Decizia nr. 1291/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 145/2020 a Tribunalului Sibiu

Obiectul cauzei Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 01.08.2019 sub nr. dosar x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Apa Târnavei Mari S.A și B. S.R.L., obligarea pârâtelor la plata sumei de 521.550,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 570 din data de 29.05.2019, pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal ("decizia definitivă"), actualizată în funcție de rata inflației de la data rămânerii definitive a hotărârii ce va fi pronunțată în prezenta cauză, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale pentru suma de 521.550,6 RON, în condițiile art. 1.535 C. civ. și obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului demers judiciar.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 145 din 16 martie 2020, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Apa Târnavei Mari S.A. și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 177.870,04 RON cu titlu de pretenții, actualizată în funcție de rata inflației de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, precum și dobânda legală practicată de BNR, calculată la suma acordată începând cu 1.08.2019 și până la data achitării sumei; a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; a fost obligată pârâta Apa Târnavei Mari S.A. să plătească reclamantei suma de 11.954,88 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins cererea pârâtelor Apa Târnavei Mari S.A. și B. S.R.L. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta A. S.A. și pârâta Apa Târnavei Mari S.A.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1553 din 26 noiembrie 2020, a admis atât apelul declarat de reclamanta A. S.A., cât și apelul declarat de pârâta Apa Târnavei Mari S.A. împotriva sentinței civile nr. 145/26.03.2020 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2019. A schimbat, în parte, sentința atacată numai în ceea ce privește cuantumul pretențiilor și data de la care se calculează dobânda și rejudecând în aceste limite: A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.813,20 RON cu titlu de pretenții, ca urmare a compensării, cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data pronunțării prezentei decizii. A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate. A compensat cheltuielile de judecată solicitate de părți.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs reclamanta A. S.A., ce a formulat critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susținut, în esență, că instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează dreptul instanței de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților. Astfel, onorariul de avocat nu este disproporționat în raport de complexitatea cauzei, date fiind particularitățile litigiului din cauza nr. 3179/85/2016 și ale contractului care a generat disputa intervenită între părți, dosarul respectiv fiind pe rolul instanțelor de judecată pe o perioadă de cel puțin 3 ani de zile, timp în care a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă judiciară. Faptul că instanța de judecată din dosarul nr. x/2016 a admis, în parte, acțiunea promovată de către reclamanta A. nu face ca litigiul respectiv să fie mai puțin complex sau mai puțin important, iar activitatea avocațială să fie pretins redusă. Onorariul nu este disproporționat nici în raport cu activitatea desfășurată de către avocat, având în vedere munca depusă de acesta în susținerea temeiniciei acțiunii din dosarul nr. x/2016 și în vederea combaterii tuturor susținerilor invocate de către pârâta Apa Târnavei Mari S.A.. Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a interpretat și aplicat greșit normele care reglementează dreptul instanței de a reduce onorariul de avocat, nefiind îndeplinite toate condițiile cumulative stabilite de aceste dispoziții legale. În acest sens, recurenta a invocat și practica instanței supreme. Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod eronat inclusiv dispozițiile art. 453 C. proc. civ., chiar dacă acțiunea promovată de către A., care a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, a fost admisă în parte. Sintagma "parte căzută în pretenții" nu presupune doar faptul că partea care a pierdut procesul l-a pierdut în totalitate, ci include și ipoteza în care aceasta a pierdut procesul în parte, prin admiterea parțială a pretențiilor împotriva sa. Dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu disting între numărul capetelor de cerere admise sau respinse de către instanța de judecată, stabilind în mod expres faptul că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Un al doilea motiv de recurs se referă la faptul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită inclusiv a normelor de drept material privind compensația legală, respectiv a dispozițiilor art. 1.616 și ale art. 1.617 C. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În acest sens, se susține arătă faptul că între recurenta-reclamantă și pârâta Apa Târnavei Mari nu există datorii reciproce, respectiv creanțe certe, lichide și exigibile, întrucât la data de 22.07.2019, reclamant a achitat către pârâtă suma de 42.521,61 RON, reprezentând cheltuieli de judecată datorate în dosarul nr. x/2016. Prin urmare, nici la data promovării acțiunii ce face obiectul prezentei cauze, 01.08.2019, nici la data pronunțării deciziei recurate, 26.11.2020, între reclamantă și pârâtă nu mai existau datorii reciproce, care să justifice aplicarea compensației legale de către instanța de apel. Datoria pe care reclamanta a avut-o către pârâtă, în valoare de 42.521,61 RON și care stă la baza soluției instanței de apel de a aplica mecanismul compensării legale, a fost stinsă prin plată încă din 22.07.2019, motiv pentru care, în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale compensației legale. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, casarea în parte a deciziei recurate și obligarea pârâtei Apa Târnavei Mari la plata sumei de 197.339,21 RON, reprezentând cheltuieli de judecată suportate de reclamantă în dosarul nr. x/2016, precum și obligarea acesteia inclusiv la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs, potrivit dovezilor depuse la dosar.

