ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6057/2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a solicitat instanței anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 925/15.12.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca; anularea deciziei de impunere nr. x/21.05.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și a raportului de inspecție fiscală aferent nr. 45803/21.05.2015 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice; obligarea la cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 9 februarie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj-Napoca pentru capătul de cerere privind anularea actului nr. 14972/2014; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj Napoca pentru capătul de cerere privind plata sumei de 8.224.435 RON despăgubiri. A respins celelalte excepții invocate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj-Napoca. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca pentru capătul de cerere privind obligarea la despăgubiri și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei pentru capătul de cerere privind anularea actului înregistrat sub nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 76/2017 din data de 22 februarie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj. A anulat în parte decizia nr. 925/15.12.2015, decizia de impunere nr. x din 21.05.2015 și raportul de inspecție fiscală x din 21.05.2015 în ceea ce privește suma de 704440 RON, menținând obligația de plată a sumei de 505699 RON reprezentând TVA în sumă de 232830,68 RON și accesorii în sumă de 272838,32 RON. A obligat pârâtele în solidar să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 9250 RON, reprezentând 1200 RON onorariu avocat, 8.000 RON onorariu expert, 50 RON taxă de timbru.

Împotriva sentinței civilă nr. 76 din 22 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantul A. și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 6577 din data de 19 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 76 din 22 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal. A casat în parte sentința atacată și, rejudecând, dispune: A menținut ca legale decizia nr. 925/15.12.2015, decizia de impunere nr. x din 21.05.2015 și raportul de inspecție fiscală x din 21.05.2015 și în privința sumei de 130314,6 RON reprezentând TVA de colectat, precum și accesoriile calculate la această sumă. A limitat nivelul accesoriilor la nivelul obligației principale de plată. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A obligat intimatele-pârâte Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca la plata către recurentul-reclamant a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. II. Revizuirea formulată de reclamantul A. Împotriva deciziei din recurs a formulat revizuire reclamantul A., a solicitat admiterea revizuirii și modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul anulării în parte a Deciziei de soluționare a contestației nr. 925/15.12.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj privind soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x/21.05.2015 și anulării în parte a Deciziei de impunere nr. x/21.05.2015 și a Raportul de inspecție fiscală aferent și în consecință să dispuneți recunoașterea aplicării cotei reduse de TVA în cuantum de 5% pentru cele 11 tranzacții realizate în perioada 2008 - 2009, în sumă 130.314,60 RON; cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 148 alin. (2), art. 20 alin. (2) din Constituția României, Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA și jurisprudența CJUE care interpretează aceste dispoziții ale Directivei. În motivarea revizuirii, a prezentat situația de fapt, a arătat că în materie de TVA cota de 5% a fost introdusă prin O.U.G. nr. 200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Astfel, la art. (1) pct. 7 "La art. 140, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (2) 1 cu următorul cuprins: (2 1 ) Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței. În sensul prezentului titlu, prin locuință livrată ca parte a politicii sociale se înțelege: a) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni și de pensionari; b) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii și centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap; c) livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 m2, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 380.000 RON, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de orice persoană necăsătorită sau familie. Suprafața utilă a locuinței este cea definită prin Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Anexele gospodărești sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare și dacă terenul pe care este construită locuința nu depășește suprafața de 250 m2, inclusiv amprenta la sol a locuinței, în cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor care au mai mult de două locuințe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuințe nu poate depăși suprafața de 250 m2, inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuințe. