ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2293/2020

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020

asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 09.01.2020, revizuenta apelantă A. augusta-A., în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului Turda, B., C. și D., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 158/A din 06.06.2008 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2007, având ca temei prevederile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.

A susținut că a intrat în posesia unor înscrisuri doveditoare, eliberate de Arhivele Naționale - Serviciul Județean Cluj la data de 09.12.2019 din fondul arhivistic E., care sunt de natură a schimba soluția pronunțată, respectiv: procesul-verbal al Adunării Generale din 17 mai 1947; bilanțul semestrial 30 iunie 1947; contul bilanț 31 decembrie 1947; adresa Băncii către Administrația Financiară Turda; adresa Băncii către Casa de Finanțare și Amortizare București.

Revizuenta a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire reglementate de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din perspectiva obiectului căii de atac și a înscrisurilor doveditoare.

Intimata D. a formulat întâmpinare, invocând, printre altele, excepția inadmisibilității cererii de revizuire prin raportare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 30 din 19 februarie 2020, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire și a obligat revizuenta la plata către intimata D. a sumei de 1785 RON cheltuieli de judecată în apel.

În motivare, instanța a prezentat condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., arătând că este posibilă și admisibilă, totodată, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică, sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În speță, față de motivele dezvoltate în cererea de revizuire, este evident că revizuenta a avut în vedere ipoteza reglementată de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.

Astfel, pentru admisibilitatea revizuirii fundamentată pe acest temei legal, este necesar ca, după darea hotărârii supusă revizuirii, să se fi descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, înscrisul trebuind să întrunească mai multe condiții: să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, neinteresând dacă reținerea înscrisului de către partea adversă a fost intenționată sau involuntară; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Din analiza acestor condiții de admisibilitate, rezultă că sfera de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitată, în primul rând, pentru că noțiunea de "înscris’’ trebuie luată în accepțiunea ei restrânsă, necuprinzând declarații de martori, chiar autentificate, rapoarte de expertiză, mărturisiri, iar în al doilea rând, pentru că înscrisul trebuie să fie opozabil părții adverse, deci dacă aceasta nu a participat la operațiunea constatată prin înscris, este necesar ca înscrisul respectiv să fi dobândit dată certă.

Dacă una dintre cerințele mai sus menționate nu este îndeplinită, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

În speță, înscrisurile așa zis noi de care se prevalează revizuenta în susținerea cererii de revizuire sunt, conform propriilor sale susțineri: procesul-verbal al Adunării generale din 17.05.1947; Bilanțul semestrial 30.06.1947; contul bilanț 31.12.1947; adresa băncii către Administrația Financiară Turda; adresa băncii către Casa de Finanțare și Amortizare București.

S-a constatat că niciunul din aceste înscrisuri nu întrunește condițiile impuse de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.

În privința acestor "înscrisuri" nu este prezentă o împrejurare mai presus de voința părților din cauza căruia "înscrisul" să nu fi putut fi înfățișat, în condițiile în care revizuenta putea oricând să formuleze o cerere către Arhivele Naționale, pentru eliberarea unor copii de pe aceste înscrisuri.

Nu a existat nici un impediment care să o împiedice în a solicita eliberarea unor copii de pe aceste înscrisuri, după cum, nu s-a dovedit nici existența vreunui impediment care să o împiedice să depună aceste înscrisuri la dosarul de fond.

Curtea de apel a mai reținut că, în practica judiciară, s-a statuat asupra caracterului doveditor al înscrisurilor în sensul că este necesar ca ele să nu fi existat la data pronunțării hotărârii ce se atacă pe calea revizuirii, și că, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, ar fi putut duce la altă soluție decât cea adoptată.

Revizuentei îi incumba dovada, alternativ fie a conduitei obstrucționiste a părții adverse, conduită de natură a nu îi fi permis să intre în posesia înscrisului/înscrisurilor pe durata soluționării procesului în fond sau și în fond și în recurs, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința ei, cât și a intimaților.

