ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1865/2025

Ședința publică din data de 9 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Ulterior, a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței și creditoarea B. S.R.L.

Prin încheierea nr. 90 din 21 noiembrie 2024, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de debitoarea A. S.R.L., în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei și, în temeiul art. 73 din aceeași lege, a numit administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvență Casa de Insolvență - C. S.P.R.L, luând, totodată, toate măsurile legale, consecutiv deschiderii procedurii de insolvență.

În considerentele hotărârii, s-a reținut, printre altele, că cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoare nu va mai fi analizată, urmând a fi avută în vedere de administratorul judiciar ca o declarație de creanță deja formulată.

La termenul din 19 martie 2025, apelanta a depus, în ședință publică, cerere de renunțare la judecată, în temeiul art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ., solicitând anularea încheierii apelate și trimiterea cauzei judecătorului-sindic pentru a pune în discuția părților cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea B. S.R.L.

Prin decizia nr. 105 din 7 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a fost admis apelul debitoarei și, în consecință, s-a luat act de renunțarea acesteia la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței, fiind anulată încheierea atacată, iar cauza a fost trimisă judecătorului-sindic în vederea analizării cererii de deschidere a procedurii de insolvență formulate de creditoarea B. S.R.L.

În motivarea cererii de recurs, după expunerea situației de fapt, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de apel a luat act de renunțarea debitoarei la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței, fără a fi întrunit acordul intimaților cerut de art. 406 alin. (4) C. proc. civ., în condițiile în care cererea de renunțare nu le-a fost comunicată tuturor, potrivit art. 42 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod.

S-a mai arătat că soluția de admitere a apelului nu este motivată, astfel că decizia atacată nu respectă exigențele impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în contextul în care motivele de apel nu vizau starea de insolvență a debitoarei, ci netemeinicia creanței creditoarei.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că, raportat la caracterul colectiv al procedurii insolvenței, consacrat de art. 5 alin. (1) pct. 44 din Legea nr. 85/2014, debitoarea nu poate renunța în apel la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței, decizia instanței de apel fiind, astfel, dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a argumentat că manifestarea de voință a debitoarei, ulterior admiterii cererii acesteia privind deschiderea procedurii insolvenței, contravine prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și este incompatibilă cu legea insolvenței, prin raportare la dispozițiile art. 342 alin. (1) din aceeași lege.

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea recursului, deoarece calea de atac vizează soluția privind renunțarea la cererea unilaterală a debitoarei privind deschiderea procedurii insolvenței, fără a se mai impune acordul creditorilor ulteriori.

Pe fondul cererii, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, precizând, totodată, că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. În apărare, s-a arătat că intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați nu are calitate de parte în dosarul de fond, fiind, totodată, contestată și calitatea de parte a recurentei, întrucât procedura insolvenței s-a deschis la cererea debitoarei.

La termenul din 9 decembrie 2025, Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

În prealabil, Înalta Curte apreciază că se impune delimitarea cadrului obiectiv al litigiului dedus judecății, definitoriu pentru stabilirea parametrilor în funcție de care se va analiza legalitatea hotărârii atacate.

În cauză, debitoarea A. S.R.L., aflată în stare de insolvență, așa cum este definită de art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014, a solicitat să fie supusă dispozițiilor legii insolvenței, iar înainte de soluționarea acestei cereri, a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței creditoarea B. S.R.L.

Constatând că situația patrimoniului descrisă de debitoare se verifică din înscrisurile atașate cererii, datoriile sale fiind în cuantumul minim corespunzător valorii-prag a creanței, stabilită de art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014, prima instanță a dispus deschiderea procedurii insolvenței și, acordând prevalență opțiunii creditoarei, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. d) teza a IV-a din aceeași lege, a numit, în calitate de administrator judiciar provizoriu, pe practicianul în insolvență Casa de Insolvență C. S.P.R.L.

De asemenea, cererea creditoarei a fost calificată drept o declarație de creanță, potrivit art. 66 alin. (7) din Legea nr. 85/2014.

Deși, prin apelul promovat, debitoarea a urmărit anularea sentinței judecătorului-sindic și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se discuta calificarea și temeinicia cererii creditoarei, cu referire la existența creanței rezultate din biletul la ordin, ulterior, și-a exprimat voința de a renunța la judecată.

Dând eficiență poziției procesuale a autoarei căii de atac, instanța de apel a luat act de renunțarea la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței și a anulat hotărârea primei instanțe, în temeiul art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ., reținând, totodată, că cererea de aceeași natură a creditoarei redobândește caracter de acțiune introductivă supusă analizei judecătorului-sindic.

Recursul declarat în cauză a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., decizia atacată fiind criticată atât pentru încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, cât și pentru încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Totodată, s-a susținut lipsa motivării soluției de admitere a apelului.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că examinarea legalității hotărârii recurate necesită efectuarea a două operațiuni premergătoare, respectiv calificarea și reordonarea criticilor în funcție de efectele pe care le produc.

Recapitulând, se observă că una dintre criticile aduse deciziei atacate vizează aplicarea în mod greșit de către instanța de apel a dispozițiilor art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ., întrucât caracterul colectiv al procedurii insolvenței se opune posibilității debitoarei de a renunța în apel la cererea de deschidere a procedurii, fiind chiar incompatibilă cu legea insolvenței, în acea etapă procesuală.

