ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 112/2021

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2021

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 februarie 2017 pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, sub număr de dosar 696/121, reclamanta A. S.A. Galați a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F., G. și H., respectiv pe pârâții I., J., K., L., M., N. și O., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 1.300.783,41 RON.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Decizia nr. 13/20.03.2014 emisă de Camera de Conturiîn urma controlului efectuat de această instituție s-a concluzionat că, în perioada 2012-2013 reclamanta nu a respectat tarifele minime aprobate de Consiliul Local și astfel nu a încasat venituri suplimentare, prejudiciul fiind calculat până la data de 31.01.2017 și reprezintă diferență de tarif, penalități de întârziere, taxe judiciare de timbru și onorariu de expert suportate de către reclamantă pentru acțiunile introduse împotriva debitorilor. A mai precizat reclamanta că, deși acționarul unic, Consiliul Local, a stabilit anumite tarife, Consiliul de Administrație al reclamantei a stabilit prin HCA 25/2009 și HCA 9/2012, un tarif inferior. În opinia reclamantei, vinovați de producerea prejudiciului sunt membrii consiliului de administrație care au adoptat hotărârile menționate, precum și salariații care au semnat contractele cu tariful diminuat, respectiv nr. 2766/07.03.2012, nr. 9553/16.09.2012, nr. 9990/27.10.2010.

În drept, a invocat prevederile art. 254 alin. (1) Codul muncii.

Pârâtul J. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâții L., O., N. și K. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C. proc. civ., Legea nr. 62/2011, art. 254,255,268,272 din Codul muncii, art. 1357,1381,1382 C. civ., art. 155 și următoarele din Legea nr. 31/1990.

Pârâții B., C., D., E., G. și H. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Totodată, pârâții au formulat cerere de chemare în garanție a Municipiului Galați, respectiv Consiliul Local, I., J., L., M., N., O., K., solicitând obligarea acestora la plata prejudiciului pe care vor fi obligați să-l suporte.

În drept, au fost invocate dispozițiile Decretului nr. 167/1958, art. 254 din Codul muncii, art. 72 C. proc. civ.

Pârâta M. a formulat întâmpinare prin a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune față de data încheierii contractelor prin care reclamanta a precizat că s-a creat prejudiciul, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 06.12.2017 reprezentantul pârâților B., C., D., E., G. și H. a precizat că nu înțelege să mai susțină excepția nulității cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 1362 din 20 decembrie 2017 Tribunalul Galați, secția I civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâți. A respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. Galați, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., G., H., I., F., J., K., L., M., N., O., ca fiind prescrisă. A disjuns cererea de chemare în garanție formulată de pârâții B., C., D., E., G. și H. și a dispus formarea unui nou dosar, având ca părți reclamanții B., C., D., E., G. și H. și pârâții Municipiului Galați, respectiv Consiliul Local, I., J., L., M., N., O., K.. A dispus obligarea reclamantei la plata a câte 1000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, pârâților B., C., D., E., G., H., J., K., L., M., N. și O..

Prin decizia civilă nr. 586/2018 din 4 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în complet de divergență,a fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.A. Galați, împotriva sentinței civile nr. 1362 din 20 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă. A fost anulată în parte sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în ceea ce-i privește pe pârâții B., C., D., E., F., G. și H., I.. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate. S-a respins ca inadmisibil apelul declarat de pârâta I., împotriva aceleiași sentințe civile. A fost obligată apelanta să plătească intimaților-pârâți J., K., L., M., N. și O. câte 1.000 RON fiecăruia, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În ceea ce privește pretențiile apelantei-reclamante vizând obligarea intimaților-pârâți salariați J., K., L., M., N. și O., în solidar la plata sumei de 1.300.783,41 RON, instanța de apel a reținut că, în mod legal, instanța de fond le-a considerat ca fiind prescrise în raport cu dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii având în vedere că apelanta-reclamantă a luat cunoștință despre împrejurările pentru care se solicită antrenarea răspunderii patrimoniale a intimaților-pârâți în perioada2012-2013,perioadă la care patrimoniul angajatorului a fost micșorat prin emiterea facturilor.

Cum acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 23.02.2017 iar pretențiile formulate în cauză vizează anii 2012 și 2013, s-a reținut că în mod legal prima instanță a constatat că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului de prescripție extinctivă de 3 ani.

