ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1515/2021

HOTĂRÂRE

24.06.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1515/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 24 iunie 2021

asupra conflictului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 septembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Lugoj, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.R.F.P. Timișoara, constatarea existenței succesiunii vacante după defuncta C., constatarea calității pârâtului de moștenitor universal, sistarea stării de indiviziune în ceea ce privește terenul în suprafață de 5.755 mp, situat în extravilanul localității Lugoj, CF nr. x Lugoj, nr. top. x, prin modalitatea partajării în natură, înscrierea dreptului de proprietate într-o carte funciară nou înființată și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La 19 octombrie 2020, reclamanții au depus la dosar cerere de modificare a acțiunii, solicitând, în principal, atribuirea întregului imobil în favoarea lor cu plata unei sulte către pârât și, în subsidiar, partajarea imobilului în natură.

Judecătoria Lugoj, prin sentința civilă nr. 4573 din 16 decembrie 2020, a admis excepția de necompetență și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și a stabilit că, în speță, capătul principal al cererii de chemare în judecată este reprezentat de constatarea vacanței succesorale și a calității de moștenitor a Statului Român de pe urma defunctei C., cu ultimul domiciliu în București.

Împrejurarea că prin aceeași cerere de chemare în judecată s-a solicitat și ieșirea din indiviziune cu privire la un imobil situat în circumscripția Judecătoriei Lugoj nu poate atrage competența acestei instanțe, întrucât capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune este accesoriu capătului de cerere privind dezbaterea succesiunii, soluționarea partajului depinzând de soluția dată capătului de cerere principal, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (4) C. proc. civ. Așadar, cererea de ieșire din indiviziune se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Judecătoria sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 2176 din 3 martie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat litigiul în favoarea Judecătoriei Lugoj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către instanța supremă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii, instanța a constatat că acțiunea, astfel cum a fost formulată, vizează ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul teren în suprafață de 5755 mp, situat în Lugoj. În justificarea calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reclamantul a apreciat că terenul aparține acestuia ca urmare a succesiunii vacante a defunctei C..

Calificarea cererii nu poate fi făcută decât ținând cont de finalitatea urmărită prin formularea ei, iar aceasta este în afara oricărui dubiu, dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Așadar ceea ce prevalează și prezintă relevanță în calificarea cererii este interesul urmărit de parte în inițierea prezentului demers.

Nu poate fi vorba despre o cerere distinctă în constatarea vacanței succesorale, deoarece în lipsa formulării petitului vizând ieșirea din indiviziune asupra imobilului, reclamanții nu ar fi justificat nici un interes în constatarea împrejurării că acesta aparține pârâtului, ca moștenitor universal al defunctei a cărei succesiune ar fi vacantă, astfel încât nu poate fi calificat ca un petit cu finalitate proprie.

Prin urmare, a concluzionat că cererea de față nu poate fi calificată decât drept acțiune reală imobiliară, în sensul prevăzut de art. 117 C. proc. civ., iar competența de a analiza îndeplinirea condițiilor legale privind existența dreptului de proprietate și ieșirea din indiviziune, inclusiv din perspectiva justificării calității procesuale pasive a pârâtului indicat sau a altor aspecte incidentale, revine instanței în raza căreia se află situat imobilul, respectiv Judecătoriei Lugoj.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Lugoj, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 14 septembrie 2020, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.R.F.P. Timișoara, au solicitat constatarea existenței succesiunii vacante după defuncta C., constatarea calității pârâtului de moștenitor universal, sistarea stării de indiviziune în ceea ce privește terenul în suprafață de 5.755 mp situat în extravilanul localității Lugoj, CF nr. x Lugoj, nr. top. x, prin modalitatea partajării în natură și înscrierea dreptului de proprietate într-o carte funciară nou înființată. Prin modificarea de acțiune, aceștia au cerut, în principal, atribuirea întregului imobil în favoarea lor, cu plata unei sulte către pârât și, în subsidiar, partajarea lui în natură.

În conformitate cu prevederile art. 117 C. proc. civ. "(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul. (2) Când imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripții, iar în caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul.(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum și în cazul celor de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.’’

În continuare, art. 118 alin. (1) pct. 2 din același cod stipulează: "În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia."

Din expunerea motivelor care au fundamentat cererea de chemare în judecată, se constată că litigiul vizează ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul teren în suprafață de 5755 mp, situat în Lugoj, care a aparținut numitei C., decedată în anul 2005, fără moștenitori legali sau testamentari.

Primele două petite, de constatare a existenței succesiunii vacante după defuncta C. și a calității pârâtului de moștenitor universal, nu sunt edificatoare pentru stabilirea existenței unei cereri în materie de moștenire, de natură să atragă competența stabilită de art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât, în lipsa solicitării partajului asupra imobilului, acestea nu au o finalitate proprie. De asemenea, primul capăt de cerere a fost formulat tocmai în justificarea calității de moștenitor a pârâtului asupra succesiunii rămase de pe urma defunctei C.. Scopul urmărit de către reclamanți prin promovarea acțiunii este acela de a se constata dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului, iar nu acela de dezbatere a unei succesiuni vacante. Așa fiind, cererea reclamanților se circumscrie unei acțiuni reale imobiliare, care atrage incidența dispozițiilor art. 117 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ce reglementează o competență absolută, de ordine publică în sensul art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. și pe care părțile nu o pot înlătura în legătură cu cererile referitoare la imobile.

Întrucât imobilul a cărui partajare se solicită este situat în Lugoj, în temeiul prevederilor art. 117 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Judecătoriei Lugoj îi revine competența de soluționare a pricinii.