Apărările formulate de părți Intimata-pârâtă Apa Târnavei Mari S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului (în fapt, excepția nulității recursului), pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare, iar la 9 iunie 2021, intimata-pârâtă S.C. Apa Târnavei Mari S.A. a depus concluzii scrise, prin care a reiterat excepția inadmisibilității recursuluii. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succedă: Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În lumina exigențelor care rezidă din menționatele reglementări legale imperative, instanța de recurs nu poate analiza aspecte pe care părțile, ce promovează această cale de atac, înțeleg să le invoce cu depășirea limitelor în care este permis controlul judiciar, respectiv acele critici care tind a reliefa greșita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecății, realizate de instanța ierarhic inferioară. Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot fi forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurentă referitoare la modul de aplicare a criteriului proporționalității, precum și la proporționalitatea onorariului de avocat în raport de capetele de cerere admise, întrucât acestea vizează modalitatea în care instanța de apel a analizat probele și cele referitoare la situația de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare. Prin urmare, criticile privind proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de succes al avocaților cu circumstanțele și valoarea cauzei, cu activitatea desfășurată de avocat și reducerea acestora sau nu în raport de capetele de cerere admise, prin raportare la complexitatea cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. De altfel, sub acest aspect, în speță sunt pe deplin aplicabile cele reținute în decizia nr. 3/2020, pronunțată în recurs în interesul legii, statuări obligatorii prin prisma prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., relevante fiind considerentele 34, 35 și 37 din această decizie, potrivit cărora stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții, fiind vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. Cu toate acestea, excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ., nu poate fi primită, criticile din recurs vizând aplicarea greșită a normelor de drept material ce se referă la compensația legală putând fi încadrate în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectivă căreia urmează a fi analizate. În acest sens, recurenta-reclamantă susține că între aceasta și pârâta Apa Târnavei Mari nu există datorii reciproce, respectiv creanțe certe, lichide și exigibile, întrucât la data de 22.07.2019, reclamanta a achitat către pârâtă suma de 42.521,61 RON, reprezentând cheltuieli de judecată datorate în dosarul nr. x/2016. Criticile sunt fondate. Potrivit art. 1617 alin. (1) din noul C. civ., compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură. Cerințele legale pentru a opera compensația legală, prevăzute de art. 1616-1617 din C. civ., sunt: 1) reciprocitatea creanțelor (aceleași persoane având, concomitent, calitatea de creditor și de debitor una față de cealaltă); 2) creanțele să aibă ca obiect bunuri fungibile de aceeași natură; 3) creanțele să fie certe, lichide și exigibile. Prin urmare, pentru a interveni compensarea este necesară ca și condiție premisă existența a două datorii reciproce certe, lichide si exigibile. În speță, prin întâmpinarea depusă la fond la data de 4 septembrie 2019, intimata-pârâtă S.C. Apa Târnavei Mari S.A. a invocat, în cazul admiterii pretențiilor reclamantei, compensarea acestora cu cheltuielile de judecată la care a fost obligată reclamanta în dosarul nr. x/2016 (pct. 25 din întâmpinare, dosar fond), în temeiul art. 1616, 1617 C. civ. De asemenea, aceeași apărare a fost invocată de intimata-pârâtă și în cadrul apelului și întâmpinării depuse în apel. Prin decizia recurată, instanța de apel a admis, în parte, pretențiile reclamantei și, reținând