Referitor la chestiunea în divergență ce a vizat împrejurarea dacă a intervenit sau nu prescripția dreptului la acțiune în ceea ce îi privește pe cei 8 intimați-pârâți care au avut calitatea de membri ai Consiliului de administrație, respectiv de reprezentant AGA cât și stabilirea momentului de la care prescripția a început să curgă pentru aceștia, aspecte litigioase invocate prin apelul declarat în cauză de reclamantă, instanța de apel a reținut că, deși în cazul răspunderii contractuale a salariaților ce au avut contracte individuale de muncă se poate admite faptul că termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă sau coincide cu data producerii prejudiciului, în cazul răspunderii civile delictuale termenul de prescripție este cel prevăzut de dispozițiile art. 2523 din noul C. civ., în sensul că a început să curgă de la data când societatea a cunoscut că s-a produs un prejudiciu, respectiv după efectuarea verificărilor și depunerea de către Camera de conturi a județului Galați a raportului de control nr. x/25.02.2014.

Prima instanță și-a întemeiat soluția pronunțată în cauză referitoare la prescripția dreptului la acțiune în mod nediferențiat, prin raportare exclusivă la conținutul prevederilor art. 211 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social și ale art. 268 alin. (1) lit. c) Codul muncii referitoare la răspunderea patrimonială a salariaților față de angajator, omițând însă cauza juridică diferită a răspunderii patrimoniale în cazul membrilor consiliului de administrație și a reprezentantului AGA, astfel cum s-a indicat prin însăși acțiunea introductivă.

Potrivit prevederilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele speciale prevăzute în această lege, iar potrivit art. 155 alin. (1) din lege acțiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate, aparține adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112.

Rezultă astfel că răspunderea membrilor consiliului de administrație operează în baza unor reguli distincte având ca temei mandatul exercitat și dispozițiile legii speciale, respectiv în cazul reprezentantului adunării generale a acționarilor, în lipsa identificării și precizării de către părți a unor reguli juridice distincte, în baza unui contract civil de mandat, în toate cazurile fiind vorba despre o răspundere civilă de natură contractuală, pusă de reclamantă pe seama unor fapte ilicite săvârșite în legătură cu executarea mandatului.

Potrivit dispozițiilor art. 2523 din noul C. civ. prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

În conformitate cu prevederile art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate, aparține adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112. Adunarea generală desemnează cu aceeași majoritate persoana însărcinată să exercite acțiunea în justiție.

Față de considerentele avute în vedere de adunarea generală a acționarilor în calitatea de titular al acțiunii în răspundere patrimonială îndreptată împotriva administratorilor societății, formularea acțiunii civile în justiție la data de 23.02.2017 apare ca fiind realizată în termenul legal, nefiind afectată de prescripție extinctivă.

La 26 noiembrie 2018,pârâții B., C., D., E., G., H. și F. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 586/2018 din 4 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Recurenții - pârâți se raportează la motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. în considerarea cărora solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În argumentarea cererii de recurs, după referiri cu privire la admisibilitatea căii de atac exercitate, se susține, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 399 alin. (2) și (3) C. proc. civ., motivat de împrejurarea că prin decizia recurată s-a stabilit un tip de răspundere cu opinie majoritară și, cu opinie separată, un alt tip de răspundere, fără ca această chestiune de divergență să fie adusă la cunoștința intimaților-pârâți și fără ca aceștia să se poată apăra în cadrul dezbaterilor, pe această chestiune.

În acest context, recurenții susțincă au fost încălcate principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenții arată că recursul este admisibil având în vedere că instanța de apel a stabilit natura juridică a cererii cu care a fost învestită în ceea ce îi privește aceasta având fiind răspundere patrimonială reglementată de art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 și care decurge din calitatea avută de recurenți.

Simpla împrejurare că această cauză a fost soluționată de către secția de conflicte de muncă și asigurări sociale nu conduce prin ea însăși la concluzia că litigiul este unul de muncă, împrejurare pe care instanța de apel a exclus-o în considerentele hotărârii, în sensul că cererea promovată împotriva recurenților-pârâți este esențial diferită de cererea promovată împotriva pârâților care aveau calitatea de salariați.

Un alt argument adus de recurenți în susținerea caracterului admisibil al căii extraordinare de atac a recursului este reprezentat de dispozițiile art. 460 alin. (1) pct. 3 și 4 C. proc. civ. care permit exercitarea căii de atac doar pentru unele dintre cererile deduse judecății.

Subsumat motivului de recurs instituit de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se arată că hotărârea atacată, pe de o parte este nemotivată, întrucât nu a analizat niciuna dintre apărările formulate de către aceștia, iar, pe de altă parte, atunci când cuprinde motive pentru care s-a considerat că apelul ar fi fondat, acestea sunt confuze și contradictorii.

Totodată, recurenții susțin că instanța de apel nu a analizat apărările referitoare la faptul că reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască împrejurarea pretins producătoare de prejudicii.