Printr-o împrejurare mai presus de voința părților se înțelege o împrejurare de forță majoră care să o fi împiedicat pe parte să își procure înscrisurile probatorii în timpul procesului.

Or, nu se poate reține, în cauză, existența unei împrejurări mai presus de voința părților, care să o fi împiedicat pe revizuentă să prezinte instanței înscrisurile probatorii, după cum nu se poate reține nici conduita obstrucționistă a părții adverse, respectiv, reținerea acestor înscrisuri în posesia intimaților și imposibilitatea revizuentei, determinată de o forță majoră, de a procura aceste înscrisuri de la părțile adverse.

Revizuenta, dacă ar fi dorit să manifeste o diligență sporită în susținerea demersului său procedural la Legea nr. 10/2001, ar fi avut posibilitatea să se adreseze Arhivelor Naționale, fie pe parcursul soluționării litigiului de fond, fie oricând în perioada celor 10 ani care s-au scurs de la data soluționării irevocabile a respectivului litigiu și până la data la care s-a adresat Arhivelor Naționale, adică în decembrie 2019.

Pe de altă parte, s-a reținut de instanța de reizuire că așa-zisele înscrisuri noi nu au caracterul de înscrisuri doveditoare.

Plângerea formulată de revizuenta A. în temeiul Legii nr. 10/2001 împotriva Dispoziției nr. 130/12.02.2004, a fost respinsă pe motiv că antecesorul acesteia nu și-a intabulat în CF dreptul de proprietate asupra imobilului notificat.

Pe cale de consecință, plângerea a fost respinsă în temeiul art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, pe motiv că reclamanta A. nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul pretins de această dispoziție legală, aspect rezultat din sentința civilă nr. 1686/07.09.2004 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 158/A/06.06.2008 a Curții de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2007 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 4161/30.03.2009 a Î.C.C.J.

Rezultă că înscrisurile de care se prevalează nu sunt înscrisuri doveditoare în accepțiunea avută în vedere de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu sunt dovezi ale proprietății imobilului notificat, înscris în CF nr. x Turda, A+6, nr. top x - știut fiind că în regim de CF dovada proprietății se face cu extrasul de CF și nici nu fac dovada calității de persoană îndreptățită a revizuentei în sensul pretins de art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Drept urmare, curtea de apel a constatat că înscrisurile nu îndeplinesc cerințele impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., de înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, urmând să respingă ca inadmisibilă revizuirea.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. raportat la art. 1169 C. civ., revizuenta a fost obligată să plătească intimatei D. suma de 1.785 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial aferent contractului de asistență juridică nr. x/2020, sumă justificată prin facturile de plată seria x nr. x/18.02.2020, în sumă de 1.308 RON și seria x nr. x/10.02.2020, în sumă de 477 RON, precum și prin chitanțele seria x nr. x/18.02.2020 și seria x nr. x/10.02.2020 .

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de revizuire a formulat recurs revizuenta A..

Recurenta a invocat incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., când instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, referitor la interpretarea eronată a noțiunii de "înscrisuri doveditoare’’ stipulată de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.

Contrar celor reținute de Curtea de Apel, înscrisurile doveditoare eliberate de Arhivele Naționale - Serviciul Județean Cluj la data de 09.12.2019 din fondul arhivistic E.: procesul-verbal al Adunării generale din 17.05.1947; bilanțul semestrial 30.06.1947; contul bilanț 31.12.1947; adresa băncii către Administrația Financiară Turda; adresa băncii către Casa de Finanțare și Amortizare București, îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.

În ceea ce privește imposibilitatea de prezentare a înscrisurilor, în interpretarea textului citat anterior, în primul rând, trebuie să fie vorba de un înscris ce nu a putut fi administrat inițial, independent de voința părții. În al doilea rând, înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecății și partea care se prevalează de respectivul act să nu-l fi putut produce în instanță din cauza reținerii lui de partea adversă dintr-o împrejurare ce nu-i poate fi imputată.