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziționa o singură locuință cu cota redusă de 5%, respectiv: 1. în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deținut și să nu dețină nicio locuință în proprietate pe care au achiziționat-o cu cota de 5%; 2. în cazul familiilor, soțul sau soția să nu fi deținut și să nu dețină, fiecare sau împreună, nicio locuință în proprietate pe care a/au achiziționat-o cu cota de 5%; d) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.". In același sens, H.G. nr. 1620/2009 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 la art. I pct. 23 prevăd că,,(10) În vederea îndeplinirii condiției prevăzute la art. 140 alin. (2 1 ) lit. c) pct. 1 și 2 Codul fiscal, cumpărătorul va pune la dispoziția vânzătorului, înainte sau în momentul livrării bunului imobil, o declarație pe proprie răspundere, autentificată la notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile stabilite la art. 40 alin. (2 1 ) lit. c) pct. 1 și 2 Codul fiscal, care va fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%. Art. II alin. (4): "Începând cu data de 1 aprilie 2010 se abrogă prevederile pct. 1 51.3, pct. 7-30 și pct. 37 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 573/2003 privind Codul fiscal, precum și prevederile pct. 1-73 din Normele metodologice de aplicare a titlului VIII din Legea nr. 573/2003 privind Codul fiscal. Așadar, arată revizuentul că din această succesiune de acte normative rezultă că pentru ipoteza TVA de 5% anterior datei de 1 aprilie 2010, nu exista un termen legal de depunere a acestei declarații, rezultând astfel două concluzii: 1. Pe de o parte voința legiuitorului de a nu institui un termen pentru validarea condiției formale; 2. Pe de altă parte, că nu există un termen imperativ fixat a cărui nerespectare să atragă decăderea sau tardivitatea. Astfel, reținerea de către instanța de control judiciar a faptului că "Este real că prima instanță a preluat concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, în privința sumelor reținute cu titlu de TVA datorat și accesorii ale taxei, în raport de data la care contribuabilul a devenit plătitor de TVA, însă deducerea taxei, pentru cheltuielile făcute de intimatul-reclamant în folosul operațiunilor sale taxabile, a fost motivată de prima instanță prin argumente proprii, specifice dezvoltării unui raționament logico-juridic concordant cu soluția dispusă în cauză.", abdică de la direcțiile fixate de către Directiva 2006/112/CE din 28 noiembrie 2006 CE privind sistemul comun al TVA. Astfel, la pct. 23 alin. (9) din Normele metodologice pentru aplicarea art. 140 Codul fiscal se dispune că,,... vânzătorul poate aplica cota de TVA de 5% dacă cumpărătorul va prezenta o declarație pe proprie răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile stabilite la art. 140 alin. (21) lit. c) pct. 1 și 2 Codul fiscal...". Cumpărătorii imobilelor care ar face obiectul cotei reduse de 5% întruneau condițiile de formă prevăzute de lege la data tranferului dreptului de proprietate, iar Codul fiscal nu interzice efectuarea probei cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru aplicarea cotei reduse de TVA după data efectuării tranzacției. Revizuentul a invocat hotărârea din 2007 în cauza Cauza C-146/05 Albert Collée împotriva Finanzamt Limburg an der Lahn, din care se observă că organul fiscal este obligat să accepte proba ulterioară a stării de fapt fiscal în materie de TVA și să dea eficiență stării de fapt fiscal, hotărârea în cauza C-368/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Baranya Megyei Bíróság (Ungaria), prin decizia din 31 august 2009, primită de Curte la 14 septembrie 2009, în procedura B. care a reținut că "exclude o practică națională în temeiul căreia autoritățile naționale refuză unei persoane impozabile dreptul de a deduce din valoarea taxei pe valoarea adăugată pe care trebuie să o plătească, valoarea taxei datorate sau achitate pentru serviciile