ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1818/2024

Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Cererea de chemare în judecată.

La data de 10.12.2020, A S.R.L. - în insolvență, reprezentată legal prin administrator special B, în temeiul dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, și B, în nume propriu și în calitate de mandatar al soției C, în calitate de creditor-finanțator, în contradictoriu cu D S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei A în insolvență, desemnat prin sentința civilă nr. 117/08.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/87/2019, aflat pe rolul Tribunalului Teleorman, Secția civilă, au formulat contestație împotriva raportului de activitate nr. x, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. x/23.11.2020, precum și împotriva măsurilor dispuse de către administratorul judiciar D S.P.R.L., în perioada de referință 01.10.2020-23.11.2020, solicitând:

Prin sentința nr. 79 din 26.10.2022, Tribunalul Teleorman – Secția civilă a respins contestația formulată de A S.R.L, în insolvență, prin administrator special B, împotriva raportului de activitate nr. x, publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. x/23.11.2020, ca nefondată.

A admis cererea de intervenție în interes propriu și cererea de intervenție accesorie în favoarea intimatei D S.P.R.L cereri formulate de intervenientul F.

A admis cererea de intervenție principală formulată de intervenienții G, H, I, J, K, L, M.

A menținut măsurile dispuse de administratorul judiciar conform raportului de activitate nr. x publicat în B.P.I. nr. x/23.11.2020 și a respins cererea având ca obiect suspendarea executării măsurilor administratorului judiciar dispuse prin raportul de activitate nr. x, publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. x/23.11.2020.

Împotriva acestei sentințe civile și a încheierilor de ședință din 29.09.2021 și 16.02.2022, a declarat apel apelanta contestatoare A S.R.L, în insolvență, prin administrator special B, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârilor atacate și, rejudecând, admiterea contestației formulate împotriva raportului de activitate al administratorului judiciar nr. x/23.11.2020 și respingerea cererilor de intrevenție, ca inadmisibile sau ca neîntemeiate.

La termenul de judecată din data de 28.11.2023, petenta A S.R.L, prin administrator judiciar D, a formulat cerere de recuzare a completului CxApel, compus din doamnele judecător N și O.

În motivarea cererii, în esență, a arătat că instanța s-a antepronunțat în judecarea prezentei cauze prin pronunțarea deja în dosarul asociat a9, care are identitate de obiect și părți, precum și asupra excepției lipsei calității de reprezentant a P S.C.A., instanța aducând motivări complexe care sunt de natură a fi dovezi clare de parțialitate, față de cauză și intimatul administrator judiciar, favorizând apelanta contestatoare, inclusiv sub aspectul pronunțării asupra taxei de timbru prin încheierea din data de 03.10.2023.

Prin încheierea din 06.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/87/2019/a10.1, Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a respins cererile de recuzare formulate de petenții A S.R.L, prin administrator judiciar D S.P.R.L și E, ca neîntemeiate.

Prin decizia civilă nr. 1960 din 12.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/87/2019/a10, Curtea de Apel X - Secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta contestatoare A S.R.L., în insolvență, prin administrator special B, împotriva sentinței civile nr. 79 din 26.10.2022 și a încheierilor de ședință din 29.09.2021 și 16.02.2022, a schimbat încheierile atacate în sensul că a respins, ca inadmisibile, cererile de intervenție, și a schimbat sentința apelată în sensul că a admis în parte contestația și a anulat măsura administratorului judiciar cuprinsă în raportul de activitate nr. x, publicat în BPI nr. x/23.11.2020, de reziliere a celor 200 de contracte de arendă.

Împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, la data de 28.12.2023 a declarat recurs E, solicitând casarea în tot a încheierii din data de 06.12.2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă, cu consecința rejudecării și admiterii cererii de recurs.

Recurentul a prezentat istoricul cauzei, învederând că a formulat, în cadrul prezentului dosar, cerere de intervenție, având în vedere calitatea de proprietar al terenului în suprafață de 4,0802 ha, situat în extravilanul localității Cervenia, județ Teleorman, teren ce face obiectul contestației.

Împotriva soluției date de judecătorul sindic, prin sentința civilă nr.79/2022, prin care s-a respins contestația formulată de A S.R.L., prin administrator special, respectiv admiterea cererilor de intervenție, s-a formulat apel de către A S.R.L., prin administrator special.

Ulterior investirii, instanța de apel a dispus citarea apelantei A S.R.L prin administrator special, prin adresa emisă la 29 mai 2023, în sensul complinirii obligației de a depune dovada plății taxei de timbru în original, în termen de 10 zile, sub sancțiunea anulării cererii.

A arătat recurentul că, deși obligația nu a fost îndeplinită, completul de apel nu a procedat la anularea cererii, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 4711 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și fiind încălcate normele de procedură, prin dispunerea în favoarea apelantei contestatoare.