Or, așa cum s-a arătat prin cererea de revizuire, la momentul soluționării apelului în dosarul nr. x/2007, în care a fost pronunțată decizia nr. 158A/2008, instanța a solicitat Arhivelor Naționale ale Statului și Băncii Naționale a României informații privitoare la transmiterea dreptului de proprietate de la F. la antecesorii revizuentei în scopul clarificării situației juridice a imobilului. De asemenea, Tribunalul Cluj, cu prilejul soluționării cauzei în primă instanță, a solicitat Consiliului Județean Cluj să comunice copii după actele de preluare a imobilului de către regimul comunist.

Deși s-au comunicat la dosarul cauzei unele înscrisuri de către Arhivele Naționale, înscrisuri analizate cu prilejul pronunțării deciziei atacate cu revizuire, nu s-au comunicat și înscrisurile pe care s-a întemeiat calea extraordinară de atac.

În condițiile în care atât instanța de apel, cât și revizuenta au făcut demersuri pentru a obține toate înscrisurile privitoare la transferul dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat către antecesori, credința legitimă a revizuentei a fost aceea că în dosarul nr. x/2007 nu au fost depuse toate înscrisurile doveditoare, menite a stabili adevărul în cauză.

Prin urmare, contrar celor reținute de Curtea de Apel Cluj, nu i se poate imputa lipsa de diligență și nici pasivitatea în obținerea înscrisurilor în condițiile în care, așa cum a relevat anterior, a stăruit pe lângă Arhivele Naționale pe tot parcursul judecării cauzei, în sensul comunicării documentelor vizând transferul dreptului de proprietate asupra imobilului supus revendicării.

A fost invocată decizia Curții de Apel Ploiești nr. 925/1998, prin care s-a statuat că există o împrejurare mai presus de voința părților atunci când revizuentul nu a putut obține înscrisul de la Arhivele Naționale la data judecății, ci abia ulterior, deoarece este bine cunoscut că Arhivele Naționale nu dispun de personalul necesar cercetării actelor, iar documentele din arhivă nu sunt suficient și corect ordonate. În consecință, în speța dedusă judecății trebuia să se rețină existența unui caz mai presus de voința revizuentei, care a împiedicat-o să ia la cunoștință de înscris.

I s-a mai imputat instanței de revizuire o apreciere eronată în ce privește atributul de noutate, înscrisurile existând chiar de la momentul emiterii lor în Arhivele Naționale, de unde puteau fi oricând procurate.

În mod cert caracterul de noutate nu este compatibil cu existența înscrisurilor la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, din contră, prin raportare la interpretarea dată textului art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisurile noi trebuie să fi existat la data judecății finalizate cu hotărârea a cărei revizuire se solicită, însă nu au fost cunoscute de instanța care a judecat litigiul, întrucât nu au putut fi prezentate de parte din cauza împrejurărilor la care se referă chiar norma citată.

Or, tocmai aceasta este situația evocată prin motivele de revizuire, neputând fi negat caracterul de noutate al înscrisurilor prezentate.

A mai susținut recurenta prin motivele de recurs că actele prezentate îndeplinesc condiția de a fi înscrisuri doveditoare.

În plus, caracterul determinant al înscrisurilor constituie o problemă de fond pe care instanța trebuia să o soluționeze la evocarea fondului, astfel că, din această perspectivă, în mod eronat s-a pronunțat Curtea de Apel Cluj asupra caracterului de înscrisuri doveditoare cu prilejul soluționării excepției de inadmisibilitate invocată din oficiu, fără să fi procedat la judecarea căii de atac în fond.

Este de observat că toate înscrisurile prezentate cu prilejul formulării cererii de revizuire au legătură cu declanșarea procedurii de lichidare a E. și Păstrare Turda și vin în sprijinul susținerii revizuentei privind dobândirea prin cumpărare de către antecesorii acesteia, numiții G. și H., a imobilului casă și teren situat în Turda, județ Cluj.

