ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1011/2025

Ședința publică din data de 5 iunie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 28.01.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a admis cererea formulată de debitoarea A. S.R.L. privind deschiderea procedurii generale a insolvenței și, în temeiul art. 65 alin. (1) și art. 71 din Legea nr. 85/2014, a deschis procedura generală a insolvenței împotriva acesteia.

Prin sentința civilă nr. 3111/23.05.2019, judecătorul-sindic a infirmat planul de reorganizare propus de administratorul special și, în temeiul art. 145 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, a dispus intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei, fiind luate primele măsuri prevăzute de lege în acest scop.

Prin decizia civilă nr. 1565A/10.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca rămasă fără efect cererea de suspendare a executării sentinței atacate până la soluționarea apelului și a admis apelul formulat de apelanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar provizoriu consorțiul practicienilor în insolvență B.. și C.., și prin administrator special D., împotriva sentinței civile nr. 3111/23.05.2019 pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a confirmat planul de reorganizare judiciară completat prin addendum-ul aprobat la 26.08.2019 de Adunarea Creditorilor.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă sub nr. x/2016, consorțiul practicienilor în insolvență a solicitat ridicarea parțială a dreptului de administrare al administratorului special al debitoarei cu privire la dreptul de a administra și de a dispune de activul imobiliar situat în x, jud. Gorj, motivat de faptul că a refuzat semnarea contractului de vânzare-cumpărare față de aspectele dezlegate cu putere de lucru judecat prin hotărârile pronunțate de Curtea de Apel București în dosarele nr. x/2022 și nr. y/2022

Prin încheierea din 28.03.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare de administratorul special al debitoarei și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de consorțiul practicienilor în insolvență privind ridicarea parțială a dreptului de administrare al debitoarei prin administrator special E..

Împotriva acestei hotărâri, debitoarea A. S.R.L., prin consorțiul practicienilor în insolvență B.. și C.., și apelanta-creditoare F. S.R.L. au declarat apel principal, iar debitoarea A. S.R.L., prin administrator special E., a formulat apel incident; căile de atac au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016/a12.

Pe parcursul soluționării apelurilor, la 04.06.2024, debitoarea A. S.R.L., prin administrator special E., a formulat cerere de recuzare a completului de judecată C14 Apel, format din doamnele judecător G. și H., pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ.

Prin încheierea din 10.06.2024, cererea de recuzare a fost respinsă.

Prin decizia civilă nr. 1006/A/18.06.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul incident formulat de debitoarea A. S.R.L., prin administrator special E., a admis apelurile principale formulate de debitoarea A. S.R.L., prin consorțiul practicienilor în insolvență B.. și C.., și apelanta-creditoare F. S.R.L. și, în consecință, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că: a admis cererea formulată de practicienii în insolvență și a ridicat în parte dreptul de administrare al debitoarei în ceea ce privește dreptul de a administra și de a dispune de imobilul situat în x, jud. Gorj.

Acest drept a fost atribuit în mod exclusiv consorțiului practicienilor în insolvență format din B.. și C.. și au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Împotriva încheierii din 10.06.2024, debitoarea A. S.R.L., prin administrator special E., a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar, în subsidiar, admiterea cererii de recuzare.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu a analizat, în concret, motivele invocate în susținerea cererii de recuzare, ci s-a limitat, cel puțin în ce privește motivele statuate de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., la o analiză eminamente teoretică, fără a se raporta la circumstanțele deduse judecății.

A învederat că, prin cererea de recuzare, a arătat faptul că judecătorii desemnați să judece dosarul nr. x/2016 în apel și-au exprimat deja opinia cu privire la soluția ce ar trebui dată în cauza dedusă judecății, prin decizia nr. 1963/A/18.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, și decizia nr. 1964/A/18.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în sensul că, prin considerentele celor două decizii, același complet de judecată a oferit inclusiv remediul aflat la îndemâna părților pentru aducerea la îndeplinire a măsurii de dare în plată cuprinse în planul de reorganizare modificat, anume ridicarea dreptului de administrare.