Mai mult, a arătat recurentul, faptul că la termenul de judecată din 03.10.2023 a fost sesizată lipsa dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, instanța acceptând nedepunerea originalului la primul termen, reprezintă elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire a imparțialitatea sa, fiind evidentă conduita în favoarea apelantei contestatoare, situație pe care recurentul o circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

De asemenea, recurentul a precizat că toate apelurile formulate de administratorul special, soluționate cu privire la dosarul nr. x/87/2019 de către completul de judecată indicat, au fost admise, respectiv dosarul nr. x/87/2019/a9 și dosarul nr. x/87/2019/a15.

În ceea ce privește dosarul nr. x/87/2019/a9, recurentul a precizat că s-a solicitat, similar cu dosarul nr. x/87/2019/a10, modificarea în tot a sentinței nr. 78/2022 emise de Tribunalul Teleorman, prin sentința pronunțată dispunându-se admiterea apelului, respectiv schimbarea încheierilor din data de 29.09.2021 și 16.02.2022, în sensul că au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de intervenție și a fost schimbată sentința apelată, fiind anulată măsura administratorului judiciar de reziliere a celor 197 contracte de arendă.

A precizat recurentul că, deși în cele două dosare, în discuție, sunt contracte cu titulari diferiți, instanța analizează, practic, aceeași măsură a administratorului judiciar, fiind vorba de contracte de arendă, toate încheiate cu A S.R.L., reziliate pentru aceleași motive.

Prin pronunțarea în dosarul nr. x /87/209/a9, completul a devenit incompatibil de a judeca dosarul nr. x/87/2019/a10, acesta exprimându-și anterior părerea cu privire la soluție, fiind evident că aceeași soluție va fi dispusă și în dosarul nr. x/87/2019/a10, fiind astfel incidente dispozițiile art. 42 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ.

A mai indicat recurentul că, ulterior pronunțării, completul avea obligația de a formula declarație de abținere, conform art. 43 alin. 2 C. proc. civ.

De asemenea, au fost indicate dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr.304/2022, privind organizarea judiciară, recurentul dezvoltând în continuare considerații cu privire la art. 6 alin. 1 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A arătat recurentul că aplicarea prioritară a Convenției și obligativitatea jurisprudenței sunt principii directoare în dreptul și jurisdicția internă, fixate prin art. 20 alin. 2 din Constituție.

A precizat că are o îndoială legitimă în ceea ce privește neutralitatea completului de judecată, pentru motivele expuse, făcând referire și la cauzele Padovani contra Italiei, Piersack contra Belgiei, Hausschild contra Danemarca, Micallef contra Malta, Castillo Albar contra Spaniei.

Curtea Constituțională a statuat, cu privire la imparțialitatea judecătorului, că aceasta este o garanție a dreptului la un proces echitabil și poate fi apreciată într-un dublu sens, un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică imparțialitatea subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce reprezintă imparțialitatea obiectivă.

De asemenea, Curtea a reținut că imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb aprecierea obiectivă a imparțialității consta în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări, care pot fi verificate, dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate.

Deși există rațiuni de natură administrativă, potrivit cărora contestația se soluționează de completul învestit cu prima cerere, datorită faptului că acesta cunoaște cel mai bine dosarul, recurentul a subliniat că astfel de rațiuni nu pot fi opuse unor exigențe constituționale ce rezultă din dreptul la un proces echitabil.

Astfel, recurentul a apreciat a fi încălcate dispozițiile art. 7 și 8 C. proc. civ., și a menționat că își întemeiază recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

S-a arătat că instanța de fond, în mod greșit, prin interpretarea eronată a dispozițiilor art. 42 alin. 1 pct. 13, a apreciat că modalitatea de derulare a cercetării procesului, prin raportare la toate chestiunile puse în discuție și la soluțiile dispuse în legătură cu obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și modalitatea în care a fost îndeplinită procedura de citare, nu constituie, în speță, dovada existenței unor elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor învestiți cu soluționarea căii de atac.

Totodată, în mod greșit au fost interpretate disp.art. 42 alin. 1 pct. 13 C. proc. civ., recurentul prezentând elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea completului învestit cu soluționarea dosarului nr. x/87/2019/a10.

În plus, recurentul a subliniat atitudinea completului de judecată care, la termenul din 28.11.2023 a respins cererea de amânare formulată de apărătorul acestuia, deși era însoțită de adeverință medicală și copie a contractului de asistență juridică, în care se menționa imposibilitatea de substituire.