În măsura în care aceste înscrisuri ar fi fost cunoscute la data pronunțării hotărârii atacate, ar fi putut conduce la o altă soluție pe fond.

Din procesul-verbal al Adunării Generale din 17 mai 1947 rezultă că antecesorii revizuentei erau acționari majoritari ai E.: G. deținea 10903 acții, iar H. 5231 acții din totalul de 16159 acții, așadar peste 99% din capitalul băncii. Acest proces-verbal a fost întocmit cu prilejul adunării generale extraordinare prin care s-a decis intrarea în lichidare a băncii și numirea lichidatorului.

Tot astfel, din adresa băncii către Casa de Finanțare și Amortizare București rezultă calitatea tatălui revizuentei, de membru al consiliului de administrație al băncii alături de numitul I..

În adresa băncii nr. 600 din 28.05.1947 către Administrația Financiară Turda, părinții revizuentei G. și H. sunt menționați drept chiriași ai imobilului în litigiu, însă numele lor este șters, fiind înscrise peste numele altor persoane. În această privință nu poate exista decât o singură explicație, întrucât părinții revizuentei dețineau calitatea de proprietari ai imobilului, nu puteau deține concomitent și calitatea de chiriași ai aceluiași imobil.

Toate aceste noi înscrisuri coroborate cu celelalte probe administrate în cauză dovedesc dobândirea de către antecesorii revizuentei, prin cumpărare, a imobilului ce formează obiectul litigiului. În calitatea lor de acționari majoritari ai E., părinții revizuentei erau cei mai îndreptățiți a dobândi în proprietate, prin cumpărare, imobilul existent în patrimoniul Băncii aflate în lichidare.

În condițiile în care, așa cum s-a arătat cu prilejul soluționării apelului din dosarul nr. x/2007, tatăl revizuentei a fost lipsit de libertate și persecutat de regimul comunist și nu a mai putut îndeplini formalitățile necesare intabulării dreptului de proprietate, însă înscrisurile noi prezentate sunt în măsură a dovedi dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de revizuire și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial pentru apel și recurs.

Intimatul Primarul Municipiului Turda a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Intimata D., în cadrul întâmpinării, a invocat în principal excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., argumentând că lipsesc criticile punctuale la adresa hotărârii atacate și sunt reiterate nemulțumiri ale recurentei ce se constituie în aspecte de temeinicie. În subsidiar, a susținut caracterul nefondat al cererii de recurs. Referitor la cererea de revizuire, a dezvoltat apărări pe excepția inadmisibilității raportat la obiectul revizuirii, condițiile înscrisului, reexaminarea fondului și modificarea temeiului de reconstituire. În considerarea tuturor aspectelor dezvoltate în mod amplu prin acest înscris, a solicitat respingerea căii de atac și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin încheierea din 25 iunie 2020, instanța, constatând că a operat transmisiunea calității procesuale active de la revizuenta A. către J. ca efect al încheierii contractului de cesiune de drepturi litigioase, autentificat sub nr. x din 1 mai 2020, contract perfectat ulterior promovării recursului în litigiul dedus judecății, a dispus introducerea în cauză a numitei J. în calitate de recurentă revizuentă.

Cu titlu preliminar, se reține că prin întâmpinare intimata D. a ridicat excepția nulității recursului, apreciind că cererea de recurs este motivată doar în aparență și nu conține critici punctuale la adresa hotărârii atacate. Au fost exprimate simple nemulțumiri din prisma temeiniciei deciziei pronunțate de instanța de revizuire, care nu se pot încadra în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Înalta Curte urmează să respingă această excepție, deoarece criticile recurentei astfel cum au fost conturate, se pot circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât pun în discuție aplicarea greșită a prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de către instanța de revizuire.

Pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pe care s-a bazat cererea formulată de revizuentă, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;

- înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;

- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;

- înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică intenționat sau involuntar cu ocazia judecării fondului, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;

- înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Dacă una din condițiile arătate mai sus nu este îndeplinită, cererea de revizuire nu poate fi admisă.

