ÎCCJ, Decizia nr. 262/2021

Ședința publică din data de 6 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 6293 din 25 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 623 din 06 februarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța de revizuire a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivinice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată de dispozițiile art. 430 C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

În ceeea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte a reținut că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

În cauză, nu se poate reține contradictorialitatea de hotărâri, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub aspectul identității de obiect, cauză și părți.

Verificând hotărârile deduse analizei - respectiv decizia civilă nr. 623 din 06 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, și decizia civilă nr. 2973/2012 pronunțată de Curtea de Apel București -, Înalta Curte a apreciat că obiectul, respectiv pretenția concretă dedusă judecății și părțile celor două litigii nu au fost aceleași. Or, lipsa de identitate raportată fie și la un singur element dintre cele trei, față de care se apreciază autoritatea de lucru judecat, este de natură să atragă inadmisibilitatea revizuirii.

În cadrul hotărârii suspuse revizuirii, Înalta Curte a analizat, deopotrivă, îndeplinirea, în speță, a condițiilor pentru aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al lucrului judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Cu alte cuvinte nu îi este permis unei instanțe de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Instanța de revizuire a apreciat că, în realitate, prin demersul său, situat în afara dispozițiilor procedurale în materie, revizuentul a pus în discuție dezlegări definitive, intrate în autoritatea de lucru judecat, nesocotind faptul că revizuirea se constituie într-un remediu extraordinar, care sancționează încălcări procedurale grave și nu într-o nouă cale de atac deschisă controlului de legalitate.

Promovarea revizuirii, în contextul menționat, periclitează însăși securitatea raporturilor juridice, de vreme ce este contestată, altfel decât pentru motive strict prevăzute de lege, o hotărâre definitivă intrată ea însăși în autoritatea de lucru judecat, astfel cum s-a statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei" (hotărârea Mitrea împotriva României).

De asemenea, Curtea, în alte decizii de speță (Cauza Iordan Iordanov și alții contra Bulgariei), a statuat asupra faptului că divergențele de jurisprudență nu pot juditifica o intervenție prin intermediul căilor extraordinare de atac, prin care să se desființeze hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat.

Mai mult, instanța de revizuire a reținut că nu s-a pronunțat nicio hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale prin decizia civilă a cărei revizuire se solicită.

Cererea de revizuire formulată în cauză este, astfel, inadmisibilă, situându-se, prin modalitatea în care este dedusă judecății, în afara sistemului legal al căilor de atac și tinzând la periclitarea securității raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăși, în autoritatea de lucru judecat.

Împotriva deciziei menționate la punctul 1, a declarat recurs revizuentul A., în susținerea motivelor de recurs fiind invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5-8 C. proc. civ.

În esență, recurentul-revizuent critică hotărârea pronunțată de instanța de revizuire pentru că aceasta din urmă nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, care ar fi fost invocată de Comisia de Experti de Medicina Muncii, și reiterează apărări de fond.

Recurentul-revizuent invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil și a principiului contradictorialității, indicând, în susținerea acestor apărări, dispozițiile art. 6, art. 8, art. 13, art. 22, art. 137, art. 224, art. 245, art. 247 și art. 248 C. proc. civ., și susține că instanța de revizuire nu i-ar fi acordat cuvântul cu privire la această excepție.

În continuare, recurentul invocă "excepția inadmisibilității întâmpinării, precum și a tuturor probelor solicitate și administrate" de Comisia de Experti de Medicina Muncii, întrucât aceasta nu mai era funcțională din data de 01.01.2017.

Totodată se invocă faptul că, în cadrul revizuirii, s-a solicitatea admiterea cererii inclusiv în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., indicându-se jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea din data de 15 iulie 1970, pronunțată în cauza nr. 41 - 69, hotărârile pronunțate în cauzele nr. 509 - 1993, nr. 367 - 1995 și nr. 249 - 2011.

Prin întâmpinarea depusă la data de 14 mai 2021, intimata Direcția de Sănătate Publică Dolj a invocat: (i) pe cale de excepție, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., anularea recursului formulat de recurentul A., ca nemotivat; (ii) pe fond, respingerea recursului declarat, pentru considerentele de mai jos.

În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru nemotivare, se arată că, deși recurentul indică temeiurile de drept reprezentate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5-8 C. proc. civ., motivările formulate de acesta nu se încadrează în niciuna dintre situațiile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv pentru motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, intimata Direcția de Sănătate Publică Dolj a solicitat respingerea recursului, dat fiind faptul că, prin cererea de recurs formulată, recurentul nu formulează veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci reia aceleași motive folosite în cadrul dosarelor anterioare și, mai ales, pe cele analizate judicios prin Decizia nr. 623 din 06 februarie 2020, a cărei revizuire a fost solicitată.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute, în mod expres, de lege.

Astfel, rolul instanței de revizuire a fost acela de a dezbate, în baza dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire și faptele pe care se intemeiază.

Prin urmare, în cadrul revizuirii, se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se pun în discuție și nu se cercetează chestiuni care țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte de ordin procedural vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

În speță, instanța de revizuire a pronunțat hotărârea atacată cu respectarea regulilor de procedură, în urma analizării, cu prioritate, a condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire.

II. Considerentele Înaltei Curți

În temeiul art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepția nulității recursului pentru lipsa motivării.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sunt incidente dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), raportat la art. 489 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"Art. 486 - Cererea de recurs

(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: […]

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;

(…)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Art. 489 - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).

(2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că susținerile formulate de recurent prin cererea de recurs nu răspund exigențelor dispozițiilor legale citate, întrucât, în motivare, nu se aduce nicio critică hotărârii recurate - sub aspectul soluționării cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și pct. 10 din C. proc. civ., cu judecarea căreia a fost învestită instanța supremă -, care ar putea fi încadrată într-unul din motivele de casare.

În consecință, este incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2), raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului invocată de intimata Direcția de Sănătate Publică Dolj, prin întâmpinare, și va anula recursul ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 6293 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 septembrie 2021.