care i-au fost prestate, pentru motivele că factura inițială, aflată în posesia sa la momentul deducerii, cuprindea o dată greșită de finalizare a prestării de servicii și că nu exista o numerotare continuă a facturii corectate ulterior și a notei de credit care anula factura inițială, în cazul în care condițiile de fond ale deducerii sunt îndeplinite iar, înainte de adoptarea deciziei de autoritatea în cauză, persoana impozabilă a furnizat acesteia din urmă o factură corectată, în care se preciza data exactă la care s-a încheiat prestarea de servicii respectivă, chiar dacă nu există o numerotare continuă a acestei facturi și a notei de credit care anula factura inițială.". Conculzionând, revizuentul face referire și la hotărârea în Cauza C-384/04 și C-430/19 S.C. CF S.R.L. împotriva A.J.F.P.M., D.G.R.F.P.C. III. Apărările intimatelor în revizuire Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire. A arătat că prin cererea de revizuire se invocă formal motivul întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuentul neindicând dispozițiile de drept european care au fost încălcare prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Astfel, arată autoritatea intimată că cererea de revizuire este inadmisibilă, prin decizia nr. 6577/19.12.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, cu autoritate de lucru judecat instanța a analizat motivele invocate în cuprinsul recursurilor formulate care au fost reluate în cererea de revizuire. IV. Considerentele instanței de revizuire Examinând revizuirea formulată în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte constată că este fondată, pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 6557 din 19 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a cărei revizuire se solicită, au fost admise recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 76 din 22 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a fost casată în parte sentința atacată și, în rejudecare s-a dispus menținerea ca legale a deciziei nr. 925/15.12.2015 și deciziei de impunere nr. x din 21.05.2015 și raportul de inspecție fiscală x din 21.05.2015 și în privința sumei de 130314,6 RON reprezentând TVA de colectat, precum și accesoriile calculate la această sumă. Totodată, s-a limitat nivelul accesoriilor la nivelul obligației principale de plată și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. Instanța de recurs a reținut că, în ceea ce o privește pe pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în dezacord cu soluția primei instanțe, interpretarea conferită de organul fiscal asupra dispozițiilor art. 140 alin. (2 1 ), lit. c) din Codul fiscal este cea corectă, fără a putea fi acuzate de un formalism excesiv organele de control care au întocmit actele contestate. Sediul materiei îl reprezintă prevederile art. 140 alin. (2 1 ), lit. c) din Codul fiscal, norma legală fiind adoptată prin O.U.G. nr. 200/2008, în vigoare de la data de 15.12.2008, cu următoarea formă: "Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței. În sensul prezentului titlu, prin locuință livrată ca parte a politicii sociale se înțelege: c) livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 m 2 , exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 380.000 RON, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de orice persoană necăsătorită sau familie. Suprafața utilă a locuinței este cea definită prin Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Anexele gospodărești sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare și dacă terenul pe care este construită locuința nu depășește suprafața de 250 m 2 , inclusiv amprenta la sol a locuinței, în cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor care au mai mult de două locuințe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuințe nu poate depăși suprafața de 250 m 2 , inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuințe. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziționa o singură locuință cu cota redusă de 5%, respectiv: 1. în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deținut și să nu dețină nicio locuință în proprietate pe care au achiziționat-o cu cota de 5%; 2. în cazul familiilor, soțul sau soția să nu fi deținut și să nu dețină, fiecare sau împreună, nicio locuință în proprietate pe care a/au achiziționat-o cu cota de 5%;" Normele metodologice de aplicare a acestor prevederi legale au fost aprobate prin H.G. nr. 1618/2008, intrată în vigoare la 22.12.2008, în care, la punctul 23, se stabilesc următoarele: "(7) Cota redusă de taxă de 5% prevăzută la art. 140 alin. (2 1 ) din Codul fiscal se aplică numai pentru livrarea, astfel cum este definită la art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, a locuințelor ca parte a politicii sociale, respectiv pentru transferul dreptului de a dispune ca și un proprietar de bunurile prevăzute la art. 140 alin. (2 1 ) lit. a)-d) din Codul fiscal. Pentru livrările prevăzute la art. 140 alin. (21) lit. a), b) și d) din Codul fiscal, cota redusă de TVA de 5% se aplică inclusiv pentru terenul pe care este construită locuința, în condițiile în care terenul urmează regimul construcției conform pct. 37 alin. (1). (8) În aplicarea art. 140 alin. (21) lit. c) din Codul fiscal, prin locuință se înțelege construcția alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii. (9) Pentru locuințele prevăzute la art. 140 alin. (21) lit. c) din Codul fiscal, vânzătorul poate aplica cota de TVA de 5% dacă cumpărătorul va prezenta o declarație pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile stabilite la art. 140 alin. (21) lit. c) pct. 1 și 2 din Codul fiscal, care va fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%. În vederea aplicării cotei reduse de TVA de 5% pentru locuințele prevăzute la art. 140 alin. (21) lit. c) din Codul fiscal, suprafața utilă a locuinței, exclusiv anexele gospodărești, și, după caz, a terenului pe care este construită trebuie să fie înscrise în documentația cadastrală anexată la actul de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile legii." Instanța de control judiciar a reținut de asemenea că "diminuarea cotei standard a taxei pe valoare adăugată la cota de 5% reprezintă excepția de la regulă, ce devine incidentă atunci când normele care conferă această facilitate fiscală sunt pe deplin respectate, orice neregularitate în privința îndeplinirii criteriilor care determină acest regim având drept consecință aplicarea cotei standard asupra tranzacției generatoare de TVA. Procedând la efectuarea inspecției fiscale asupra contribuabilului A. a constatat organul fiscal că, în perioada 2008-2009, intimatul-reclamant a înstrăinat un număr de 11 apartamente pentru care expertul contabil a calculat o cotă redusă de TVA de 5%, fără a exista declarații pe proprie răspundere privind respectarea condițiilor cerute de normele fiscale pentru a beneficia de politica socială pentru achiziția unei locuințe la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, nefiind, astfel, îndeplinite condițiile prevăzute la art. 140 alin. (2 1 ), lit. c) din Codul fiscal. Scopul urmărit în edictarea acestei norme, ca parte a politicii sociale de sprijinire a achiziționării unei locuințe, a fost acela de aplicare a cotei reduse de TVA de 5% la cumpărarea unui imobil cu acest scop locativ, iar lipsa îndeplinirii cumulative a tuturor cerințelor necesare pentru acordarea acestui beneficiu, de achitare a unei cote reduse de TVA, determină aplicabilitatea regimului de drept comun, respectiv cel al cotei standard de TVA, un astfel de beneficiu fiind pierdut.". În contextul celor reținute și necontestate cu privire la dispozițiile din Directiva (CE) nr. 112 din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată, a căror încălcare o invocă revizuentul, și care rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, raportat la dispozițiile art. 148 alin. (2), coroborat cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituția României, care consacră principiul priorității dreptului comunitar, examinând decizia a cărei revizuire se solicită, se observă că este fondată pe considerente care au legătură cu motivul de revizuire invocat. Motivul de revizuire vizează încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, raportat la aspectul referitor la diminuarea cotei standard a taxei pe valoare adăugată la cota de 5% pentru cele 11 tranzacții imobiliare efectuate în cursul anului 2009, pentru care declarațiile pe proprie răspundere au fost întocmite ulterior încheierii contractelor de vânzare cumpărare, respectiv în anul 2012. Încălcarea dreptului comunitar se raportează la soluția pronunțată prin hotărârea supusă revizuirii. Organul fiscal a considerat că lipsa declarației pe proprie răspundere atrage inaplicabilitatea beneficiului legii. În acest context este de menționat că cele 11 tranzacții imobiliare s-au desfășurat în cursul anului 2009 când era în vigoare art. 140 alin. (2 1 ) din Codul fiscal astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal fiind