Revizuenta a pretins că a intrat în posesia unor înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale, Serviciul Județean Cluj la data de 09.12.2019 din fondul arhivistic E.: procesul-verbal al Adunării Generale din 17.05.1947; bilanțul semestrial 30.06.1947; contul bilanț 31.12.1947; adresa băncii către Administrația Financiară Turda; adresa băncii către Casa de Finanțare și Amortizare București, înscrisuri care sunt de natură a schimba soluția pronunțată din decizia civilă nr. 158A din 06.06.2008 a Curții de Apel Cluj în dosarul nr. x/2007, ce a fost atacată în prezentul litigiu.

Prin motivele de recurs i se impută instanței de revizuire o apreciere greșită asupra condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească înscrisurile ce intră în sfera de aplicare a revizuirii fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește imposibilitatea de prezentare a înscrisurilor, se relevă că acestea nu au putut fi administrate în dosarul nr. x/2007, pentru a se demonstra transferul dreptului de proprietate de la F. la antecesorii recurentei în scopul lămuririi situației juridice a imobilului ce a făcut obiectul litigiului întemeiat pe Legea nr. 10/2001. Se pretinde că în condițiile în care atât instanța de apel, cât și revizuenta, au făcut demersuri în vederea comunicării tuturor documentelor care atestă transmiterea proprietății, nu se poate reține o lipsă de diligență și nici starea de pasivitate în procurarea înscrisurilor.

Susținerile nu pot fi primite.

Instanța supremă constată că documentele de care uzează revizuenta se aflau în posesia unei instituții publice a statului și puteau fi solicitate de aceasta, astfel cum s-a procedat anterior formulării prezentei cereri de revizuire, ceea ce denotă că înscrisurile puteau fi obținute în orice moment, anterior pronunțării hotărârii a cărei desființare se solicită.

Chiar dacă cu ocazia judecării litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007, instanța de apel s-a adresat Arhivelor Naționale pentru a prezenta dovezi ale proprietății imobilului notificat și nu au fost înfățișate respectivele documente, se reține că această împrejurare nu o plasează pe revizuentă într-o situație de imposibilitate a procurării înscrisurilor noi. Partea nu a efectuat demersuri succesive, proprii, prin care să fi încercat încă din faza judecății pe fond să intre în posesia înscrisurilor, pentru a se putea considera că au fost epuizate toate mijloacele de apărare aflate la îndemână în procesul în care i s-a respins plângerea la Legea nr. 10/2001. Este evident că actele puteau fi procurate și depuse la dosar prin diligența revizuentei, prin prisma interesului său în derularea litigiului cu privire la imobilul în cauză. De altfel, însăși aceasta a menționat că a intrat în posesia lor la data de 9.12.2019 (în baza unei cereri formulate), însă acest demers întârziat nu legitimează calea procedurală a revizuirii.

Pe de altă parte, se reține că partea nu a dovedit nici împrejurările excepționale care au împiedicat-o să le înfățișeze în cadrul procesului. Or, faptul descoperirii anumitor înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire în lipsa unor dovezi, fie a unei conduite obstrucționiste a adversarului, conduită de natură să nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a existenței unor împrejurări cu același impact, ivite mai presus de voința atât a revizuentei, cât și a intimaților.

În acest context, trebuie reamintit că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obținerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești irevocabile și principiul securității raporturilor juridice (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29 iulie 2008).

Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 925/2008, indicată cu titlu de practică judiciară în justificarea imposibilității de prezentare a înscrisurilor, nu prezintă relevanță în speța de față. Prin hotărârea respectivă s-a statuat că se poate reține

o împrejurare mai presus de voința părților atunci când înscrisul nu poate fi obținut de la Arhivele Naționale, la data judecății, din motive de ordin organizatoric - instituția nu dispune de personalul necesar cercetării actelor, iar documentele din arhivă nu sunt suficient și corect ordonate. Însă, în prezentul litigiu, revizuenta nu a probat o astfel de situație pentru a se putea aprecia dacă, într-adevăr, a existat o împrejurare insurmontabilă în procurarea documentelor și care să se datoreze exclusiv culpei instituției.

