ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2508/2021

HOTĂRÂRE

18.11.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2508/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 12 octombrie 2020 pe rolul Judecătoriei Slobozia, sub dosar nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața totală de 5,40 ha teren arabil situat în extravilanul comunei Stelnica, județul Ialomița.

La primul termen de judecată, din 2 februarie 2021, s-a constatat lipsa de procedură cu pârâta, dovada de îndeplinire a procedurii cu aceasta întorcându-se cu mențiunea "destinatar decedat". Având în vedere că pârâta este decedată, apărătorul reclamantei, prezent în ședință, a formulat cerere modificatoare, arătând că înțelege să cheme în judecată pe pârâții C. și D., solicitând, totodată, dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei B..

La următorul termen, din 13 aprilie 2021, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic (dosar nr. x/2020 - în care judecata cauzei s-a suspendat), de capătul de cerere vizând dezbaterea succesiunii.

S-a format astfel un nou dosar cu nr. x/2021, având ca obiect dezbatere succesiune - dosar în care s-a pus în vedere obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru și s-a acordat termen de judecată la 25 mai 2021, în vederea achitării taxei judiciare de timbru.

II. Hotărârea Judecătoriei Slobozia:

Prin sentința civilă nr. 1263 din 25 mai 2021 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, din actele existente în dosar rezultă că defuncta B., a decedat la data de 25 octombrie 2008, având ultimul domiciliu în orașul Medgidia, județ Constanța.

În aplicarea dispozițiilor art. 118 alin. (1) C. proc. civ., instanța a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect dezbatere succesiune în favoarea Judecătoriei Medgidia, instanță competentă teritorial exclusiv, în a cărei rază teritorială s-a aflat ultimul domiciliu al defunctei.

III. Hotărârea Judecătoriei Medgidia:

Învestită prin declinare, Judecătoria Medgidia a pronunțat sentința civilă nr. 1351 din 11 octombrie 2021, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Slobozia competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a arătat că din actele dosarului rezultă că cererea adițională a fost depusă de reclamantă anterior termenului din 13 aprilie 2021, termen la care instanța a dispus disjungerea prezentei cauze și a acordat termen pentru achitarea taxei judiciare de timbru - la 25 mai 2021, fără însă a invoca excepția de necompetență teritorială exclusivă.

Astfel, a fost depășit primul termen de judecată, în accepțiunea dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., excepția fiind invocată de instanță la termenul din 25 mai 2021, al doilea termen de judecată acordat în cauză, cu nerespectarea art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, prima instanță nu a respectat nici dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că cererile accesorii, adiționale și incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe, cu excepția cererilor prev. la art. 120 C. proc. civ.

Concluzionând, instanța a reținut că invocarea excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Slobozia s-a făcut cu încălcarea art. 131 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecății, se constată următoarele:

Conflictul negativ de competență supus analizei s-a ivit în dosarul nr. x/2021, având ca obiect dezbatere succesiune - capăt de cerere disjuns din dosarul-mamă nr. x/2020, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

În ceea ce privește competența de soluționare a cererii având ca obiect dezbatere succesiune, aplicabile în speță sunt, astfel cum au reținut ambele instanțe aflate în conflict, dispozițiile art. 118 C. proc. civ., ce dispun că: "(1) În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare, 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia, 3. Cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunului dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți".

În ceea ce privește competența jurisdicțională, dispozițiile legale în materie fac distincția între competența materială și competența teritorială, pe de o parte, respectiv între competența funcțională - stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe - și competența materială procesuală - care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății, pe de altă parte.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată cauza și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența unei alte instanțe. Invocarea excepției de necompetență materială procesuală de soluționare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

În speță, prin încheierea din 13 aprilie 2021 pronunțată de Judecătoria Slobozia, s-a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic de capătul de cerere vizând dezbaterea succesiunii, formându-se un dosar separat - cu nr. x/2021, dosar în care, la același termen la care a dispus disjungerea, instanța a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru și a amânat cauza pentru a da posibilitatea reclamantului să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii de ședință, termenul din 13 aprilie 2021 a fost primul termen de judecată la care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepției de necompetență, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, adică termenul la care părțile, legal citate, pot pune și concluzii - limită care în cauză a fost cu mult depășită, astfel cum rezultă din succesiunea actelor și lucrărilor dosarului și a termenelor acordate în cauză.

Dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate ori, în condițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței - aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii, chiar și în situația în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeași soluție se impune și în cazul repartizării la secții sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenței materiale procesuale.

Din interpretarea prevederilor art. 130 - 131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Prin urmare, în cauză, judecarea cererii vizând dezbatere succesiune este de competența Judecătoriei Slobozia, întrucât operează prorogarea legală de competență, indiferent dacă, avându-se în vedere obiectul capetelor de cerere, acestea ar fi fost de competența materială funcțională și teritorială a unor instanțe diferite.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.