A mai susținut că, în cuprinsul încheierii atacate, nu se face nicio referire concretă la aceste argumente și la problema reală pe care a ridicat-o, privind imparțialitatea obiectivă a judecătorilor, în condițiile în care, în cadrul celor două decizii individualizate mai sus, au oferit textual remediul aflat la îndemâna administratorului judiciar pentru a trece peste refuzul administratorului special de a semna contractul de dare în plată cu creditorul F. S.R.L.

A afirmat că inclusiv administratorul judiciar și creditorul F. S.R.L. au făcut referire în mod expres la considerentele din cele două decizii menționate, pentru a fundamenta cererea de ridicare în parte a dreptului de administrare.

Dintr-un alt punct de vedere, a precizat că încheierea atacată cuprinde și motive străine cauzei, în condițiile în care prin cererea de recuzare nu a ridicat niciodată problema incompatibilității celor doi judecători prin raportare la motive de natură subiectivă (ex. prejudecăți personale ori părtinire în cauza pe care o examinează), ci numai motive de natură obiectivă.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a apreciat că, de vreme ce prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 cuprind o normă de procedură, aplicabilitatea acesteia nu se poate extinde și la judecătorii desemnați să judece cauzele de insolvență în apel, deoarece norma de procedură este de strictă interpretare și aplicare, fiind interzisă analogia.

Prin urmare, a considerat că instanța a interpretat greșit normele de procedură, deoarece se impunea analiza efectivă a împrejurării care atrăgea incompatibilitatea judecătorilor din apel, respectiv exprimarea opiniei cu privire la soluția ce se impune în prezenta cauză.

Or, în condițiile în care, prin considerentele celor două decizii indicate mai sus, același complet de judecată a oferit remediul aflat la îndemâna părților pentru aducerea la îndeplinire a măsurii de dare în plată cuprinse în planul de reorganizare modificat, respectiv ridicarea dreptului de administrare, a afirmat că este evident cazul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În situația în care s-ar considera că dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile și instanțelor de apel, a învederat că acestea ar trebui aplicate nuanțat, prin raportare la specificul procedurii insolvenței.

Potrivit recurentei, în condițiile în care un anume judecător pronunță o soluție care tranșează, incidental, o problemă de fapt sau de drept care este esențială într-un alt litigiu, mai ales în condițiile în care primul litigiu nu avea un obiect similar sau derivat din cel din al doilea litigiu, atunci se impune ca judecătorul care judecă cel de-al doilea litigiu să se abțină, chiar dacă situația intervine în procedura insolvenței.

Or, în prezenta cauză, cei doi judecători recuzați au procedat, în cauzele finalizate cu pronunțarea celor două decizii indicate, la oferirea, chiar cu o oarecare depășire a limitelor judecătorești, a remediului pe care administratorul judiciar și creditorul îl au la îndemână.

A subliniat că suspiciunea sa, cu privire la împrejurarea că judecătorii ce au făcut parte din completul de apel aveau convingerea formată, s-a concretizat prin soluția pronunțată în apel.

Nu în ultimul rând, a susținut că însuși modul de conducere a ședinței din 04.06.2023 - respingerea cererii de studiu a întâmpinării, depusă cu o zi înainte de termenul de judecată, formulată de apelanți, respingerea cererii de sesizare a Î.C.C.J. în vederea dezlegării unor chestiuni de drept esențiale pentru justa soluționare a cauzei - a arătat că judecătorii recuzați au deja opinia formată.

A subliniat că imparțialitatea obiectivă se apreciază cu luarea în considerare a aparenței de imparțialitate a instanței, iar criteriul obiectiv presupune, așa cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Thorgeirson v. Islanda, a se analiza dacă există fapte determinate și verificabile care pot ridica îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, independent de comportamentul său personal.