În concluzie, s-a reținut în mod just neîndeplinirea acestei cerințe legale stabilite de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisurile invocate drept "înscrisuri noi" nefiind obținute de la instituția publică din pricina lipsei de diligență a revizuentei.

A doua chestiune pusă în discuție este interpretarea eronată pe care o dă curtea de apel caracterului de noutate al înscrisurilor. În opinia recurentei, înscrisurile noi trebuie să fi existat la data judecății finalizate cu hotărârea a cărei revizuire se cere, însă să nu fi fost cunoscute de instanța care a judecat litigiul din motive independente de voința părții.

Instanța de revizuire a ajuns la concluzia corectă că înscrisurile deduse judecății nu reprezintă înscrisuri noi în accepțiunea prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât ele se regăseau în Arhivele Naționale și puteau fi oricând eliberate la cerere. Or, nu s-a statuat că nu ar trebui îndeplinită cerința anteriorității înscrisului, cum speculează recurenta prin motivele de recurs, ci dimpotrivă, că nu este îndeplinită cerința ca înscrisul doveditor să nu fi putut fi obținut mai devreme de către parte din cauza unei împrejurări mai presus de voința acesteia.

S-a mai învederat în recurs că aprecierea asupra caracterului de "înscrisuri doveditoare" constituie o problemă de fond care se impunea a fi dezlegată la momentul evocării fondului în cererea de revizuire.

Curtea de Apel Cluj nu a greșit când s-a pronunțat asupra acestui aspect cu prilejul soluționării excepției de inadmisibilitate a revizuirii, întrucât analiza dacă un înscris este doveditor sau nu, intră în sfera cerințelor de admisibilitate a revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., după cum rezultă chiar din conținutul textului: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților…" Astfel, condiția nu poate fi cercetată la momentul soluționării în fond a căii extraordinare de atac, instanța nedepășindu-și limitele în ceea ce privește judecata ei.

Un ultim aspect invocat se referă la verificarea caracterului determinant al înscrisurilor, susținându-se că acestea sunt în măsură să dovedească dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

Argumentele nu sunt întemeiate.

Instanța de revizuire a examinat condiția de admisibilitate și a constatat în mod corect că actele opuse de revizuentă nu au efect determinant pentru reformarea hotărârii, în sensul de a fi apte să conducă la schimbarea soluției din hotărârea supusă revizuirii, decizia nr. 158A din 06.06.2008 a Curții de Apel Cluj.

Motivul reținut pentru respingerea plângerii formulate în baza Legii nr. 10/2001 a constat în nedovedirea calității de proprietar ai autorilor revizuentei cu privire la imobilul în cauză. Or, înscrisurile pe care s-a fundamentat revizuirea nu evidențiază un transfer al dreptului de proprietate către autorii acesteia, G. și H..

Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că nu s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în ce privește decizia dată asupra revizuirii, nefiind întrunite cerințele ipotezei prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, recursul va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Față de soluția adoptată și de solicitarea formulată de intimata D. de acordare a cheltuielilor de judecată, devin operante prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. privind obligarea părții care a căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată solicitate de partea adversă. Cum, în speță, s-a făcut dovada cu actele depuse la dosar a suportării de către intimată a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare (factura nr. x din 22.06.2020, chitanța nr. x din 22.06.2020, chitanța nr. x/22.06.2020, factura nr. x/02.11.2020 și chitanța nr. x din 02.11.2020, toate aflate la dosarul ICCJ), se va dispune obligarea recurentei la plata către intimata D. a sumei totale de 4.000 RON.

Cererea recurentei, de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată, care nu a fost justificată de înscrisuri, nu poate fi soluționată favorabil în considerarea soluției de respingere a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata D..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta J. împotriva deciziei civile nr. 30/A din 19 februarie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe revizuentă la plata sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata D..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2020.