ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2021/2021

Ședința publică din data de 07 octombrie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2014, la 11 decembrie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., constatarea vânzării - cumpărării suprafeței de teren de 8,5 ha, teren agricol situat pe raza localității Cogealac, județul Constanța și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

La 16 ianuarie 2017 a survenit decesul pârâtei B., iar prin încheierea din 8 mai 2017 instanța a dispus introducerea în cauză a pârâtului E. în calitate de moștenitor al acesteia.

Prin sentința civilă nr. 7502/23.06.2017, Judecătoria Constanța, secția civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare de pârâta B., precum și cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate la fond a formulat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 960 din 21 mai 2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins apelul, ca nefondat, și a obligat apelantul la plata către intimata C. a sumei de 1.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei ultime hotărâri a exercitat recurs reclamantul, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța.

În această fază procesuală, recurentul reclamant A. a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Judecătoriei Constanța.

Prin încheierea din 1 iulie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a suspendat judecata recursului în baza prevederilor anterior enunțate, până la primirea unei soluții definitive a dosarului nr. x/2019 de la Judecătoria Constanța.

Împotriva încheierii de suspendare a declarat recurs pârâta C..

Prin motivele de recurs, recurenta a susținut neîndeplinirea cerințelor pe care le implică cazul de suspendare reglementat de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că o obligație de a face, cum este cea solicitată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Constanța, nu reprezintă un drept de a cărui stabilire să depindă soluționarea cauzei. Art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează o suspendare facultativă și nu presupune obligația instanței de a aplica această măsură.

În continuare, a dezvoltat aspecte care țin de modul de soluționare în fond a litigiului din perspectiva dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, aplicabile promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare privind terenuri agricole situate în extravilan, încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, indiferent de momentul sesizării instanței. Reclamantul a apreciat că prevederea nu este incidentă în cauză și, de aceea, nu a solicitat primei instanțe efectuarea formalităților în vederea obținerii avizelor, în acord cu prevederile art. 3, 4 și 9 din Legea nr. 17/2004. Însă, toate condițiile pe care le impun aceste norme trebuie îndeplinite cumulativ, iar obligația revine reclamantului conform principiului înscris în art. 249 C. proc. civ.

Instanța de judecată este îndrituită să verifice ca, la momentul pronunțării hotărârii care ține loc de act de vânzare-cumpărare a unui teren agricol situat în extravilan, să fie obținute avizele prevăzute de art. 3 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 și să fie respectate prevederile art. 4 din același act normativ în considerarea caracterului imperativ al normelor menționate. Legea nr. 17/2014 a instituit o procedură derogatorie de la dispozițiile art. 1730 și urm. C. civ. în cazul terenurilor agricole situate în extravilan, instituind un drept de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale.

În opinia recurentei, cererea de suspendare este promovată după 6 ani de la momentul depunerii acțiunii civile, care a ajuns în faza procesuală a recursului, ducând la tergiversarea cauzei. De asemenea, de la data perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare, 15.05.2003 și până la data decesului antecesorului pârâtei C., 24.11.2006, toate părțile semnatare trebuiau să inițieze formalitățile obligatorii, prevăzute de lege, pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, ad validitatem.

Recurenta a învederat că a efectuat cadastrul, intabularea, însă nu a avut cunoștință de antecontractul perfectat. În condițiile în care plătește impozitele, taxele aferente și are o hotărâre judecătorească definitivă care atestă dreptul de proprietate, nu poate fi obligată să-și înstrăineze imobilul. Câtă vreme nu are intenția de a vinde imobilul, nu poate fi silită să efectueze publicitatea de vânzare.

Față de aceste argumente și raportat la faptul că promitentul cumpărător nu a plătit prețul stipulat în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, instanța nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

La momentul actual, terenul se află în patrimoniul său și al celorlalți intimați. Numai în ipoteza în care s-ar fi aflat în patrimoniul promitenților-vânzători și ar fi fost îndeplinite și celelalte cerințe prevăzute de lege, instanța ar fi putut pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare. Promitenții cumpărători au rămas în pasivitate în sensul că nu au efectuat formalitățile necesare perfectării contractului de vânzare-cumpărare până la decesul tatălui recurentei și nu au îndeplinit obligațiile de plată a taxelor și impozitelor aferente terenului.

Recurenta a solicitat admiterea recursului și desființarea încheierii de suspendare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului de admisibilitate în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recurenta are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate și că aceasta a fost promovată în termen.

Completul de filtru C4 a constatat că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia, în vederea formulării unor puncte de vedere.