Critica este fondată și va determina admiterea recursului, pentru rațiunile care succed, urmând a fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că normele aplicate în mod greșit de instanța de apel constituie reguli de procedură.

Dezlegarea recursului ridică problema de drept a compatibilității dispozițiilor art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ. cu prevederile Legii nr. 85/2014, în situația în care debitoarea căreia i s-a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenței hotărăște să renunțe la cererea sa în apel, în contextul existenței unei cereri de aceeași natură a unui creditor și a declarațiilor de creanță formulate de alți creditori în continuarea procedurii începute.

Prevederile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 stabilesc obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a se adresa tribunalului pentru a fi supus dispozițiilor legii speciale, obligație ce a fost îndeplinită de societatea A. S.R.L., conferind cererii sale, din punct de vedere al naturii procedurii în care se judecă, un caracter necontencios, de care judecătorul-sindic este ținut, potrivit tezei a III-a a alin. (7) al aceluiași articol.

În aceste condiții, devin aplicabile prevederile art. 536 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia, "Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse acelor dispoziții, care se vor completa cu cele ale prezentei cărți."

Totodată, se reține că în cauză este incidentă situația reglementată de art. 66 alin. (7) teza I, respectiv existența cererii debitoarei, urmată de înregistrarea cererii de aceeași natură a creditoarei, dar înainte de soluționarea primei solicitări.

Așadar, în cazul formulării celor două cereri având același obiect, legiuitorul acordă prioritate cererii debitoarei, pentru soluționarea căreia Legea nr. 85/2014 prevede atât o procedură specială lipsită de contradictorialitate, guvernată de aceleași dispoziții, cât și soarta juridică a cererii creditorului.

Sub acest aspect, prima instanță a identificat și aplicat în mod corect prevederile legale din materia insolvenței, în special în ceea ce privește calificarea drept declarație de creanță a cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditoarea B. S.R.L.

Până la soluționarea cererii debitoarei, nimic nu s-ar fi opus ca aceasta să renunțe la judecată, caz în care, într-adevăr, solicitarea creditoarei se muta din planul secundar unde fusese plasată și devenea o veritabilă acțiune introductivă.

Deschiderea procedurii la cererea debitoarei a avut ca efect nu numai calificarea solicitării creditoarei, prevăzută în mod expres de lege, ci și notificarea celorlalți creditori pentru a li se da posibilitatea formulării declarațiilor de creanță, moment din care, raportat la preexistența unei declarații de creanță și la caracterul executoriu al sentinței judecătorului-sindic, procedura a dobândit caracter colectiv, conform art. 5 alin. (1) pct. 44 din Legea nr. 85/2014.

Drept consecință, procedura a încetat să mai fie una necontencioasă, când ceea ce interesa era numai soluționarea cererii debitoarei, devenind o procedură în cadrul căreia mai mulți creditori concurează pentru a-și vedea îndestulate creanțele.

Potrivit art. 342 alin. (1), dispozițiile legii insolvenței se completează cu cele ale C. proc. civ., însă numai în măsura în care nu contravin regulilor generale ale celui din urmă.

Astfel, completarea legii speciale a insolvenței cu prevederile legii generale în materie procedurală este condiționată de analizarea modalității în care cele două tipuri de norme pot coexista, fiind prevăzut, astfel, un filtru al compatibilității.

Renunțarea la judecată, ca instituție de drept procesual civil, reprezintă un beneficiu recunoscut de lege de care reclamantul poate uza în mod unilateral, inclusiv în căile de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 406 C. proc. civ.

Textul legal evocat constituie o aplicare a principiului disponibilității, consacrat de art. 9 C. proc. civ.. De regulă, părțile exercită plenitudinea drepturilor lor, cu excepția situațiilor când ele cunosc limitări legale.

Un asemenea caz practic îl constituie cel din pricina pendinte, când debitoarea a încercat să dispună de procedura pornită la cererea ei, iar instanța de apel a dat curs solicitării sale formulate cu depășirea stadiului până când o asemenea poziție procesuală putea fi exprimată în mod legal.

Prin soluția de a lua act de renunțarea debitoarei la cererea de deschidere a procedurii insolvenței, curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ., norme care, prin prisma stadiului procedurii, sunt incompatibile cu legea insolvenței, întrucât intereselor creditorilor, ulterior deschiderii procedurii speciale și înscrierii lor la masa credală, nu le mai poate fi opusă manifestarea de voință a debitoarei, posibilă exclusiv cât timp procedura își păstrează caracterul necontencios, iar nu și după ce aceasta devine colectivă.

Procedând astfel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul urmând a fi admis în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) și ale art. 497 din același cod, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

În rejudecare, instanța de apel va analiza cererea debitoarei privind renunțarea la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței, formulată în apel, prin prisma dezlegărilor obligatorii ale instanței de recurs, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ., iar apoi va proceda la soluționarea apelului.

Întrucât s-a demonstrat incidența motivului de casare referitor la încălcarea regulilor de procedură, analiza celorlalte critici subsidiare, circumscrise aceluiași motiv de recurs, respectiv pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 406 alin. (4) C. proc. civ. și ale art. 42 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, cât și susținerile privind nemotivarea soluției de admitere a apelului, nu mai prezintă relevanță, întrucât acestea derivă din soluția dată de instanța de apel, care a fost invalidată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 105/2025 din 7 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2025.