A conchis în sensul că, întrucât prin cele două decizii referite, același complet a oferit remediul aflat la îndemâna părților pentru aducerea la îndeplinire a măsurii de dare în plată cuprinse în planul de reorganizare modificat, respectiv ridicarea dreptului de administrare, incidența motivului de recuzare întemeiat pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. este evidentă.

Pe calea întâmpinării formulate în termenul legal, intimata F. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Consorțiul practicienilor în insolvență B.. și C.., în calitate de administrator judiciar al debitoarei A. S.R.L., cu depășirea termenului legal, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului ca fiind tardiv formulat, iar pe fond, ca neîntemeiat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea completului de filtru din 12.12.2024, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului părților, recurenta A. S.R.L., prin administrator special E., formulând punct de vedere la raport.

Prin încheierea pronunțată în completul de filtru la 06.03.2025, Înalta Curte a respins excepția tardivității declarării recursului, a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la 05.06.2025, în vederea judecării recursului, în ședință publică, cu citarea părților.

La 28.05.2025, recurenta A. S.R.L., prin administrator special E., a înaintat la dosar cererea de renunțare la judecata cererii de recurs la care a anexat copia declarației autentificate sub nr. x/08.05.2025 de către Biroul Individual Notarial I..

Intimata J. S.R.L., la 29.05.2025, a depus la dosar, cu adresă de înaintare, declarația autentificată sub nr. x/08.05.2025 de către Biroul Individual Notarial I. prin care a declarat că este de acord ca A. S.R.L. să renunțe la judecata cererii de recurs.

Examinând cu prioritate cererea de renunțare la judecata căii extraordinare de atac a recursului formulată de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:

Prin declarația de renunțare la calea extraordinară de atac a recursului, autentificată cu nr. x de Biroul Individual Notarial I., recurenta, prin administrator special, a arătat că înțelege să renunțe în tot, în mod expres, irevocabil, neechivoc și necondiționat la judecarea cererii de recurs formulată împotriva încheierii din 10.06.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Cu privire la manifestarea de voință a recurentei, în sensul renunțării la calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție, care sunt acte de voință ale acestora cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi.

Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și constă în faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, respectiv declanșarea acestuia, ci au și libertatea de a-i pune capăt.

Așadar, principiul disponibilității cuprinde și posibilitatea părților de a efectua acte de dispoziție, precum desistarea (renunțarea), achiesarea și tranzacția judiciară.

Potrivit dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., "Renunțarea se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător".

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale precitate rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului instanței superioare, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înțelege să-și retragă calea de atac.

Cererea recurentei de renunțare la judecata căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este formulată, reprezintă o achiesare la hotărârea atacată, în sensul avut în vedere de legiuitor prin art. 463 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, "Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre".

Așadar, manifestarea de voință a recurentei privind renunțarea la judecata căii extraordinare de atac a recursului, în sensul achiesării la încheierea din 10.06.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reprezintă un act de dispoziție al acesteia, care nu este supus cenzurii instanței.

Se reține, totodată, că cererea de renunțare a fost formulată cu respectarea cerințelor impuse de art. 406 alin. (1) și (2) C. proc. civ., declarația de renunțare îmbrăcând forma înscrisului autentic emis de Biroul Individual Notarial I. și autentificat sub nr. x/08.05.2025.

Reținând că cererea de renunțare la judecata căii de atac a recursului, astfel cum a fost formulată, se înscrie în limitele disponibilității procesului civil, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării unei cauze, având în vedere, deopotrivă, și stadiul în care se află procesul, Înalta Curte, în temeiul art. 463 alin. (1) raportat la art. 464 alin. (2) C. proc. civ., va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat de recurenta A. S.R.L., prin administrator special E., împotriva încheierii din 10.06.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea formulată de recurenta A. S.R.L., prin administrator special E., de renunțare la calea de atac a recursului declarat împotriva încheierii din 10.06.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2025.