 al prezentei cereri de chemare în judecată, penalități în sumă de 9.657.601 RON;

c) la plata penalităților de 0.5%/zi de întârziere începând cu data de 19.04.2019 și până la data plății efective a sumei menționate la lit. a) a punctului 1 al prezentei cereri de chemare în judecată;

Prin sentința civilă nr. 2611 din 20 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 686A din 21 aprilie 2021 s-au respins, ca nefondate, apelul principal și apelul incident formulate de apelanta-reclamantă A. și de apelanta-pârâtă B. S.R.L. .

Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs reclamanta A..

În motivarea recursului se susține, în esență, că:

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 264 C. proc. civ. potrivit căruia instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor, întrucât nu a analizat înscrisurile reprezentate de contractele autorizație licență neexclusivă încheiate între reclamanta A. și D. și nici notificarea nr. x/4.08.2019 ce emană de la pârâtă.

Totodată, recurenta arată că hotărârea recurată este dată și cu încălcarea pct. 1 și 2 lit. b) din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011, cu modificările publicate prin Decizia ORDA nr. 198/2012 coroborat cu art. 131

2

alin. (8) devenit art. 165 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, care instituie prezumția legală de utilizator de opere muzicale în scop ambiental în cazul în care spațiile sunt dotate cu mijloace tehnice care permit redarea sunetelor sau imaginilor însoțite de sunet, raportat la faptul că instanța de apel a reținut deja că spațiile în litigiu sunt dotate cu astfel de mijloace tehnice.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 19 iunie 2021 și a fost repartizat aleatoriu completului C9.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepția tardivității și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare expres prevăzute de lege, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile și apărările formulate și de prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepțiile invocate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și le va respinge ca atare, pentru cele ce succed:

Analizând excepția tardivității recursului, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere următoarele:

Potrivit art. 485 C. proc. civ. "Termenul de recurs este de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Conform art. 183 alin. (1) C. proc. civ.: "Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen."

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că decizia atacată a fost comunicată către reclamantă la data de 5 mai 2021, astfel cum reiese din procesul-verbal aflat la dosarul curții de apel, iar recursul a fost depus la data de 4 iunie 2021, prin scrisoare poștală, astfel cum rezultă din ștampila poștei, dosar recurs.

Drept urmare, față de data depunerii cererii, în modalitatea permisă de art. 183 alin. (1) C. proc. civ., declararea căii de atac la data de 4 iunie 2021 s-a făcut în termenul legal, motiv pentru care Înalta Curte va respinge excepția tardivității ca neîntemeiată.

Analizând excepția nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte reține că motivele dezvoltate prin cererea de recurs pot fi analizate prin raportare la pct. 5 și 8 ale alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., ținând seama de împrejurarea că recurenta a adus critici modului în care instanța de apel și-a îndeplinit atribuțiile procedurale relative la evaluarea ansamblului probelor administrate precum și modalității de interpretare și aplicare a reglementărilor conținute de Metodologie. Astfel excepția este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.

Recursul este însă nefondat, pentru considerentele ce succed:

Prin primul motiv de recurs, se reproșează neanalizarea ansamblului probator administrat, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la contractele licență neexclusivă încheiate de recurentă cu D. și la notificarea nr. x din 4 august 2019 emisă de către pârâtă.

Această critică este formulată cu neobservarea trăsăturilor specifice apelului - cale de atac devolutivă ale cărei limite sunt date de criticile susținute prin cererea de apel, potrivit art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

Din analiza motivelor de apel nu reiese că s-ar fi invocat, în fața instanței de prim control judiciar, împrejurarea de fapt că pârâta ar difuza programele rețelei D. .

Prin urmare, fără temei se reproșează instanței de apel că nu a valorificat mijloace de probă pe care partea însăși nu le-a evocat și susținut ca fiind unele ce ar fundamenta vreuna dintre criticile concret susținute prin cererea de apel.

În mod similar, recurenta nu a evidențiat în ce modalitate ar fi relevat difuzarea de opere muzicale (în incinta sălilor de joc deținute de pârâtă) notificarea nr. x din 4 august 2019 emisă de către pârâtă, notificare din care reiese (după cum recurenta însăși evocă) deținerea de televizoare destinate difuzării produselor proprii și programelor sportive.