adopatate ulterior prin Hotărârea nr. 1620 din 29 decembrie 2009. Prin acest act normativ s-a prevăzut, astfel cum s-a arătat în precedent, că în vederea îndeplinirii condiției prevăzute la art. 140 alin. (2 1 ) lit. c) pct. 1 și 2 Codul fiscal, cumpărătorul trebuie să pună la dispoziția vânzătorului, înainte sau în momentul livrării bunului imobil, o declarație pe proprie răspundere, autentificată la notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile stabilite prin legislația incidentă, care va fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%. În aceste circumstanțe se constată că scopul declarației îl constituie justificarea cotei reduse de TVA, reprezentând un act formal. Autoritatea pârâtă nu a contestat îndeplinirea condițiilor impuse de Codul fiscal la acel moment (suprafața construită sub 120 m.p., terenul în suprafață de sub 250 m.p., prețul vânzării sub 380.000 RON) ci a contestat numai posibilitatea depunerii acestor declarații după efectuarea controlului și după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, adică invocă aspecte de ordin formal ce ar duce la neaplicarea cotei reduse de 5% TVA. Or, în jurisprudența CJUE (Hotărârea dată în C-146/05 A. Collee) s-a subliniat importanța fondului asupra formei în materie fiscală și s-a stabilit obligația organului fiscal de a accepta proba ulterioară a stării de fapt fiscale în materie de TVA și de a-i da eficiență și că nu se poate refuza acordarea unui drept de deducere/scutire de plată numai pentru neîndeplinirea unei condiții de formă, deși condițiile de fond erau îndeplinite. De aceea, criticile autorității pârâte pe aspecte pur formale nu pot fi reținute. Principiul proporționalității impune autorităților pârâte să ia numai acele masuri necesare pentru atingerea scopului urmărit. O măsura națională care condiționează, în esența, dreptul la scutire de la plata unei contribuții de respectarea unor obligații de forma, fără a lua in considerare cerințele de fond si, mai ales, fara a întreba daca acestea erau îndeplinite, depășește ceea ce este necesar pentru a se asigura perceperea corecta a taxei.(CJUE Speța Collee-C146/05). Astfel, sub aspectul disputei dintre caracterul formal al acestei declarații și necesitatea existenței sale pentru dovedirea unei condiții de fond, reține Înalta Curte că declarația pe propria răspundere solicitată de norma fiscală cumpărătorilor unei locuințe achiziționate în politica socială reglementată de statul român reprezintă instrumentul care justifică aplicarea cotei reduse de TVA de 5%, iar nu o condiție de fond dintre cele solicitate expres de prevederile legale ce instituie cota de TVA de 5%, fiind expresia unei cerințe formale, astfel cum consideră, în mod întemeiat, reclamantul. În consecință, prin stabilirea corectă a cotei standard de TVA (5%) pentru cele 11 tranzacții imobiliare, în loc de 19%, Înalta Curte va reține nelegalitatea actelor de impunere fiscală contestate cu privire la suma de 130.314,6 RON reprezentând TVA de colectat de la contribuabilul A., rezultată din diferența de la cota de TVA de 5% la cota de 19% aplicată fiecăreia dintre cele 11 tranzacții imobiliare evidențiate în anexa la raportul de expertiză. Ne aflăm de asemenea in situația unui formalism excesiv manifestat de reprezentanții autorității fiscale, autoritățile pârâte nu pot aduce restrângeri drepturilor individuale sau impune obligații pe considerente pur formale, in măsura in care acestea nu sunt dublate de considerente ce țin de substanța raporturilor sociale cărora li se adresează. Jurisprudența CJUE se raportează la obligația organului fiscal de a da eficiență stării de fapt fiscal reale, ori în speța pendinte starea de fapt fiscal reală atestă faptul că revizuentul este îndreptățit la a beneficia de deductibilitatea TVA redusă de 5%. Față de considerentele mai sus expuse și văzând prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. și va anula, în parte, decizia nr. 6577 din data de 19 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, în sensul că va respinge ca nefondat recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 76 din data de 22.02.2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administraiv și fiscal. Vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei privind admiterea recursului reclamantului, limitarea nivelului accesoriilor și obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte va obliga intimatele-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către revizuentul A., în sumă 2.100 RON.