că apelanta-pârâtă Apa Târnavei Mari S.A. a invocat prin întâmpinare și compensarea, având în vedere că, la rândul său are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva reclamantei, constând în cheltuielile de judecată stabilite de Curtea de Apel Alba Iulia în recurs, prin decizia nr. 570/2019, în sumă de 42.521,61 RON, a constatat că sunt întrunite condițiile compensării și a stins datoriile reciproce ale părților până la concurența celei mai mici dintre ele, stabilind că, în final, pârâta mai are de achitat către reclamantă suma de 6.813,20 RON cu titlu de pretenții, reprezentând cheltuieli de judecată în dosar nr. x/2019. Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă pretinde că intimata-pârâtă nu mai deținea împotriva debitoarei reclamante o creanță certă, lichidă si exigibilă la data efectuării compensației legale, 26 noiembrie 2020, data pronunțării deciziei recurate, întrucât achitase această creanță la 22 iulie 2019 și pe cale de consecință nu mai putea fi admisă apărarea constând în intervenirea compensației legale, depunând, în acest sens, ordinul de plată din 22 iulie 2019, prin care reclamanta A. a achitat intimatei-pârâte Apa Târnavei Mari S.A., suma de 42.521,61 RON, reprezentând cheltuieli de judecată datorate în dosarul nr. x/2016. Or, în speță, instanța de apel s-a rezumat a aprecia ca fiind întrunite dispozițiile art. 1616 și 1617 C. civ. vizând compensarea datoriilor, fără a demonstra caracterul reciproc, cert, lichid și exigibil al creanței intimatei împotriva recurentei. Se reține, astfel, că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale privitoare la compensarea legală a obligațiilor, astfel că devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin urmare, se impune lămurirea situației de fapt prin administrarea unor probe utile și concludente cauzei, raportat la caracterul reciproc, cert, lichid și exigibil al creanței intimatei împotriva recurentei, ce nu se poate face în fața instanței de recurs, urmând ca instanța de apel să stabilească dacă raporturile obligaționale reciproce mai existau simultan la momentul invocării compensației legale. Aceasta întrucât, nu se poate aprecia concordanța dintre argumentele instanței de apel în măsură să susțină soluția pronunțată cu privire la compensarea datoriilor, cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, iar cercetarea fondului este un element esențial pentru exercitarea controlului de legalitate, întrucât situația de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale. Rezumând argumentele evocate și având în vedere că o eventuală lămurire a situației de fapt este incompatibilă cu orice soluție ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte, având în vedere aplicarea greșită și încălcarea dispozițiilor legale arătate și prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reține lipsa de temei legal a deciziei recurate, întrucât nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, va admite recursul și va casa decizia și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) raportat la art. 497 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca instanța să administreze probele pe care le consideră necesare și utile dezlegării pricinii. Având în vedere faptul că, la acest moment procesual, nu se poate tranșa definitiv asupra culpei procesuale a părților litigante și nici a îndreptățirii acestora la a pretinde obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că soluția care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei, rămâne în sarcina instanței de rejudecare să analizeze cererile formulate de recurenta-reclamantă A. S.A. și de intimata-pârâtă Apa Târnavei Mari S.A. având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, în raport de decizia ce se va da asupra fondului litigiului, de dovezile atașate și, evident, de poziția procesuală finală a părților referitor la sumele de bani avansate cu acest titlu, la momentul dezbaterii pe fond a apelului.