ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2578/2023

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a Civilă la data de 29.07.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată în calitate de pârâtă, societatea B. S.R.L., solicitând ca în urma dezbaterilor și a probelor ce vor fi administrate, să fie pronunțată o hotărâre prin care să fie obligată pârâta:

Prin sentința civilă nr. 2002/20.12.2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 3541,04 RON - remunerații cu TVA aferente perioadei 1.04.2018-30.06.2021 plus 2543,50 de RON - penalități calculate până la data de 28.07.2021 și în continuare până la plata datoriei principale, la plata sumei de 3772,50 de RON x 3 cu titlu de despăgubiri pentru comunicarea prestațiilor artistice, până la data de 30.06.2021.

A fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată, fiind obligată pârâta la plata sumei de 1000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1577 A din 31 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2002/20.12.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca nefondat, fiind obligat apelantul la plata sumei de 900 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta B. S.R.L., neîntemeiat în drept.

Prin motivele de recurs pârâta arată că, în mod greșit a fost obligată să plătească un total de 18.402,04 RON, ce include triplul sumei de 3772,50 RON, motivat de faptul că nu ar fi declarat spațiile administrative ale societății.

Instanța de apel a reținut la pag. 4 că penalitățile de întârziere au fost acordate și calculate de prima instanță de fond în temeiul raporturilor contractuale consfințite între părți prin contractul de licență neexclusivă nr. 4949/29.11.2016.

Consideră că aspectul referitor la nedeclararea spațiului administrativ este contrazis prin hotărârea recurată, în sensul că spațiul a fost declarat prin însăși contractul menționat.

Apreciază că sancțiunea este nelegală și depășește caracterul contravențional pe care legea i-l conferă.

Solicită schimbarea deciziei atacate, anularea în parte sentinței și respingerea acțiunii, având în vedere că suma de 2543,50 de RON nu reprezintă o obligație contractuală, iar suma de 3772,50 RON nu a fost legal cuantificată, prin obligarea sa la plata triplului acesteia fiind depășit cuantumul presupusului debit conform Codului de procedură fiscală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prin demersul judiciar înregistrat pe rolul Tribunalului București, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L.:

Reclamanta a precizat că, pentru primele două petite ale cererii de chemare în judecată solicită angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, având în vedere existența convenției nr. 4949/29.11.2016 cu privire la camerele de hotel, iar pentru următoarele două capete de cerere a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale pentru spațiile de lucru nedeclarate, aferente unității de cazare, respectiv recepția hotelului și restaurantul, invocând în argumentarea acțiunii introductive dispozițiile art. 1349 și art. 1350 C. civ., Legea nr. 8/1996 și metodologiile cuprinse în Decizia ORDA nr. 120/2016 și Decizia ORDA nr. 60/2019.

Înalta Curte constată că nu există pretinsa contradicție semnalată de către recurentă câtă vreme primele două capete de cerere privesc remunerații pentru camerele de hotel, declarate și pentru care s-a încheiat convenția dintre A. și pârâtă, iar pentru acestea se datorează remunerația și penalitățile contractuale prevăzute de metodologie - pct. 3.4 din Metodologia emisă în baza Legii nr. 8/1996 și aprobată prin Decizia ORDA nr. 120/2016, iar capetele 3 și 4 din cerere privesc remunerații pentru comunicarea publică în restaurant și recepția hotelului, nedeclarate; pentru acestea Tribunalul a reținut că se angajează răspunderea delictuală și a acordat triplul remunerațiilor conform art. 3.12 din metodologie, excluzând penalitățile de la 3.4 din același act normativ.

Așadar, nu poate fi primită nici susținerea recurentei în sensul că triplul remunerațiilor nu este datorat întrucât nu ar reprezenta o obligație contractuală. Înalta Curte observă că pentru ipoteza faptei ilicite a fost adoptată prin Metodologia negociată și opozabilă tuturor utilizatorilor de la data publicării în Monitorul Oficial forma despăgubirii constând în triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deținută autorizația-licență neexclusivă pentru spațiile nedeclarate.

Câtă vreme conduita recurentei-pârâte de a nu achita remunerații este cea care a generat prejudiciul pe care, în final, îl percep cei îndreptățiți a încasa aceste sume de bani, iar obligarea acesteia la plata triplului remunerației care ar fi fost legal datorate reprezintă un criteriu legal pentru asigurarea reparării prejudiciului cauzat artiștilor interpreți sau executanți, în temeiul răspunderii civile delictuale, cu consacrare expresă în dispozițiile art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 și în metodologia aplicabilă, în mod corect pârâta a fost obligată la plata acestor sume.

Față de aceste aspecte se constată că nu există o contradicție în motivarea deciziei atacate, pentru că o parte din pretenții sunt de natură contractuală, iar celelalte sunt de natură delictuală, iar fiecare dintre acestea are o argumentare în fapt și în drept diferită.

Recurenta a mai susținut că triplul remunerațiilor de la pct. 3 al acțiunii depășește cuantumul debitului și contravine Codului de procedură fiscală, invocat generic, însă această alegație nu poate fi primită întrucât aceste sume nu au natura unor creanțe fiscale, ci reprezintă obligații de natură civilă, corelative utilizării unor drepturi conexe ale artiștilor, interpreților și producătorilor de fonograme, subiecte de drept privat.

În legătură cu excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimata-reclamantă, Înalta Curte reține caracterul ei nefondat, motivele cererii de recurs încadrându-se, așa cum rezultă din cele ce preced, în acela prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, reținând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1577 A din 31 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Cât privește cererea formulată de intimată, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. (căzută în pretenții în recurs) la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata A., conform tranzacției bancare de la dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1577 A din 31 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 1500 RON către intimata-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2023.