Prescripția dreptului material la acțiune, începe să curgă de la data la care s-a produs paguba pentru toți participanții la săvârșirea faptei pretins prejudiciabile, și nu de la data de 25.02.2014 când a fost întocmit Raportul de control nr. 2332 al Curții de Conturi, care doar constată existența prejudiciului, și cu atât mai puțin la momentul soluționării irevocabile a dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Or, instanța de apel nu a analizat acest aspect și, cu opinie majoritară, a analizat doar data la care se pretinde că societatea a cunoscut producerea prejudiciului, omițându-se ipoteza legală alternativă și anume data la care titularul acțiunii trebuia să cunoască nașterea dreptului la acțiune, tratându-le în bloc, ca și cum ar fi fost același moment, astfel a fost încălcat și normele de drept material.

La 4 martie 2019 intimata-reclamantă A. S.A. Galați a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 31 martie 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părțile depunând puncte de vedere.

Astfel, recurenții-pârâți B., C., D., E., F., G. și H. au învederat faptul că raportorul a calificat greșit litigiul prin prisma secției care a soluționat cauza, deși recurenții nu sunt salariați, prin urmare nu este dedus judecății un litigiu de muncă.

Intimata-reclamantă A. S.A. Galați a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu prin care a susținut inadmisibilitatea recursului în raport cu caracterul definitiv al deciziei recurate.

Intimații-chemați în garanție L., O., K. și J. au formulat puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu prin care au susținut inadmisibilitatea recursului în raport cu caracterul definitiv al deciziei recurate.

La 22 iunie 2020 intimatul-pârât J. a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului susținând că decizia recurată este definitivă ca urmare a faptului că a fost pronunțată într-un litigiu de muncă.

La 14 iulie 2020 intimații-pârâți L., O., K. au formulat întâmpinare prin care au invocat inadmisibilitatea recursului ca urmare a faptului că decizia recurată a fost pronunțată într-un litigiu de muncă.

La 16 noiembrie 2020 recurenții-pârâții B., C., D., E., F., G. și H. au formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea art. 483 alin. (1) și (2) C. proc. civ. în sensul în care "este admisibil recursul declarat împotriva unei hotârâri pronunțate de curtea de apel, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, hotărâre prin care se reține că recurenții nu sunt salariați, raportul juridic nefiind guvernat de Codul muncii și nici de Legea nr. 263/2010, așa cum a fost stabilită în cuprinsul hotărârii, partea ar avea deschisă calea de atac a recursului?"

Înalta Curte, analizând cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea art. 483 alin. (1) și (2) C. proc. civ. o va respinge ca inadmisibilă având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ. sub aspectul neîndeplinirii condiției ce privește existența unei învestiri cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, calea de atac declarată, respectiv recursul, nefiind recunoscută de lege în situația litigiilor soluționate în fond ca litigii de muncă, acțiunea introductivă având ca temei legal art. 254 alin. (1) din Codul muncii.

Înalta Curte analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține că decizia civilă nr. 586/2018 din 4 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale ce formează obiectul recursului nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs întrucât a fost pronunțată în cadrul judecății în apel a unui litigiu de muncă, fiind definitivă de la pronunțare.

Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Prin Legea nr. 76/2012, art. 73 pct. 18 s-a modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Așa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă și asigurările sociale, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

În cauză, prin acțiunea promovată, reclamanta A. S.A. Galați a chemat în judecată pe pârâții I., J., K., L., M., N. și O., și respectiv pe pârâții B., C., D., E., F., G. și H., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 1.300.783,41 RON fiind invocate în drept prevederile art. 254 alin. (1) Codul muncii.

Cauza dedusă judecății a fost soluționată de prima instanță ca fiind un conflict de muncă întemeiat pe răspunderea patrimonială a pârâților, litigiul fiind soluționat ca un litigiu de muncă.

Instanța de apel a anulat în parte sentința primei instanțe menținând dispozițiile sentinței în privința pârâților salariați, aspect care a dezlegat în mod definitiv natura juridică a litigiului ca fiind un litigiu de muncă.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat atragerea răspunderii solidare a pârâților. Deși o parte dintre pârâții au avut calitatea de salariați iar altă parte, de membrii ai Consiliul de Administrație și respectiv ai AGA, reclamanta a înțeles să formuleze pretențiile pe cale principală, prin urmare soluția pronunțată în apel nu vizează o cerere incidentală care să permită exercitarea căii de atac a recursului în ceea ce privește atragerea răspunderii patrimoniale întemeiate pe art. 155 din Legea nr. 31/1990 pentru pârâții, membrii ai Consiliul de Administrație și respectiv ai AGA, cererea principală având caracter unitar.

În consecință, întrucât hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs este dată în soluționarea unui litigiu de muncă are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În raport cu considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâții B., C., D., E., F., G. și H. împotriva deciziei civile nr. 586/2018 din 4 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea art. 483 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâțiiStoianofViviana, C., D., E., F., G. și H. împotriva deciziei civile nr. 586/2018 din 4 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2021.