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea încheierii de suspendare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta C. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin cererea de recurs, recurenta pune în discuție aplicarea eronată a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de către instanța care a suspendat pricina, reclamând în esență că litigiul în raport de care s-a admis suspendarea, cu obiect obligație de a face, nu reprezintă un drept de a cărui stabilire să depindă soluționarea cauzei. Cu alte cuvinte, acel proces nu ar avea o înrâurire asupra soluționării litigiului pendinte și care să justifice la acest moment oprirea cursului judecății.

Această critică este subsumabilă ipotezei de casare înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă prezintă un caracter neîntemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Acest caz de suspendare vizează o chestiune prejudicială de a cărei rezolvare depinde soluția ce urmează a se pronunța în cauză și are rolul de a preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri contradictorii.

În baza acestui temei de drept, suspendarea va putea fi dispusă în contextul îndeplinii anumitor condiții, a căror verificare este atributul exclusiv al instanței de judecată.

Astfel, din norma enunțată rezultă că suspendarea va putea fi dispusă în situația în care există pe rolul instanțelor de judecată un alt dosar, a cărui soluționare ar putea avea o influență hotărâtoare asupra litigiului pendinte.

În prezentul dosar, cererea de chemare în judecată are ca obiect o acțiune în constatare în ce privește vânzarea cumpărarea suprafeței de teren de 8,5 ha, teren agricol situat pe raza localității Cogealac, județul Constanța, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D..

Soluția pronunțată de prima instanță a fost de respingere a acțiunii, prin sentința civilă nr. 7502/23.06.2017, menținută în calea de atac a apelului. Judecătoria a apreciat că, în acord cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 17/2014, în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor C. civ. și ale legislației în materie referitoare la condițiile de valabilitate ale contractului și dacă sunt îndeplinite condițiile referitoare la exercitarea dreptului de preempțiune, prevăzute de art. 3, 4 și 9 din Legea nr. 17/2014 - privind existența avizelor specifice eliberate de Ministerul Apărării Naționale și de Ministerul Culturii și a avizului final care atestă parcurgerea procedurii de exercitare a dreptului de preempțiune reglementat prin legea specială, eliberat de structurile teritoriale sau de structura centrală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - precum și condiția ca imobilul ce face obiectul contractului să fie înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.

În cauză s-a statuat că pentru imobilul teren situat în extravilan, obiect al promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare încheiată între părți, reclamantul nu a satisfăcut aceste exigențe, în sensul parcurgerii procedurii referitoare la exercitarea dreptului de preempțiune și a înscrierii imobilului în cartea funciară (acesta fiind înscris numai parțial - suprafața de 42.500 mp, având număr cadastral x - potrivit încheierii nr. 24501/20.04.2015, emise de F.).

Pricina în raport de care s-a cerut suspendarea, nr. x/2019, aflată pe rolul Judecătoriei Constanța, vizează obligarea pârâților la înscrierea în cartea funciară a imobilului în litigiu, la afișarea ofertei de vânzare în condițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, precum și la demararea și finalizarea procedurilor prevăzute de art. 3.4 și la obținerea avizului final prevăzut de art. 9 din Legea nr. 17/2014, toate în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în caz de refuz, să fie autorizat reclamantul să efectueze aceste formalități în numele pârâților.

Întrucât respingerea acțiunii s-a bazat pe neîndeplinirea acestor formalități de care depinde validitatea contractului care este cercetată în prezenta cauză și ținând seama că ele au fost solicitate expres în contradictoriu cu pârâții vânzători în cadrul dosarului nr. x/2019, Înalta Curte constată că cele două pricini se află într-o legătură de interdependență - îndeplinirea sau nu a celor formalități având o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în litigiul pendinte. Prin urmare, măsura suspendării în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a pricinii de pe rolul judecătoriei, a fost în mod corect aplicată de Curtea de Apel.

Susținerile privitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute în Legea nr. 17/2014, în vederea transmiterii valabile a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, precum și cele legate de neplata prețului stipulat în promisunea bilaterală de vânzare-cumpărare de către promitentul cumpărător nu vor fi examinate, deoarece reprezintă aspecte care intră în atributul instanței care judecă pricina din perspectiva motivelor de casare invocate de recurentul reclamant A. în recursul exercitat împotriva deciziei civile nr. 960/21.05.2019 a Tribunalului Constanța, secția I civilă, și nu țin de analiza îndeplinirii cerințelor impuse de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele înfățișate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul promovat de pârâta C. împotriva încheierii din 1 iulie 2020, prin care s-a dispus suspendarea pricinii în etapa procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. împotriva încheierii din 1 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 octombrie 2021.