ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1787/2021

HOTĂRÂRE

23.09.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1787/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 9 decembrie 2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Banca Românească S.A., a solicitat adaptarea convenției de credit și echilibrarea prestațiilor derivând din contractul de credit și garanție nr. x din 5 septembrie 2008 în sensul împărțirii riscului valutar în mod egal.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 77/2016 și ale Legii nr. 193/2000.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 2 București:

Prin sentința civilă nr. 2856 din 19 martie 2021, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu la primul termen de judecată, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Judecătoria Sectorului 2 București a arătat că obiectul cererii debitorului se întemeiază pe prevederile art. 8 coroborate cu art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, conform căruia: "Echilibrarea și continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilității vădite a continuării sale".

Ca atare, în temeiul art. 8 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, potrivit căruia cererea se judecă de către judecătoria în circumscripția căreia domiciliază debitorul, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, deoarece reclamanta debitoare are domiciliul în localitatea Oradea, județul Bihor.

III. Hotărârea Judecătoriei Oradea:

Prin sentința civilă nr. 2640 din 17 mai 2021, Judecătoria Oradea a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Reclamanta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din 17 mai 2021.

Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea a reținut că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 nu reglementează o competență teritorială exclusivă a judecătoriei în circumscripția căreia domiciliază debitorul, ci o competență teritorială alternativă, motiv pentru care alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantei, conform prevederilor art. 116 C. proc. civ.

Mai mult, chiar dacă nu ar fi fost deopotrivă competentă Judecătoria Sectorului 2 București, cum necompetența este de ordine privată, aceasta putea fi invocată doar de către pârât, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (3) și art. 130 alin. (3) C. proc. civ., iar nu de către instanță din oficiu.

Totodată, Judecătoria Oradea a apreciat că, în măsura în care dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 ar reglementa o competență teritorială exclusivă, pe care părțile nu o pot înlătura, acestea trebuie interpretate restrictiv, în sensul în care numai cererile care au ca obiect pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor sunt în competența exclusivă a judecătoriei în circumscripția căreia domiciliază debitorul, nu și alte cereri întemeiate pe alte prevederi ale Legii nr. 77/2016.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Banca Românească S.A., a solicitat adaptarea convenției de credit și echilibrarea prestațiilor derivând din contractul de credit și garanție nr. x din 5 septembrie 2008 în sensul împărțirii riscului valutar în mod egal.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 77/2016 și ale Legii nr. 193/2000.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de felul necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune în răspundere civilă contractuală, prin care se solicită adaptarea convenției de credit în temeiul impreviziunii.

Cum contractul de credit este încheiat între un profesionist și un consumator, sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care stabilesc o competență alternativă în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Prin urmare, în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, prevăzută la art. 107 C. proc. civ., mai este competentă și instanța în a cărei circumscripție are domiciliul consumatorul.

Este de reținut că, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului conform prevederilor art. 116 C. proc. civ., iar, în situația în care acesta ar sesiza o instanța necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Așadar, rezultă că și în situația în care reclamanta a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâta ar fi putut cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, cu respectarea termenului prevăzut de lege, instanța neputând invoca excepția de necompetență teritorială de ordine privată.

Potrivit celor statuate în paragraful 70 din Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, legalitatea declinării de competență nu este sustrasă controlului, o atare situație fiind inacceptabilă din perspectiva cerințelor statului de drept. Și aceasta, deoarece instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.

Invocând excepția de necompetență teritorială de ordine privată, Judecătoria Sectorului 2 București a ignorat dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care aceasta rămâne competentă să judece, având loc o consolidare a competenței teritoriale în mod definitiv în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.