Trebuie observat că situația de fapt reținută de instanța de apel este că pârâta deține televizoare în sălile de joc și că aceste aparate sunt utilizate cu alte scopuri, anume că sunt folosite exclusiv pentru posturile și canalele sportive de interes pentru activitatea de pariuri.

Or, concluziile astfel reținute reliefează o evaluare concretă și efectivă a înscrisului - notificare, însă într-un sens diferit de cel propus de recurentă.

Cum recursul nu permite reevaluarea probelor, Înalta Curte nu poate proceda la o verificare a corectitudinii modului de evaluare adoptat de instanța de apel.

Prin cel de al doilea motiv de recurs se susține încălcarea de către instanța de apel a pct. 1 și 2 lit. b) din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011 coroborat cu art. 131

2

alin. (8) din Legea nr. 8/1996.

Și acest motiv de recurs este nefondat, având în vedere considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor pct. 1 și 2 din Decizia ORDA nr. 266/2011:

"1. Utilizatorii de opere muzicale în scop ambiental au obligația ca, înaintea oricărei utilizări de opere muzicale, să obțină din partea A. autorizația licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale și să plătească remunerații potrivit tabelului din prezenta metodologie, indiferent de durata efectivă a utilizării. 2. În sensul prezentei metodologii, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) comunicare publică a operelor muzicale în scop ambiental - comunicarea uneia sau mai multor opere muzicale făcută într-un loc deschis publicului ori în orice loc în care se adună sau are acces, concomitent ori succesiv, un număr de persoane care depășește cercul normal al unei familii și al cunoștințelor acesteia, indiferent de modalitatea realizării comunicării și de mijloacele tehnice folosite, cu scopul de a crea ambianța pentru desfășurarea oricărei alte activități ce nu necesită în mod indispensabil utilizarea operelor muzicale;b) utilizator de opere muzicale în scop ambiental - orice persoană juridică sau fizică autorizată, care deține ori folosește cu orice titlu (de proprietate, administrare, concesiune, închiriere, subînchiriere, împrumut etc.) spații, închise ori deschise, în care sunt instalate sau deținute aparate și orice alte mijloace tehnice ori electronice cum ar fi: televizoare, receptoare radio, casetofoane, combine muzicale, echipament informatic, CD-player, instalații de amplificare și orice alte aparate ce permit recepția, redarea sau difuzarea sunetelor sau imaginilor însoțite de sunet."

Formulând această critică, recurenta ignoră faptul că premisa necesară a încasării remunerației ce corespunde drepturilor patrimoniale al autorilor de opere muzicale este utilizarea prin comunicare publică a operelor din această categorie, o atare premisă rezultând fără echivoc nu numai din titulatura Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 266/2011 - privind remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental -ci și din pct. 1 al aceleași Metodologii.

Definiția dată categoriei "utilizator de opere muzicale" la pct. 2 lit. b) din Metodologie nu este una de natură a genera, prin ea însăși, raporturi juridice obligaționale pentru că această reglementare trebuie observată și interpretată în mod sistematic și teologic spre a corespunde nu numai sensului actului administrativ-normativ în care se regăsește ci și sensului și scopului protecției pe care legea cadru o conferă dreptul de autor de opere muzicale prin art. 12-13 coroborat cu art. 123

1

alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 8/1996 (forma în vigoare în perioada la care se referă litigiul).

Prin urmare, nu se poate reține că instanța de apel ar fi făcut o aplicare eronată a prevederilor pct. 1 și 2 din Metodologie coroborat cu art. 131

2

alin. (8) din Legea nr. 8/1996, în condițiile în care situația de fapt stabilită pe baza probelor a fost aceea că pârâta intimată nu realizează, în mod concret și efectiv, acte de comunicare publică de opere muzicale în scop ambiental și că deținerea de aparate tv are ca unic scop difuzarea de imagini care prezintă interes pentru activitatea de pariuri.

Având în vedere considerentele expuse, urmează a se dispune, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ., respingerea, ca nefondat, a recursului, astfel cum acesta a fost susținut prin criticile analizate în precedent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității declarării recursului și excepția nulității recursului, ca nefondate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A., A. împotriva deciziei nr. 686A din 21 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2021.