Cu privire la motivul de recuzare referitor la judecarea anterioară de către același complet și a dosarului nr. x/87/2019/a9, recurentul a arătat că a reținut ca fiind incidente atât dispozițiile art. 42 alin. 1 pct. 1, cât și cele ale art. 42 alin. 1 pct. 13 C. proc. civ. Or, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la incidența pct. 13, ci s-a raportat doar la dispozițiile pct. 1, hotărârea necuprinzând motivele de respingere cu privire la situația expusă la pct. II raportat la prevederile art. 42 alin. 1 pct. 13, respectiv pronunțarea anterioară în dosarul nr. x/87/2019/a9.

Prin derularea judecății în dosarul nr. x/87/2019/a9, respectiv a soluției dispusă în acel dosar, prin pronunțarea anterioară, deși fusese solicitat în mod expres pronunțarea concomitentă în ambele dosare, s-au constituit, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea completului.

De asemenea, recurentul a precizat că instanța, în mod greșit a interpretat incidența dispozițiilor art. 42 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ., reținând că, pentru a fi recuzat, judecătorul trebuie să își spună părerea în legătură cu pricina concretă pe care o soluționează, înainte să ajungă la deliberare și pronunțare, nu însă și atunci când a soluționat anterior un litigiu în care s-a pus în discuție o problemă de drept similară, în speță fiind vorba de contracte de arendă, toate încheiate cu A S.R.L., reziliate pentru aceleași motive, în cauză fiind aceeași debitoare, aceleași măsuri ale administratorului judiciar și aceleași tipuri de contracte.

Prin pronunțarea în dosarul nr. x/87/2019/a9, completul a devenit incompatibil de a judeca dosarul nr. x/87/2019/a10, acesta exprimându-și anterior părerea cu privire la soluție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 53 alin. 1 art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 14.12.2023 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fișa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. 2 art. 4711 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 09.04.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 28.05.2024, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată, față de lipsa de procedură, pentru termenul din 15.10.2024.

La termenul din 15.10.2024, după dezbateri contradictorii, instanța a rămas în pronunțare asupra recursului declarat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul E este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea recurată au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de recuzare formulate de petenții A S.R.L., prin administrator judiciar D S.P.R.L., și E, reținându-se lipsa de temeinicie a motivelor de incompatibilitate invocate, prevăzute de art. 42 alin. 1 pct.1 și pct. 13 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul petent E, invocând aplicarea greșită a unor dispoziții de drept procesual, urmărind să obțină admiterea cererii de recuzare.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că hotărârea instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea încheierii recurate.

Recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 C. pr.civ., însă susținerile formulate pot fi verificate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă o aplicare greșită a normelor de procedură ce reglementează judecata apelului și a recuzării.

Referitor la criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 42 alin. 1 pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instituția recuzării se justifică prin imperativul asigurării unei judecăți imparțiale, în care părțile să fie protejate de eventuala părtinire a judecătorului.

Potrivit art. 42 alin. 1 pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție, în cauza pe care a fost desemnat să o judece, ori atunci când există alte elemente care nasc, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Așa cum a reținut și curtea de apel, cauzele recuzării sunt limitativ prevăzute de lege, ele nu pot fi extinse și la alte situații pe care părțile le invocă.

Sub un prim aspect, recurentul petent a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 4711 alin. 2 și alin. 3 C. proc. civ., atât timp cât nu a procedat la anularea apelului, ca netimbrat, în lipsa depunerii dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, ceea ce, în opinia părții, ar naște îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței. Aceste critici sunt neîntemeiate, deoarece, pe calea cererii de recuzare, nu se poate realiza un control judiciar cu privire la modul de soluționare a cauzei de către instanța de apel. Măsurile dispuse de instanță în cursul judecății, în privința verificării legalei sale învestiri și a modului de derulare a cercetării judecătorești, nu constituie elemente apte să nască îndoieli cu privire la obiectivitatea instanței de judecată, astfel cum în mod just s-a reținut prin încheierea recurată.

De asemenea, motivul invocat de recurent în cererea de recuzare, în sensul că doamnele judecător membre ale completului CxApel, respectiv doamnele judecător N și O, și-ar fi spus părerea în cauză, prin soluția pronunțată în dosarul asociat a9, cu privire la o problemă litigioasă care ar putea antama fondul cauzei, nu se circumscriu dispozițiilor legale sus evocate.

Faptul că un magistrat a mai fost anterior învestit cu soluționarea unor cauze similare, existând anumite legături de factură juridică sau obiectul ar fi identic, nu duce la aprecierea ca incidente a dispozițiilor art. 42 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Pentru a fi incident motivul de recuzare invocat, judecătorul trebuie să-și fi spus anterior părerea cu privire la soluția pe care o va pronunța în litigiul părții respective.

