ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1840/2021

HOTĂRÂRE

28.09.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1840/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 28.08.2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimata A., a solicitat admiterea cererii de suspendare a executării silite demarate de BEJ B. în dosarul execuțional nr. x/2019 până la soluționarea contestației la executare; admiterea contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul execuțional nr. x/2019 precum și a executării silite însăși; admiterea cererii de întoarcere a executării silite și restabilirea situației anterioare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712 și urm. C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 1565 din 26 februarie 2021, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a se pronunța astfel, această instanță a constatat aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 714 alin. (1) și ale art. 651, precum și, prin analogie, a celor ale art. 112 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care cererea privește mai mulți pârâți se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, executarea silită având o cauză unică, comună pentru toți cei trei debitori.

Instanța a reținut că excepția invocată de intimata-creditoare (ce are calitatea de procuror în cadrul DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava) este întemeiată, întrucât instanța de executare este una singură și nu se raportează la numărul de debitori.

Aceasta interpretare a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție care a stabilit, prin mai multe decizii de speță, că în ipoteza în care debitorii au sedii în diferite circumscripții, competența de soluționare a contestațiilor la executare revine instanței care a încuviințat executarea.

S-a mai argumentat că, în speță, se contestă competența executorului judecătoresc (al cărui sediul nu se află în raza Curții de Apel București), situație în care instanța care a încuviințat executarea silită este îndreptățită să verifice și acest aspect.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 7287 din 23 iunie 2021 a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sector 5 București, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În argumentarea acestei soluții procesuale, a reținut că norma de competență în materie de executare silită este edictată în favoarea debitorului urmărit, nu a creditorului, iar debitorului urmărit nu i se poate anula dreptul de a sesiza și de a se judeca la instanța de la sediul său într-o contestație la executare, cât timp acesta nu are una dintre calitățile prevăzute de art. 127 din C. proc. civ.

În speță, nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. față de calitatea pe care creditoarea (menționată în cuprinsul considerentelor, pagina 4, primul alineat din sentință, cu numele de C., dintr-o evidentă eroare materială) o are în acest dosar, respectiv de intimată.

Având în vedere că debitorul din dosarul de executare, contestatorul din prezenta cauză - Ministerul Finanțelor Publice, are sediul în București, Judecătoria Iași a găsit incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora unicul criteriu de determinare a instanței de executare se raportează la domiciliul sau sediul debitorului.

Pe cale de consecință, raportat la considerentele arătate, s-a apreciat că instanța competentă din punct de vedere teritorial este Judecătoria Sectorului 5 București, unde se afla sediul debitorului care, de altfel, a investit această din urmă instanță cu judecarea contestației la executare.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, pentru următoarele argumente:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o contestație la executare formulată împotriva actelor emise în dosarul de executare nr. 867/E/2019 al BEJ B. de către debitorul Ministerul Finanțelor Publice.

Dispozițiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., reglementând instanța competentă a soluționa contestația, prevăd că aceasta se introduce la instanța de executare.

În termenii art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

De asemenea, instanța de executare este cea care, în sensul art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente privitoare la executare, ceea ce accentuează necesitatea stabilității și predictibilității determinării acestei instanțe.

În speță, în cadrul dosarului execuțional nr. x/2019 al BEJ B. s-a pornit executarea silită împotriva debitorilor Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în favoarea creditoarei A. - în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1403 din data de 22.11.2007, așa cum a fost lămurită prin încheierea nr. 317 din 01.04.2019, ambele pronunțate de Tribunalul Suceava și sentința civilă nr. 1192 din data de 20.05.2009, așa cum a fost lămurită prin încheierea nr. 318 din data de 01.04.2019, pronunțate de Tribunalul Suceava.

Prin încheierea civilă nr. 2635/2020/CS din 04 martie 2020, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea de încuviințare a executării silite în temeiul titlului executoriu menționat.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 2635/2020/CS din 04 martie 2020 a Judecătoriei Iași, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare aparține acestei judecătorii, instanță care a încuviințat cererea de executare silită.

Această apreciere dă eficiență principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, ca instanță de executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

De altfel, conform minutei deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată pe site-ul instanței supreme, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prin urmare, față de cele anterior reținute și de temeiurile de drept evocate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Iaș, ca instanță de executare.