Or, faptul că doamnele judecător s-au pronunțat asupra excepției lipsei calității de reprezentant a apărătorului P S.C.A. nu intră sub incidența situației reglementate de norma invocată, calitatea de reprezentant convențional a avocatului urmând a se verifica pentru fiecare dosar în parte, situația juridică a contractului de asistență putându-se schimba în raport de voința părților, iar rațiunile pentru care completul a admis sau a respins acțiuni în care temeiul de drept și obiectul supus judecății au fost similare nu pot fi cenzurate într-o cerere de recuzare și nici nu pot constitui temei pentru a aprecia asupra lipsei de imparțialitate și obiectivitate, întrucât cererea de recuzare nu se poate converti într-o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate.

În mod legal, curtea de apel a respins, ca neîntemeiate, susținerile recurentului, reținând că, în speță, nu rezultă că judecătorul și-ar fi exprimat opinia în legătură cu soluția ce poate fi pronunțată în pricina concretă pe care o judecă în cauza de față, înainte de a fi ajuns la deliberare și pronunțare, iar din împrejurarea că acesta s-a pronunțat într-o cauză similară nu rezultă previzibilitatea soluției ce s-ar putea pronunța în această cauză, unde ar putea pronunța orice soluție, de admitere sau de respingere, în funcție de probele din dosar.

Este relevant faptul că dosarele asociate a9 și a10 se referă la contestații diferite, vizând rapoarte de activitate diferite, referitoare la perioade de timp diferite și la contracte de arendă diferite. Prin urmare, nu se pune problema antepronunțării cu privire la obiectul litigiului dedus judecății în fața instanței de apel, atât timp cât soluționarea fiecărei contestații în parte presupune o analiză proprie a situației de fapt rezultate din probele administrate și aplicarea dispozițiilor legale incidente în cazul concret dedus judecății.

În plus, în materia procedurii insolvenței, sunt relevante dispozițiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, conform cărora dispozițiile art. 42 alin. 1 C. proc. civ. privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului-sindic care pronunță succesiv hotărâri în același dosar, cu excepția situației rejudecării, după anularea hotărârii în apel. De asemenea, în baza art. 135 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 3243/2022 a Secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, „pentru respectarea principiului continuității completului de judecată în apel, grefierul registrator verifică în sistemul ECRIS dacă s-au mai declarat alte căi de atac în același dosar de fond și repartizează manual noul dosar completului care a judecat primul apel.”

Așadar, în temeiul acestor prevederi legale și regulamentare, nu se poate considera că instanța de apel care a soluționat un dosar în cadrul procedurii de insolvență devine incompatibilă să soluționeze un alt dosar cu obiect similar, în cadrul aceleiași proceduri.

În același timp, nu există o obligație legală sau regulamentară de soluționare concomitentă a tuturor apelurilor exercitate în dosarul de insolvență.

Prin urmare, în mod just a reținut instanța de apel lipsa de temeinicie a primului motiv de recuzare întemeiat pe dispozițiile art. 42 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Totodată, pentru a fi incidente dispozițiile art. 42 alin. 1 pct. 13 C. proc. civ., se impune precizarea că acele elemente care nasc îndoiala legitimă nu se pot suprapune cu exercitarea atribuțiilor legale ale unui magistrat, tocmai pentru că recuzarea nu poate reprezenta o cale de atac. Așa fiind, toate măsurile dispuse de instanța de apel în legătură cu achitarea taxei judiciare de timbru și cu modalitatea de derulare a cercetării procesului nu sunt apte să conducă la o îndoială rezonabilă în sensul că instanța de apel ar fi fost părtinitoare în soluționarea cererii deduse judecății.

Nici susținerea recurentului privind obligativitatea completului de a formula cerere de abținere nu poate fi reținută ca întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 43 C. proc. civ., care reglementează instituția abținerii și condițiile în care aceasta devine incidentă.

De asemenea, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că invocarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu justifică susținerile recurentului, deoarece respingerea unor excepții sau modalitatea de apreciere asupra îndeplinirii procedurii de citare nu echivalează, în lipsa oricăror alte dovezi, cu o afectare a imparțialității instanței de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat în mod corect că nu se confirmă suspiciunile arătate de titularul cererii de recuzare și că nu s-a probat existența unor elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea completului CxApel.

Tot neîntemeiate sunt și criticile în sensul că instanța de apel nu ar fi arătat integral motivele de respingere a cererii de recuzare, atât timp cât încheierea recurată conține argumentele care justifică respingerea motivelor de incompatibilitate prevăzute la pct. 1 și pct. 13 al art. 42 alin. 1 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivele de casare invocate, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 496 alin. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul E împotriva încheierii din 06 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul E împotriva încheierii din 6 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/87/2019/a10.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2024.